6,141 matches
-
care îi căzuseră pe masă. O făcea cu concentrare, ca să mențină gândurile la distanță, ca să le lase să intre doar unul câte unul, după ce le întrebase ce aduceau înăuntru, căci cu gândurile, oricât ai fi de grijuliu, niciodată nu e destul, unele ni se prezintă cu un ușor aer de ingenuitate și ipocrizie și apoi, dar prea târziu, își dau pe față răutatea. Se uită din nou la ceas, zece fără un sfert, cum trece timpul. Se duse din bucătărie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
brusc picioarele îi erau grele, nervii slăbiți erau ca un elastic care rămăsese întins prea mult timp, o nevoie urgentă de a închide ochii și de a dormi. Iau primul taxi care apare, gândi el. A mai trebuit să meargă destul, taxiurile care treceau erau ocupate, unul nici măcar n-a auzit că era chemat și, în sfârșit, când abia mai reușea să-și târască picioarele, o șalupă de salvare culese naufragiatul pe punctul de a se îneca. Liftul îl urcă milos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lor și nici unul ca să-l omoare, Domnule prim-ministru, nu exista altă soluție, omul acela devenise un element periculos, Reglam conturile cu el mai târziu, nu acum, această moarte a fost o prostie de neiertat, iar acum, ca și cum nu era destul, avem aceste manifestații pe străzi, Nesemnificative, domnule prim-ministru, informațiile mele, Informațiile dumneavoastră nu sunt bune de nimic, jumătate din populație e deja pe străzi, iar cealaltă jumătate nu va întârzia, Am certitudinea că viitorul îmi va da dreptate, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
izbutit să-și facă mai degrabă dușmani decât prieteni. Așadar, nu este ciudat că cei care au scris despre el și-au împletit amintirile firave cu o fantezie bogată, și este evident că puținul care se știa despre el era destul ca să ofere prilej de afirmare scribului romantic. Multe lucruri din viața lui au fost stranii și teribile, în caracterul său exista ceva scandalos, iar soarta pe care a avut-o a cuprins nu puține elemente patetice. La timpul potrivit s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
persoană indignată din motive etice. Există întotdeauna în această atitudine un element de automulțumire care te pune într-o poziție proastă în fața unui om care are simțul ridicolului. Pentru mine e nevoie de o pasiune foarte vie ca să mă oțelească destul pentru a nu-mi vedea propriul ridicol. Sinceritatea sardonică a lui Strickland mă făcea sensibil la orice i-ar fi putut sugera o simplă poză. Dar într-o seară, când treceam pe Avenue de Clichy prin fața cafenelei frecventate de Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
crud și mi-e rușine pentru că nu-mi pasă cu adevărat. — N-ai curajul convingerilor tale. Viața n-are nici o valoare. Blanche Stroeve nu s-a sinucis pentru că am părăsit-o, ci pentru că era o gâscă dezechilibrată. Dar am vorbit destul despre ea. Era o persoană absolut insignifiantă. Haide, vino să-ți arăt tablourile mele. Mi-a vorbit de parcă aș fi fost un copil care trebuie să fie distrat. Eram necăjit, dar nu atât pe el, cât pe mine însumi. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cumpăr măcar vreunul dintre ele. Am ratat o șansă minunată. Majoritatea lor și-au croit drum către muzee, iar restul se află în posesia unor amatori înstăriți care le consideră adevărate comori. Încerc să-mi găsesc scuze. Socot că am destul gust, dar îmi dau seama că nu sunt prea original prin preferințele mele. Nu mă pricep prea mult la pictură și urmez de obicei poteci pe care le-au deschis alții pentru mine. Pe vremea aceea aveam cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o clipă! — Dar mai fuseseși la Alexandria? Nu, în viața mea nu ieșisem din Anglia. Imediat a intrat în serviciul guvernului și nu l-a mai părăsit de atunci încoace. Și n-ai regretat niciodată? — Niciodată, nici măcar o clipă. Câștig destul ca să-mi duc zilele și sunt mulțumit. Nu cer nimic altceva decât să rămân așa cum sunt până în ziua morții. Duc o viață minunată. A doua zi am părăsit Alexandria și am uitat de Abraham până acum câteva luni, când cinam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
havane și, în sfârșit, gastronomie franceză. Au trecut deja trei sferturi de oră de când a venit. Se pregătește să vorbească despre vreme, dar deodată Destinat își privește ceasul, un pic pieziș, dar îndeajuns de lent pentru a-i lăsa celuilalt destul timp ca să-l vadă. Directorul înțelege, tușește, pune ceașca pe masă, tușește din nou, ia ceașca, și până la urmă se avântă: are să-i ceară o favoare, dar nu știe dacă să îndrăznească, ezită, de fapt se teme să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru a-i pune o întrebare. Una singură. Câteodată, îmi spun că-mi pierd timpul, că omul era la fel de neguros ca o ceață densă și că nu-mi vor fi de ajuns nici o mie de seri. Dar acum am timp destul. Sunt ca și în afara lumii. Tot ceea ce se agită îmi pare atât de departe de mine. Trăiesc în mijlocul curenților unei Istorii care nu mai este istoria mea. Puțin câte puțin, mă sustrag. V 1914. La noi în oraș, în ajunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
altă ocazie să vorbesc cu Barbe, deși dorința de a o face mi-a produs adesea furnicături, cam ca o râie nu tocmai sănătoasă, care te mănâncă, și îți și place în același timp. Dar îmi ziceam că am timp destul: asta e marea tâmpenie a oamenilor, ne spunem mereu că avem timp, că vom putea face un lucru a doua sau a treia zi, peste un an sau peste două ore. Și apoi totul moare. Ne pomenim că însoțim niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
plâns. Avusese tot ce-și dorise. Nu toată lumea poate spune asta. Poate că asta fusese rațiunea de a fi a lui Bassepin, să vină pe lume ca să strângă bani. Nici măcar nu e un gând mai prostesc decât altele. A profitat destul. După moartea lui, toți banii au trecut în posesia Statului: o văduvă frumoasă, Statul, mereu veselă și niciodată îndoliată. Când Matziev s-a mutat la el, Bassepin i-a dat cea mai frumoasă cameră și, de fiecare dată când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am strangulat-o, cu mâinile astea, aveți dreptate, nu aveam cuțit. — Pe malul râului. — Exact. — Și ai aruncat-o în apă. — Da. De ce ai făcut-o? — Pentru că voiam... — Să o violezi? — Da. — Dar n-a fost violată. — N-am avut destul timp. Am auzit zgomote. Am plecat fugind. Replicile curgeau ca la teatru, după câte spune primarul. Muncitorul stă drept și vorbește clar. Judecătorul bea smântână. Ai crede că scena a fost repetată și gândită în detaliu. Micul breton plânge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu voce tremurată, rostind cuvinte înălțătoare și dând ochii peste cap, apoi citi numele celor patruzeci și trei de bieți flăcăi din orășel care muriseră pentru patrie, lăsându-i după rostirea fiecărui nume destul timp lui Aimă Lachepot, soldatul de gardă, ca să bată în tobă. Mai multe femei plângeau, îmbrăcate în negru, iar câțiva copii încă mici le luau de mână încercând să le tragă spre magazinul lui Margot Gagneure, care vindea la doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că... Ia uitați-vă, vânzătoarea îi ghiftuiește cu corcodușe! Râse. Râsei și eu cu el, pentru a-i face pe plac. Încercai să vorbesc, să-i pun întrebări, dar puse degetul pe buze, ca și cum mi-ar fi spus că avem destul timp. Infirmierele îi spuseseră că trebuie să mă menajeze, să nu vorbească prea mult și să nu mă facă să vorbesc. Rămăserăm astfel câteva momente, privindu-ne, uitându-ne la bomboane, la tavan, la fereastra prin care nu se zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vorbea despre vară, despre zilele foarte lungi și atât de frumoase și ocupate cu nimicuri de către cei ce sunt singuri și așteaptă. Retranscriu. Scurtez puțin, nu prea mult. Aș putea să o copiez, dar nu vreau să fac asta. E destul deja că Destinat și cu mine ne-am aruncat ochii pe carnețel, ca și cum am fi privit un trup gol. Nu are rost ca alții să vadă mai ales ultima scrisoare, care este aproape sacră, un adio spus lumii, ultimele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Căpșuna, își ia prima, puțin, pe fundul farfuriei adânci, să nu se îngrașe, ceapă verde nu vreau, orișicât. Vă duceți la proprietatea voastră de la țară, aveți vreo casă pe-aicea?, o întreabă gazda parșiv, poate-poate, că n-am văzut-o destul, zice tânăra actriță, dați și voi o bere pe chestia asta?, îi întreabă Maestrul, care tot negociase cu bătrâna de vânduse, îi tot spusese povești despre frig, vârstă etc., și aia, speriată, vânduse repede, prea repede. Cei doi cumpăraseră toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să fii nevasta mea?, ea se roșea și răspundea repede, uitându-se numai în ochii mei: vreau! Doamne, cât am sărutat-o pe Anita mea...). A fost singura dată când am agățat o femeie, și rău am făcut, am, astăzi, destul succes ca să vină ele, femeile, la mine. Până-n seară, m-am culcat cu ea, a fost ușor, în garsoniera mea nici n-a suflat, a acceptat din prima. După un timp, n-am mai căutat-o pe frumoasa actriță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ce jale!, își spune Maestrul, e ca și cum ar plânge Anita, alunecând pe vârfurile copacilor, iar și iar cumplita asta de melodie dureros de frumoasă, ce înseamnă destinul!, cum îmi trimite mereu și mereu tot Villa-Lobos, cumplita de memorie nu era destul... Undeva sus, luminile se amestecă, e ciudat, miros culorile, casa veche, mașina se apropie, mama se apropie, ma-ma... Oprește muzica aia divină, nu mai vrea, e destul. Intră pe podețul de peste șanțul din fața porții mari. Bătrâna e lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
îmi trimite mereu și mereu tot Villa-Lobos, cumplita de memorie nu era destul... Undeva sus, luminile se amestecă, e ciudat, miros culorile, casa veche, mașina se apropie, mama se apropie, ma-ma... Oprește muzica aia divină, nu mai vrea, e destul. Intră pe podețul de peste șanțul din fața porții mari. Bătrâna e lângă el. — Sărut-mâna! — Să te pupe mama. Îl ia de gât, se ridică pe vârfuri și-l sărută pe un obraz, apoi pe celălalt, îi mângâie fața, ți-ai lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să treacă, a răsturnat bolul cu măsline, care s-a făcut țăndări pe podea. — Ce ghinion! a murmurat el. Să bem ceva. Wilson, dând dovadă de o diplomație greoaie, a Întins mâna și l-a bătut pe spate. Ai băut destul, bătrâne. Amory s-a zgâit la el prostește până când Wilson s-a săturat să mai fie scrutat. — Destul pe dracu’ a zis În cele din urmă Amory. Azi n-am băut nimic. Fața lui Wilson exprima neîncrederea. — Bei ceva sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
el. Să bem ceva. Wilson, dând dovadă de o diplomație greoaie, a Întins mâna și l-a bătut pe spate. Ai băut destul, bătrâne. Amory s-a zgâit la el prostește până când Wilson s-a săturat să mai fie scrutat. — Destul pe dracu’ a zis În cele din urmă Amory. Azi n-am băut nimic. Fața lui Wilson exprima neîncrederea. — Bei ceva sau nu? a strigat nepoliticos Amory. Au pornit amândoi În căutarea barului. — Un highball cu whisky de secară. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
noroc. Nu putea să-și ia banii fără să rânjească și mai ales fără să răspundă la atâtea întrebări? Se sacrificase cu Popa pentru o brumă de bani. Se însurase cu Mariana. Făcuse o grămadă de lucruri neplăcute. Nu era destul? Aparatul de fotografiat surprinse în detaliu o lacrimă pe obrazul eroului. O imagine care valora mai mult decât o mie de cuvinte. Femeia care își poate face bărbatul un erou este femeia care își poate face bărbatul să plângă. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ce trebuie să fie. Imaginea aceea mă urmărește ca și cum nu toate lucrurile s-au spus, ca și cum n-am fost suficient de atent la mesajul pe care mi l-a transmis. Mă întreb cu oarecare teamă dacă eu însumi mai am destul timp să-l înțeleg sau dacă acele vorbe se vor duce în pacea timpului, ca un mister pe care eu nu am fost în stare să-l descifrez. ― Tu ești cel care ai montat Mantaua? Asta e bine! PAGINĂ NOUĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mâine e al tău, îl administrezi și-ți faci și școala de teatru la care visezi. ― Ce fac cu Mihai? am întrebat. ― Ți-l aduc prin Crucea Roșie în trei luni. ― Nu pot, Hugo. Mihai ar fi distrus și e destul prin ce a trecut. Crede-mă, nu pot. Nu a mai insistat nici atunci și nici altă dată, dar probabil că vorbea serios; poate că aș fi putut fi bruxellez, dar nu regret decizia de a-l refuza. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]