58,646 matches
-
dorurile, lipsa de speranță, amenințarea morții, chinul, mâhnirea au pus stăpânire pe sufletul adolescentului. Nopțile, plâng până și florile, "încinse în lacrimi" (p. 44). Cad stele palide, ce răspândesc confuzia între viață și moarte (p. 45). Râsul este învins de "durerea infernală" (p. 46). În poemul Vântul bate miezul nopții, lacul plânge și el, impresionat de povestea tristă a poetului (p. 51). Durerea lui nu are nici o consolare și o constată, ca Octavian Goga, extinsă la întregul neam: Se plânge poporul
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
p. 44). Cad stele palide, ce răspândesc confuzia între viață și moarte (p. 45). Râsul este învins de "durerea infernală" (p. 46). În poemul Vântul bate miezul nopții, lacul plânge și el, impresionat de povestea tristă a poetului (p. 51). Durerea lui nu are nici o consolare și o constată, ca Octavian Goga, extinsă la întregul neam: Se plânge poporul în grea sărăcie,/ Un altul suspină căci carte nu știe./ Se miră poetul când vede în lume/ Deșerte de stare, avere și
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
plăceau ritmurile și inflexiunile lor. Mi-am făcut chiar o revistă a mea ca să-i fac cunoscuți pe Charles Olson și Denise Levertov publicului englez. L.V.E în poemele tale chipul unui partener oarecum absent, pe care-l iubești cu durere în suflet. Nu ai poeme de iubire declarată, dar nu e poem care să nu fie plin de tandrețe. E aici un paradox: scrii poeme pătimașe despre un discret surghiun al sentimentului. Te consideri o poetă sentimentală? E.F. Cred că
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
mediu al ecourilor aferente decât ca o punctare. Sunt tentată să-mi revizuiesc atitudinea de la începutul articolului. Când vorbesc de "film de artă", dificultatea mi se pare un ingredient indispensabil lui. Lungmetrajul lui Besson nu e dificil, nu-ți dă dureri de cap sau teme la care să meditezi, și totuși inteligența acestui film ți se dezvăluie treptat, mai ales că îmbină o simbolistică de mare anvergură cu o doză enormă de emoție.
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
savante, trunchiuri ce adăposteau seva sacralității, a misterului artei sonore, ca operă a unei înalte origini. O origine purtătoare de multe lucruri tainice. Pîrjolirea caracterului sacru evidențiază acel vestigiu al mutilărilor sălbatice, care face parte dintr-un vechi cult al durerii, ce a avut un rol atît de nefast în istoria artei și care mai face încă victime și încă mai posedă altare. De-sacralizarea este, în ultimă instanță, redevabilă acutizării homo-centrismului ce alimentează iluzia că omul este creatorul și beneficiarul
Tentația vinovatului incurabil by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11868_a_13193]
-
volumul de debut privirea sa este ațintită spre trecut, prezentul i se pare înnegurat și lipsit de substanță. Firește, această obsesie este valabilă și astăzi, după patruzeci de ani de carieră poetică. Sensurile sînt însă cu totul altele. Disperării și durerii melancolice de ieri, i-a luat locul serenitatea. În mod paradoxal, după o viață trăită cu ochii spre trecut, poetul pare să fi descoperit o formă originală de a pune în practică vechea învățătură "Carpe diem!": "Udatul florilor la ceasul
Viața în paranteze mici by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11877_a_13202]
-
a "rătăcit" printre cutele de tot felul ale vieții, sperînd să-l poată regăsi, din întîmplare, într-un pod cu vechi lucruri noi (adică necunoscute ei pînă atunci), ca-ntr-un roman de Modiano. Tot ce găsește, însă, e o durere amorțită, o duioșie săgetată de remușcări, de vina copleșitoare de-a nu-și fi putut mărturisi, la timp, pe de-a întregul, iubirea. Îl "adună", puțin cîte puțin, din întîmplări rememorate tandru, din acelea cu happy end, ca poveștile depărtate
Vacanță cu tata by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11881_a_13206]
-
mințile actorii, proiecția carnală a histrionismului din noi, a eu-lui, a ludicului, a putințelor și neputințelor, nu ne poartă teatrul sufletele spre regăsire, spre bucurie, spre uitare, spre visare... ca vîntul și ca gîndul... nu e teatrul și suferință, și durere, și frumosul absolut... Am văzut la Teatrul Bulandra un spectacol care m-a tulburat. Pentru că perspectiva facerii lui este cea dinspre om spre profesiune, dinspre viață spre scenă, cu masca dată de-o parte. Pentru că afară era frig, nu mai
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
bea mai mult, cu atît protagonistul pare că devine din ce în ce mai treaz. Cei doi deschid o trapă. Scormonesc în măruntaiele scenei și, totodată în măruntaiele lor, ale trecutului lui Svetlovidov. Scot ca din jobenul unui iluzionist, pălării, costume, mantii, replici, roluri, durere, bucurie, suferință, renunțări, dezamăgiri, succese, neîmpliniri, clipe de teatru, clipe de viață. Plîng, rîd, plîng. Beau. Nu trebuie să plîngi, Nikitușka!... Unde-i artă, unde-i talent, nu-i nici bătrînețe, nici singurătate, nici boală! Pînă și moartea-i ceva
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
la V. Voiculescu) o contaminare, cu caracter de reciprocitate, a entităților absolute. Dacă demonia se sacralizează și sacralitatea capătă atribute demonice, într-o înmănunchere fascinant-confuză: "Atîta nedeslușire a pedepsit pămîntul/ încît mă doare însăși moștenirea/ în omul singur cu uitarea" (Durerea). Denunțîndu-și cooperarea inițială, paradisiacă, spiritul și materia se recompun într-o figură secundă a unei credințe blestemate și a unei apostazii supuse unei mutații purtătoare de speranță, pe traiectul eretic al fantasmei poetice: "în anteriu de lauri e îmbrăcat/ întîiul
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
prin aspirația spre o mărturie scriptică, de dragul copiilor, deși urmase doar cinci clase primare ("Caietul" său, deși evident purtînd un retuș stilistic, constituie un manuscris prodigios), nu era mai puțin o făptură pasională, îngenuncheată de greutăți, azvîrlită în lotul unor "dureri înăbușite". Iată acolada duios-absolutorie prin care o îmbrățișează postum fiul său: "Măritată de către autoritarul ei tată, la mai puțin de cincisprezece ani, cu un bărbat mult mai vîrstnic decît ea, cizmar dintr-un alt sat, ea avea o legătură cu
Caietele unei vieți by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11928_a_13253]
-
o anumită experiență de viață. Limbajul cunoaște și el o metamorfoză, așa încît limba română din presa scrisă și barbarismele care condimentează cu asupra de măsură stilul unui scriitor, altminteri interesant, H.-R. Patapievici ("obvios", "subreptice" etc.), îi provoacă mari dureri de cap. O anumită suficiență îngustează orizontul cultural al tinerei generații, fapt dureros de constatat de către o persoană crescută în spiritul valorilor clasice din perioada interbelică. Îndepărtarea adolescenților de valorile tradiționale este înregistrată cu tristă luciditate: Cînd îi pomenesc de
Portretul unei doamne by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11947_a_13272]
-
le infuzează viața cu o porție mare de fantezie și apoi îi trimite afară din cinematograf cu instrumente adecvate pentru a depăși rutina zilnică. Amélie îți provoacă imaginația, dar apoi ți-o și satisface, iar publicul iese senin și fără dureri de cap. Dar Jeunet e un regizor prea complex ca să nu-ți pună mintea la treabă, iar ultimul său film provoacă o gamă de reacții mult mai extinsă decât cea invocată de Amélie . O logodnă foarte lungă îmi confirmă faptul
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
pe Eugenia Vodă, nu este o simplă relație, o regăsire a grupurilor mari în limitele aceluiași cod, ci o manipulare abjectă, o cerebroctomie premeditată și o anesteziere subtilă în fața oricărui stimul care ar putea să-i provoace bietei rațiuni vreo durere, oricît ar fi ea de mică. Socotind, în mod ipocrit și meschin, că audiența este exclusiv o problemă cantitativă, de inventar, și ignorînd cu desăvîrșire substanța și calitatea ei, ne mințim cu aceeași nerușinare după care capul de locuitor statistic
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11991_a_13316]
-
legăturii vitale cu timpul istoric, mai mult sau mai puțin îndepărtat, care este nimicit de timpul ca proces ireversibil, dar în care se află rădăcinile identității individuale și colective. Memoria este salvatoare, dar este și sursa nostalgiei, a insatisfacției, a durerii și a pesimismului, în măsura în care evocă degradarea și moartea ("ploaia galbenă" și "zăpada"), de care ea însăși este amenințată ("melancolia anilor" se extinde asupra amintirilor și "transformă încetul cu încetul memoria într-un peisaj straniu și fantomatic" (La lluvia amarilla - Ploaia
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
destrămat buzele tale negăsind cuvintepentru cântecul zilei.Privește altfel în jurul tău :disperate umbre își caută trupurile,... III. DOMESTICĂ, de Marius Horvath, publicat în Ediția nr. 1850 din 24 ianuarie 2016. Domestică Târziu, clopotele plâng un timp vestejit. Târziu ?... E numele durerii care crește oarbă în mine. Mereu e târziu între noi. Niciodată nu-i vreme pentru impreuna-ascultare a lucrurilor. Impreuna-traire a marilor nimicuri în care bate inima secretă a vieții. Toată ziua te-am așteptat. Am privit plictisit verdele brazilor, griul
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
buzele taleașa cum aș fi atârnat cu degetele încleștatede marginea lumiidiminețile acelea, le-am avut numai noi...... VI. DOMESTICĂ, de Marius Horvath, publicat în Ediția nr. 1677 din 04 august 2015. Târziu, clopotele plâng un timp vestejit. Târziu ?... E numele durerii care crește oarbă în mine. Mereu e târziu între noi. Niciodată nu-i vreme pentru impreuna-ascultare a lucrurilor. Impreuna-traire a marilor nimicuri în care bate inima secretă a vieții. Toată ziua te-am așteptat. Am privit plictisit verdele brazilor, griul
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
liberși voi plecadar tu să nu plângi iubito,căci după mine va urma, Începutul...... XII. MOMENT DE SEARĂ, de Marius Horvath, publicat în Ediția nr. 1526 din 06 martie 2015. Moment de seară undeva,în adâncuri brațe descarnate frământa vechi dureri sunt brațele demonului ? sunt brațele îngerului ? nu știu. poate sunt brațe de Sisif căci durerile se frământa lung așa că pâinea. undeva,în adâncuri pașii tăi mici și albi sunt scriși pe lespezile unui timp când nu erau dureri. undeva,în
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
MOMENT DE SEARĂ, de Marius Horvath, publicat în Ediția nr. 1526 din 06 martie 2015. Moment de seară undeva,în adâncuri brațe descarnate frământa vechi dureri sunt brațele demonului ? sunt brațele îngerului ? nu știu. poate sunt brațe de Sisif căci durerile se frământa lung așa că pâinea. undeva,în adâncuri pașii tăi mici și albi sunt scriși pe lespezile unui timp când nu erau dureri. undeva,în adâncuri, îngerii stau nemișcați și tăcuți așa,ca statuile într-o expoziție. brațele descarnate frământa
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
frământa vechi dureri sunt brațele demonului ? sunt brațele îngerului ? nu știu. poate sunt brațe de Sisif căci durerile se frământa lung așa că pâinea. undeva,în adâncuri pașii tăi mici și albi sunt scriși pe lespezile unui timp când nu erau dureri. undeva,în adâncuri, îngerii stau nemișcați și tăcuți așa,ca statuile într-o expoziție. brațele descarnate frământa vechi dureri pașii tăi mici și albi duc departe unde totul se îmbracă în întuneric sau se inneacă în cea mai albă mare
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
frământa lung așa că pâinea. undeva,în adâncuri pașii tăi mici și albi sunt scriși pe lespezile unui timp când nu erau dureri. undeva,în adâncuri, îngerii stau nemișcați și tăcuți așa,ca statuile într-o expoziție. brațele descarnate frământa vechi dureri pașii tăi mici și albi duc departe unde totul se îmbracă în întuneric sau se inneacă în cea mai albă mare... Citește mai mult Moment de searăundeva,în adâncuribrațe descarnate frământa vechi durerisunt brațele demonului ?sunt brațele îngerului ?nu știu
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
duc departe unde totul se îmbracă în întuneric sau se inneacă în cea mai albă mare... Citește mai mult Moment de searăundeva,în adâncuribrațe descarnate frământa vechi durerisunt brațele demonului ?sunt brațele îngerului ?nu știu.poate sunt brațe de Sisifcăci durerile se frământa lungașa că pâinea.undeva,în adâncuripașii tăi mici și albisunt scriși pe lespezile unui timpcând nu erau dureri.undeva,în adâncuri, îngerii staunemișcați și tăcuțiașa,ca statuile într-o expoziție.brațele descarnate frământa vechi dureripașii tăi mici și
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
de searăundeva,în adâncuribrațe descarnate frământa vechi durerisunt brațele demonului ?sunt brațele îngerului ?nu știu.poate sunt brațe de Sisifcăci durerile se frământa lungașa că pâinea.undeva,în adâncuripașii tăi mici și albisunt scriși pe lespezile unui timpcând nu erau dureri.undeva,în adâncuri, îngerii staunemișcați și tăcuțiașa,ca statuile într-o expoziție.brațele descarnate frământa vechi dureripașii tăi mici și albi duc departeunde totul se îmbracă în întunericsau se inneacă în cea mai albă mare...... XIII. DESTIN, de Marius Horvath
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
scrissă nu-l scriusă nu-l spunsă nu-l strigaltfel îmi voi pierdegraiul și lirași viețile viitoareMartor tăcutrămân pentru voiși-mi dau cuvântulde poet... XIV. EPITAF, de Marius Horvath, publicat în Ediția nr. 1516 din 24 februarie 2015. Epitaf Cu durere pe durere călcând lasa-voi lumea de iluzii licornul meu va fi liber spre alt pământ prin ceruri să mă poarte peste lumi întunecate și târzii bântuite de himere să zbor înapoi spre moarte acolo, nu mai e nimic din
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
-l scriusă nu-l spunsă nu-l strigaltfel îmi voi pierdegraiul și lirași viețile viitoareMartor tăcutrămân pentru voiși-mi dau cuvântulde poet... XIV. EPITAF, de Marius Horvath, publicat în Ediția nr. 1516 din 24 februarie 2015. Epitaf Cu durere pe durere călcând lasa-voi lumea de iluzii licornul meu va fi liber spre alt pământ prin ceruri să mă poarte peste lumi întunecate și târzii bântuite de himere să zbor înapoi spre moarte acolo, nu mai e nimic din ce știu
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]