2,275 matches
-
făcută la nunta lor. Nu puteai să Îți dai seama de mare lucru din ea, decât că, asemenea majorității recepțiilor de nuntă din lumea bună, și aceasta avusese loc la Adlon Hotel. Am recunoscut pagoda caracteristică a „Fântânei Șoaptelor“, cu elefanții ei sculptați, din Grădina Goethe a hotelului. Mi-am Înăbușit un căscat. Nu era tocmai o fotografie bună și avusesem parte de suficiente nunți pentru o zi. I-am dat poza Înapoi. Un cuplu frumos, am remarcat, aprinzându-mi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mică navă de război și un birou Îmbrăcat În piele Închisă la culoare, mare cât un tanc Panzer. Pe birou erau foarte puține lucruri, În afară de un pătrat din fetru pe care era așezat un rubin destul de mare Încât să decoreze elefantul preferat al vreunui maharajah, și de picioarele lui Jeschonnek, cu ghetre de un alb imaculat, care dispărură imediat sub masă când am intrat pe ușă. Gert Jeschonnek era un fel de arici țâfnos, cu ochi mici, porcini, și cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Vegetația desfrânată care împresoară ruinele mă trimite cu gândul la șerpii boa ce-și înghit prada și pe urmă dorm, așteptând s-o digere. Îmi amintesc desenul lui Saint-Exupéry din Micul Prinț. Înlăuntrul șarpelui boa nu se mai află un elefant, ci o piramidă, temple... și noi. Zâmbesc, dar privirea îmi fuge mereu spre marginea poienii de unde răzbat parfumuri pătrunzătoare, țipetele unor păsări necunoscute și un țârâit insistent care ciuruie liniștea. Pădurea tropicală colcăie, parcă, de amenințări. O întreagă literatură m-
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de firele tot mai umede și mai lipicioase. Un ultim culoar orizontal s-a vărsat după un cot în caverna imensă din centrul plasei. Era un mare cuib de păianjen. îl umplea în întregime animalul cât o sută de 71 elefanți. Zvâcnea acolo, cu labele strânse, cu toracele puternic, cu chelicerii însîn-gerați, cu ocelii mari cât fața mea și sclipitori ca boabele de roua-cerului, cu sfera moale a pântecului atât de mare, încît ieșea din vedere asemenea curburii pământului. A simțit
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
curgeau din mine inepuizabil, golite de sens și de participare, cuvinte, cuvinte și cuvinte. Dezorientat, clipeam din ochi la toate mutrele alea de gorilă, de miss Piggy, de arabi, de stafii, de capitaliști în putrefacție, de pușcăriași, de mumii, de elefanți și de inorogi, clipeam din ochi, înghesuit de peste tot, și 138 continuam să le strig în față versuri absurde: "Să ne coborâm în rîpa/Care-i Dumnezeu când cască/ Să ne scufundăm în lacul/Cu mătăsuri verzi de broască..." Riff-urile
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
un non-fiction literar despre autism și tulburările din spectrul autist, domeniu care 6 reprezintă aria ei principală de interes și de cercetare. A înființat Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“ Bistrița, pe care îl coordonează, și 2 Elefanți. Revistă despre autism, prima publicație periodică pe această specialitate din România. DOMNICA DRUMEA este poetă și traducătoare. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București și a înființat, împreună cu Marius Ianuș, cenaclul „Litere 2000“, iar în 2002 - revista Fracturi. E
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
un diavol tasmanian prin baia matrimonială și lovea cu zgomot în vasul de toaletă cu o perie. — De ce? întrebă el. — Pentru că, șuieră ea, enervată de stupiditatea întrebării, pentru că vine menajera. —Molly, grăbește-te, strigă Clodagh în direcția camerei plină cu elefanți a lui Molly. Flor trebuie să sosească dintr-un moment în altul. Ideea de a rămâne acasă cât timp Flor își făcea treaba era inacceptabilă. Nu doar pentru că Flor nu voia să vorbească decât despre abdomenul ei, ci și din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
la o agenție de turism. Clodagh o pusese pe Ashling să treacă tot ce făcuse, pentru a arăta că se adaptează ușor. —Ai stat... trei zile la grădina zoologică? — Problema era mirosul, recunoscu Clodagh. Indiferent unde mergeam, simțeam miros de elefanți. Nu l-am uitat niciodată. Chiar și mâncarea mea mirosea așa... — Locul unde ai rămas cel mai mult a fost la agenția de turism, o întrerupse Yvonne. Ai stat acolo doi ani? — Exact, spuse Clodagh, nerăbdătoare. Cumva reușise să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
locul ăsta în ’46 și singura angajată care mi-a mai rămas din anii războiului e Roz. Rozzie, vino-ncoa’! Cineva vrea să stea de vorbă cu tine. Își făcu apariția o chelneriță impunătoare, întruchiparea tuturor chelnerițelor - un pui de elefant într-o fustă scurtă și strâmtă. Șeful mă prezentă: − Tipul ăsta-i reporter. Vrea să vorbească cu tine despre Elizabeth Short. Ți-o amintești? Rozzie sparse un balon de gumă de mestecat în nasul meu. − Le-am zis totul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
frumoasă, mare și misterioasă; nu avea nume. Poporul a numit-o „Madama Lucrezia“. Pământul ne-a înapoiat obeliscurile dărâmate. Unul dintre ele fusese adus de la lacul sacru Sais. Poate fi văzut și astăzi: inventivitatea barocă l-a așezat pe spatele elefantului din piața Minerva. Un alt obelisc a fost descoperit în apropiere de piața San Macuto; hieroglifele gravate pe el spun că a fost sculptat de marele Ramses al II-lea. A fost plasat în fața Panteonului lui Agrippa, care între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intră În ochi; femeia mă depășește În Înălțime cu mult, brațe imense, tatuate cu scene erotice ca la pompei; (mă conving: exact ca la lupanare) șolduri gigantice, are o fustă cloș scurtă din care ies doi stâlpi groși, picioare de elefant, grăsimea se răsfrânge În cute numeroase, nu se poate fixa locul genunchiului, umple toată aleea, Îmi blochează calea; Își arată cu un surâs ademenitor colții negri Între știrbiturile gingiilor; o gură largă exalând un damf putred mă lovește În plex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu cărți de joc din repertoriul lui Harry Houdini. Majoritatea lumii îl percepe pe Houdini doar ca pe un maestru al evadărilor, fără a ști însă Houdini era și un magician excelent, care practica iluzionismul, făcând să dispară asistenți și elefanți, și magia de salon sau prestidigitația. Malerick fusese foarte influențat pe parcursul carierei sale de Houdini; de altfel, când și-a început reprezentațiile în adolescență, numele său de scenă era Micul Houdini. Particula „erick” din actualul său nume era un omagiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sfiiți. — Păi..., Adriana se uită spre Leigh. — Spune odată. Leigh clătină din cap. — Nu vorbeam serios, spuse Emmy cu ochii mari. Chiar este ceva? — Emmy, querida, e ca în povestea cu un rinocer mare și alb într-o sufragerie. — Un elefant. Adriana dădu din mână. — Mă rog, ce-o fi. Un elefant mare și alb. Ai aproape treizeci de ani— — Mersi că-mi spui din nou. — Și până acum ai fost doar cu trei bărbați. Trei! Greu de crezut, dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
din cap. — Nu vorbeam serios, spuse Emmy cu ochii mari. Chiar este ceva? — Emmy, querida, e ca în povestea cu un rinocer mare și alb într-o sufragerie. — Un elefant. Adriana dădu din mână. — Mă rog, ce-o fi. Un elefant mare și alb. Ai aproape treizeci de ani— — Mersi că-mi spui din nou. — Și până acum ai fost doar cu trei bărbați. Trei! Greu de crezut, dar e adevărat. Fetele tăcură cât timp Nicholas așeză aperitivele pe masă: ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și o piscină privată, sau poate un safari de lux în Africa, unde ar face dragoste într-un pat acoperit cu plase contra țânțarilor, după care un șofer i-ar duce în goană, într-un Range Rover negru, impresionant, pe lângă elefanți și lei). Începuseră deja să-și cam facă ochii dulci, când Emmy îl întrebă pe Paul — în treacăt, i s-a părut ei — ce părere are despre copii. El ridică iute capul — Copii? Ce-i cu ei? Să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
pază, șalupa se apropie de vasul Petrel. Urmă un schimb Încordat de replici cu tînărul ofițer britanic de pe punte, care le răspunse japonezilor cu detașare, aceeași pe care Jim o văzuse la părinții săi cînd refuzau să cumpere capetele și elefanții sculptați de Java de la negustorii de pe pirogi, care Înconjurau vapoarele de croazieră În portul din Singapore. Oare japonezii Încercau să le vîndă ceva englezilor și americanilor? Jim știa că Își pierdeau timpul. Stînd sprijinit de fereastră, cu brațele Întinse, Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ție! Muncește mama natură! Mama natură care coace portocalele! Le plimbă grecii pe mare până se umflă bine de sare și ce este În plus... Asta e treaba În crescătoria noastră de lupi. Fiare și cântare grele, sensibile la pasul elefantului.” Prietenul Îl Întreabă: „Dar ție nu ți-e frică de lupi?” și el Îi spune ca În Shakespeare că „nelămurită taină sunt amenințările și frica, o clipă de o pierzi pe una din vedere, Își face loc cealaltă.” „Dispare frica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
inerte pe lângă trup. Muzica mă pătrundea și rămânea în mine, întunecată ca sunetul mării într-una din acele uriașe scoici lucind la exterior ca smalțul. Văzusem de curând o astfel de scoică. Unde? Sigur că da, era acolo, lângă micul elefant de jad, pe mobila cu furnirul crăpat din casa femeii ăleia. Scoica aceea de prost gust, cu cârlionțul deschizăturii roz și neted ca sexul unei femei, am întrezărit-o de mai multe ori printre picăturile de sudoare care mă făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dintre care una era infectată. Începu să le stoarcă Între degetul mare și arătător, privindu-se În oglindă. Golirea lor și țâșnirea lichidului gălbui Îi trezea o plăcere vagă, impură și iritantă. Cincizeci de ani, ca sarcina unei femele de elefant, funcționarul acesta șters se dezvoltase În pântecul copilului, al adolescentului și al tânărului. Iată că cei cincizeci de ani trecuseră, sarcina ajunsese la termen, pântecul se deschisese, iar fluturele născuse crisalida. În această crisalidă Fima se recunoscu pe el Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ca secretar și biograf al sculptorului Auguste Rodin. Gonda și cu mine am început să ne întrecem în lecturi. Nu știu ce am citat eu sau ce a citat el, probabil ceva din poezia pariziană cu caruselul: „Și, când și când, un elefant în alb...“ Echipa de profesori, din care făcea parte și Hartung, a rămas mută până când Hartung a rupt tăcerea și a explicat scurt și cuprinzător că era de ajuns, noul venit era admis, despre Rilke se putea discuta la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Samuel Nemirovsky. Vă scutesc chiar și de cel mai mic amănunt referitor la acest ebenist Întru totul banal: frunte senină și Înaltă, ochi de o tristă demnitate, barbă neagră de profet și statură interșanjabilă cu a mea. — Neîntrerupta frecventare a elefanților nu-i mai Îngăduie ochiului perspicace să zărească nici chiar musca cea mai de râsul lumii, a opinat pe nepusă masă doctorul Shu T’ung. Observ, și mă hlizesc de plăcere, că neizbutitul meu portret nu aduce nici un soi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Într-o puzderie de litere ce-și dau ultima suflare căindu-se că n-au fost portugheze. Căutînd-o pe Arielle, condus de Luis-Miguel prin locuri triste ca În anul morții lui Ricardo Reis, Înșirîndu-se Într-un labirint cu memorie de elefant, Pascal se hotărăște În sfîrșit să fie ceva mai decis În acțiuni fără să găsească Însă vreo acțiune pe traseu, așa că trece la un moment dat printr-o Încăpere (se trece prin multe Încăperi În scenariul acesta) unde niște tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de dolari. Oamenii mai oferă vioară veche, maghiară, moară cu ciocănele, loc de veci cimitir Sărindar, rochie de mireasă lungă, indometacin supozitoare, răcitor, portbebe cangur (600 de lei), incubator electric italian, 120 de ouă, pisici mici, jucărie japoneză cu baterii, elefant bătînd toba, diafragmă stare foarte bună, aragaz, bibelou căprioară, deodorant feminin. În Națiunea, președintele Vetrei, profesorul Zeno Opriș, spune: „capul plecat sabia nu-l taie” (ba cum să nu). „Ceea ce-nseamnă” mai zice „că e preferabil un măgar viu, unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vorbe cu singuranță deformate, din răutate sau invidie, dar care, oricum vor fi fost, aveau, fără doar și poate, un sâmbure de adevăr? Nici măcar nu-i ajutaseră la ceva, pentru că tot a fost mazilit și trimis la un cimitir al elefanților. Pentru doamna Marga Pop a existat din nou o prăbușire despre care un singur om a aflat; nu la clipa în care i-au dat să înțeleagă - poate nefiind nici ei de acord cu ordinul primit - că se va reduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
adineauri, la telefon: și acum ce va face? Al doilea brâu „Întinde mâna și dă hârtiile alea la o parte, nu văd nimic din cauza lor“, zise Ileana Roman, cufundată în fotoliul moale și imens, cu brațele ca niște coapse de elefant îmbrăcate în pluș cenușiu, sprijinindu-și ceafa și părul negru strâns într-un coc dezordonat de plușul tot cenușiu al spetezei și ghemuindu-se mai bine sub pledul tras până peste umeri, în dreptul gâtului. Încă dârdâia, dar nu se atinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]