17,651 matches
-
ființa. Soneria sună ca turbată. Ar trebui să deschid. Privesc spre oglindă. Pentru o clipă mi se pare că zăresc clipirea unui ochi Întunecat. Impresia dispare. Tremur. Mi se face frig. Un frig cosmic, care-mi Îngheață totul pe dinăuntru. Dinții Îmi toacă metalic. Îmi vine să zbier, dar țipătul nu se poate Închega. Sunt Încordat ca un arc. Închid ochii. Caut febril În spațiul memoriei un loc În care să pot urla nestingherit. Beznă. Frânturi de imagini. Apoi lumină limpede
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Cu toate astea, ne uitam cu toții ca prostiți. Iulian nu mințise. Îl priveam acum ca pe o fantomă ce și făcuse apariția nu de după zidul clădirii, ci din spatele propriilor sale cuvinte, adevărate. Uluiala a fost ruptă, Însă, de Înjurătura printre dinți, pe care Blănosul a trântit-o grosolan, și de gestul său prostesc, născut, probabil, dintr un soi de gelozie măruntă, de om tâmpit. Nemernicul a luat pe vârful unui băț noroi amestecat cu excremente de câine și le-a aruncat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un cârd de gâște... surâsul unei fetițe În rochiță vișinie, cu guler alb și buze foarte roșii, ce se balansa Într-un leagăn și Îl privea tăcută numai pe el... palma-i plină de sânge, mușcată de o gură cu dinți fioroși... fluturele imens, descoperit În liniștea unei nopți de vară pe prispa casei de la țară... freamătul zarzărilor Înfloriți, care, atunci când se scuturau, Îl făceau să plângă Îndelung... aripile cu... Apoi imaginile se Înroșeau și se topeau aglomerate, Învolburându-se ca
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu repeziciune. Mai văzu luna Înroșită, rostogolindu-se aiurea dintre crengile copacului. După aceea, totul se sparse În el și căzu În negrul desăvârșit al propriei ființe. Fu devorat cu sălbăticie. Se spune doar că, atunci când Îi crăpă inima Între dinți, Câinele Negru se simți izbit de o mireasmă puternică de trandafiri, care se risipi ușor, parfumând cerul Înalt până departe. Răcoarea nopții Îl trezi În cele din urmă. Mirosea teribil a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
vedeau cândva spinările Întinse ale țevilor) e neagră acum, mult prea căscată, știrbită și urât mirositoare. Pe fundul căzii, un lichid vâscos, Întunecat s-a prelins de cine știe unde. Mi-au dispărut săpunul (un săpun, de altfel, foarte scump), pasta de dinți și cele două prosoape. Șiculmea! - chiar și hârtia igienică mi-a dispărut... Ultima oară era să rămân prizonier acolo. Nu mai reușeam să deschid ușa. Se Înțepenise Într-un fel al ei, neștiut. O Înfiorare rece Îmi năvăli pe șira
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îndepărteze din preajma mea răstindu-se la ea, Împingând-o cu piciorul ori trimițând-o să se joace cu fetițele de vârsta ei. Poate că-i nebună, a zis unul dintre ei . Ori poate că Îl iubește, completă altul, descoperindu și dinții Întrun râs malițios. Nu vezi cum Îl privește!... Am râs și eu forțat, prefăcându-mă. Lui Neli nu-i păsa deloc. Mă Înconjura cu vocea ei de clopoțel și, fredonând neînțeles tot felul de refrene, rămânea veselă În umbra mea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
niciodată nu mi-a plăcut Neli. Unele obiceiuri mă exasperau la ea. Scotea câteodată o limbuță obraznică atunci când trecea vreun străin pe lângă noi și-și ridica fustița, arătându-și chiloțeii albi, pătați de urină. Oamenii o priveau Îngăduitor, mârâind printre dinți, indescifrabil. Unul a și vrut so plesnească, dar fetița s-a ferit iute, cu mișcări agile, de felină. Îi strigam să Înceteze, dar nu mă auzea decât atunci când plecam supărat. Alerga după mine cu bărbia tremurătoare, cerșind iertare Într-un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
timpul desculț, vădit stânjenit de palmele cam prea mari pentru statura sa, din care pricină și le tot Îndesa discret În pantalonii de trei sferturi, cu bretelele intersectate. Lui Milu Îi puteam cere aproape orice. Îmi zâmbea liniștit, descoperindu-și dinții mari ca niște lopeți, Între care găseai mai tot timpul un firicel de iarbă verde. Accepta totul cu o bucurie neînțeleasă. Spun aproape orice, pentru că exista un lucru la care nu renunța niciodată, făcându-mă să pricep că „nu se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
naștere, mă salută Întotdeauna cu degetele fluturate ca o batistă, Într-un fel foarte delicat. Ridică apoi mâna și, cu arătătorul Înțepenit, Îmi face un semn ciudat, desenând ceva În aer și scuturând greoi din capul păros. Și-mi arată dinții lui galbeni, murdari. Nu a acceptat niciodată din măruntul pe care, uneori, Îl mai Împart. Pe el pare-se că-l interesează altceva: plăcerea salutului, a schimbului de priviri, faptul că relaționăm În felul acesta. Nu mai e mult până la
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
goală, pe spate, Își acoperea fața cu părul ei lung, extrem de lung, de un roșu Închis, și, desfăcându-și șuvițele deasupra buzelor umede, Își deschidea gura foarte larg, implorându-mă să-i ating gingiile... sa i le mângâi. Gingiile și dinții. Dinți perfecți, trebuie să o spun, de un alb-perlat, ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule. În timp ce-i mângâiam dinții, pernițele lunecoase ale gingiilor (recunosc - la Început cu oarece reținere), limbuța ei trandafirie Îmi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe spate, Își acoperea fața cu părul ei lung, extrem de lung, de un roșu Închis, și, desfăcându-și șuvițele deasupra buzelor umede, Își deschidea gura foarte larg, implorându-mă să-i ating gingiile... sa i le mângâi. Gingiile și dinții. Dinți perfecți, trebuie să o spun, de un alb-perlat, ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule. În timp ce-i mângâiam dinții, pernițele lunecoase ale gingiilor (recunosc - la Început cu oarece reținere), limbuța ei trandafirie Îmi atingea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
foarte larg, implorându-mă să-i ating gingiile... sa i le mângâi. Gingiile și dinții. Dinți perfecți, trebuie să o spun, de un alb-perlat, ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule. În timp ce-i mângâiam dinții, pernițele lunecoase ale gingiilor (recunosc - la Început cu oarece reținere), limbuța ei trandafirie Îmi atingea, tremurând ușor, degetele cu mare delicatețe, cu vii pâlpâiri. Practica aceasta, devenită aproape un ritual În scurta noastră existență amoroasă, o excita peste măsură, provocând
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
florării. Era de mână cu o slăbătură, un individ scheletic, un tip În vârstă, o adevărată mumie. Îi cumpăra trandafiri. Ea se gudura pe lângă el ca o cățelușă În călduri, vorbind agitată și râzând zgomotos, cu toată gura. Cu toți dinții ei perfecți... de un alb perlat. Când m-a văzut, a rămas un moment suspendată de cerul foarte Înalt (cu siguranță mi-a surprins În privire orgoliul de mascul rănit). Și-a tras cu bruschețe mumia de mână, Împrăștiind pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Din nas și din urechi Îmi răsar mereu fire de păr, cu tot efortul meu aproape zilnic de a le Îndepărta. Sunt aproape chel În vârful capului, iar pletele, inegale, Îmi atârnă haotic peste urechi. Îmi pipăi apăsat cu limba dinții și mă Îngrozesc. Mulți sunt lipsă „la apel”, iar pe alții Îi găsesc retezați pe jumătate, ori doar niște colțuri Îngropate În carne, de-a lungul gingiilor - zone tumefiate și dureroase. Mai mult ca oricând, mă descopăr acum În limpezimea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu o blândă felină, când cu o turturică sidefie. Hei, profu (așa-i plăcea să-mi spună de când a aflat că fusesem dascăl), hai să vedem ce mai găsești acum, că am devenit tare curioasă... Și după ce-și dezvelea dinții albi și chițăia ștrengărește, sorbea din paharul cu șampanie și aștepta. 126 La mulți ani fericiți, lebădă grațioasă, am spus eu banal, frizând din nou ridicolul. Dar ea râdea cu toată ființa, coborând uneori capul spre umărul meu și amețindu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
rupândumi se de milă). Am Întrebat cu un calm aparent, din colțul În care mă aflam, ce se Întâmplă, de fapt? Marian s-a Întors brusc spre mine și m-a pocnit În frunte fulgerător, cu toată forța, Înjurând printre dinți. În timp ce mă prăbușeam, am auzit-o pe Melanie țipând și i-am mai văzut ochii frumoși, minunați, invadați de o mare de lacrimi albastre. Întâlniri cu Lola Jo Ce e dragostea? Nevoia de a ieși din tine Însuți Charles Baudelaire
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să-ți povestesc o Întâmplare ciudată, o Întâmplare care ar putea părea neverosimilă, petrecută În copilărie, când mă aflam la bunici. Bunicii mei din partea tatei. E o Întâmplare care n-a mai fost istorisită cuiva. Lola Își dezveli din nou dinții frumoși În surâsu-i știut. Părea foarte concentrată la spusele mele. Era o vară teribil de călduroasă. Mi-amintesc bine. Nu aveam mai mult de doisprezece ani. Eram cu George cel pistruiat („Pis-tru-ia-tu-le/U-râ-cio su-le...” - strigam câteodată În urma lui pentru
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
învățat să tacă. Apoi aș fi vrut să tac din nou. La un moment dat, am aflat că și alți părinți tac atunci când copiii lor încep să vorbească. M-am hotărât să le cumpăr cuvintele, ca să aibă ce sparge între dinți. În fața blocului coboram uneori să mă joc. Ne ascundeam unii de alții pe după mașini, la ghenă sau la uscătorie ca să nu vedem cum creștem. Până numărătoarea ajungea la zece, eram deja mari și ieșeam din ascunzători. Pe asfaltul pe care
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
în soare sub lama zimțată a fierăstrăului. Frunzele umplură asfaltul și ai fi putut crede că înmuguresc acolo dacă n-ar fi venit mașina de gunoi și nu le-ar fi strivit. Apoi totul a devenit ca o durere de dinți, te ținea o perioadă și îți trecea. Zilnic se tăiau copaci pentru a face loc asfaltului și blocurilor din prefabricate. Orașul se extindea. La început te mulțumeai să îți ferești privirea, mai târziu ai început să ocolești zonele unde aveau
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
bucătăria, iar de jur împrejurul patului din dormitor creșteau deja pomi fructiferi. Când a fost să alegi, ai preferat să renunți la mobilă, la aparatura electrică, la toate zidurile, numai ca pădurea să poată crește în voie. Și nu te mai dureau dinții când vedeai că afară continua măcelul. Știai că în interior pădurea e liberă, iar tu puteai dormi liniștit pe iarbă între doi ulmi în fostul tău dormitor. Azi ai aflat că s-a anunțat încheierea operațiunilor de defrișare. Totul se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ei. — ți-am luat de ciocolată. Știu că nu-ți place vanilia. Mușcam cu poftă din înghețată ca să ajung la cornet înainte să-mi curgă și mie între degete. Era dulce și fină, îmi răci rapid cerul gurii și coloră dinții și buzele maro. Un șervețel de hârtie îmi șterse colțul gurii în timp ce eu vorbeam întruna despre viitorul nostru și al lui Ovi și nu am băgat de seamă că șervețelul îmi întinsese rujul peste buze făcându-mă să par și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu-ți iei? E vară, e cald, cu mine poate să stea și Nela. — Cum să stea Nela? — Dacă îi lași totul pregătit, o să stea. Mara dădu din cap afirmativ, iar doamna Aurelia râse satisfăcută, descoperindu și toată proteza cu dinții de plastic, drepți și foarte albi. Era încântată să o poată ajuta pe Mara, poate că ar fi vrut să facă mult mai mult, dar din patul ei nu era în stare decât să dea sfaturi și să aștepte. Mara
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
în fiecare noapte și le păzeau, iar ziua făceau cu schimbul, așa că viața lor se mutase pe malul râului. Cum nu găsiră nici o soluție, începură să-și aducă și alte obiecte, mai întâi pe cele de uz personal, periuțele de dinți și aparatele de bărbierit, apoi câteva pentru confort. Încet încet apărură mese și scaune de plastic, umbreluțe și saltele de plajă, încât se treziră că locuiesc chiar lângă apă. Plantaseră și câțiva pomi, ridicaseră malul și continuau să păzească vechiturile
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nimeni nu îndrăznea să-și lase respirația auzită, doar unchiul Traian, întins în patul său mirosind a transpirație și lavandă, trăgea puternic aer în piept, își umfla cu el burta ce tremura ca o piftie și îl elibera apoi printre dinți, purtând mirosul greu și amar al gurii. Stăteam cu toții strânși în jurul patului și îi vegheam respirația, chiar și Cristi venise până lângă noptieră și îl privea pe unchiul cu o față somnoroasă. Era din ce în ce mai cald, pereții se tot apropiau de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
rece dintre toți monștrii reci. El minte cu răceală; și minciuna lui constă În a spune: «Eu, Statul eu sunt poporul». «Orice spune el, el minte; și tot ceea ce el posedă, el a furat. Totul este fals În el: cu dinți de furat el mușcă». «Numai acolo unde Statul Încetează, Începe omul care nu este superfluu: Începe cântecul necesității, melodia unică și căreia nimic nu i se poate substitui. Acolo unde Statul Încetează, nu vedeți voi acolo-jos, frații mei, arcul-În-cer și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]