KorAP: Find »[drukola/base=eros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...57 >

1,413 matches

Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260

cînd se deschide În fața lui priveliștea durerii. Și dacă este o mulțumire, o Împăcare a spiritului, acestea nu pot fi decît În scrierea care eliberează și afundă, totodată, sufletul, seduce obiectul și Înlănțuie și mai rău subiectul. În relația poezie - eros, un alt poet de Început, Barbu Paris Mumuleanu introduce (În prefața la volumul Rost de poezie adecă stihuri, 1820) un element nou: fantezia („acel năluc al minții”). Esența poeziei rămîne Însă tot pătimirea, iar pătimirea este cu precădere de natură

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
superioară pentru că meditează și exprimă pe cele dinainte. Nu trebuie să căutăm mai multe subtilități decît există În aceste propoziții sincere și elementare, dar un fapt este sigur: poetul de la 1820 (și mentalitatea rămîne aceeași, pînă la 1870) vede În eros cauza ce duce la nașterea simțului liric. Și chiar dacă nu e conștient de această subordonare, poezia ca atare nu face decît să nutrească (și să se nutrească din) această iluzie. Iluzia, Întîi, că omul ia act de existența lui prin

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
din secolul al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele, cît modul În care, printr-o retorică Împrumutată, adesea elementară, se formează un limbaj poetic și se Întemeiază poezia română. Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. GÎndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann Îl asemuiește cu un spital: Spitalul Amorului. Iubirea este, Într-adevăr, Înțeleasă ca

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele, cît modul În care, printr-o retorică Împrumutată, adesea elementară, se formează un limbaj poetic și se Întemeiază poezia română. Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. GÎndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann Îl asemuiește cu un spital: Spitalul Amorului. Iubirea este, Într-adevăr, Înțeleasă ca o boală

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
mai bun excitant al expresiei”. 2. „A-și cuprinde noima” este preocuparea cea mai importantă a lui C. Conachi. Însă drumul spre noimă trece prin teritoriul Amorului. Amorul cuprinde totul, exprimă totul, de la politică la religie. Pentru poetul de la 1820 erosul este conceptul fundamental de existență. Existența dinafară și existența dinăuntru n-au Înțeles fără Amor. Este multă prefăcătorie În jurămintele, jelaniile poeților, dar să nu ignorăm faptul că din prefăcătoriile pasiunii se naște adevărul poeziei. Dar ce este acest Amoriu

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
jelaniile poeților, dar să nu ignorăm faptul că din prefăcătoriile pasiunii se naște adevărul poeziei. Dar ce este acest Amoriu care nu lasă În pace pe postelnicii, logofeții și marii noștri vistiernici? Pentru cei vechi, spune același Denis de Rougemont, Erosul era un zeu, pentru moderni erosul este o problemă. Pentru Văcărești, Conachi și ceilalți poeți din prima jumătate a secolului al XIX-lea, erosul este, indiscutabil, un zeu, dar un zeu chinuitor. El face parte din categoria fatalităților. Vine nechemat

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
faptul că din prefăcătoriile pasiunii se naște adevărul poeziei. Dar ce este acest Amoriu care nu lasă În pace pe postelnicii, logofeții și marii noștri vistiernici? Pentru cei vechi, spune același Denis de Rougemont, Erosul era un zeu, pentru moderni erosul este o problemă. Pentru Văcărești, Conachi și ceilalți poeți din prima jumătate a secolului al XIX-lea, erosul este, indiscutabil, un zeu, dar un zeu chinuitor. El face parte din categoria fatalităților. Vine nechemat, se insinuează, tulbură mințile oamenilor serioși

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
pace pe postelnicii, logofeții și marii noștri vistiernici? Pentru cei vechi, spune același Denis de Rougemont, Erosul era un zeu, pentru moderni erosul este o problemă. Pentru Văcărești, Conachi și ceilalți poeți din prima jumătate a secolului al XIX-lea, erosul este, indiscutabil, un zeu, dar un zeu chinuitor. El face parte din categoria fatalităților. Vine nechemat, se insinuează, tulbură mințile oamenilor serioși, lovește și smintește inima indivizilor de toate vîrstele. În stil preromantic, Asachi Îl numește „izvor dulce de-ntristăciune”, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Amor, zice Într-un loc stihurgosul, mișcarea și repaosul sînt totuna: „mărsul, dusul și stătutul la dînsul sînt tot o stare”. O stare, va să zică, ce n-are stare sau o stare de nestare... Altă disociere subțire privește natura duală a erosului: trupească și cerească. Disociere comună la Greci: există două Afrodite: Afrodita Pandémos (simbolul dragostei terestre, carnale) și Afrodita Urania (amorul celest, pur). Pe cea dintîi romanii o numeau Vulgigava (Venus de răspîntie). Conachi acceptă cele două firi ale lui Amor

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
nu vrea să vorbească. Sau vorbește, comunicînd că nu vrea să vorbească (cunoscută figură retorică): ...și Întru a sa trufie Mai are Încă un lucru, care-l tac, că lumea-l știe.” Un dialog (Afrodita și Amoriul) reia tema fatalității erosului. Afrodita se plînge fiului său, Amor, de tînărul Ikanok care, plin de mîndrie („cu firea pe sus”), nu se supune dragostei. Femeile frumoase, pline de duh și istețime, „n-au prins loc la ochii săi” și, În genere, Ikanok (numele

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
o „beție”, zice facilul Al. Pelimon. La acest mister, femeia nu vrea, uneori, să participe. Simțul onoarei este mai puternic decît simțul estetic: „Să fii chiar un Dante nu-ți dau sărutarea, Pentru poezie nu-mi pierz eu onoarea.” * 3. Erosul capătă o oarecare substanță cînd poetul se hotărăște să exprime jaloba lui: micul infern sentimental. Amoriul este urmărit aici În faptele lui, discursul erotic trece la persoana Întîi. Gustul de a medita nu-l părăsește pe Conachi, cîntăreț al pasiunii

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
genere, tot ce atinge lumea instinctelor, nu constituie subiecte de meditație. Nu discutăm aici verosimilitatea acestor ipoteze, le luăm numai ca puncte de referință Într-un studiu ce nu se ocupă propriu-zis de erotism, sexualitate, ci de expresia literară a erosului Într-o epocă În care descoperirea erosului Înseamnă, repet, descoperirea poeziei. Văcăreștii, Conachi, Bolintineanu (clasicizanți și romantici) sînt preocupați În gradul cel mai Înalt de viața erosului, Într-atît Încît pentru unii (Conachi, Alecu Văcărescu) existența se confundă cu iubirea. Ideea

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
constituie subiecte de meditație. Nu discutăm aici verosimilitatea acestor ipoteze, le luăm numai ca puncte de referință Într-un studiu ce nu se ocupă propriu-zis de erotism, sexualitate, ci de expresia literară a erosului Într-o epocă În care descoperirea erosului Înseamnă, repet, descoperirea poeziei. Văcăreștii, Conachi, Bolintineanu (clasicizanți și romantici) sînt preocupați În gradul cel mai Înalt de viața erosului, Într-atît Încît pentru unii (Conachi, Alecu Văcărescu) existența se confundă cu iubirea. Ideea ce se repetă cel mai des la

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
ce nu se ocupă propriu-zis de erotism, sexualitate, ci de expresia literară a erosului Într-o epocă În care descoperirea erosului Înseamnă, repet, descoperirea poeziei. Văcăreștii, Conachi, Bolintineanu (clasicizanți și romantici) sînt preocupați În gradul cel mai Înalt de viața erosului, Într-atît Încît pentru unii (Conachi, Alecu Văcărescu) existența se confundă cu iubirea. Ideea ce se repetă cel mai des la acești profesioniști ai pasiunii este aceea că viața n-are nici o rațiune fără dragoste: „A trăi făr-a iubi Mă mir

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
joc. Cel dintîi (semnul de pică) este viziunea intuitivă (amiciția spirituală, agape) și sugerează o pătrundere, o traversare. Pentru această categorie, dragostea nu este propriu-zis un sentiment, ci situația totală a celui care iubește. Al doilea model este Emoția sau Erosul: sufletul precede dragostea, pasiunea merge spre unicitate, pasiunea este invadatoare și Își este suficientă sieși. Semnul ei este cupa (inima), deviația tipică este mazochismul, gustul care animă pasiunea este gustul morții. Este, prin excelență, pasiunea tristaniană. A treia formă este

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
temarca, formele philiei grecești cu formele sensibilității erotice trubadurești. Într-un arhetip recunoaștem pasiunea de ordin spiritual, În altul platonismul, În tipul emoțional se ascunde Afrodita Pandemos ș.a.m.d. Aplicînd-o, cu titlu experimental, la stihuitorii noștri, ce observăm? Că erosul lui Conachi stă sub semnul cupei, fiind, În esență, emotiv-depresiv, invadator și retractil, nostalgic (citește: plîngăreț, suspinător), cu Înclinații spre voluptatea durerii (mazochism prefăcut). Însă tristanismul se combină, la el, cum am arătat, cu donjuanismul, trefla cu inima (cupa), depresiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Întrucît văd În dragoste și o amiciție spirituală, agape. „Prieteșugul” este, pentru ei, o chezășie a amorului. Heliade are, dintre toți, sentimentul iubirii ca energie cosmică. Trăiește frenetic sub semnul caroului. El cîntă nașterea universului și nunta mistică a elementelor. Erosul este forța care mișcă, Într-adevăr, astrele și provoacă delirul creațiunii. Asachi, Înaintea lui Heliade, avea intuiția amorului cosmic În niște versuri triste și noduroase: „Acea rază nemurindă, pentru glorie creată, Ce lucit-au peste mine Încă-n timpul de

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
chinul Însuși, invocat În toate Împrejurările. O formă de manifestare a lui este suspinul. Există o Întreagă mitologie a suspinului la Conachi. A suspina este la el totuna cu a respira. Viața e un lung suspin, toate evenimentele importante ale erosului sînt anticipate sau urmate de un mare, adînc suspin. CÎnd se deșteaptă la miezul nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
indeterminate face parte năcazul, citat de mai multe ori pînă acum. Iată-l acum intr-o formă paroxistică: năcaz mare. „Năcazul meu este mare Este rău, este cumplit Și să-l vindec nu am stare...” O categorie specială În patologia erosului formează jalea și dorul. Jalea este generală. Originea ei, ca și aceea a dorului, e necunoscută: „Și făr-a ști pricina jale și dor m-au lovit...”. statutul celei dinții stări este dublu: jalea ca maladie a sufletului și jalea ca

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-i mila ce izvora dintr-a tăi! Toate s-au sfîrșit, dar moartea măcar cu cruzimea sa Legăturile iubirii n-au putut deființa...” 11. PÎnă a vedea continuarea acestui jurămînt tristanian la năsălia Isoldci (Zulniei), să ne Întoarcem la semiologia erosului și să vedem armele lui de represiune. Am citat deja cuțîtul care pare a fi, dintre instrumentele sîngeroase, acela pentru care Conachi are predilecție. Amorul umblă, așadar, cu un cuțît În mină și Înjunghie, despică, „dă În inimă”... În TÎnguirea

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații. 21. Cu Anton Pann apare și critica erosului, adică morala erosului. O anume severitate față de femeie se observă, totuși, mai devreme În poezie. Amanții de profesie (Văcăreștii) arată uneori ceea ce În limba neșlefuită a epocii se cheamă scîrbire față de moravurile femeii. Matei Milu (1725-1801) este iritat de boala

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații. 21. Cu Anton Pann apare și critica erosului, adică morala erosului. O anume severitate față de femeie se observă, totuși, mai devreme În poezie. Amanții de profesie (Văcăreștii) arată uneori ceea ce În limba neșlefuită a epocii se cheamă scîrbire față de moravurile femeii. Matei Milu (1725-1801) este iritat de boala nouă ivită la

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
momentele de „mistificație erotică” (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația femeii corupte. 22. Revenind la Anton Pann, constatăm că acesta este un poet complex, erosul nefiind decît una din temele lui, și nu cea mai importantă. Pann face parte și el din familia poeților Întemeietori, dar În linie morală. Hristoitie sau școala moralului (o prelucrare) este o carte delicioasă. Alții vor să scrie o gramatică

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Pasiunea tristaniană (modelul Îndepărtat) pierde sensul unicității și ireversibilității. Pasiunile se Înnoiesc ușor, morțile sînt provizorii, suspinele aduc a desfătare. Anton Pann face, se va vedea deîndată, ca morala să nu lase petrecerii toată libertatea. Deocamdată, lumea petrece În chinurile erosului. Pann trage acum spre partea desfătătoare a lucrurilor: „Chitar’, muz-armonicească PÎnă cînd o să tăcem? PÎnă cînd să ne muncească Întristarea ce-o avem? Și cînd iarăși o să-ncepem Dulce să ne veselim? Că din griji, precum priceperii, Nimica nu folosim

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Îi studiază consecințele. Dacă bărbatul sau muierea, de pildă, se ivesc dimineața cu capul plin de rachiu, atunci - „atuncea e Întunecimea soarelui Învederată”. Situația nu interesează tema noastră. Nici situația, nici consecințele. Dar vine numaidecît alta care are legătură cu erosul. Atunci, de exemplu, cînd ibovnicii sînt Înăuntru ( În circiumă) și muierile așteaptă afară: „atuncea sînt Întunericimi, urmează vreme umedă și, cumva de nu va ploua din ceri, izvorăsc picăturile din ochi”... Previziuni ambigue, propozițiuni deocheate, Întunericimi suspecte! Anton Pann este

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]