1,678 matches
-
muzică bizantină, mireasă ornamentată cu bijuterii extrem de scumpe din aur vechi și briliante cumpărate de mire tocmai de la Londra, ca la noi, la români, mergînd astfel el, mirele, cu cercul istoriei, demonstrînd că se-nvîrte, cu bățul, cu telecomanda, ca ventilatorul, emoționat Însă și de perspectiva răscolitoare oferită sub orizont de aleasa inimii lui ce n-avea În picioare decît o emoționantă pereche de sandale fine c-o singură baretă de aur, corpul ei fiind acoperit de sus și pînă jos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
moartă de rușine și nu-i vine să mai iasă pe stradă. Își lua un concediu în câteva zile și voia să plece din oraș. Se gândea la Ioana Sandi tot mai des. O imagina cu căștile la urechi, traducând emoționată lucrările congresului sau ce-o fi fost. Era convins că îl visează noaptea, cum i se întâmpla și lui. Aștepta o scrisoare, cum se mai întâmplase într-o altă călătorie a ei. Poșta asta care ar trebui reorganizată e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai ești deloc în planurile mele... Deși trebuie să-ți mărturisesc că mi-este și mie greu și nu mă pot desprinde cu totul de tine, undeva în străfundurile mele niște fibre îți aparțin. Dar nu vreau să mă las emoționată și nu vreau să renunț la ceva minunat din milă pentru tine, nici n-ai suporta asta, vezi? Exact așa e, nici n-ai suporta... D-asta nici nu te-am văzut în ultimul timp, pentru că voiam să mă lămuresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în glas. Ce mai face nepoata mea preferată? (Fiindcă veni vorba, Dorothy este singura lui nepoată, așa că epitetul acesta este cam nesincer.) Nu mai e mult până la fericitul eveniment. Plutesc ceva emoții prin aer? — Cred că da, spune Dorothy, deloc emoționată. Mortimer se referă la apropiata ei cununie, la vârsta de douăzeci și cinci de ani, cu George Brunwin, unul dintre cei mai buni și mai admirați fermieri ai ținutului. — Hai, zău, spune Mortimer. Nu se poate să nu simți puțină... cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
deschis turna ceai în patru cești. — Ești probabil Roddy, spuse ea întinzându-i o ceașcă. Eu sunt Kim. Phoebe și cu mine locuim în comun în acest apartament. Pentru păcatele noastre. Chicoti. Vrei zahăr? Roddy clătină din cap. — Suntem foarte emoționate că ea are în sfârșit o persoană importantă de partea ei, spuse Kim, servindu-se cu trei lingurițe de zahăr. Este exact șansa de care avea nevoie. — Da, desigur, intenționez să... fac tot ce pot, spuse Roddy, prins pe picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
puțin mai bine. Oricum, eu o să mă ocup de spălatul vaselor. Spune-mi, cum Îți merge? Își dădură cîteva vești mărunte. — Tati te Îmbrățișează, zise ea. — Chiar așa? Nu-l interesa subiectul. Stătu jos doar o clipă, apoi se ridică emoționat și luă ceva de pe raft să-i arate. — Uită-te la asta, zise el. Era o cană mică, arămie, cu o urmă de lovitură Într-o parte. Am luat-o duminică și am dat treizeci și șase de penny pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
din nou. — Mulțumesc. — Pentru puțin. El Își Îndreptă cravata. — Ăsta-i numărul meu norocos, de fapt. Poate că-i făcuse din nou cu ochiul barmanului, nu avea de unde să știe. Ieși din bar și urcă În camera ei - atît de emoționată, de data asta, că nu mai putea respira. Aprinse veioza. Se uită În oglindă și-și mai pieptenă părul. Apoi Începu să tremure. I se făcuse frig cît stătuse În bar, Îmbrăcată doar În rochie, așa că-și puse pardesiul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
prinzîndu-l, pentru că trebuia, Între arătător și degetul mare, și se aplecară spre brichetă. — Mă simt ca tata, zise Mickey, pufăind și trăgîndu-se Îndărăt. Tatăl ei era tipograf. — Arăți ca un gangster, zise Kay. Și spunînd asta - inima Îi vibră puțin, emoționată. Nu vreți să știți de ce am Întîrziat? Mickey puse țigara jos. — Dumnezeule, am uitat cu totul. Te-ai dus să te Întîlnești cu prietenii ăia speculanți ai lui Cole. Nu te-ai dus, și te-au arestat, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
strîmbi. Se apropie de Duncan și-l luă de umeri, astfel Încît acum stăteau față În față doar la distanță de un braț. Îl apucă mai zdravăn pe Duncan și-l scutură. Îl privi din nou În ochi și spuse emoționat: — O să le demonstrăm noi, nu-i așa? GÎndește-te cum o să fie! Putem lăsa o scrisoare, spunîndu-le c-am făcut-o! Doi tineri care renunță la viață. O să apară În ziare. Toată lumea o să știe! Ar putea opri afurisitul ăsta de război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o să fie! Putem lăsa o scrisoare, spunîndu-le c-am făcut-o! Doi tineri care renunță la viață. O să apară În ziare. Toată lumea o să știe! Ar putea opri afurisitul ăsta de război! — Crezi că l-ar opri? Îl Întrebă Duncan, brusc emoționat, impresionat, flatat, dorind să creadă, temîndu-se totuși. — De ce n-ar face-o? — Nu știu. Tot timpul mor tineri. Și asta n-a schimbat nimic. De ce-ar fi altfel cu noi? — Idiotule, zise Alec Încrețindu-și buza, retrăgîndu-și mîinile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
colegele, anul trecut pe vremea asta. Burta mea era atât de mare Încât șeful de sală a trebuit să aducă un scaun pentru că eu nu mă puteam strecura pe canapeaua separeului ca restul lumii. Am râs toate atunci. Un râs emoționat, răzvrătit, dar cu o undă de triumf: râsul celților când au realizat că sfârșitul romanilor era aproape. Și-apoi, trei zile mai târziu, În sala de nașteri, mi l-au pus În brațe pe el. Pe el! Ceva atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
o emisiune importantă la BBC2, intitulată: „Cine face banii?“- o emisiune care vrea să facă centrul financiar al Londrei atrăgător pentru cei care se uită la televizor Întinși pe canapea. Și cum a primit vestea? Întreabă Momo, care e mai emoționată decât toți. Alice rânjește: — Aproape că a avut un orgasm la telefon. Nu cred că o să am vreo dificultate În a-l face să vorbească. Încerc să pun ordine În Întâlnire, dar piesa Abba, „Mamma mia“, Îmi face concurență serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
fiica dumneavoastră e acuzată că ar fi pus serviciul Înaintea binelui copiilor ei. Este aceasta o descriere corectă a situației pe care dumneavoastră ați putut-o observa direct? Nu. — Vorbiți mai tare, tună judecătorul. Mama Încearcă Încă o dată. Evident foarte emoționată, se joacă cu brățara cu pandantive. — Nu, Katharine e devotată copiilor ei și muncește din greu, așa a fost mereu. I-a plăcut să avanseze și să devină din ce În ce mai bună. Da, da, se răstește acuzarea la ea, dar am Înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
nu tu canapea veche, din piele, nu tu cărți de psihanaliză pe rafturi, doar o lumină puternică și un șezlong înalt, exact ca alea de pe marginea piscinei de la hotelul Mondrian din LA. M-am așezat și am așteptat. Eram puțin emoționată. Oricine a avut parte de psihoterapie știe cât de dureros e să dezvălui totul despre tine unui străin, pentru ca apoi să fii sfătuit să te schimbi. Gândul nu era tocmai atrăgător. Dar dacă voi pleca arătând ca fetele alea sexy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
unui meditator. Era hotărâtă să înființeze grupul de lectură, mai ales după ce Muffy i-a spus p-ș că Gwendolyn Baines și Cynthia Kirk aveau de gând să pună și ele de unul. Julie trebuia să fie prima. Un pic emoționată, Julie m-a rugat să o însoțesc la întâlnirea cu „profesorul“ de la NYU, cum îl numea ea. Julie se îmbrăcase ca Sylvia Plath, într-o fustă ecosez, plisată și purta codițe împletite, așa cum avusese Gwyneth Paltrow în film. Își pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
blazonul familiei, ca să vă bage în sperieți de-a binelea. Nici nu-i de mirare că-n Anglia nimeni n-are o părere bună despre sine. Am apucat ciocanul în formă de cap de grifon și am bătut la ușă emoționată. Câteva minute, am stat acolo așteptând sub privirile crunte ale grifonului. N-a venit nimeni. Poate nu era nimeni acasă. Pe alee nu era nici o mașină, deși asta nu însemna mare lucru - britanicii își ascund în mod obsesiv mașinile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
mici și pătrățoase. Poate chiar în acea încăpere în care se afla ea cu Bobo stătuse Eduard atunci când se refugiase la mare și nu mai dorise să vadă pe nimeni. Sau aproape pe nimeni. în nici un caz pe ea. Examinase emoționată încăperea. Se apropiase de geamurile mici și pătrățoase, cu obloane groase pe dinafară, care nu lăsau să pătrundă lumina, și le mângâie cu privirea. Atunci, ca și acum, era probabil o liniște deplină, în care îți puteai auzi gândurile. Oare
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
scrisese cineva despre el? La fel și noi. Ne cumpăram fiecare un exemplar, Îl răsfoiam repede. Ne căutam anunțurile la rubricile de matrimoniale, oferte de servicii, artă și instrumente, diverse, mă rog, unde le plasaserăm pe talon. Culmea, eram cu toții emoționați. Era bine, era rău? Nu știu. Oricum, micul succes ne Îndemna să continuăm. Completam alte taloane, dădeam alte anunțuri. Două săptămâni n-am făcut altceva. Apoi ne-am luat cu altele, anunțuri nu mai dădeam decât din când În când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
început vă invităm să rememorăm acordurile tangoului Silencio prin vocea nemuritorului Carlos Gardel." Ritmurile melodiei se aud încet în cameră și Amalia răsucește butonul volumului mai tare. Cei doi continuă să tacă, ascultând fermecați. Brusc, melodia se întrerupe. Prezentatorul anunță emoționat: "Întrerupem programul pentru a transmite că starea de sănătate a Primei Doamne este în continuare gravă, dar stabilă. Biserica cheamă poporul argentinian la rugăciune pentru însănătoșirea doamnei Eva Peron... " Dumnezeu să-i dea sănătate! A făcut enorm de mult bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
reîntoarceți în cameră. Un moment, vă rog. Nici măcar nu m-am prezentat. Locotenent Marius Rădulescu. Andrea. Andrea Kampa, Herr leutnant.158 Sus, pe clădire, sublocotenentul Novăceanu, în compania lui Mâțu și Nicky, scrutează atent depărtările. Priviți! spune el cu voce emoționată, în timp ce întinde binoclul lui Marius. Un lung șir de siluete întunecate se ivesc in ritm alert de după creastă. În câmpul vizual al lentilelor intră un alt grup compact de soldați germani. Cele două coloane se întâlnesc, apoi se desfășoară într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ce stăpînea odaia. Ea aprinse lumina, care depărtă pe loc distanțele dintre noi și aruncă În altă realitate mobila și covorul. - Doamnă, vreau să vă rog ceva... ceva care să rămînă Între noi pentru totdeauna. - Da, domnule judecător! Era vădit emoționată, se vedea În privirea ei ușor derutată. - Doamnă, eu am cunoscut-o pe fiica dumneaei, pe Keti. Eram pe atunci elev de liceu, În ultima clasă, În a opta. - Ea n-a făcut decît șapte clase, de liceu, a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În dimineața acelei zile de martie, grupuri de oameni fură aduse Încolonate, În centrul orașului, În fața primăriei. Primarul vorbi din balconul cu Înflorituri de fier, alături de el cîțiva, și lîngă ei drapelul În bernă. Vorbitorul era, sau ținea să pară, emoționat, grupurile care pînă atunci se foiseră Între ele Încetară mișcarea, Înlemniră Într-o muțenie perfectă, era un moment al Istoriei adevărat, oamenii, dacă te uitai la ei, aveau fețele triste, În realitate țineau să pară triști pentru a nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
locul unde te-ai născut și-ai trăit o viață. Vedeți dumneavoastră, la vîrsta mea... El vorbea În timp ce eu mă vedeam alături de el, traversînd Mediterana spre Țara Sfîntă. Amuțisem. - Vă Înțeleg, spuse profesoara, punîndu-i mîna pe umărul stîng. Era vădit emoționată. Să vă ajute Dumnezeu! Și făcu semn fetei, care veni lîngă noi. Comandă o Înghețată. El Încercă un refuz, care fu anulat de gestul politicos și categoric al profesoarei, care Împrumută - nefiresc În situația În care ne aflam - ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
neliniști cîteva clipe, nu de cuvintele rostite, ci de efluviile ce le mînară la suprafață. Nu auzi nici un răspuns, ochii Îi deveniră mari, el stătea nemișcat, părea de data asta Învăluit În ceață. Era totuși real căci Îi simțea răsuflarea emoționată, nu putea să fie Închipuire, „Vă iubesc! Acum am curajul să vă spun pentru că nu e nimeni. Se trezi vorbind deodată la singular: „Te iubesc!” I se păru că lumea se Învăluie În apoteoză. „Cum nu ți-ai dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
casei nu observase această modificare, mai cu seamă că ei Înșiși deveniseră preocupați de preconizata plecare a Anei la oraș, ca și cum urma să se Întîmple unu din cele mai importante evenimente pe plan mondial. Trebuie, spunea soția Învățătorului, cea mai emoționată din toți, ca fiica și nepoata să facă impresie bună soților Pavel pe care nu-i cunoștea și care fuseseră atît de amabili că se oferiseră să le găzduiască, și de asemenea medicului la care Ana se va duce cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]