2,112 matches
-
ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi, maimuțărindu-se. De emoție, pentru că plăcerea îl emoționa vizibil, își tot fixa ochelarii pe nas și zâmbea, arătându-și dinții îngălbeniți. Pe mine nu mă observase. Nu avea ochi decât pentru el. Ce grandoare pentru un asemenea neisprăvit ros de ambiții ascunse să se vadă în atâtea oglinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca și tine. Se pare că nu sîntem singuri. O urmă de zîmbet apare pe buzele uscate ale lui Wakefield cînd vede uimirea sinceră a Diavolului și sprîncenele lui stufoase Înălțate a Întrebare. Apoi Începe să chicotească, precum o fetișcană emoționată la prima Întîlnire. CÎnd ochii galbeni ai Diavolului se cască Într-o expresie de sinceritate prefăcută, Wakefield izbucnește În rîs. RÎde și rîde și nu se poate opri. Nu pot... să cred, reușește să Îndruge În cele din urmă, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
luat libertatea de exprimare chiar atît de la propriu, așa că au optat pentru un zgîrie-nori gotic. Susan cunoaște bine istoria orașului ei; În prezentarea ei se simte pasiune. Wakefield Își repetă În minte motto-ul lui Daniel Burnham și se simte emoționat de „vraja de a face să fiarbă sîngele oamenilor“. Este ceva tulburător În aceste cuvinte puse În legătură cu Susan; a trăit Înconjurată de oameni care credeau În vrăji care fac sîngele să fiarbă, tatăl ei și profesorul Telescu fiind exemple de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
povestea. Morala filmelor este că viața oricui poate avea intrigă, dar viața seamănă mai degrabă cu parcarea de afară, misterioasă și neinscripționată. Poți să ieși din ea și să fii ucis, dar n-ar avea nici un rost. Margot, Însă, este emoționată și Înflăcărată după fiecare film. Uneori o sună pe Mariana de la bar (unde se duc pentru un pahar după film) și Îi povestește intriga, ca și cum filmul ar fi ajutat-o să avanseze la un nou nivel de Înțelegere. În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
costum cu pantaloni simplu, negru, fără urmă de paiete sau chiloți la vedere, era atât de emoționată, încât îi venea să se întoarcă acasă. Dar văzându-l pe Laurence, așezat deja într-un fotoliu lângă șemineul din salon, uitându-se emoționat la ceas, se simți deopotrivă mișcată și liniștită. Se așteptase ca el să se simtă mai în largul lui în astfel de locuri, dar poate că secția nu prea-i lăsa răgazul să ia cina în oraș. Lumina focului îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
la acea fată din anii de școală primară care te lăsa să-i vezi păsărica pentru 50 de pence -, nu crezi că ești puțin cam papă-lapte, dacă stai deoparte și-o lași să se mărite cu altcineva? Jack se simți emoționat de această povață paternă. — Nu cred că Francesca m-ar considera o alegere foarte bună. Stevie spune că-și dorește o persoană pe care poate conta. Nu genul de om care are obiceiul să-și piardă nevasta și copilul. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și depozitate în cutii, urmând să-și reia locul când Fran avea să-și recupereze în sfârșit biroul. Avea sentimentul că nu s-ar fi supărat. Sufletul unui ziar, spunea el întotdeauna, stătea în reporterii lui; în lucrurile care-i emoționau și-i înfuriau, în modul în care voiau să schimbe în bine lumea din jurul lor. Iar acum îi revenea ei responsabilitatea de-a păstra acest lucru viu. Poate că mai mult ca niciodată acum, când lumina pe care o purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
staniol, cu o etichetă asortată - era ceva real. — Ai început deja să ai emoții? o întrebă Laurence, strângându-i mâna într-a lui. Eu unul știu că da. Mai sunt doar trei săptămâni și o să fii doamna Westcott. Fran fu emoționată, fără să vrea, de mândria din glasul lui Laurence. Îi pria rolul de logodnic. Se îmblânzise cumva și câteva din ridurile de stres dispăruseră de pe fața lui frumoasă, dându-i un aer mai tânăr, mai optimist. Își închipuia că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
îmblânzi. Îi atinse chipul, de parcă ar fi făcut parte dintr-o specie rară, pe cale de dispariție. — Trebuie să fie minunat să iubești pe cineva atât de mult cât îți iubești tu tatăl. Era un comentariu atât de straniu, încât o emoționă profund. Biata Camilla. Era clar că el nu simțea așa ceva pentru ea. Dezvăluirea faptului că nu era mama lui adevărată părea să-i fi spulberat încrederea în ea și, odată cu asta, și dragostea. — Oare ai putea vreodată să mă iubești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
c-o să fiu mai bună ca bunică. Acum, bănuiesc că ai vrea să încerc să dreg busuiocul cu Camilla? Ar fi foarte drăguț din partea ta. — I-ai dat deja vestea lui taică-tău? Tonul ei plin de neașteptată compasiune o emoționă pe Fran. — Nu cred c-o să fie devastat. Era încântat la culme că vrei să te conducă la altar, dar am o bănuială că îi era teamă să nu facă vreo gafă care să te facă de râs în public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
enervat, îl chestionă pe Gaston în legătură cu fundoshi. Cu două zile înainte de a se îmbarca pe Vietnam, Gaston a aflat că exista în port un vapor care arbora steagul japonez. I s-a spus că e cargobotul japonez Akashiromaru. S-a emoționat tot numai la auzul numelui și a pornit, normal, în recunoaștere. Tânărul marinar Tanaka i-a arătat, cu multă răbdare, vaporul, apoi l-a poftit la el în cabină și l-a servit cu prune murate, plante de mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
încercat să-l învețe să stea cu picioarele încrucișate, dar picioarele lui erau prea lungi și, nefiind obișnuit cu poziția, se clătina ca o păpușă Daruma. — O, non, non. Nu pot! Văzând mâncărurile cu totul neobișnuite aranjate în fața lui, Gaston, emoționat ca un copil, a început să le arate cu degetul și să le numere: — Unu, doi, trei, patru... multe, multe feluri. Deoarece părea cu adevărat încântat și fericit, Tomoe era gata-gata să-l ierte pentru tot ce făcuse până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Deci dumneavoastră sunteți Takamori. Tomoe mi-a vorbit deseori despre dumneavoastră. Vorbea politicos, ca o femeie. — Și dânsul este... Tomoe ezită o clipă. Gaston Bonaparte. A venit din Franța și stă la noi. Când auzi cuvântul „Franța“, Ōkuma s-a emoționat brusc. Și nu numai el. Tinerii și tinerele din spatele lor s-au întors să-i privească. Sunteți atât de amabili să-mi permiteți să vin la masa dumneavoastră? se bâlbâi Ōkuma. Da, vă rog, răspunse Takamori, trecându-și ușor palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
l-a repetat. — Da, chiar așa. Aveau ucigașul lor... pe Endō, de exemplu. N-aveam cum să nu știu... I-am fost profesor. „Profetul“, care fusese cândva director de școală, s-a oprit și l-a privit trist pe Gaston. Emoționat din pricina amintirilor, a început să vorbească și mai repede. — Cu mulți ani în urmă, pe când predam la o școală primară din Chiba, s-a transferat la școala noastră un băiat din Tokyo. Băieții noștri aveau cu toții capetele rase, așa cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pereții, am auzit un lătrat de câine. Și toată atenția mea s-a îndreptat atunci spre lătratul acela. Era tot ce pătrundea din lumea de-afară. Am simțit un nod în gât. Însă nu voiam să se vadă că eram emoționat. Mă temeam să nu-i supăr ori să le dau vreo idee. Crede-mă, iubești cu toate celulele numai ceea ce ești în pericol să pierzi. Și nimeni nu mă va convinge că moartea e o binefacere. ― Giordano Bruno n-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
la soare. "Visele lor ― mi-a zis ea ― sunt inundate de lumină, nu seamănă cu ale tale". Am simțit nevoia să fiu duios. "Mi-ai lipsit." A întins spre mine o mână albă și moale, iar eu eram atât de emoționat, încît, fără să-mi dau seama că aș putea strica totul, am întrebat-o: "Pe unde ai rătăcit, de când nu te-am văzut?" Nu mi-a răspuns nimic, dar chiar din tăcerea ei am înțeles că-mi ascundea ceva... Apoi
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de somn și se supunea unor exerciții fioroase, vrând să facă din el o mașină pusă în slujba credinței... ― Eu nu pot să mă rog la fel cum urăsc. Și încerc să-l caut pe Dumnezeu pe lumea aceasta. Mă emoționează, recunosc, orice dimineață care limpezește cerul... Poate, am exagerat când am zis că nu-mi mai pasă de nimic în afară de lumină și de chiparoși. Îmi pasă, dar... ― Dar? ― Această lume îmi poate lua totul, mai puțin dreptul de a o
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o vizită Gailei. Era îngrijorată de veștile ajunse până la mănăstire, pe care noi i le-am relatat cu lux de amănunte. Pentru prima oară și-a îmbrățișat din nou soțul, privindu-l cu dor în ochi. Rotari era atât de emoționat, încât a roșit. A bolborosit ceva de neînțeles și, în loc să răspundă cum se cuvine acelei afecțiuni, mi s-a adresat: - Spune-i tot ce știi despre Romilde și pune să-i fie împlinită orice dorință și vrere. Oare sufletul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Kevin la petrecerea ei, era o fetiță cu un suflet atât de gentil. Plângea pentru moartea furnicilor pe care le călca din greșeală, Îngropa fluturii de noapte care se ardeau de becuri, se ruga seara pentru supraviețuirea focilor și se emoționa când vedea maimuțoii din brațele cerșetoarelor de lângă ușa bisericii, duminică dimineața. Camilla nu eliminase pe nimeni din listă. Lista ei de invitați cuprindea șaizeci și unu de copii - toți colegii de clasă, colegele de la cursurile de gimnastică ritmică, echitație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îl invitau la programe și emisiuni unde se așeza Întotdeauna pe o sofa Între femei foarte machiate, despre care mama spunea Îmbufnată că erau amantele câte unui funcționar - și de fiecare dată când Îl Încadrau În prim-plan ea se emoționa foarte tare. Tati comenta Întotdeauna povești care se Întâmplaseră și care adesea erau foarte urâte, de exemplu cineva care ucisese pe altcineva sau intervenea Împotriva propunerilor de lege pe care un alt onorabil - din grupările opuse, explica mama - voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de douăzeci de ani cred că eternitatea stă după colț. Emma se așeză În mașină. Observă că În spatele scaunului lui Antonio era o canistră plină cu benzină și se Întrebă de ce, dar apoi, atenția Îi fu atrasă În altă parte, emoționată de vederea casetelor ei - succesele Loredanei Berté, Diana Ross, Celentano, Antonella Ruggiero - Încă pe bordul mașinii. Pe parbriz stăruia abțibildul lipit cu ani În urmă de Valentina: MAKE LOVE NOT WAR. În Tipo plutea un miros de chiștoace vechi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
salva, pentru a o Împiedica să devină o hoașcă ramolită ca mama ei, pentru a o salva de la trădare, de bătrânețe, de decadență și de nefericire. Dar semnul acela ușor al timpului care trecuse, al timpului care Îi unise, Îl emoționă profund, și imaginea lamei de inox ce-i zgâria pielea Îl făcu să se cutremure. Puse Înapoi cuțitul În teacă și se lipi de Emma și Începu s-o pipăie peste tot și-o sărută deschizându-i buzele cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era galben, cenușiu sau roșiatic. Iar apoi, când am traversat Mediterana, am văzut o fâșie verde, care apoi s-a transformat Într-o pată de un verde intens, Întunecat, ca al pinilor - și verdele acela era Italia. Și el se emoționase. Căci Italia nu e verde. A fost, dar nu mai este. A fost prădată și apoi sufocată cu o crustă de ciment. E ca și cum am vedea de sus imaginea unei țări care nu mai există - trecutul. Emma Își Încheie hăinuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
deschideau ușa camerelor lor, Își țineau respirația. Îi priveau dormind, cufundați În Întuneric. În tăcere, le ascultau melodia respirației. Copiii În pătuțuri, cu capetele mici, despletite pe perne, Înveliți În cearșafuri ca victimele unor accidente stradale. În clipele acelea se emoționau de parcă i-ar fi văzut pentru prima dată. Creaturi cerești, venite de cine știe unde, anume pentru noi. Ceva ce n-ar fi existat niciodată dacă noi doi nu ne-am fi Întâlnit, nu ne-am fi iubit, dacă nu i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acesta a remarcat-o, în sfârșit. - Fata rămâne cu noi. - Asta nu se poate! Tocmai vi s-a dus vestea că nu vă atingeți de oameni și acum vreți să ne faceți să ne schimbăm părerea, a început împăciuitor și emoționat spătarul. - Vasăzică ați auzit de noi! - Cum să n-auzim! Se știe bine despre voi de când l-ați jefuit pe chelarul Curții Domnești. Spătarul devenise nespus de jovial, atmosfera era destinsă și poate că s-ar fi ajuns în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]