7,291 matches
-
un baron descreierat. Pe bani. Șapte sate țineau la ea, ca osul cu măduvă la carne. Ceea ce însemna pe puțin șapte biserici. Așa se gândea ea să-și ajute familia. Avea spasme săptămânal și eu vomam săptămână de săptămână în dosul casei, ca să nu afle. Vomam totul în lac. Cina, sângele, venele, fiolele și seringile. Cred c-îl tratam ilegal, dar dacă n-aș fi acceptat, îl duceau la sanatoriu. Egon mi-a adus seringile și o instalație în care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
el. Ceea ce urmează nu e penibil, ci mă doare. Cu toate că ustensilele sunt perfecte. Aproape de nemăsurat cu etaloanele pământești. Cu o glugă albă, sterilă pe cap. Ochii lui mă străpung din fanta măștii ca o lamă de bisturiu. Mă măsoară din dosul ei, dar, dacă l-aș privi, aș ști și eu totul despre el. — Înțeleg perfect situația în care sunteți, doamnă. Veți avea dureri trupești și sufletești. Probabil că n-o să vă vină să credeți, dar pot să fac câte ceva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și metoda mea. Are o voce caldă. — Haideți să fim prieteni - îmi mai spune, apoi mă leagă cu niște curele de mâini. Scoate un batic negru din buzunar și mi-l leagă la ochi. Așa se apucă de mine. În dosul perdelei e toamnă timpurie. Pe mine au pus lumină artificială. Mă gândesc că poziția mea de acum e cea mai indecentă poziție în care pot să stau în fața Domnului. În timp ce lucrează în mine, plănuiesc ce, cui să vând. Totul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pătura i-a căzut de pe picioare și i le-am văzut reci, țepene și maronii. Înainte să o ridic iar, am aruncat pătura pe ea la loc ca să nu o mai văd. Pielea maronie și rece îmi întorcea stomacul pe dos. După ce am umplut groapa, am împrăștiat frunze și ace de pin și am împrăștiat tot felul de lucruri pe deasupra ei ca să nu afle nimeni unde e și să o deranjeze. Apoi am văzut că movila de pământ încă se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
tragere de inimă. A băut doar câteva pahare, ca să spunem așa? D.I. Fincham s-a uitat la mine cu sprâncenele ridicate, așteptându-mi acordul. Pleoapele lui rozalii, alunecând de sus în jos arătau de parcă ar fi fost jupuite, întoarse pe dos, cu genele roșcate abia vizibile. Mă întrebam de ce nu și le vopsește. într-o nuanță de șaten deschis ar arăta chiar autentice. în ziua de azi poți să-ți cumperi unul din acele seturi cu care să te vopsești singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
se oprise o clipă, apoi se aplecase, aruncând un bilet sub ușa lui. Noah îl luase imediat, citind amuzat: OMUL NU TRĂIEȘTE DUPĂ RAȚIUNE. Era o sentință din Biblie. Plin de o bucurie îngrijorătoare, Noah luă tocul și scrise pe dosul hârtiei: NICI UN PROFET NU E RECUNOSCUT ÎN ȚARA LUI SAU ÎN FAMILIA LUI. Apoi, mulțumit, pusese biletul pe masa din bucătărie, lângă ceasul pe care ea obișnuia să-l privească foarte des. Din acea noapte, Noah începuse să comunice cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Bogdan se dovedise pur și simplu de nereparat. Acum el se întoarse pe ultima parte pe care se mai putea răsuci, adică pe spate. O făcu însă cu dureri imense, pentru că era exact partea care îi solicita cel mai mult dosul. Urlă de durere, iar odată cu acest urlet, gândurile despre lume și viață îi reveniră. De ce era totul atât de nedrept? De ce totuși oamenii chiar mureau, iar vise, speranțe, planuri și povești de dragoste se duceau toate pe apa sâmbetei? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
printre personajele ei principale? Nu vreau să cred, deși oricât aș evita adevărul, el totuși mă împresoară neîndurător. Se pare că nimeni nu poate sau nu vrea să răspundă frământărilor cu care uneori simt că aș putea întoarce lumea pe dos la fel de ușor precum aș dezbrăca o haină. Oamenii pe care îi cunosc și iubesc se dau la o parte din fața mea ca la vederea unui turbat periculos, privindu-mă circumspecți. E normal, doar ei sunt perfect sănătoși și, din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu pot, și cui să-i explic, cine ar crede că, într-adevăr, pentru cea mai aprigă luptă câștigată împotriva încăperii deșarte în care intrasem pentru a-mi vinde sufletul, eu am fost făcut scăpat de locul acela întors pe dos? Și cui și în ce fel să-i povestesc, astfel încât să creadă, o aventură ca aceasta în care, deși supus al propriei mele nebunii și al ispitei de a cădea, eu totuși, iată, am meritat să fiu salvat și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ceresc? Desigur, cred că nu cine-aș vrea eu. Poate cumva am să-i pot vedea chipul? Mă cam îndoiesc. Nu, desigur, nu-i cazul să înnebunesc definitiv tocmai acum privindu-l, iar figura lui rămâne oricum ascunsă în chiar dosul nimbului diamantului uluitor pe care îl ține în mâini. Nimic, nimic mai inuman decât acest tablou a ceva ce nici nu știu cum să denumesc... Mirosurile altor lumi, necunoscute oamenilor, continuă să facă ravagii în simțurile mele, răvășindu-mi spiritul. O navă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îi căzu la picioare. Era destul de mare așa încât se apucă să o sfărâme cu ciocanul. Lângă el, se adunase o grămadă bunicică de minereu care de acum începea să-l încurce. Se opri puțin, numai cât să-și șteargă cu dosul palmei fruntea brobonită de sudoare. Lăsă apoi să-i cadă din mâini ciocanul masiv și apucă coada lopeții rezemate de perete. Începu să încarce sfărâmăturile în vagonetul aflat în spatele său. După ce curăță bine frontul de lucru privi în interiorul acestuia. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În noaptea caldă de au gust, camionul gonea la vale pe panta muntelui. Coroanele copacilor se închideau deasupra drumului, dându-i senzația că merge printr-un tunel nesfârșit și întunecat. Își dădu pe ceafă șapca albastră ștergân du-și cu dosul palmei fruntea transpirată. Mergea prea repede, așa încât călcă ușor pedala de frână. Un geamăt de protest se auzi de la roțile peridocului plin ochi cu bușteni groși. Simți cum acesta îl împinge înainte pe pantă și roti ușor volanul redresând camionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se furișează spre bucătărie. Ceva nu era în ordine, probabil că îl priviseră prea insistent și acesta băgase de seamă, pentru că individul voia s-o șteargă pe neobservate. Toma știa sigur că de la bucătărie se putea ieși în străduța din dosul terasei, iar odată ajuns afară era foarte ușor să se piardă pe aleile întunecoase din parc. Aruncă banii pe masă și se ridică repede în picioare, încercând ca această mișcare să pară cât mai firească, să nu dea impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
terapie intensivă. Durerea surdă în piept nu-i dădea voie să se miște. Probabil că gemuse fără să-și dea seama, pentru că o asistentă apăru repede lângă el ca să îi verifice cateterul înfipt în vena de la mâna dreaptă. Îi pusese dosul palmei pe frunte, spunându-i să stea liniștit. Se strădui să-i răspundă dar buzele refuzară să scoată vreun cuvânt. Era confuz și alunecă din nou într-un somn adânc. Nu știa cât timp trecuse dar acum se afla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vine și întinse mâna după o crenguță aprinsă pe care o ridică din vatră. Îi duse capătul încins la gură să își aprindă țigara. Fuma în tăcere privind la flăcările ce jucau peste lemnele cu care alimentase el focul. Cu dosul palmei își șterse o lacrimă din colțul ochiului. I se rupea inima și îi era un dor sfâșietor de Rândunel, fecioru-său care se pierduse. Nu se putea împăca cu gândul că tocmai lui i se întâmplase o nenorocire atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-și tragă respi rația. Nu ne-ar fi ajutat de loc. Pârâul Bolii izvorăște de sub răritura pe care vrem noi s-o ocolim. Am fi ajuns în altă parte. Pârâul Bolii, ce nume ciudat! se miră Toma ștergându-și cu dosul palmei transpirația de pe frunte. N-are nici o legătură cu vreo afecțiune, îl lămuri femeia. Când au început comuniștii să aducă încoace oameni din toate părțile țării ca să muncească în mine, aceștia umblau pe aici și se întâmplau o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sulf, ori, ce mama dra cului, era gazul acela, îi pătrundea în plămâni. Alunecarea nebună încetase. Rămăsese întins pe spate, cu mâinile adunate peste față și ochii închiși. Vântul se domolise aproa pe de tot. Simțea căldura soarelui încălzindu-i dosul palmelor. Era atâta liniște, încât bâzâitul slab pe care îl percepea lângă urechea dreaptă i se părea că îi sparge timpanele. Desigur avea halucinații, în nări simțea mirosul ierbii strivite. Bâzâitul devenise și mai puternic, după care încetă de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
separe activitatea oficială de adevăratele operațiuni pe care le făcea. Evidența acestora o ținea el și numai el, fără ca cineva să aibă cunoștință de ele. Scoase din servietă un registru cu coperte negre pe care îl deschise, netezind foile cu dosul palmei. În timp ce examina cu atenție ultima cifră trecută în coloana sold, clătina nemulțumit din cap. Nu-i plăcea deloc ce vedea acolo, sumele de care mai dispunea și așa destul de mici, se împuținaseră și mai mult. La fiecare afacere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
altă explicație să fie? În subsolul țării e aur din belșug, industria de minerit există și, tu ce faci? Închizi minele după care spui că ai aur suficient și nu-ți mai trebuie. De fapt, ordinea a fost exact pe dos. Întâi nu au mai cumpărat și apoi minele s-au închis, pentru că nu mai aveau cui să-l dea. Pe de altă parte, faci împrumuturi externe de zeci de miliarde de euro. Dacă tu găsești altă explicație pentru tâmpenia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că de la început treceau în acte cantități mai mici decât cele extrase din parchet... Adică așa cum fac toți, interveni inspectorul, râzând. În ultimele luni, continuă Simion Pop, fără să țină seama de întrerupere, lucrurile au început să stea exact pe dos. I-a atras atenția lui Mihailovici, tocmai în ideea că ceva nu este în regulă. Primea aceste date de la Boris Godunov, omul de încredere al acestuia și bănuia că se întâmplă ceva cu acesta. Suspecta chiar o încercare de înșelăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
niște mișmașuri în hârtii, n-ar fi fost prima oară când aranja documentele contabile. Ar fi priceput, ba chiar i s-ar fi părut normal să înregistreze mai puțin decât scoteau în realitate din pădure, dar să facă exact pe dos, nu avea nici o noimă. Nu te băga, habar n-ai tu, ce vreau eu să fac! îl respinsese Vlad iritat atunci când își exprimase nedumerirea. Bine, dar e absurd! încercase el să se apere. Exact, acesta-i tot chichirezul. Vom avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era soarta, cu totul diferită de poveștile Ilenei, ce vorbea de succesiunea paznicilor și a domnițelor, puși acolo de zei tocmai pentru a veghea ca vâlva să nu-și poată face de cap. Ori poate că lucrurile stăteau tocmai pe dos, ultimul paznic murise fără urmași iar el nu era decât un înlocuitor ales la întâmplare, a cărui viață nu mai avea nici o importanță. Gândurile îi fugiră la Ileana și la fiul său, Mihăiță. Un dor cumplit de amândoi îl cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sub un alt nume... Deruta provocată va fi infernală. Într-un pamflet semnat „P. Ivanov“, Racikovski Îi va expune colaboratorului său, nesortit cunoașterii, mecanismul calomniei ca și eficiența sa. „PÎnă ajungi să-ți Încălzești fața, porumbelul meu, ți se răcește dosul. Ca la un foc de tabără. Tot timpul ai o extremitate expusă, dacă pot spune așa, căci există doar două moduri prin care te poți feri, ambele ineficace. (Al treilea Încă nu a fost inventat.) Ori tăceți, crezînd că lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
stăvilit foamea și am băut doar un ceai amărui. Mai tîrziu, evident, i-am relatat efectul acelei legende byroniene. Atunci a apărut acea „poezie anatomică“ denominată astfel de Bezimenski, În care este expusă, aidoma unei mănuși de piele Întoarse pe dos, chintesența idealizată a organelor interne, nu numai inima, ci și liliacul plămînilor, ca și meandrele intestinelor. Era deci o poezie de dragoste par excellence, iar nu mai știu eu ce „fabulații despre uterul matern“! Într-un cuvînt, dragostea noastră va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fost acel Vasile Bârgăuanu. Oamenii nu și-au făcut toți casa la un loc, ci s-au așezat cam după familii și înrudiri. Cum ei erau veniți din mai multe sate din Bucovina, din felul cum s-au așezat pe la dosuri, prin văi și adăposturi sau format întâiu cătune /chetroșenilor, celor din Cașvana, etc.) între aceste adevărate cătune, au rămas locuri de folosință în comun pe care le-au numit imașuri pentru porci, pentru gâște. După puterea lor și după cât erau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]