3,503 matches
-
o să-l și vezi În minte, fără să-ți lase loc de Îndoială. Unii aveau să se folosească de acest echivoc al cuvintelor, dar asta avea să se Întâmple mult mai Încolo, iar când oamenii aveau să meșteșugească și cuvântul echivoc, avea să fie prea târziu. Tu știi asta mult mai bine pentru că te-ai născut gata stăpânit de vorbe. - Tu, Moru și cu mine am putea să nu ne lăsăm stăpâniți de vorbe, dar ei? - Îmi arătă Vindecătorul pe acei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
era viața de stradă din Franța. - Cartierele rezidențiale americane sunt În proporție de nouăzeci la sută pustii, goale de oameni. Aici, omenirea trepidează Încă, spunea Ravelstein. Ravelstein, păcătosul, gusta pățaniile sexuale. Se desfăta cu tot ce era louche, dubios și echivoc. Pentru un anumit gen de conduită, sau mai curând de lipsă de conduită, Parisul era Încă ideal. Dacă Ravelstein se bâlbâia În timp ce mergea, surâdea și perora, nu o făcea din slăbiciune, ci dintr‑o revărsare a preaplinului. Faimoasa lumină a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
român, sugerează oportunismul, ceea ce poate nici nu este incorect: „Grielescu” nu era un malign antisemit, ci doar a votat astfel când a fost să voteze, s-a declarat ca atare când a trebuit. Celelalte pasaje relevante sunt Însă fără acest echivoc: „Grielescu”, ca „naționalist român În anii treizeci, a fost violent cu evreii”; era „dac” (noi spunem „tracoman”), iar singura notă de subsol a romanului arată că dacii reprezentau pentru România ce simbolizau arienii pentru Germania; a scris despre „sifilisul evreiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ziceam că am luat pentru toți, și pentru portar, și-o să-ți rămână să duci și acasă, la care Cornel mi-a atins în glumă umărul cu pumnul, făcându-mă să mă clatin și să-i întorc zâmbetul acela imbecil, echivoc, care înseamnă „da, ești simpatic, râdem de o poantă”, dar și „prost mai ești când nu vezi că de fapt îmi bat joc de tine”. Șeful a terminat de vorbit și a apărut în mijlocul nostru îmbrăcându-și sacoul. Sara a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
drept de a trăi este absolut inviolabil. Pe această realitate se fondează principiul comun tuturor civilizațiilor umane, „Să nu ucizi!”. Foarte adesea se invocă dreptul de a muri pentru a putea muri „cu demnitate”. Desigur, este vorba de o expresie echivocă, chiar dacă apare colorată de o anumită noblețe. În realitate nu există o „moarte demnă” și o „moarte nedemnă”. Moartea este mereu demnă, pentru că actul ultim al persoanei umane, chiar și în moarte, pe cât de umilitoare ar fi, își păstrează propria
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
minunatele relații metrice, măsurabile și nemăsurabile, care derivă din structura admirabilă a păsăricii și, după ce voi analiza relațiile statice, voi fi atent la cele dinamice. Despre cele dinamice am scris, poate se află cineva care să și creadă, în mod echivoc, că în păsărică nu încape dinamism. Și care este dinamismul păsăricii, dinamismul cocotologic? Păi el rezultă din faptul că ea se poate menține în picioare, pentru că funcția păsăricii constă în a se menține în picioare. Această menținere este fiziologia sa
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
să se potolească, spre a-i cruța trebuința de a lua o atitudine, își dădu seama de tăria mâniei Otiliei, care aștepta inflexibilă. - Nu-nu-nu... trebuie... să-să-să... spuneți vorbe grele,se bâlbâi el către Aglae, la plural, spre a atenua prin echivoc reproșul. Aglae ieși, trântind ușa. Otilia merse către moș Costache, îl îmbrățișă tristă, dar fără să plângă, și, lăsîndu-și capul pe umărul lui, spuse alintîndu-se: - Papa, de ce lași tu să mă batjocorească, știi bine că nu le-am făcut nimic
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu știe cum să acționeze, ca s-o scoată din influența mediului malefic burghez. El vrea să aibă o discuție decisivă cu Otilia, vrea să aibă certitudinea că Otilia îl iubește, că se va căsători cu el. Răspunsul fetei este echivoc. "De tine depinde totul". În esență Otilia este prinsă de mreaja conceptului carpe diem. Ea vrea să călătorească, să strălucească prin saloane, să se bucure de viață, să nu muncească, să n-aibă răspunderea unei mame. Teoria raportului dintre bărbat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
puțin mai înalt decât ea, solid puțin rigid, era în el parcă ascuns un trecut bizar, învăluit în beznă. Avea o mapă de piele tip sectorist. Se întreba ce văzuse la el însă mesajul ei a fost clar și fără echivoc<viitorul soț! Au rămas unul în fața celuilalt, cu martorul mut la un pas, care auzea tot ce se discută și nu îi elibera mâna. Erau banalități, la ce facultate este dar sectoristul se grăbea, a mai făcut jumătate de pas
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
spre Dumnezeu). Viciul e mai aproape de absolut decât un instinct nefalsificat, deoarece participarea la divin este posibilă în măsura în care nu mai sîntem natură. Un om lucid își măsoară "căldurile" la fiece pas, spectator al pasiunii proprii, veșnic pe urmele lui, abandonîndu-se echivoc născocirilor tristeții sale. În luciditate, cunoașterea este un omagiu fiziologiei. Cu cât știm mai mult despre noi, cu atât îndeplinim cerințele unei igiene, care consistă în realizarea transparenței organice. De atâta puritate, vedem prin noi. Ajungi astfel să asiști la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe singuratici la lașitate, a creat zâmbetul, anemic și aerian la fecioare, concret și imediat la femei pierdute, înduioșător la bătrâni și irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma și, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor triști, societatea supunea de mult la penalități mâhnirile. Până și grimasele agoniei nu sânt decât încercări nereușite de râs, care trădează însă natura echivocă a acestuia. Așa se explică de ce astfel de accese ne lasă un gol mai amar decât o beție sau o noapte de dragoste. Pragul sinuciderii e un fior ce urmează unui râs năvalnic, fără măsură și fără cruțare. Nimic nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dumnezeu. Nu vorbi de singurătate dacă nu simți cum se clatină Dumnezeu... și nici un blestem, dacă nu-L auzi sfîrșindu-se în tine. Viața este ceea ce aș fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului. Mor în suflet ecourile echivoce ale clipei în care viața - surpriză a indiferenței inițiale - străpuns-a liniștea neantului. Dumnezeu este încercarea ultimă de a ne îndestula dorința de somn... Astfel devine el un cuib de câte ori cresc aripi oboselii noastre. Dezlipirea muzicală de lume subțiază obiectele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
salvezi de la înstrăinare. Astfel, te surghiunești în moarte, ca să guști viața în umbletul ei deșert. Ceea ce lipsește sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceață mortală, inundând marginile firii și înecîndu-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare ca în preajma dezamăgirii erotice. Dragostea-i
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiți agonizant de îmbrățișări? Și cum ne-am măsura singurătatea, de nu ne-am privi-o în ochii pierduți ai femeii? Căci prin ei, izolarea își oferă o priveliște de infinit sieși. Echivocul iubirii pleacă din faptul că ești fericit și nefericit în același timp, chinul egalând voluptatea într-un vârtej unic. De aceea, nefericirea în dragoste crește cu cât femeia te înțelege și te iubește mai mult. O pasiune fără margini te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Poezia și crima să aibă același izvor? În tristețe, totul are două fețe. Nu poți fi nici în iad și nici în rai, nici în viață și nici în moarte, nici fericit și nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârșit. Căci nu te izgonește ea în aceeași măsură din această lume, ca și din cealaltă? Ești trist de totdeauna, nu de acum. Și acest totdeauna e toată lumea înainte de nașterea ta. Nu-i tristețea amintirea vremii în care n-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înclinarea noastră bolnăvicioasă, plină de suferință pasionată, pentru femeie. Deși mai ancorată în viață decât noi, nu-i putem totuși răpi un caracter de ireal, alcătuit atât din poezia vaporoasă în care ne complăcem a o învălui, cât și din echivocul sexualității. Femeia este orice, afară de o evidență. Și suferința în dragoste, în orice dragoste, împlinită sau neîmplinită, câștigă în adâncime și ciudățenie cu cât prezența femeii se subtilizează într-o perfecțiune pe cât de carnală, pe atât de nedefinibilă. Dragostea nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nedefinibilă. Dragostea nu e infinită decât negativ, convertind plinătatea în suferință. Nevoia nefericirii n-o resimți decât pentru a împrumuta fiorurilor erotice o expresie supremă. Sexualitatea fără ideea morții e înfiorătoare și degradantă. În brațele femeii descind sicrie din azur. Echivocul eroticii este chiar această sugestie mortală de plinătate, de exces dezastruos, de înflorire crepusculară. Cui, abandonîndu-se mării sau amintirii ei, nu i-a fost rușine de a fi petrecut clipe de dragoste mulțumit sau indiferent? Nu este marea o jenă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mândru în prada erorii ființării. Dar cine a descoperit dorul de a muri nu mai poate fi alipit nici vieții și nici morții. Amândouă sânt îngrozitoare. Voluptate nu există decât în acel dor..., în acea graniță de fioruri ce alcătuiește echivocul dulce și amar al muririi. De câte ori ridic ochii spre cer, nu pot înăbuși sentimentul unei infinite pierderi. De s-ar porni o cruciadă împotriva albastrului! Ce vijelios m-aș îngropa în culoarea marelui regret! Au luat foc toamnele în mine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
extatice, pierzând pudoarea limitelor și superstiția formei, ajungem la inseparabilul vieții de moarte, la pulsația unitară de murire vitală, de comuniune între viețuire și stingere. Oamenii disting prin reflexie și prin iluzii ceea ce în devenirea muzicală este vrajă de eternitate echivocă, flux și reflux al aceluiași motiv. Muzica e timp absolut, substanțializare de clipe, veșnicie orbită de unde... A avea "adîncime" înseamnă a nu mai fi amăgit de separații, a nu mai fi rob "planurilor", a nu mai dezarticula viața de moarte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
față-n față cu singurătatea Lui. Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. E atâta noblețe cruntă și atâta artă în a-ți feri suferințele de văzul semenilor, în a juca rolul de cancer hazliu... Când azurul echivoc se topește în stropi de plictiseală și picură o imensitate de albastru și de dezolare, mă apăr de mine și de cer cu Mediteranele spiritului. De nefericire ne purificăm în accesele de ură sărbătorească și vastă, în care, reducând totul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în silă. Sânt dimineți ce înfloresc subit în deșertul oboselilor și care ne țintuiesc înmărmuriți în brațele ființei. În sila de toate, în sila vastă, emanând din tânjala sângelui și a ideilor, năpădesc revelații fugitive de fericire ce se întind echivoc pe suspinele noastre, ca zdrențe de azur. Și atunci cauți o cumpănă între sila de a fi și de a nu fi. O ceată de îngeri sau de draci mi-a așezat pe frunte cununa plictiselilor. Dar, împătimit în lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea caz numai agonic! Nu se poate ajunge la autoironie prin zâmbete, ci numai prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și punctuația, păstrîndu-se însă formele lexicale specifice vremii sau/și autorului. În câteva cazuri s-au făcut totuși unificări de variante lexicale (preferîndu-se, de pildă, obsesie - care apărea concomitent cu obsesiune). Au fost îndreptate tacit, în cazurile lipsite de orice echivoc, anumite scăpări sau omisiuni și, firește, greșelile evidente de culegere. Editura Apărut 1993 Culegere și paginare Humanitas Conversie în format Winword 2.0 IBM-PC: Ioan-Lucian MUNTEAN (muntean@physics.pub.ro). Emil Cioran, SCHIMBAREA LA FAȚĂ A ROMÎNIEI, Humanitas, 1990. Am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aduce prea mult lumea în cer și cerul în lume. Înțelegerea vieții ca deșertăciune (Iov, Solomon, Ieremia) este un lirism pur, foarte profund în sufletele care au cîntat-o, dar dispare în conștiința colectivă a evreilor. Sentimentul lor predominant - care explică echivocul sau complexul psihologiei iudaice - a fost totdeauna o teamă ciudată, care în loc să-i disloce din lume, i-a integrat și mai iremediabil. Este incontestabil că dintre sentimentele pe care le încearcă omul - teama, ca realitate sufletească durabilă, modifică mai mult
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]