1,556 matches
-
semăna cu nici unul dintre cei cunoscuți de el până atunci, arăta ca o făptură Închipuită, scoasă din cine-știe-ce basm fantasmagoric, cu părul lui blond, nu foarte diferit de culoarea pielii, cu niște ochi cu nuanțe schimbătoare, uneori verzi, alteori cenușii, diafani, ca niște cristaluri care au prins viață, cu obrajii rozalii și cu un nas care, Într-un fel ciudat, de-a dreptul absurd, părea triunghiular. Erau trăsături ale cuiva născut Într-un climat rece, Adam știa asta chiar și pe-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
acolo. O să fie obligat să vă pedepsească pe voi, pe tine și pe Bob. La ce oră pleci mâine? La prânz. Mă conduce tati În persoană. Noroiul clefăia când treceau prin mocirlă, iar farurile luminau roiurile de insecte care pluteau diafan În torentul de lumină. Dacă strici mașina n-o să mai ai cum să pleci. Se poate... S-au oprit Într-un luminiș. Johan a coborât, a trecut de partea cealaltă, unde stătea Farah, și i-a deschis ușa. E-n
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Cu gândul acum treaz, zorea spre dânsul. Intr-o ultimă proiecție de lună i se păru că vede casa ei înaltă odihnindu-se pe piața cu lespezi solitare. Peste somnul material al orașului, ipnoza acelei nopți lucra, totuși, tăcut, albastru, diafan. Dete Prundenilor un ultim gînd: în conacul burghez al Hallipilor stau fatalități seculare; vestibulul părăsit semăna cu parodia unui templu și Mika-Le cu o păpușă de lemn, ca acele care se găsesc în bagajul sarcofagiilor sărace. Același material înrudește, la
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
al efigiei, râse Nory. - Desenul incomplet nu are totuși nici un echivoc - urmă Miri - nici chiar pe acela al adolescenței. Pe epreuvele în care i se văd ochii, sunt plini de ceața gândurilor întregi, și gura cu desen candid poartă surâsul diafan al simțirei depline. Se împrăștie însă, din oricare înfățișare a ei, o neliniște nelămurită ... O Evă, au zis de acord toți cercetătorii, dar pe care în atâtea pasionate încercări, pictorul o lăsa mereu neisprăvită, pierzând, în nedeslușirea fondului, linia totuși
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
toți ceilalți și pentru că l-ai ocărî. Nu l-aș ocărî, l-aș spânzura, pentru că mi-a stricat, cu excepția dumnealui, socotelile bune despre ceilalți. Mini căută în aer spânzurătorile. Întâlni, zvelt și smălțat cu crini de porțelan, stâlpul telegrafului. Firele diafane palpitau și muzica lor fină o auzeai ca pe o închipuire. Minunat instrument al inteligenței, pe care se cânta melodia poemului omenesc al civilizației, aventura extraordinară, pe care cosmul se miră el singur că o petrece. 63 Erau oprite la
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
astfel printre aventurile și siluetele rafinate ale vieței prezente, în gândurile omenești, ca într-un Veglione tumultos, uncie mofluzul Pierrot, arlechinul cu clopoței, fracul sinistru, toga ridicolă, clovnii nenumărați, Hamletul nesăbuit trag în dansul lor vedenii albe, învăluite în vălurile diafane ale idealului și înconjură îngîmfările cu rochii perlate, cinismul în maiou de baie, pijamalele nerușinărei curente, ușoarele aeroplane ale dorințelor contimporane, scafandrii necuviincioși ai fundurilor de suflet. - Cu mămăliguță, Lino! Cu mămăliguță să-mi dai smântâna. IV Dejunul prepelițelor fu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
fățiș. Aproape nu mai era îngăduit să păstrezi nespeculate astfel de obiecte de preț, să nu te desfaci de ele, pe timpul unei așa de excentrice finanțări, a unui trai așa de exagerat. Smaragdul era în adevăr uimitor, filigrama o horbotă diafană, iar brățara o cătușă de aur masiv. O desfătare pentru o privire lacomă după lucrul frumos și de preț. Lui Mini aurul îi da mereu impresia vie a realităței lui suverane, îl admira ca pe cel mai minunat filon al
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și emoția mă sugrumă. Copiii mă înconjoară și-mi întind floricele de plastic. De ce nu le-aș adora? Sunt bucăți de rai desprinse din suflet de copil... Fiecare vrea să mă sărute și simt piciorușe de fluturi atingândumi obrajii... O, diafane suflete cu chipuri de înger și suflete de nea, când o să vă răsplătesc pentru mireasma primăverilor târzii pe care ați revărsat o în sufletul meu? Prin voi am mai trăit o viață... Mâinile voastre calde mi-au încălzit obrajii și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
floare cu petalele abia plesnite... Zarea se colora nătâng în pamblică violacee... Oamenii își desprindeau cu greu picioarele încimentate și mirosea în jur a simțăminte argintii.” Pentru că, dincolo de orice altceva, Dorina Neculce rămâne o tenace și nestăvilită autoare de imnuri diafane și viu colorate închinate Iubirii. Valentin Ursianu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de un albastru pronunțat, strânsă pe talie până la mijloc de unde se lăsa în falduri bogate până la glezne. Decolteul larg lăsa să se vadă salba de galbeni pe care o purta ca să-i aducă noroc. Pe cap avea un voal alb, diafan, ca acela din mânecile rochiei, voal ce-i acoperea părul de culoarea spicului de grâu copt ce se revărsa în bucle lungi peste umeri. Pe marginea voalului strălucea o panglică subțire aurie de care atârna din loc în loc câte un
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
capul argintiu în soarele dimineții. Apoi se înfige cu forță în inelul opritor, declanșând cea mai frumoasă muzică din lume: ciocan de fier pe metal, acompaniat de hîrșîrt scârțâitor de pietriș pe ciment, iar prim-solista apare ea, somnoroasă sau diafană, parcă valsând, cu palmele făcute pumni, ștergîndu-și urdorile dimineții. Ne pupăm ca verișorii și mă iau după ea în casă. E foarte sumar îmbrăcată și miroase a somn. Casa o cunosc foarte bine, v-am spus că am mai gustat
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
afară. N-a întîlnit-o prin jocurile vieții lui. Iubirea care îl sufocă cu o nemărginită și tăcută tandrețe e o construcție împotriva morții. Ca și nevoia de Dumnezeu, nevoia de iubire dă un sens prin subordonare. Iubitul e sclavul ființei diafane pe care numai mintea lui o vede și nu o dată, tot înălțînd-o și dăruindu-i-se, sclavia lui îi dă cel mai atroce sentiment de posesiune. Nevoia de protecție și teama de însingurare degenerează halucinant. Sămînța dragostei ține de înger
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
absurd, acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă a le face ca atare nu-i absurd, nu-i absurd nici a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Elena Marin Alexe Plânge roua prin grădină Și mă-ndeamnă de cu zori Să colind cărarea lină Învălită-n dulci răcori. Cheamă ceasul dimineții Inima cu dor de-a spune Și prin diafane văluri Se prind ochi-n rugăciune. De pe ram pe fir de floare Sărbătoare și lumină La atâta frumusețe Inima-mi cu dor suspină Adunate laolaltă Împletite în iubire Gândurile iar ma poartă Spre înalt, spre nemurire Și cu fruntea sprijinită
Zorile by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83236_a_84561]
-
Elenă Marin Alexe Simonei... Pe întortocheate poteci mai caut încă liniștea din mine, dând mâna cu zorii sub primul strigat al luminii și sărutând cu ardoare catapeteasma înfocata a fiecărei seri. Mă trezesc dimineața istovita, între valuri diafane și reci, cu sufletul trist și buzele arse. Învinsă, îmi port pașii spre izvor și mă cufund în limpezimea lui preț de o clipă, apoi rămân liniștită cu inima prinsă de orizont. Aștept cu înfrigurare focul sacru reaprins de apus
Focul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83295_a_84620]
-
cu o luciditate care mă uimea de fiecare dată prin firescul ei, izbuteam să înțeleg cele mai criptice semne. Iată descrierea directă și simplă a desenului : În centru se afla conturul feței mele, fără urechi, ca o mască stranie și diafană. Ochii, mai mici și mai depărtați decât îi am, priveau parcă spre înăuntru. Linia bărbiei părea o mângâiere a creionului. Gura, mult accentuată, domina toate cele trei elemente ale feței. (Țineam între dinți vechea mea pipă „en corne“.) Sprâncenele subliniau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nu trecea de pomeții obrajilor mei, bine accentuați; în jos, cu piciorușe cu tot, abia îmi ajungea la limita bărbiei. În dreapta desenului, un con de umbră subțire și ascuțit, cu vârful în sus, marca vidul. Senzația de straniu și de diafan se degaja mai ales din ansamblu, zămislit parcă din transparențe și palori... Al doilea desen, intitulat „Starea Lumii“, n am să-l descriu. Am să vă spun doar că începea, jos, cu mulțimea infirmilor care viermuiau în marea cutie a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
albe, și senine În albele crivate, de cristal... * Baladă O noapte de sineală din vremi voievodale... Plecase voievodul în lupte blestemate; Iar eu păzeam domnița închisă în cetate- O, noaptea, de sineală, de epoci triumfale... Dormeau, adânc, oștenii în noaptea diafană Când eu sării afară din cortul de mătasă- Vedeam o semilună pe zare cum se lasă, Și nălucit, crezusem- Flamura otomană. Cu ceata buimăcită fugeam, acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate Și povestindu-mi visul domniței
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
acolo în lanurile de grâu vedea uneori oameni, femei și bărbați, cântând, albăstrelele și macii, apoi câmpul pleșuv ca după incendiu, atunci întorcea spatele acelor lanuri, era semnul că în curând va veni toamna, zilele reci inundate într-o lumină diafană, în sală se aud doar sunetele pianului, ca o orchestră, Sandei își odihnește durerea, pe chipul lui Zinzin curg șiroaie de lacrimi, stă dreaptă, frumoasă ca o nomadă, strângându-și vioara la piept... Se uită la Alex, privirea i se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ciubotei... Mircea se gândi la Cristina, pe care, cine știe dacă va mai avea, vreodată, ocazia să o conducă, prin cuprinsul acela de talmeș-balmeș și de colb cârmâziu, din care ieșise, inutil, după atâtea irepetabile peripeții. O revăzu, cum era, diafană și fragilă, cu ferme contururi albastre de pupilă sub o blondă coafură nordică, printr-o aură de praf cenușiu, punându-și cu cochetărie o bentiță viorie, la coafura ei bălaie, imună la coroziunea exercitată de către spațiul acela, ticsit de prezumții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și de recunoștință. După unele clipe de tăcere, deschise din nou ochii, adulmecând o incertă boare de probabilă apropiere a cuiva. I se păru, mai întâi, că vietatea înaltă care creștea, apropiindu-se de ei, nu era decât o plăsmuire diafană de ceață. Zefirul, însă, începu să se zbenguie cu veselie, mișcând florile cu subțiratice stamine aurii, dându-i târcoale acestei făpturi, ce obținu în luminiș înțelesul de femeie foarte tânără, cu brațe rotunde, cu profil de vioară și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care dorește să arate faptul veșniciei schimbării în lume. Oare am de a face cu un șaman, strămoș al șamanilor, care vede lumea prin prisma animismului? se interogă, aparte, Profesorul. Ori, poate, cu un vizionar, dinaintea căruia tainele devin consubstanțiale diafanei materii?... Ca și cum, auzindu-l, s-ar fi preocupat să-l cufunde pe oaspetele său într-o prielnică lumină a aflărilor și devoalării misterelor, Vânătorul vorbi cu o voce care sporea din sine însăși, ajutându-se concomitent prin gesturi elegante și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
B2: Și pornești departe-n sus după iarna ce s-a dus, după trena-i de ninsori așternută pe colini... F3: Drumuri 'nalte de cocori, călăuzii cei străini, îți îndreaptă an cu an pasul tainic, și te mint spre ținutul diafan al câmpiilor de-argint. B3: Iar acolo, te oprești; și doar pasul tău ușor, în omăt strălucitor lasă urme viorii, de conduri împărătești, peste albele stihii. B1: Primăvară, unde ești? * F1: Baloane mari de spumă albă prin grădini și zarzării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
l-a curățat de răgușeală. Vorbește cu gemenele, „Scuipițelele“, cum le zici tu. Foarte blonde, foarte frumoase, foarte antipatice. Nu seamănă deloc cu el. Manlio este brunet, îndesat, cu siguranță simpatic. Seamănă cu mama lor, cu Bambi. Venețiana cu trupul diafan de manechin și sufletul dur, de țărancă. L-a obligat să părăsească orașul și să se mute pe o moșie cu cai, căprioare, măslini, unde ea se lasă fotografiată, pentru reviste country, în fața grajdurilor, îmbrăcată ca o ciobăniță, împreună cu fiicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fără să-l ridice, un clinchet jos pe fața de masă. Prea jos, ca luna de pe cer. Puteam s-o vedem prin fereastra cu ramă metalică. Stătea acolo cu fața aceea benignă și sătulă, iar atmosfera din jurul sferei ei apărea diafană în întuneric: părea curioasă să ne vadă. Eu eram puțin amețit, băusem unul după altul cel puțin trei pahare pline cu vin. În localul acela mirosind a mâncare reîncălzită și a băuturi proaste mă simțeam fericit pentru că eram cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]