12,743 matches
-
au timp să scrie, mâna scriindă care dă cuvânt unor existențe ocupate doar să existe pur și simplu. Poate asta era adevărata mea vocație și am ratat-o. Mi-aș fi putut multiplica eurile, anexându-mi eurile altora, creându-mi eurile cele mai diferite de mine și între ele. Dacă un adevăr individual poate fi găsit numai închis într-o carte, trebuie să accept să-mi scriu adevărul meu. Cartea memoriei mele? Nu, memoria e adevărată atâta vreme cât nu e fixată, închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
am cunoscut, dar ceea ce mă interesa era celălalt, Silas Flannery care există în operele lui Silas Flannery, independent de dumneavoastră care vă aflați aici... Îmi șterg sudoarea de pe frunte. Mă așez. În mine a murit ceva: poate eu; poate conținutul eului. Dar, oare, nu asta voiam? Nu încercam să-mi pierd personalitatea? Poate Marana și Ludmila au venit să-mi spună același lucru: dar nu știu dacă e o eliberare sau o condamnare. De ce vin să mă caute tocmai pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
te aduc înapoi. Nu crezi că e suficient? Ce mai vrei de la mine? Știu că suferi, că te simți nefericită dar fericirea, ca element în sine, nu există. E doar o stare de spirit, ambiguă și de moment, creată de eul nostru interior, la impulsul unei trăiri subiective. Unii se cred fericiți atunci când privesc marea ori cerul înstelat al nopții. Alții încearcă această simțire alături de cineva care, într-un moment anume, le induce o stare de bine, de încântare, de plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la televizor, va face, involuntar, aceeași legătură și nu va cumpăra produsul. Nu sexul echipei a fost problema, ci faptul că nu avem bine înfiptă convingerea că ceea ce promovăm e pentru toți. Nu trebuie să privim un obiect prin prisma eului nostru ci al celor care-l cumpără. Dacă aș lucra la un proiect legat de un aparat de ras, care mie, personal, îmi provoacă teamă, mai înainte de toate m-aș transpune, simbolic, în trupul unui bărbat. Cochet, îngrijit, extrem de atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se poate așa ceva, de ce mi se întâmplă mie iar asta? De ce? În țara asta toate inimile sunt ocupate, am scris eu în tren când am plecat la mare de 1 Mai, mi s-a făcut frică să fiu atât de eu, fără nimeni la care să mă gândesc, fără nici o antenă spre cineva, am rupt afișul meu de pe perete și i-am spun lui Marius, ok, ai scăpat de mine, n-o să te mai bat la cap, plec, dacă vrei, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
destinse și ofta satisfăcută. — Mulțumesc. — Dar ce cumplită mărturisire mi-ai cerut, zise Adrian. Tare te mai urăsc pentru că m-ai făcut să mă bucur de suferință prietenului meu. — „Suferință“ e un pic cam mult spus, nu-i așa, în legătură cu eul sifonat al lui Șam Sharp? îl tachina Fanny. — Ești foarte cinica pentru o persoană tânără că dumneata, isi dădu Adrian cu părerea. Nu ți se-ntâmplă niciodată să te-ncerce un regret cât de mic când îți vezi articolele ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
a fi conștient de ordinea obiectivă: trecut - prezent - viitor. Drumul invers subiectiv, ca veșnică posibilitate de întoarcere din prezent către propriul trecut, îl parcurgi apelând la resorturile intime ale memoriei. Depășești astfel realul imediat, intri într-o altă zonă, a eului ce se descoperă pe sine în lumea amintirilor: ,,Astăzi, chiar de m-aș întoarce / A-nțelege n-o mai pot... / Unde ești, copilărie, / Cu pădurea ta cu tot?...” Ion Creangă încearcă sentimente de sănătoasă bucurie, dezvăluind cu mare generozitate și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sau eroici; că am fost doar niște animale ale căror corpuri au încetat să funcționeze fără nici un fel de plan prestabilit sau consimțământ din partea noastră. Numai că. Numai că nimeni nu murise aici ieri. Nu exista un el și un eu. Aceia erau biscuiții mei, pe care eu îi mâncasem. Exista doar un singur Eric Sanderson și acela eram eu, care stăteam încă acolo, în casa mea, în bucătăria mea, cu micul meu dejun sfârâind pe grătar. Știam că asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ca o căutare atentă, curioasă, ca o încercare de cunoaștere, o luase la un moment dat pe un drum greșit, scăpând de sub control și preschimbându-se în ceva agresiv și febril: o vânătoare violentă a materialului informativ despre primul meu eu. În scurt timp am început să răstorn sertare, să cercetez cutii de depozitare și teancuri de reviste, să trag totul din dulapuri, să golesc șifonierul. Am strigat, roșu din cauza unei frustrări scăldate în lacrimi, târându-mă, căutând, împrăștiind. Și după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dându-mi seama că fusese doar un vis. Cât timp dormisem, ceva se schimbase. Atenția mea amorțită, doar pe jumătate trează, se întoarse spre interior ca un far strălucitor și brusca ei claritate mă surprinse. Mi-am văzut mintea și eul de șaisprezece săptămâni perfect, în întregime, fiecare detaliu fiind viu și distinct. Puteam să văd până și visul-amintire derulându-se pe ecranul minții mele, banda încetinindu-și rotirea, pierzându-și coerența și avântul. M-am ridicat în capul oaselor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în bucla conceptuală non-divergentă. Scrisorile Primului Eric Sanderson variau de la cele lucide la cele aproape indescifrabile, însă tacticile lui dădeau roade. Toate. Astfel, cu îndoială la început și apoi cu o încredere grijulie dar crescândă, am devenit elevul ultimului meu eu. Am învățat despre ludovician și despre dârele de cuvinte ale doctorului Trey Fidorous. Am învățat puținul pe care Eric și-l amintea despre parcările nemarcate, tunelurile de acces și locurile subterane ce alcătuiau ne-spațiul. Am învățat cum să creez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a unui reportofon. Le-am exersat zile și luni întregi, până când mi l-am putut însuși în câteva secunde, până când am reușit să dispar, până când m-am putut mișca după bunul meu plac fără să transmit o singură undă a eului meu real în lume. Dacă în primele luni Mantra Ryan Mitchell fusese un precar scut în cazuri de criză, personalitatea mea falsă de Mark Richardson era un înlocuitor mai puternic, mai flexibil, mai avansat - o mască aproape perfectă. Când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să ajung la Blackpool, iar odată cu asta, la capătul urmei lăsate de Fidorous. Gândul mă neliniștea. Cât încă mai aveam o bucată de drum de parcurs, exista slaba speranță că voi găsi unele răspunsuri. Cât încă mai aveam de călătorit, eul meu mic și năruit putea exista în posibilitatea izbânzii. Dar când drumul avea să se sfârșească? Ce aveam să devin atunci? Ian ignoră toată forfota aceea cu mutatul cutiilor, uitându-se fix pe geam, la copaci sau la păsările din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ochii la bec. Cât e ceasul? De undeva, vocea lui Scout spuse: — Mai bine să nu știi. Am mormăit și m-am întors pe o parte, dar n-am reușit să mă simt bine - ceva urgent îmi anima creierul. Pentru eul meu adormit nu era o urgență evidentă, mai degrabă ceva asemănător cu vaga greutate a unei pietre pitite și uitate pe fundul unui rucsac. Mintea mea pe jumătate trează o căuta. Putea fi vorba de-un pasager clandestin? Ceva scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zdrăngăniră când degetele mele deranjă mormanul. — Ce-s toate astea? — Domnul Nimeni, spuse Scout. M-am uitat la ea. — Ăsta-i el. Sau, în orice caz, ceva cât mai aproape de el. Astea făceau corpul ăla să se miște, în locul unui eu adevărat. Flacoanele zăceau în poala mea ca un mușuroi de cârtiță medical. Am scotocit cu degetele prin morman cât de ușor am putut. Îți lăsa impresia unui soi de autopsie. GRIJĂ. SURPRIZĂ. SUSPICIUNE. DEMNITATE. — Asta-i tot? — Asta-i tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cel mai încăpățânat și avar dintre veri recunoscu că cei doi trebuiau să fie rude - deși asemănările fizice erau puține, gesturile, atitudinea și opiniile lor erau atât de asemănătoare, încât nu putea încăpea nici o îndoială cu privire la legătura lor de sânge. Eul lui Mycroft Ward supraviețuise cu succes morții corpului său. Era din nou tânăr în pragul noului secol. E greu de spus de ce noul Ward n-a făcut publică reușita tehnicii sale, mai cu seamă dacă ne gândim că-și declarase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dezvoltă teste care să surprindă cunoștințele și opiniile nou dobândite, și creă o procedură unică prin intermediul căreia cunoștințele puteau fi colectate din două minți, standardizate cu un minimum de pierderi informaționale, apoi transferate înapoi, reajustând ambele minți într-un singur eu unificat. De asemenea, Ward își îmbunătăți noul sistem de înregistrare a personalității în ideea inculcării unei dorințe sporite de autoconservare. Și prin această acțiune, oricât de logică trebuie să i se fi părut după experiența sângeroasă a Primului Război Mondial, Ward se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
informațiile din acea săptămână de la fiecare dintre ei, uniformizându-le și retransferând amestecul înapoi în ambele minți. Procesul dura între douăsprezece și șaisprezece ore în fiecare săptămână, dar Ward nu regreta deloc acel timp. Faptul de-a exista ca un eu unic în două corpuri (chiar dacă imperfect) oferea un avantaj suplimentar, foarte neobișnuit, la care nu se gândise înainte; pentru acest nou Ward cu două corpuri fiecare zi dura patruzeci și opt de ore, fiecare săptămână - chiar dacă duminica era ocupată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
noi tehnologii pentru a face procesul de standardizare mai rapid și mai eficient, absorbind orice susținea răspândirea ființei care fusese cândva Mycroft Ward. Aplică „aranjamentul“ bancherilor, șefilor de corporații și politicienilor, încorporând părțile folositoare ale minților lor și cunoștințele în eul lui tot mai cuprinzător. Cu treizeci și patru de corpuri, dobândea experiență cât pentru o lună întreagă doar într-o singură zi. Învăță cum funcționau piețele de capital, cumpără terenuri petroliere, dezvoltă tehnici psihologice și droguri, investi în noi tehnologii și științe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se răspândi. Ceea ce odinioară fusese o singură personalitate umană deveni o vastă mașinărie-minte inteligentă, concentrată asupra supraviețuirii, asupra unei creșteri constante, fără absolut nici un interes pentru altceva. Spre sfârșitul anilor 1990, ființa-Ward devenise o uriașă bancă de date înlănțuită a eului cu zeci de corpuri nodale permanent conectate, care o protejau împotriva defectării sistemului și a atacurilor din exterior. Mintea în sine era acum un gigantic-lucru-omniprezent, prea mare pentru a încăpea într-un singur craniu, coordonându-și nesfârșita înlănțuire de corpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Vrea rechinul. — Și Nimeni a spus asta, dar nu eram sigur... — Marele factor limitativ pentru răspândirea lui Ward este procesul de standardizare. Chiar și acum există un număr destul de precis al corpurilor pe care le poate standardiza după un singur eu; pur și simplu, sunt prea multe informații și sistemul e imperfect, așa că e blocat pe la cifra o mie. Ward crede că înțelegerea diferitelor tipuri de pești, mai ales a ludovicianului, ar putea fi cheia unui proces de standardizare perfect, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
are o zi, douăzeci și patru de ore mici. Uitându-mă și eu în gol, mestecând, am surprins această frântură diafană de gând ridicându-mi-se dintr-un ungher al minții. Mă făcu să meditez la faptul că, în locurile întunecate ale eului tău, mașini gânditoare, pe care niciodată nu apuci să le vezi de aproape ecranează constant lucrurile și-și rulează singure propriile programe de secretizare. Poate întrezărești o frântură din ce se întâmplă acolo, precum fragmentul acesta dintr-un cântec care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sute de corpuri. — Ce? E vorba... de Mycroft Ward? — Da, de Mycroft Ward. Închipuie-ți că fugi de Mycroft Ward, temându-de pentru viața ta. Vrei să te oprești, nu-i așa? Vrei să ripostezi. Însă Mycroft Ward e un gigantic eu colectiv, un eu care generează ani întregi de gânduri, planuri și amintiri în fiecare zi. Așadar, ce poți să faci? Întrebarea pe care ai evitat cumva să ți-o pui singur este ce gen de armă ar putea fi cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ce? E vorba... de Mycroft Ward? — Da, de Mycroft Ward. Închipuie-ți că fugi de Mycroft Ward, temându-de pentru viața ta. Vrei să te oprești, nu-i așa? Vrei să ripostezi. Însă Mycroft Ward e un gigantic eu colectiv, un eu care generează ani întregi de gânduri, planuri și amintiri în fiecare zi. Așadar, ce poți să faci? Întrebarea pe care ai evitat cumva să ți-o pui singur este ce gen de armă ar putea fi cât de cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cât de folos împotriva unei asemenea creaturi? La început, n-am priceput încotro bătea. Apoi... — Un ludovician. Lumea se cutremură și clocoti în clipa în care am rostit asta cu voce tare. — Întocmai. Să faci să se întâlnească un gigantic eu colectiv ca Mycroft Ward și un rechin mâncător de sine ca un ludovician ar fi... ei bine, ar fi ca întâlnirea dintre materie și antimaterie. Bum. Gata cu Ward, gata cu ludovicianul. Dar asta înseamnă... O, nu. Deci, ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]