1,346 matches
-
mine a fost premiera la The Homecoming din New York. Venise publicul. Era în 1967. Nu știu dacă s-au schimbat de atunci. Chiar erau la haină de nurcă și costum. Bani, nu glumă. Iar când a început piesa, le-a displăcut din primul moment. "Sfinte Sisoe, la ce naiba ne uităm noi aici?" Eram acolo, ostilitatea față de piesă era evidentă. Se vedea cu ochiul liber. Partea extraordinară a fost că actorii au simțit și ei și au detestat publicul acela chiar mai
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tânără, nici mai bătrână decât mine. Mămica mea dragă! Sigur că mă bucur că ai găsit o mobilă care se leagă de tinerețea ta; sigur că-mi place zău că da: lustrul ei și aerul de Art Nouveau nu-mi displac. Dar știi și tu că orice mi-ai da îmi place doar fiindcă te bucură pe tine să mi-l dai. Trebuie să pun pe hârtie asta cât mai ești aici: nu șifonierul, eu o vreau pe mama. Diferența dintre
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
activitatea cu ore fixe". Iubești cuvântul dar nu-l slujești. Vrei comunicare cu cititorii dar îi reduci la tăcere. Îți dorești semnale de la lectori? Te interesează ce cred despre tine criticii și cititorii? Îți fac plăcere / te lasă indiferent / îți displac interviurile? JB. Da, recunosc afirmațiile. Încercam să sugerez că scrisul mi se potrivește temperamental (ceea ce nu e cazul tuturor scriitorilor), și că sunt profund legat de roman ca formă de artă. Nu cred că îmi reduc cititorii la tăcere (nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a doua, iar Lanark nu disperă deloc ruga lui e împlinită. Dacă un Desperado e o ființă locuită de disperare, s-ar putea să fiu și eu unul, fiindcă arta mea e un mod de a o ocoli. Nu-mi displace eticheta, cu toate că mai toți mă consideră mai degrabă o fire veselă și inofensivă. (Dar câți indivizi nu sunt salvați de la disperare de ceea ce creează?) LV. Pictezi și scrii cu îndârjire, iar eroii tăi îmbătrânesc cu aceeași îndârjire. Pe măsură ce se întâmplă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o tendință de a etala o stăpânire a textului care îl sufocă pe autor. Îmi place critica în care se judecă ce a făcut autorul cu tema aleasă, nu cea care îl dojenește pentru alegerea lui, demonstrând cu dovezi. Îmi displace critica motivată în primul rând de politica literară, resentimente ori orgolii personale. LV. Nu ești prea încântat de lumea universitară, o folosești ca inspirație pentru tiparele comice pe care îți construiești intriga. În esență, ideea este că universitarii se vâră
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Versailles, la teatru a refuzat pe motiv că nu merge cu un schilod. El i-a propus să-i pozeze, ea a cerut bani. Pentru orice făcea, avea tarif, îi cerea tot mai des și mai mulți bani, ceea ce-i displăcea artistului, dar nu avea de ales. Devine tot mai iritat de vulgaritatea ei, de minciunile pe care le însăila, de micile escrocherii. Henri se simte tot mai mult legat de cea pe care în urmă cu șapte luni o găzduise
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
se inversese rolurile. Henri încerca să se detașeze de relația cu ea, Marie a început să-l îmbie, să-l incomodeze cu "atențiile" ei, i-a promis insistent că-i va poza, că va deretica prin casă. Lui Henri îi displăcea când vedea în ea prostituata care se străduia să-l recâștige. După serii de certuri, el, hotărât să rupă relația, i-a oferit bani și cadouri, ea l-a rugat s-o lase să rămână. Relațiile s-au încheiat, ea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Confidenta (La Suivante), scrie: "Fiindcă facem poeme pentru a fi reprezentate, primul nostru scop trebuie să fie să placă, curții și poporului, și să atragă un număr mare la reprezentație. Trebuie, dacă se poate, să adăugăm regulile, pentru a nu displace savanților și pentru a primi o apreciere universală". Cât despre Molière, foarte sensibil la reacțiile parterului, se declară mândru de a-i fi obținut adeziunea. El pune în gura lui Dorante, purtătorul său de cuvânt în Critică la Școala Femeilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o întorsătură mai fericită, și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale. Și totuși, pentru că tragediile au cuprins adesea un deznodământ nefericit, fie prin contactul cu niște întâmplări, fie din complezența poeților față de atenienii cărora nu le displac aceste obiecte de oroare pe scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna decât o aventură funestă și sângeroasă; și că un poem dramatic nu putea fi numit tragedie când
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe Terențiu. "Terențiu, scrie el în Discursul despre poezia dramatică, la capitolul XVII, intitulat "Despre ton", nu-și pierde vremea cu legarea scenelor între ele. El lasă scena goală până la de trei ori una după alta; și aceasta nu-mi displace, mai ales în ultimele acte. Aceste personaje care se succed, și care nu aruncă decât câte un cuvânt în trecere, îmi dau impresia unei mari tulburări. Scene scurte, rapide, izolate, unele sub formă de pantomimă, altele vorbite, ar produce, mi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moralizatoare ale dramei burgheze. Însă Zola este foarte repede decepționat de "stilul său factice", de conformismul acestui scriitor care în realitate s-a dovedit "foarte incapabil să observe viața". Dimensiunea neoromantică a operei lui Dumas nu putea decât să-i displacă. "Dumas, scrie el în Convorbirile dramatice, nu are vederea largă a analistului care acceptă admirabilul mecanism uman în elanurile sale minunate și vicierile sale profunde. Mereu se revoltă înțelegerea sa îngustă; mereu simțul său burghez vrea să modifice mecanismele mașinăriei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
limbii franceze (n.tr.). 88 Hugo, după patru drame în versuri, Cromwell (1827), Hernani (1830), Marion de Lorme (1831), Le Roi s'amuse (1832), dă trei drame în proză: Lucrèce Borgia, Marie Tudor (1833), Angelo, tyran de Padou (1835), care displac publicului. De aceea se întoarce la vers cu Ruy Blas (1838) și Les Burgraves (1843). 89 Numai Edmond Rostand, ultimul moștenitor al Romanticilor, va relua alexandrinul la sfârșitul secolului cu Cyrano de Bergerac (1897) și L'Aiglon (1900). 90 Bahtin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Păcat că Iorga nu a traversat niciodată ca să se uite mai de aproape, să citească poezia Emmei Lazarus și să mediteze asupra sensului ei! Dacă ar fi făcut-o, ar fi arătat mai multă înțelegere față de acei româno-americani care-i displăceau. Cu toată dragostea și introspecțiile perceptive ale lui Iorga față de Statele Unite, există foarte multe lucruri pe care le-a idealizat sau nu a reușit să le înțeleagă (inclusiv unele fundamentale care au făcut ca Statele Unite să fie ceea ce au devenit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
eșec. Iorga era foarte mînios pe evreii unguri din Transilvania din cauza refuzului lor de a deveni români. Îi cunoștea și pe evreii din Basarabia și era furios pe evreii din Cernăuți. Evreilor acestei metropole austro-evreiești (după părerea lui Iorga) le displăcea pînă și sunetul clopotelor bisericilor, iar românii de acolo trebuiau să învețe germana sau idiș ca să comunice cu evreii în prăvăliile acestora. Dacă pretindeau să li se vorbească românește, erau insultați 23. În timpul premieratului său, spre marea sa iritare, a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al treilea război mondial ar izbucni În curând, el ar Începe cu siguranță În regiunea Trieste. Dar Stalin nu voia să provoace un al treilea război mondial - și, cu siguranță, nu de dragul unui colț obscur din nord-estul Italiei. Îi mai displăcea și faptul că vecinii comuniști ai Italiei făceau de rușine, prin pretențiile lor teritoriale, Partidul Comunist Italian. Din toate aceste motive, În vara anului 1947 Stalin era deja exasperat de Iugoslavia. Nu era prea Încântat, probabil, că În gara din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar, câtă vreme germanii nu puteau alege liber regimul politic În care să trăiască, o asemenea reunificare era imposibilă. Între timp, Republica Federală Germană Îi reprezenta pe toți cetățenii germani. Dincolo de versiunea oficială, nici americanilor și nici europenilor nu le displăcea o Germanie divizată pe termen nedefinit. Cum Îi spunea John Foster Dulles președintelui Eisenhower În februarie 1959, existau „multe argumente pentru actualul statu-quo”, dar ele nu puteau fi „susținute public”. Ca o ironie a sorții, URSS avea o atitudine similară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru conaționali. Dar Schumacher, deși plin de calități, nu a Înțeles imediat noul regim internațional din Europa. Născut la Kreisstadt, În Prusia, el nu voia să abandoneze perspectiva unei Germanii unite și neutre. Nu avea Încredere În comuniști, care Îi displăceau, și nu Își făcea iluzii cu privire la ei; dar credea sincer, se pare, că o Germanie demilitarizată va fi lăsată să-și hotărască soarta și că acest lucru Îi va favoriza pe socialiști. În consecință, el se opunea virulent orientării prooccidentale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe deplin compensate. Orașe importante - Frankfurt, Bruxelles, Londra mai ales - au descoperit prea târziu că și-au vândut titlurile de noblețe urbană pe un talmeș-balmeș brutalist. Una dintre ironiile anilor ’60 e aceea că peisajele urbane „renovate” și energic reconstruite displăceau În primul rând tinerilor. Străzi, case, fabrici, birouri, cafenele, școli, universități: toate erau moderne și de o noutate implacabilă. Dar tinerii, cu excepția celor mai privilegiați, simțeau că trăiesc Într-un mediu urât, apăsător, inuman și - un termen din ce În ce mai vehiculat - alienant
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
antisemitism european: pentru cei care căutau țapi ispășitori, evreii nu mai erau o țintă predilectă. Ba chiar se clasau destul de jos În ierarhia antipatiilor. Un sondaj francez din ianuarie 2004 a constatat că 10% dintre cei chestionați admiteau că le displac evreii, dar mult mai mulți - 23% - că le displac „nord-africanii”. Atacurile din motive rasiale vizau mult mai frecvent arabii (sau, În funcție de țară, turcii, indienii, pakistanezii, senegalezii și alte minorități vizibile) decât evreii. În anumite orașe, ele erau la ordinea zilei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu mai erau o țintă predilectă. Ba chiar se clasau destul de jos În ierarhia antipatiilor. Un sondaj francez din ianuarie 2004 a constatat că 10% dintre cei chestionați admiteau că le displac evreii, dar mult mai mulți - 23% - că le displac „nord-africanii”. Atacurile din motive rasiale vizau mult mai frecvent arabii (sau, În funcție de țară, turcii, indienii, pakistanezii, senegalezii și alte minorități vizibile) decât evreii. În anumite orașe, ele erau la ordinea zilei. Supărător la noul antisemitism era faptul că, dacă victimele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Zanna, 1993). Se poate observa că atitudinile cuprind trei componente structurale. Convingerile presupun cunoașterea, imaginația și credințele individului despre obiectul respectiv (sau despre o anumită persoană, grup, obiecte fizice, idei etc.). Sentimentele se reduc la a-i plăcea / a-i displăcea obiectul; sarcina lor este de a sprijini convingerile, după cum menționează W. Wosinska (2005, 106). Ambele elemente crează Împreună o atmosferă care se reflectă În intenția sau disponibilitatea de a reacționa la un obiect Într-un anumit fel În situația adecvată
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]