1,902 matches
-
pe toată lungimea a două laturi, cu ochii țintă pe țuguiul imens de țiglă roșie al casei de peste drum, acum înnegrit de fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse în lungul grinzilor, despicate la nivelul acoperișului de solzii olanelor care crapă, înfierbântați, cu un pârâit de os frânt, și alunecă în stradă cu un pocnet sec, cu ochii țintă la țuguiul imens zbătându-se în incendiu, despuiat brusc de sobrietatea și grandoarea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe toată lungimea a două laturi, cu ochii țintă pe țuguiul imens de țiglă roșie al casei de peste drum, acum înnegrit de fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse în lungul grinzilor, despicate la nivelul acoperișului de solzii olanelor care crapă, înfierbântați, cu un pârâit de os frânt, și alunecă în stradă cu un pocnet sec, cu ochii țintă la țuguiul imens zbătându-se în incendiu, despuiat brusc de sobrietatea și grandoarea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de autobuz aglomerate. Mulțime îngrămădindu-se în magazine, cofetării, alimentare, restaurante, cafenele, ceainării. Așteptând ora de începere a spectacolului, la vreun cinematograf. Îmbulzindu-se spre și dinspre Gara de Nord. Din nou formând o masă informă în stațiile de autobuz, tramvai, troleibuz. Despicând norișorii delicați de praf. Învelindu-se în lumina filtrată de arborii parcurilor. Înaintând printre frunze ruginii sau îngălbenite ce pluteau nesigure, smulse de adiere din copacii bulevardelor. Același fel de mulțime în oricare parte a orașului, preocupată, grăbită, frământată, vociferând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
roșu sângeriu, luminos și scânteietor, ce însemna interdicție. Călcând cercul și vrând să smulgă până și aerul interzis prin blestem, încercând în zadar să-l taie cu muchia palmei, scoțându-și de la brâuri cuțitele ruginite, înfigându-le în el și despicând carnea de os ori brațul de trup ori înjumătățind coastele, într-o mișcare din ce în ce mai înceată și mai speriată pentru că, pe măsură ce tăiau și învârteau lamele de oțel vechi, trupul lui invizibil învelit în pojghița de aer încă nerăpit, căpăta contur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sa să fi fost în alte domenii și să fi fost posibil să se manifeste și acum, dar cu prețul mișcării a prea multe pârghii, ceea ce se poate să nu fi vrut. Și, dacă s-ar gândi și mai mult, despicând firul în și mai multe firicele, cum îi era obiceiul, ar fi descoperit, își zicea Andrei Vlădescu, și alte variante. Oricât de multe ar fi putut fi, rezultatul era unul singur. Aproape de el, lucrurile se blocau din nou. Tatăl Ioanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu poți trăi fără să accepți și micimea și grandoarea și a da și a primi. La astea nu se mai gândea. Se știa doar chezașul propriei voințe, încercată - socotea - în fel și chip și astfel capabilă să răzbească. Nu despicându-și drum printre alte voințe ori călcând în picioare alte voințe, ci să răzbească refuzând pur și simplu să știe de ele atâta vreme cât nu-l împiedicau din drumul său. Mai precis, refuzând din principiu și excluzând de aceea posibilitatea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de tăblia biroului. „Îți spun drept, uneori îmi pierd răbdarea, pentru că nu e nimic cum ar trebui să fie și... hai, să nu exagerez, îmi pierd răbdarea pentru că lucrurile ar putea fi altfel decât sunt și nu facem decât să despicăm firele astea stupide în șapte și în o sută de șuvițe și mă întreb cu ce-am greșit și ce păcate oi fi având că trebuie să le ispășesc acuma și că n-am să mai apuc odată ziua cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mă întreb: nu suntem toți la fel? nu suntem? nu suntem? Însă îl condamn pentru un alt lucru: n-a înțeles nimic, absolut nimic din ce se petrece cu el. Și asta nu pot pricepe, pentru că în toți anii dinainte despicase firul într-o sută, ca să ajungă la miez, iar acum nu mai reușea sau nu mai voia să vrea să vadă ce e cu adevărat cu el. Încât, dacă m-ar fi lăsat, i-aș fi spus, după întrebarea aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să părăsească încăperea în mijlocul unei conversații sau să oprească brusc pe refugiul unei autostrăzi, în timp ce i se întorcea stomacul pe dos amintindu-și clar acel lucru. Apăsă pe trăgaci. Graham își pierdu cunoștința aproape imediat, așa că nu văzu cum glontele despică codița mărului și se înfipse în peretele din spatele Lucilei și n-o văzu căzând în genunchi și vomând pe parchetul lustruit. Era vag conștient de muzica și glasurile puternice, de oamenii care-l băteau pe spate și îl sileau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mîinii Încît să atingă insesizabil coapsa Juliei. Aceasta rămase nemișcată o clipă, apoi Își lipi Încheietura de a lui Helen. Lăsă cartea și se ridică În cot. Luă un măr și un cuțit. Curăță coaja Într-o fîșie lungă, apoi despică fructul În patru sferturi și-i Întinse două lui Helen. MÎncară Împreună, uitîndu-se la copiii și cîinii care alergau, așa cum o făcuseră cînd sosiseră acolo. Apoi se priviră În ochi. — Ți-a trecut? o Întrebă Julia cu unda aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
plimbat În jurul piscinei, a cărei apă murdară plescăia sub trambulină, tulburată de o tînără cu picioare lungi care Înota pe spate cu mișcări ferme. M-am așezat la o masă de lîngă bazin și i-am admirat brațele mlădioase care despicau suprafața apei. Șoldurile ei largi se răsuceau lejer În apă; Îți dădea impresia că se Întindea În poala unui iubit În care avea Încredere. CÎnd a trecut pe lîngă mine am observat o vînătaie În formă de semilună, care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
la casa Hollinger. SÎnt sigur că vreți s-o vedeți. Să știți totuși că va fi greu să vă țineți firea. Hennessy mă așteptă să fac un ultim tur al apartamentului. În dormitorul lui Frank, salteaua era sprijinită de perete, despicată la cusături de investigatorii poliției care căutaseră o dovadă cît de mică În sprijinul mărturisirii lui. Costume, cămăși și echipament sportiv zăceau Împrăștiate pe toată podeaua, iar un șal de dantelă care Îi aparținuse mamei noastre atîrna peste oglinda măsuței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de pe dig. În ultimul moment, Împinse maneta accelerației și, cu o manevră de expert, aplecînd șalupa pe o latură, pătrunse pe un culoar de apă liniștită dintre iahturile amarate. Prea greoi ca să poată cîrmi la timp, vasul de agrement trecu despicînd apa și rupse bompresul unui venerabil iaht de doisprezece metri. Văzînd că ieșirea În larg Îi era blocată de iaht, hoțul Își temperă viteza. Schimbă direcția și trecu pe sub podul pietonal către insula centrală, un labirint de canale navigabile Întretăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
implorare. Parcă ar fi spus, suspinând: Pe noi, cui ne lași, stăpâne!? De la marginea Goldanei, drumul începe pieptiș, tăind pe la mijloc dealul teșit și scobit în cline nenumărate, al Baisei, stând în fața cuprinsului, ca o îmbrățișare semirotundă, de pâlnie uriașă, despicată la jumătate. Fornăind, caii pregătiră urcușul, serioși și solemni, ca în alte dăți, când vânjosul Petre Păun ducea, din Goldana, spre piețele marilor orașe, castraveți scurți și încordați de semeții interioare (cărora în Moldova și în Ardeal, li se zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
temeritate care i se declanșă astfel, Vladimir își recuperă nota personală de a glumi cu fetele de liceu. Zise: Dacă ți-aș sfâșia cu sălbăticie desu-urile și te-aș supune poftelor mele animalice, ai urla? A fost rândul ei să despice firul în patru: Adică?... Vladimir continuă temerara tatonare: Adică: dacă te-aș viola, ai începe să urli? Melanie păru că se schimbă la față: N-am mai făcut-o, până acum, răspunse ea, cu o strălucire de mândrie în privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
stătuse cu fetele, desfăcuse cadourile. La mine a venit singură, era bine, Însemna că aștepta să ne vedem doar noi doi, nu Întreg Celebrul animal. Arăta bine, se bronzase, purta o fustă legată Într-o parte, cu talie joasă și despicată pe coapsă, un tricou strâmt, Înflorat. Părul Îi era prins Într-un coc neglijent, cu zulufi săltând peste urechi și obraji. Rujată purpuriu, părea să aibă buzele umede tot timpul. Zâmbea când a intrat. Eu eram În spatele tejghelei, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
fără să-și dea seama că sînt doar pioni pe o mare tablă de șah, la discreția acestora, că libertățile lor fundamentale nu mai există. - SÎnteți prăpăstios, domnule judecător. Eu nu-mi prea bat capul cu de-astea, nici nu despic firu-n patru. Oamenii sînt oameni peste tot, așa ne-a făcut Dumnezeu; amestec de bine și rău. Ce să-i faci? - SÎnteți fericită dacă vedeți viața atît de simplu. - Zic și eu așa, rîse În timp ce ni se aduseră două prăjituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
durează o căsnicie activă (bătrînețea e sfârșitul ei...) Dar asta și din pricină că la facultate începu să se întîmple ceva, evenimente senzaționale, care mă surprinseră și mă aruncară într-o stare extremă de tensiune lăuntrică, și nu mai aveam timp să despic firul în patru în relațiile mele cu Matilda. IX Predasem până atunci liniștiți, treceam și noi, ca și arhitecții, printr-o stare de spirit, pe care eu am desemnat-o mai târziu ca aparținând perioadei Matilda. Adică? Adică, Marx spune
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
scuzi!" Și reintram în biroul meu, crezând că ea va veni după mine să-mi spună că n-am deranjat-o deloc și să s-o mire ce m-a apucat. Nu venea, și asta îmi dădea certitudinea să nu despic firul în patru, interpretând o privire care putea să însemne altceva. Dar apele sufletului, despicate astfel, se uneau repede la loc și uitam ceea ce simțisem. Nu putem fi tot timpul gata de a primi afecțiunea celuilalt, gândeam, există și aceste
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
trase cu sete un șut în fundul lui trivial (și în clipa aceea avui un surâs de destindere, căci era uimitor cum piciorul scundului Vintilă ajunse atât de sus și se înfipse adânc în acel fund lăbărțat și obscen și îi despică bucile). ",Belitule, îi spuse, pune mâna și omoară-i, muncește, f... pe mă-ta de puturos, cîștigă-ți pâinea, lașule! găinarule!" Asta se înfurie brusc și năvăli cu pumnii asupra lui Vintilă, care se feri și puse mâna pe-un scaun
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ceasul, reflex inconștient, de șofer: 10.05. Și-n clipa aia, am simțit, nu, am știut că s-a întâmplat ceva rău. Casa lui Mihnea nu mai arăta la fel. Acoperișul căzuse pe jumătate, ca o felie de tort. Tabla despicase planșeul, trăgând totul după ea; podul lipsea, la fel bucătăria din mansardă. Zidurile plesniseră, tavanele săriseră prin geamuri. Aproape că nu mai recunoșteai locul. Soarele se scurgea prin prăjitura asta moale, albă de praf. Parcă o răscolise cineva cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trecerea anilor; îmi scăpa mereu printre degete. Degeaba încercam eu să-l păstrez intact, încremenit în soarele și vegetația lui 1976: pedalam în gol, ca Bidileanu, cu pantalonii trei sferturi suflecați deasupra genunchilor, fără să avansez vreun metru. Clădirile se despicau, tencuiala cădea, zidurile zburau în cuburi de praf, lovite de bile uriașe de fontă, în timp ce acoperișurile de țiglă trosneau sub brațul macaralelor. Maidanele cu zgură și iarbă se trezeau adâncite de cupe și lame dințate, copacii secționați, grădinile tasate, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu țâța care ieșea din cupă; dacă ziceai de-asta că nu e „bună“, luai palme sau erai făcut „pârțar“. La sfârșit, când toată lumea mustea de sex și insolație, băgau două-trei slow-uri, de control, sub privirile profesorilor. Mulțimea se despica în zeci de perechi, fraierii și singuraticii fugeau la câte-un pahar de suc, părăsind scena. Se făcea dintr-odată loc și puteai să vezi în jur: costumele de baie se legănau ude și pipăite. Se dansa strâns, la sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-ți pară rău. În cinci ani de plimbări încăpățânate, nici eu, nici Maria nu reușisem să ne obișnuim cu el. Pe cât de mult îl îndrăgeam, pe-atât ni se părea de laș și detestabil. Arhitectura îți chinuia privirea. Cartierele fuseseră despicate, vilele interbelice pocite cu pereți bleu și minarete de tablă argintie, acoperișurile suprapuse în straturi late de beton, tăvălind grădina vecinilor. Clădirile multinaționalelor se cățăraseră peste case: în Piața Victoriei un turn de aluminiu și sticlă strivea Muzeul Antipa, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
izbindu-se de perete. Toate hainele erau răvășite pe jos. Dulapul spart, noptierele răsturnate. Patul vraiște, cu așternuturile atârnând. Un cablu electric sucit pe pernă. Niște bucăți de cauciuc sub picioare. În baie, nimeni. Valijoara cu role zăcea în mijlocul camerei, despicată cu un cuțit pe toată lungimea. Nici o mișcare, nicăieri. Doar pe pat, în mijlocul așternuturilor răscolite, laptop-ul lui Mihnea, bâzâind ușor, pe wireless. Ecranul atârna strâmb, cu fața la geam. Pornise singur, automat, probabil când intrasem eu în cameră. M-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]