1,404 matches
-
să-i redea lui Paul Goma cetățenia în cei 11 ani de mandat? Liviu Antonesei: Ha, ha, ha! Chestia asta chiar mă face să râd cu poftă! Păi, ce poate fi mai opus decât activistul peceriu Ion Ilici Iliescu și disidentul anticomunist și fostul deținut politic Paul Goma? Grija și misiunea istorică a lui Ion Iliescu a fost cum să salveze cât mai mult din fosta nomenklatură roșie, nu să reabiliteze disidenții. De altfel, dacă avem memorie bună, ne amintim că
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
mai opus decât activistul peceriu Ion Ilici Iliescu și disidentul anticomunist și fostul deținut politic Paul Goma? Grija și misiunea istorică a lui Ion Iliescu a fost cum să salveze cât mai mult din fosta nomenklatură roșie, nu să reabiliteze disidenții. De altfel, dacă avem memorie bună, ne amintim că principala grijă a presei "frontului" de la "Azi" la "Adevărul" din acea vreme și a celei asociate mă refer îndeosebi la "România Mare" ori la "Românul" a fost cum să compromită puținii
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
De altfel, dacă avem memorie bună, ne amintim că principala grijă a presei "frontului" de la "Azi" la "Adevărul" din acea vreme și a celei asociate mă refer îndeosebi la "România Mare" ori la "Românul" a fost cum să compromită puținii disidenți din țară, nu să-i cheme înapoi pe cei expulzați de-a lungul vremii. Amintește-ți cam ce scriau aceste fițuici imunde despre Doamna Doina Cornea, despre Mircea Dinescu, Dorin Tudoran sau Dan Petrescu etc. și o să-ți dai seama
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Asta va face și Neculai Apostol și, dacă va mai dori să facă politică, va alege desigur o cale mai potrivită structurii și preocupărilor sale. Dorin Popa: La început, Iliescu a dorit să aibă în preajmă, pentru a avea credibilitate, disidenți și oameni neafiliați fostului regim. Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru s-au numărat printre membrii primului C.F.S.N., condus, cu voia dvs., de către ultimul aflat pe listă, Ion Iliescu. Poate că atunci Paul Goma și-ar fi putut
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
se situeze deasupra acestora. Nu cred că-și mai imaginează cineva că PD ar fi condus de cei trei "cei mai mari pitici din lume", d-nii Boc, Blaga și Videanu, și nu de Domnia Sa. Cum, iarăși, nu cred că pe disidenții liberali i-a apucat "reforma", "platforma", "polul", "marele partid de dreapta" de bună seamă că prezidențial! fără să fi apăsat d-l Băsescu pe pedală ori să-i fi apăsat pe respectivii domni și doamne pe ceafă! Chestia cu "spontaneitatea
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
întâlnit cu P.S. Pimen, om vrednic și drag, bun prieten al iubitului părinte Galeriu, duhovnicul și părintele meu. Vasile Lupu mi-a povestit că, în 1989, când se strângeau semnături în Institut împotriva ta, după ce deveniseși oponent al regimului că disident nu puteai fi, că nu erai membru PCR! i-a amenințat pe colegi că, dacă aceștia semnează, el se duce la partid și povestește bancurile pe care le-a auzit de la dânșii. Bancuri cu Ceaușescu, bineînțeles. Liviu Antonesei: Sandu Călinescu
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
cardinalul Lustiger, cu Geremek și Mazowieski, cum, la Gdansk, am vorbit puțin și cu Havel. Cred că cel mai mult am vorbit cu Bogdan Lis, președintele Fundației Solidaritatea, care fusese și în România și care se ocupa de Iulius Filip, disidentul care și-a manifestat printr-o scrisoare simpatia cu ce se întâmpla în Polonia, scrisoare citită la primul Congres, din august 1981, al Sindicatului Liber, și care avea să tragă pentru asta închisoare, psihiatrie represivă, urmărire nonstop până în decembrie 1989
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
în poartă. Atunci am simțit ceva nou și irepetabil că mi se albește fața. Tu erai tulburat și furios și nu cred că ai observat, dar am plecat ca beat, pe două cărări, de la acea întâlnire... Dar despre Iulius Filip, "disidentul care și-a manifestat printr-o scrisoare simpatia cu ce se întâmpla în Polonia, scrisoare citită la primul Congres, din august 1981, al Sindicatului Liber" nu am mai auzit vorbindu-se la noi de foarte mulți ani... Liviu Antonesei: Da
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
a tinerilor noștri. E adevărat că noi n-am avut atâția eroi, iar pe cei foarte puțini oameni demni din vremea comunismului nu am știut cum să-i împroșcăm mai abitir cu noroi.... Au fost și în Polonia calomnii la adresa disidenților și opozanților, din motive de luptă politică prezentă, dar fără efect asupra populației. Pe când avea șase-șapte ani, tatăl ei i l-a arătat pe Adam Michnik pe stradă, spunându-i cine este, iar ea nu l-a mai uitat de
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
fără haine, hrană, iubire, intimitate, omenie. Teoria e fundamental greșită. Confortul material lipsește, e drept, dar omenia există, chiar dacă scriitorii din vest n-o pot bănui (nici măcar Doris Lessing, în autobiografia ei). Eroii estici, încifrați, rigizi, aparent "pe linie" dar disidenți în adâncul lor literar, sunt cel puțin la fel de umani ca și eroii vestici, dacă nu chiar mai intens. * De obicei, occidentalul, liber să călătorească unde poftește, face cunoștință cu robul comunismului, legat de glie. De aici se naște o nouă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
comunism, iar printre rânduri descifrăm sentimentul de ușurare al poetului că a scăpat la vreme. Găsim aluzii politice la opresiunea totalitară în Ospiciu: lipsa libertății de exprimare (dublată de o imensă libertate a gândurilor individului), ospiciul ca unic refugiu pentru disidenți. "Ospiciul" e singurul adăpost pentru cei ce vor să fie liberi, să gândească independent. Țările comuniste erau cândva uriașe ospicii, iar George Szirtes le descrie ca pe un loc unde puțin a lipsit să nu se găsească el însuși prizonier
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
datoria într-un mod exemplar și toate zvonurile despre o pace separată erau false. Apelul se încheia astfel: Nu putem permite ca germanii să ne învingă voința. Faceți-vă datoria și continuați să luptați!" Partidul Laburist Român (un grup de disidenți liberali sub conducerea lui George Diamandy) s-a adresat Sovietului Soldaților de la Socola, cerîndu-le să înceteze să se mai amestece în afacerile interne ale României. Sovietul Soldaților (de la Socola) a dat un răspuns bombastic: Punctul 1: toate zvonurile privind o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
În anii ’50 și ’60 e adesea exagerată, după cum vom vedea. Europa de Est, desigur, vedea cu totul altfel America și atributele ei. Dar și acolo ar fi greșit să supraestimăm influența exemplului american asupra est-europenilor, atât Înainte de 1989, cât și după. Disidenții din ambele jumătăți ale Europei - Raymond Aron În Franța, de exemplu, sau Václav Havel În Cehoslovacia - au avut grijă să precizeze că nu vedeau În America un model sau un exemplu pentru societatea În care trăiau. și, cu toate că est-europenii din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Polonia tânjea după un „catehism subtil”. Dintre studenții, dramaturgii, romancierii, jurnaliștii și profesorii est-europeni, numai o mică parte au devenit comuniști activi, dar ei erau adesea vârfurile generației. Pavel Kohout, care avea să capete În deceniile următoare faimă internațională ca disident și eseist/dramaturg postcomunist, s-a remarcat inițial În Cehoslovacia natală ca suporter ardent al noului regim. În 1969, el Își amintea că Încercase o „senzație de certitudine” În ziua loviturii de stat din februarie 1948, văzându-l pe Klement
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statele Beneluxului. Protestatarii au devenit insignifianți după semnarea Tratatului de Interzicere a Testelor Nucleare: era din ce În ce mai greu să pretinzi că anihilarea amenința Europa; dezarmarea a fost Înlocuită de subiecte noi pe agenda radicală. Chiar și În URSS, fizicianul atomic și disidentul Andrei Saharov a abandonat tema riscului unui dezastru nuclear iminent, Îndreptându-și atenția „dinspre problemele mondiale spre apărarea indivizilor”. Majoritatea occidentalilor erau, fără Îndoială, În favoarea dezarmării nucleare, atunci când subiectul le era adus În discuție: sondajele din 1963 arată că Îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cinism, Kádár flutura În fața conaționalilor dornici de călătorii, ca pe un soi de premiu de bună purtare, perspectiva accesului liber la Occidentul prosper - recunoscând astfel tacit eșecul comunismului. țara era condusă acum de și pentru „noua clasă”, cum o numea disidentul iugoslav Milovan Djilas Într-o lucrare importantă din 1957: o tehnocrație educată, formată din specialiști și birocrați, preocupată să-și amelioreze traiul și să-și asigure supraviețuirea. O eliberare autentică era de neconceput, dar Întoarcerea la metode represive - puțin probabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
despre comunismul reformat s-au stins lent. Însă Mlynáø se afla deja În minoritate: criticii comunismului din interiorul blocului sovietic priveau stupefiați credința lui În socialism și Încrederea În simpatizanții occidentali ai acestuia. Acești critici, care nu se numeau Încă „disidenți” (termen În general neagreat de cei În cauză), se Îndepărtaseră de regim și de limbajul său „socialist”. După 1968, acest limbaj, cu volutele lui lemnoase despre „pace”, „egalitate” și „bunăvoință frățească”, suna strident de fals - Îndeosebi pentru activiștii anilor ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istorice a tiraniei cetățeanului” prin care trecea țara lor. Efortul de reconstituire a societății civile - o formulare nebuloasă, ce descria un obiectiv incert, dar unanim Îmbrățișat de opoziția intelectuală din Europa de Est Începând de la mijlocul anilor ’70 - demonstra că, după 1968, disidenții au Înțeles că reforma partidului-stat era imposibilă. Puțini se așteptau ca Husák sau Honecker (și cu atât mai puțin sovieticii Înșiși) să admită logica „drepturilor” și să ia În serios litera propriei Constituții. Discuția teoretică despre drepturi avea exact scopul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea exact scopul de a ilustra absența lor În practică, reamintindu-le observatorilor de acasă și de peste hotare cât de puțin libere erau, de fapt, aceste societăți. În loc să Înfrunte autoritățile comuniste, noua opoziție vorbea În mod deliberat pe deasupra lor. Pentru disidenți ca Haraszti sau polonezul Adam Michnik, al cărui eseu Un nou evoluționism (1976) conține strategia opoziției poloneze din anii următori, aceasta Însemna o despărțire radicală de aderența lor energică din tinerețe la marxism și prioritățile sale socioeconomice. Pentru cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
critici „interni” ai regimului est-german nu și-au abandonat nici țara, nici vechile convingeri. La sfârșitul anilor ’70, RDG era singura țară comunistă care se putea lăuda cu o opoziție marxistă neoficială, care activa chiar În cadrul partidului. Cei mai cunoscuți disidenți atacau autoritatea comunistă de pe poziții de stânga - de aceea erau deopotrivă inaudibili și irelevanți În restul Europei de Est, după cum observa caustic scriitorul ceh Jiøí Pelikán. Astfel, Rudolf Bahro, care În 1979 a fost deportat În Vest după ani de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu urmărea răsturnarea regimului, ci cerea doar ca Uniunea Sovietică să-și asume responsabilitatea pentru tarele sale și pentru persecuțiile la care Își supunea criticii - poziție care Îl plasa undeva Între o generație mai veche de comuniști reformiști și noii disidenți din Europa Centrală. Alți disidenți, mai puțin proeminenți și declarat antisovietici, au suferit un tratament mult mai aspru. Poeta Natalia Gorbanevskaia a stat trei ani Într-un spital psihiatric de detenție, diagnosticată, ca alte sute de oponenți, cu „schizofrenie latentă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cerea doar ca Uniunea Sovietică să-și asume responsabilitatea pentru tarele sale și pentru persecuțiile la care Își supunea criticii - poziție care Îl plasa undeva Între o generație mai veche de comuniști reformiști și noii disidenți din Europa Centrală. Alți disidenți, mai puțin proeminenți și declarat antisovietici, au suferit un tratament mult mai aspru. Poeta Natalia Gorbanevskaia a stat trei ani Într-un spital psihiatric de detenție, diagnosticată, ca alte sute de oponenți, cu „schizofrenie latentă”. Vladimir Bukovski, cel mai cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lagăre de muncă și secții psihiatrice sovietice Înainte ca protestele internaționale față de tratamentul la care era supus să ducă la eliberarea sa, În 1976, În schimbul lui Luis Corvalán, un comunist chilian. Cu excepția unor astfel de proteste ocazionale față de soarta anumitor disidenți și a unei campanii concertate pentru dreptul la emigrație al evreilor sovietici, Occidentul a acordat extrem de puțină atenție treburilor interne ale Uniunii Sovietice - mult mai puțină decât acorda la Începutul anilor ’80, de exemplu, opoziției interne din Polonia sau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la granițe, În 1983 Uniunea Sovietică exista de mai mult timp decât majoritatea cetățenilor săi și părea de nezdruncinat. Opoziția intelectuală din Europa Centrală nu a avut un impact imediat. Acest lucru n-a surprins pe nimeni: noul realism al disidenților din epoca anilor ’70 includea nu numai o Înțelegere corectă a eșecului socialismului, ci și o evaluare lucidă a realităților puterii. În plus, poporului nu i se putea cere imposibilul: În Eseu despre bravură, scriitorul cehoslovac Ludvík Vaculík argumenta convingător
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
public cedase locul calculelor ce vizau avantajul personal. Lansând o conversație despre drepturi, atrăgând atenția asupra conceptului confuz de „societate civilă”, vorbind neobosit despre tăcerile din prezentul și trecutul Europei Centrale - predicând cu nerușinare, ca să spunem așa -, Havel și ceilalți disidenți construiau un fel de spațiu public „virtual” În locul celui distrus de comunism. Un lucru despre care intelectualii disidenți nu vorbeau foarte mult era economia. Iar asta tot din realism. Încă de pe vremea lui Stalin, creșterea economică - mai exact, industrială - constituise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]