2,118 matches
-
pe el, și pe nevastă-sa în ziua de Crăciun, de să vedem acum pe unde or mai scoate cămașa... Cui porți de grijă și cui îi plângi de milă, Mirelo, câte și mai câte ispite ivite din spaimă și deznădejde și ură, Mirelo, când te știi încolțită din toate părțile și nu mai ai încotro s-o apuci și pe ce să pui mâna. Te-ai tot duce de nebună... Ce mare lucru dacă ar fi ieșit în stradă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o fi fost chiar cum o arăta înfățișarea, Mirelo, se întâmplă că omul se ascunde sub masca chipului, se strânge și se înghesuie copleșit de frică. Cât ai clipi, i se topea tupeul. Îndrăzneala aia deșănțată ivită din furie și deznădejde, care ar fi susținut-o să iasă-n stradă la produs sau să-și ia lumea-n cap spre Turcia, Grecia sau Italia ca s-o facă pe bani adevărați, ca atâtea altele, dintre care destule au dat lovitura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
bună seamă c-ai fi meritat, Mirelo, chestia asta o cam râcâia pe suflet, păi, la prezența și aspectul ei și uite că n-avea încotro, trebuia să se rezume, să se strângă și să se înghesuie în ea însăși... Deznădejdea și resemnarea, deh, la o adică e bun și bănuțul lui Velicu, scos din mici învârteli de azi pe mâine. Alerga și robotea ca o furnică, zi și noapte: făcea pe taximetristul, făcea pe cărăușul de marfă pentru vechii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
spre cerul vaginului, pe care ea și-l ținea și și-l desfăcea oferindu-i-l între două degete, arătând un semn al victoriei întors pe dos. 22. Aruncă o privire peste titluri. E de opoziție, deh, privirea, îngreunată de deznădejde. Cât ne-om mai lupta cu demonii deznădejdii oploșiți în oasele noastre? Toată viața... Altceva mai bun n-am avea de făcut... E din alea cu Revoluția furată și lovitura de stat, cu jos Iliescu și jos feseneul. Combate restaurația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ținea și și-l desfăcea oferindu-i-l între două degete, arătând un semn al victoriei întors pe dos. 22. Aruncă o privire peste titluri. E de opoziție, deh, privirea, îngreunată de deznădejde. Cât ne-om mai lupta cu demonii deznădejdii oploșiți în oasele noastre? Toată viața... Altceva mai bun n-am avea de făcut... E din alea cu Revoluția furată și lovitura de stat, cu jos Iliescu și jos feseneul. Combate restaurația comunistă... Întreabă-te a cui e, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
oploșiți în oasele noastre? Toată viața... Altceva mai bun n-am avea de făcut... E din alea cu Revoluția furată și lovitura de stat, cu jos Iliescu și jos feseneul. Combate restaurația comunistă... Întreabă-te a cui e, de fapt, deznădejdea. A diavolului! Scutură-te! Capul sus, capul sus... Ai căzut, ridică-te! Ai păcătuit, pocăiește-te! Și tot așa... Bineînțeles că revista-i pe gustul lui Rafael, revoltat și veșnic nemulțumit. Se regăseau după opt luni și după o Revoluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
așa mare păcat ce bagi în gură... Nu-i un Dumnezeu pedepsitor, ci unul iubitor, și poate că, după cum se spune, mai mare păcat o fi ce scoți pe gură, vorbele pătimașe ieșite din inimă, și pe lângă ele, furia și deznădejdea, și frica, așa cum se jelea în inima ei că moare de foame cu copiii în casă, străină și părăsită în această Vale a Plângerii, pierzându-și credința într-unul bunul Dumnezeu, iubitorul. Tocmai că Dumnezeu a trimis-o la nășica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
O. 26. Încă o încerca și o împovăra Dumnezeul acela milostiv și iertător, și iubitor despre care-i povestise preotul la spovedanie, iar ei i se luaseră și văzul, și auzul din pricina plânsului. Aia e, că se lăsase cotropită de deznădejde. Slaba credință, slăbiciunea, Mirelo, fiindcă nu te rugaseși și nu fuseseși în stare să te bucuri îndeajuns. Copilul, deh, se bucurase cât se bucurase de ea, până ce bucuria-i ostenise... Poftise la cârnați în post. Se spurcase, da, tot așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
prin suferința de a fi martora transformării unui chip familiar Într-unul al unui criminal și nici măcar nu se căia. Pierderea prieteniei ei n-ar fi trebuit să mă doară atât de tare. Dar mă durea. Mă durea. Copleșită de deznădejde, am urmărit-o părăsind cafeneaua. Triumful concluziei mele sfârșise Într-o fundătură: pierdusem o prietenă și nu câștigasem nimic În schimb. Iar Derek era Încă În Închisoare. 22 E mai bine ca evenimentele petrecute În restul zilei aceleia să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
el o foaie caligrafiată cu grijă. — În dimineața aceasta, mi-am scris testamentul. Mi-a Întins acel text, iar eu am citit cu emoție: „Nu sufăr pentru că sunt ținut prizonier, nu mă tem de moartea apropiată. Singurul meu motiv de deznădejde este acela că n-am văzut Înflorind semințele pe care le-am semănat. Tirania continuă să strivească popoarele din Orient, iar obscurantismul să le Înăbușe strigătul de libertate. Poate că aș fi reușit mai bine dacă mi-aș fi răsădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
gândurilor nu l-ar putea ajuta pe Iolescu să descifreze secretul. Ca să descopere Graalul pur și simplu nu avea destul umor, nu știa să râdă dumnezeiește. Or, ca să poți râde dumnezeiește, trebuie să fi trecut prin iadul iubirii și al deznădejdii. Sanatoriul era doar iadul birocratic, cu un rai de plastic deasupra, ca un tavan fals. Sfârșit PAGE FILENAME \p D:\Carti editura CR\Tandru si rece\Surse\Listat\tandru si rece.doc PAGE 153
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ființa care l-a zămislit? Suflet gingaș și duios, plin de puritate și sensibilitate, mama este pieptul pe care îți sprijini capul, mâna care te binecuvântează, ochiul care stă de veghe pentru tine. Ea este consolarea la tristețe, speranța la deznădejde, forța la neputință, este izvorul afecțiunii, milei, compătimirii și iertării. Și cine nu simte în ochii săi arzând o lacrimă de emoție și recunoștință, când pronunțând cuvântul "Mamă”, evocă ființa iubită care se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului
O, mama, dulce mama!. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Botez Arina () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2317]
-
la neputință, este izvorul afecțiunii, milei, compătimirii și iertării. Și cine nu simte în ochii săi arzând o lacrimă de emoție și recunoștință, când pronunțând cuvântul "Mamă”, evocă ființa iubită care se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului, sau deznădejdile adolescenței? Vis tainic de lumină și tandrețe, mama trăiește în fiecare trandafir deschis dimineața sub boabele de rouă. Bunătatea și dragostea ei mă impresionează. Chipul i se luminează într-un surâs plin de candoare, sugerând acea sinceritate și demnitate care
O, mama, dulce mama!. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Botez Arina () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2317]
-
într-un surâs plin de candoare, sugerând acea sinceritate și demnitate care împodobesc frumosul caracter. Ea întruchipează dragostea, hotărârea, inteligența, ambiția, duioșia, bunătatea. Mereu cu sufletul alături de mine, dându-mi sfaturi sau mângâindu-mă drăgăstos, mama trăiește împreună cu mine tristețea deznădejdii sau extazul fericirii. Dragostea ei pentru mine, acel simț neistovit și veșnic al maternității, grija și atenția cu care mă înconjoară, au creat în inima mea un profund sentiment de recunoștință și admirație. De aceea, dacă Dumnezeu ar ține în dreapta
O, mama, dulce mama!. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Botez Arina () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2317]
-
să-și usuce puțin nădușeala, dar își birui prudent lenea și continuă marșul în diagonală, ca să se apropie de șosea. Deodată zări o trăsură. O recunoscu, începu să strige. Glasul i se pierdea în uruitul roților. Îl cuprinse o clipă deznădejdea. Dacă se va întîlni pe drum cu vreo ceată de țărani? Trăsura se depărta în galopul cailor. " Ce tâmpiți și țăranii! își zise dânsul cu amărăciune. Se năpustesc asupra arendașului să-l omoare și pe urmă îl lasă să plece
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să se jeluiască. Toate speranțele lui erau în despăgubirile de la stat, altfel și-ar fi luat lumea în cap, că țăranii i-au risipit și cenușa din vatră. De la dânsul a aflat Grigore că colonelul Ștefănescu, într-o clipă de deznădejde, a împușcat cu mâna lui trei țărani de la Vlăduța, pe care i-a dovedit că au pus foc conacului... La sfârșitul lui mai, după ce Halunga se familiariza bine cu împrejurările de la Amara, Grigore Iuga plecă din nou la București. Zicea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
frică totodată. Dădu drumul trăgaciului și luă de jos detectorul. ― Fir-ar să fie! oftă ea. obosită și înciudată. Liniștiți-vă, prieteni, ia uitați-vă! Parker lăsă plasa odată cu Brett. Amândoi recunoscură ceea ce prinseseră și nu puteau să-și înfrângă deznădejdea. O pisică, vizibil contrariată, se zbătea în împletitură și, înainte ca Ripley să apuce să protesteze, pieri în fundul pasajului. ― Nu, nu, nu-l lăsați să scape! Avertismentul veni prea târziu. Ghemotocul de păr dispăruse. ― Mda, ai dreptate, mormăi Parker. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
gonim creatura asta, vom avea măcar satisfacția de a muri știind că se va duce să le facă o vizită unora dintre experții Companiei... Era așezată în fața pupitrului ordinatorului central când Parker și Lambert o găsiră. Abandonă momentan cadranele. Era deznădejde în glasul ei și tristețe în ochi. ― Ash avea dreptate asupra unui punct. Nu avem nici o șansă. (Indică un cadran luminat.) Ne mai rămân mai puțin de douăsprezece ore de oxigen. ― Atunci s-a sfârșit totul! (Parker își lăsă ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu am fost niciodată, cu toate eforturile mele, credincios, nu am avut crize de îndoială sau tăgadă. Poate că ar fi fost mai bine să fiu, pentru că scrisul cere dramă și drama se naște din lupta chinuitoare între speranță și deznădejde, unde credința are un rol, îmi închipui, esențial. În tinerețea mea, jumătate din scriitori se converteau, iar jumătate își pierdeau credința, ceea ce pentru literatura lor avea cam aceleași efecte. Cât îi invidiam pentru focul pe care demonii lor îl ațâțau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
faimoasa, mult lăudata stăpânire de sine a doctorului..., ei bine, și îmi cer iertare că aș putea părea indiscret, dar ai să înțelegi de ce trebuie să spun asta, ei bine, sânt prieteni care ți-ar putea povesti multe scene de deznădejde, când bietul om nu-și mai putea stăpâni nici măcar lacrimile. Pentru că, toată lumea înțelesese asta, doctorul era îndrăgostit așa cum nu fusese niciodată, și trecuse acum de patruzeci de ani, avea tot ce-ar fi putut să aibă un bărbat atât de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
la Șosea, dacă e o mansardă sau o pensiune de familie, sau o căsuță de mahala, cu lămpi de gaz, și podele vopsite în roșu, care scârțâie când intră cineva, dar scârțâie și singure, nopțile, de umezeală, de plictiseală, de deznădejde sau Dumnezeu știe de ce... Întinse brusc brațul și-și umplu iar paharul, dar cu multă grijă, ca și cum i-ar fi fost teamă că-i va tremura mâna. -... Să nu știu nimic despre fata aceasta, de care, crede-mă, n-am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înțeleg că are să-mi transmită astăzi, la 4,30. - Ce fel de mesaj? îl întrerupse din nou Orlando, coborând ușor glasul și trecîndu-și dosarul dintr-o mînăîn cealaltă. - Ah, dacă aș ști, dacă aș ști! repetă Adrian, cuprins parcă de deznădejde. Știu doar că mă privea direct, și ne privea direct pe fiecare din noi în parte, pe dumneavoastră, pe doamnele din ascensor, pe venerabilul bătrân de la recepție, ne privea pe toți... Orlando își potrivi nervos ochelarii, apoi se întoarse către
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aștepte cu surpriza. Se apropie de Adrian, îi luă brațul cu o neașteptate cordialitate și-i șopti: - Haidem la Sala catalană. Ce te interesează mai mult: fete? băieți? - In primul rând, vitrina cu obiectele artistului. Și vă spun asta cu deznădejde, aproape cu teroare. Este ultima mea șansă. Poate că mă așteaptă încă. - Dar dacă nu te mai așteaptă? șopti din nou Orlando. -Ah, atunci, răspunse Adrian înălțînd resemnat din umeri, atunci nu mai e nimic de făcut! Deși, deși, adăugă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Eu le-am spus doar ce m-ai învățat: că sânt îndrăgostită de tine, că ești poet și te cheamă Adrian... - Ce-aș mai fi putut adăuga altceva? întrebă Adrian, ri-dicînd brusc fruntea, ca și cum ar fi încercat să-și ascundă deznădejdea. Nu sânt decât asta. Și niciodată n-am fost altceva decât asta: Adrian, poetul pe care-l aștepta el însuși, Adrian de care s-a îndrăgostit prea curând, oh! prea curând, îngerul lui păzitor, îngerul Morții. Leana continua să zâmbească
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Leana își trecu mâna pe ochi, dar nu încercă să-și șteargă lacrimile. - Nu, șopti. Numai șoferul a murit. Dar, Adrian, asta a fost demult! Demult! repetă ea cu glas neașteptat de ferm, căutîndu-i ochii și privindu-l adânc, cu deznădejde, ca și cum ar fi voit să-l trezească. - Și totuși l-am văzut, continuă precipitat Adrian. L-am văzut! Mai mult decât atât... - Nu trebuia să te uiți înapoi, îl întrerupse Leana. Adrian să nu te uiți niciodată înapoi. Că dacă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]