9,274 matches
-
a covrigi cu mac, uscați, vechi de luni de zile. Bercu moțăia la tejghea, cu șorțul de cauciuc, mîndria lui, îl cumpărase pe vremea cînd prințul făcea prăpăd prin prăvălii, cumpăra tot risipind banii ca un adevărat prinț, făcîndu-i așa domnișoarei Sofie ultimele bucurii ale vieții fără chiar să-și dea seama ce face. S-au așezat in mijlocul sălii, de afară venea o pală de aer proaspăt care îi făcea să simtă în continuare mirosul de sărăcie și zgârcenie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
singur ca să poată judeca limpede. Cît putea de limpede, deoarece numai faptul că se afla acolo, la nici zece metri de camera lui K.F., îl tulbura îndeajuns. Nu mai era pe terenul său, pe pămîntul lutos al Vladiei, ci în preajma domnișoarei și simțea acest lucru de parcă ar fi pătruns în alt tărîm, ca din aer în apă. Treisprezece puncte, nu era de bun augur mustăci fără să fie văzut și se intitulau "Manifest-program al Fasciei Naționale a României". Întîi trecu repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pui că singur s-a străduit să izoleze cît mai mult așezarea mult, distrugînd terenul de aterizare de pe dealuri. Simți că i se umezesc palmele, o sudoare rece, grețoasă. Dacă socotea cu mai multă atenție și obiectivitate, și el, și domnișoara K.F. gîndiseră, cel puțin într-o privință, aidoma celor doi conspiratori, exact ca August Stoicescu și Artur Stavri. Voiseră izolarea și o aveau. Vladia era ca o pară coaptă în palma colonelului Stoicescu! "Sigur, domnule colonel, Vladia este o așezare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ușurel pînă la culmea dealului și să le dea drumul la vale către Comuna. Dar pînă atunci începuse să devină sincer interesat, curios de ce aveau de gînd să facă domniile lor în Vladia. Chiar în Vladia lui, nici măcar aceea a domnișoarei K..F., fantasmagorică, imaginară, ci în Vladia lui, cea așezată pe pămînt și încîlcită în cîrceii viței de vie. "Întîi, domnule adjutant, o să vedem cu cine avem de-a face în Vladia. Altfel spus, o să facem un fel de recensămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vladia. Colonelul Stoicescu și prietenul său nu erau chiar foarte lămuriți dacă adjutantul avea să-i sprijine, dar erau siguri că nu li se va împotrivi. Ceea ce era cam același lucru. A plecat din vilă fără să o caute pe domnișoara K.F., era pentru prima dată cînd se preta la o astfel de impolitețe, o grosolănie chiar, în vreme ce închidea poarta i-a simțit privirea venind de sus, prin dantelăria perdelelor, nu s-a întors, n-a ridicat ochii, era iarăși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o imagine cutremurătoare pentru bunul simț, dar nu exista altă cale. În seara cînd s-a hotărît să facă tot ce avea de făcut a încercat să urce pînă la K. F. I-ar fi prins bine o discuție cu domnișoara, exista între ei o înțelegere tacită ca toate lucrurile importante care privesc așezarea să fie măcar aduse la cunoștința celuilalt. În privința lui Pangratty chiar au hotărît împreună ce au de făcut. Fusese aproape ca o ticăloșie pusă la cale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe obrazul stîng într-un ghimpe, se întunecase de-a binelea și din cauza emoției s-a împiedicat într-un vrej, a ieșit în uliță. De unde se afla putea zări lumina aprinsă la ferestrele de sus, acolo unde stătea de obicei domnișoara K. F. I se părea chiar că îi deslușește silueta prin perdeaua de dantelă, se auzea duduitul motorului de la generatorul electric și candelabrul de zile mari era aprins în totalitate. Ajuns la cîțiva pași de poartă, și-a dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bănuit niciodată că tăiau strîmb cupoanele de stofă și mai și furau cînd puteau și de la client, și de la stăpîn. A trebuit să se hotărască, intră sau nu intră! Uitîndu-se încă o dată înspre geamul luminat, i s-a părut că domnișoara K. F. a dat cu mîna la o parte un colț de perdea și prin ochiul ferestrei l-a privit anume pe el, reușind să-l distingă acolo, jos, în întuneric. I s-a părut ori chiar așa se întîmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întîmpla în mintea ori numai în sufletul tuturor locuitorilor Vladiei, ajungeau să-și îndrepte privirea către terenul acoperit cu țiglă roșie ca sîngele, către luminile de la fereastra uriașă, cît o vitrină de prăvălie de lux, în care cu siguranță veghea domnișoara K. F. și imaginația se aprindea ca o iască bine uscată. Nici nu trecuseră prea mulți ani de la ultima vizită a prințului, dar în amintirea tîrgoveților ceea ce se petrecuse cîndva în Vila Katerina, poveștile, soarélele, pasiunea adevărată, toate se amestecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iasă în lume la Vladia, afacerea va fi probabil încheiată. Două ore, hai, trei de la frontiera cealaltă, avionul va ateriza nevăzut și neștiut sus, pe aerodromul lui Pangratty și după aceea, ah, după aceea... Ușa era deschisă, putea crede că domnișoara K. F. într-adevăr îl aștepta. Și de ce să nu creadă, dovadă era ușa deschisă. A urcat în fug scările, cînd a ajuns sus gîfîia. Putea fi numai din cauza emoției. A deschis ușurel ușa de un alb orbitor, salonul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ușa deschisă. A urcat în fug scările, cînd a ajuns sus gîfîia. Putea fi numai din cauza emoției. A deschis ușurel ușa de un alb orbitor, salonul era luminat ca în zilele de altădată cînd prințul Pangratty se afla în vilă. Domnișoara K. F. stătea ca întotdeauna într-un balansoar, cu spatele către intrare, privind în întuneric. Ca militar știa că nu poate vedea nimic afară, dar nu credea, nu putea să creadă, domnișoara veghea zi și noapte deasupra așezării, intrînd așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
altădată cînd prințul Pangratty se afla în vilă. Domnișoara K. F. stătea ca întotdeauna într-un balansoar, cu spatele către intrare, privind în întuneric. Ca militar știa că nu poate vedea nimic afară, dar nu credea, nu putea să creadă, domnișoara veghea zi și noapte deasupra așezării, intrînd așa în somnul, în visele tuturor, făcînd parte din imaginația lor, fiind așa chiar o parte din fiecare locuitor al Vladiei. "Mult ți-a trebuit, domnule adjutant, foarte mult, pînă să urci din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru el. A tușit ca să-și dreagă vocea și să-și controleze respirația, se cam lenevise, treaba i-o făcea "garda civică" și el începuse să se îngrașe. "Nu eram sigur că..." N-apucă să termine ce avea de spus. Domnișoara K. F. s-a întors împreună cu balansoarul împletit din nuiele, era nemaipomenită, o frumusețe severă, interogativă. îmbrăcată, de astă dată, în alb, toată numai dantele, panglici și funde, chiar era ieșită dintr-un basm. "Frumoasa din pădurea adormită", se gîndi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adevărul e deasupra creștetului, deasupra chipiului dumitale și nu în alta parte. Și te mai miri că au apărut caraghioșii ăștia doi să facă ordine în Vladia, te mai miri..." Nu-i spusese că se miră de ceva anume, dar domnișoara K. F. ca întotdeauna aflase ce-l neliniștea. Îi intrase în cap. Îi intrase în suflet. Și lui, așa cum intrase în mintea și sufletul întregii așezări. Nu înțelegea cum anume și mai ales de ce reușea să se vîre în ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aceea am venit, din cauza caraghioșilor pe care, nu trebuie să uităm, prințul i-a trimis în Vladia. Chiar dacă nu s-a mai întors, tot a reușit să ne pună pe jeratic, excelența-sa!" Își trase răsuflarea și începu iarăși, emoționat: "Domnișoară, am socotit că este necesar să vă destăinui un secret îngrozitor!" K. F. strînse din pleoape, lumina albastră a ochilor deveni subțire ca o lamă de cuțit. "Îngrozitor? Poate fi ceva îngrozitor în Vladia? Să nu exagerezi, domnule adjutant, niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se simțea cel mai liniștit om de pe lume, locul pe care îl stăpînea cu înțelegere și înțelepciune, locul pe care îl păzise cu inteligență și aplicație de tot felul de noutăți, de amestecuri din afară, de porniri dinlăuntru. Iar ei, domnișoarei K. F., nici că-i păsa. Privea în continuare așezarea de la fereastra ei, își ațintea din cînd în cînd ochii către dealurile acoperite de scaieți albaștri și totul era în regulă. Ar fi vrut să o urască, dar nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
redeștepte chipul Marietei. Își aminti doar trupu‑i firav și zâmbetu‑i stins. Iar pentru o clipă Îi apăru În minte zâmbetul ei, umbra chipului ei, ca apoi să i se șteargă brusc. „Fii fără grijă“, zicea Bandura, „nici o altă domnișoară de familie bună n‑a fost mai duios jelită și n‑a avut o Înmormântare mai cu pompă decât tine“. ENCICLOPEDIA MORȚILOR (O viață de om) Lui M. Anul trecut, după cum știți, am făcut o călătorie În Suedia, la invitația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
linte! Și apoi toate sfaturile alea de parcă ele nu erau niște fete mari. Aia se cădea, aia nu se cădea. Aia era hoch, aia nu era hoch. Deci ce rost mai aveau acum poveștile mamei despre doamna, de fapt, corect, domnișoara Goldberg, că era o femeie cu o „inimă de aur“. Dacă avea o „inimă de aur“ (Îi șopti Hana soră‑sii), atunci de ce nu se măritase, de ce nu‑și găsise un bărbat care să‑i lingă blidul cu linte! Miriam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Îi șopti Hana soră‑sii), atunci de ce nu se măritase, de ce nu‑și găsise un bărbat care să‑i lingă blidul cu linte! Miriam era de acord, fără cuvinte, și clipi din ochi În semn de Încuviințare: ăsta era adevărul - domnișoara Goldberg era o plicticoasă bătrână Fräulein! Asta era. La școală Însă... În regulă, doamna profesoară era frumoasă, tânără și amabilă; purta o pălărie cum nu vedeai În Seghedin, un turban cu pene, și avea o rochie care, sigur, era de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
stradă sau pe băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă ușa pliantă, și pe trotuar e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de șervețelele murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-un cuptor cu microunde. La fiecare treaptă valiza răpăie tare ca un foc de mitralieră îndepărtat, și domnișoara Hapciu își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de șervețelele murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-un cuptor cu microunde. La fiecare treaptă valiza răpăie tare ca un foc de mitralieră îndepărtat, și domnișoara Hapciu își ridică privirea spre noi și spune: — Pastilele mele. Scutură puternic valiza și spune: Un stoc pe trei luni... De-aia era regula despre bagaje. Ca să încăpem toți. Singura regulă era un bagaj de persoană, dar domnul Whittier n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de oțel striat a autobuzului. Asta am adus pentru cele trei luni departe de lume. Agentul Ciripel, camera lui video. Sora Justițiară, bila de bowling. Lady Zdreanță, inelul cu diamant. De astea vom avea nevoie pentru a ne scrie povestirile. Domnișoara Hapciu, de pastilele și șervețelele ei. Sfântul Fără-Mațe, de snackurile lui. Contele Calomniei, de carnețelul și reportofonul lui. Bucătarul Asasin, de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sau niște memorii care să dea sens vieții noastre. O capodoperă care să ne scoată din sclavia față de un soț sau de un părinte sau de o corporație. Care să ne câștige libertatea. Călătorim cu toții pe străzile pustii, în întuneric. Domnișoara Hapciu pescuiește un șervețel umed din mâneca bluzei și-și suflă nasul. Își trage nasul și spune: M-am furișat, mi-era așa de frică să nu mă prindă. Vârând șervețelul în mânecă, spune: M-am simțit exact ca... Anne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-și pisica, Directoarea Tăgadă ne-a spus că scrisese întregii ei agenții, spunându-le: „Găsiți-vă alte obiecte pe care să le futeți”. Noaptea trecută a lăsat mesajul pe fiecare birou, să-l vadă toți în dimineața asta. Chiar și domnișoara Hapciu a scris un mesaj, chiar dacă n-are pe nimeni să-l citească. Cu un spray roșu a scris pe o bancă dintr-o stație de autobuz, a scris „Sunați-mă când găsiți un remediu”. Pețitorul și-a lăsat biletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
al scaunului cu rotile, a arătat smucit cu degetul lui împuținat, cu pielea uscată și unghia galbenă ca osul. Tovarășa Lătrău și-a înălțat nasul, a adulmecat spunând: — O să trebuiască să suport putoarea asta de paciuli în următoarele douăsprezece săptămâni? Domnișoara Hapciu a tușit în pumn. Și Sfântul Fără-Mațe a intrat cu autobuzul pe o alee îngustă și întunecoasă. Printre clădiri atât de apropiate încât pereții lor împroașcă înapoi scuipatul maroniu al Pețitorului, și sucul de mahorcă îi pătează salopeta. Pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]