1,801 matches
-
au fost "declarațiile de război" ale forțelor novatoarea (sic!) ale națiunii române împotriva forțelor conservatoare, națiune care în timpul revoluției de la 1848 și-a afirmat hotărârea pentru unitate și independență națională" (p. 52). Deși nu mai degajă același patos naționalist și exaltare patriotică emise de manualele de istorie din ultima fază a național-comunismului, discursul conservatorist al vechii gărzi istoriografice păstrează retorica tradițională a unității chiar și în răspărul direcției oficiale stabilitate de autoritățile statale. În contrast, direcția reflexivă-europenistă cât și cea postmodernă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
vedere moral și politic, fiind suficient să ne gândim la fenomenul concentraționar asociat totalitarismului propriu comunismului de tip sovietic. Din punctul meu de vedere, la apariția acestor derapaje, vizibile încă în lumea contemporană, a contribuit și un anumit tip de exaltare epistemologică, dată de încrederea totală în progresul umanității pe baza cunoașterii legilor de evoluție socio-istorică. De altfel, cadrul intelectual al acestei ideologii, care își extrage, de asemenea, resursele din Iluminismul modernității este dominat de ceea ce Karl Mannheim numea "mentalitate utopică
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
plin de importanță, locul de președinte, care i se oferise de puțin timp. — Prințe, mă mir și eu ce mult îmi plac aceste polemici ori șicane, erudite, desigur, bâigui între timp Keller, foindu-se pe scaun, cuprins de o evidentă exaltare și nerăbdare. Erudite și politice, i se adresă el brusc și pe neașteptate lui Evgheni Pavlovici, care stătea pe scaun chiar în apropierea lui. Știți, îmi place grozav să citesc în ziare despre parlamentele englezești, adică nu în sensul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vorba. M-am exprimat teribil de prostește, zicând că-mi era frică. Lebedev, fii bun și nu spune asta nimănui... — Prințe, prințe! Cuvintele dumneavoastră sunt în inima mea... în profunzimea inimii mele! Acolo-i o tăcere de mormânt! rosti cu exaltare Lebedev, punându-și mâna la inimă. — Bine, bine!... Deci, Ferdâșcenko a fost? Adică, vreau să spun: îl bănuiești pe Ferdâșcenko? — Pe cine, dacă nu pe el? spuse sincer Lebedev, privindu-l atent pe prinț. — Sigur că da, firește... pe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mărinimos, pentru că, zău, a fost omul cel mai mărinimos din câți au existat vreodată! Nu-i așa? Nu-i așa? Prințul chiar tremura din tot trupul. Era greu de înțeles de ce se surescitase până într-atâta, de ce-l apucase o exaltare atât de înduioșată, picată ca din senin, care părea exagerată față de subiectul discuției. Aceasta era starea de spirit în care se afla și chiar, în clipa aceea, față de cineva și pentru ceva anume, mai că nu simțea recunoștința cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar așa a fost. Știi, într-adevăr nu dormisem toată noaptea în tren, nici noaptea precedentă nu dormisem și eram foarte surescitat... — Ei bine, unde credeți că vreau să ajung? continuă, înflăcărându-se, Evgheni Pavlovici. E clar că, îmbătat de exaltare, ca să zic așa, n-ați scăpat prilejul de a vă declara în public generoasa idee că dumneavoastră, prinț de viță veche și om pur, nu o considerați infamă pe femeia aceea care nu a fost dezonorată din vina ei, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de aceea târa din răsputeri, prin toată camera, până la intrarea spre despărțitura de dincolo de draperie, cele două perne de dimensiuni diferite, luate de pe ambele canapele. Cum-necum, culcușul fu pregătit; se apropie de prinț, îl luă de mână cu duioșie și exaltare, îl ajută să se ridice și îl conduse la perne; dar prințul își dădu seama că poate merge și singur; deci, „spaima îi trecea“; totuși tremura în continuare. — Fiindcă, frate, începu deodată Rogojin, după ce îl culcă pe prinț pe perna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
53, 12 et pasă sim). Este imposibil să citim acest pasaj fără a ne aminti de ultimele ore din viața pământească a Mântuitorului. Suferința, umilința și durerea Își aruncă umbra pe Întreaga secțiune. Pasajul pare a se deschide cu tema exaltării : „Vezi, Robul Meu va propăși, Se va sui, mare Se va face și Se va Înălța pe culmile slavei !” (Isaia 52, 13). Aceasta ar putea sugera imediat că „Robul” lui Dumnezeu va găsi faimă, noroc și bucurie În viață. Hristos
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
avangardei - privind necesitatea sincronizării expresiei artistice cu sensibilitatea contemporană. „A fi în pas cu vremea” e o exigență pe care nu va înceta s-o proclame, alături de toți confrații de grupare, în diverse variante și cu o pasiune ajungând până la exaltare. Ea capătă, desigur, în această etapă, coloratura specifică viziunii constructiviste asupra a ceea ce Manifestul activist către tinerime de la Contimporanul numise nu de mult „marea fază activistă industrială”, încât, dacă „vibrează diapazon secolul” (cum notează Voronca în Aviograma din 75 H.P.
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
afirmarea absolutei disponibilități a spiritului creator: „lepădarea formulelor purgative și când formulă va deveni ceea ce facem ne vom lepăda și de noi în aerul anesteziat”... La fel ca și adeziunea la „pulsul epocei”, tema rupturii, în conjugare cu cea a exaltării noului, a invenției și spontaneității revin obsedant de-a lungul întregului său itinerar de militant al avangardei. Este de precizat însă că poetul se arată de la început conștient de imposibilitatea unei totale rupturi de trecut. Din acest punct de vedere
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
iar un catalog”. Mai mult decât opera (cristalizare supremă a experienței unice, irepetabile în convenția artistică), pe poetul de avangardă îl va interesa pura tensiune a spiritului spre un orizont știut - și chiar voit, în mod paradoxal - intangibil. De aici, exaltarea „eșecului”, a „nerealizării” (în plan literar, dar și mai general-social), clamarea neliniștii spirituale, voința permanentizării stării de criză a eului. Voronca o afirmă limpede în mai multe rânduri, cu un patos particular, ale cărui accente inconfundabile le recunoaștem imediat în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
e întotdeauna fundamental grav, el ia totul în serios, se implică până în pragul ascezei și sacrificiului de sine, cu o dăruire totală în orice demers, și - chiar în miezul entuziasmelor sale se insinuează un sâmbure elegiac: un „idealist” a cărui exaltare romantică e subminată în adânc de un soi de scepticism ultim, ce pune sub un tremurător semn de întrebare până și cele mai înalte certitudini. Balansând între extreme și excese, el se știe mereu vulnerabil, retorica sa disimulează cele mai
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de contact, paralelismele revelatoare dintre diversele orientări novatoare, identificând, printre cei dintâi la noi, elementele cele mai productive pentru evoluții ulterioare. „Obiectivității” și ordinii intelectuale mallarméene și constructiviste, el le imprimă, pe de altă parte, energia unui temperament neliniștit, cu exaltări și entuziasme romantice atingând momente de paroxism ce nu contrazic, totuși, în esență, spiritul avangardist, în ciuda unor momentane limitări programatice: declarându-se adept al „ordinii-sinteză, clasice, integrale”, Voronca rămâne în fond un dezordonat și un ne-clasic, o sensibilitate ardent
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pe care degetele lui o vânturau și adevărul s-a ivit întotdeauna aceluia ce nu se îngrijea de adevăr, nu-i căuta cu voință conturul, nu-i isca în preștiință flacăra”. Totul apare însă canalizat, în ultimă instanță, spre acea exaltare cvasi-mistică despre care vorbeam, sub semnul oricăreia poemul, scrisul în general devin un adevărat obiect de cult. Voronca vorbește atunci de religia înaltă și abstractă a scrisului”, de „inspirația câtorva religii, câtorva poeme”, și invită patetic la o ferventă comuniune
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se afirmă în Între mine și mine), iar cuvântul devine „presimțire, umbră a unui obiect”, aproximând în contururi fragile „substanța impalpabilă” a unei stări de spirit exacerbate, extatice: „Nu ți-ai exasperat niciodată dorința până la o extraterestră viziune, până la o exaltare în care ochii sticloși pierd contururile, aruncă în lături decorațiile, scuipă peste frecătura mulțumită a mâinilor”... Voronca împinge în felul acesta spre ultimele limite o stare de spirit tipic romantică, reactualizată de suprarealiști. Printr-o particulară forță a tensiunii („neliniștii
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
care amintirea realului destructurat, niciodată pierdută, coabitează cu aspirația spre un altceva, eliberator. Refuzând cantonarea în real, subminându-l prin forța de subversiune a imaginației, dar refuzând și „rezultatul”, imaginarul ca punct terminus și definitivă rezolvare a contradicțiilor eului (de unde exaltarea „neliniștii”, „eșecului oricărei întreprinderi”, a „slăbiciunii” funciare a scrisului), poetul caută, în mod aparent paradoxal, momentul intermediar, de tranziție, fiind interesat de fapt de procesul însuși al constituirii imaginii, ca dislocare a „obiectului” din ordinea realității date și, în același
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
stări de urgență, al unei alerte interioare: și noi ne fugărim mereu la aceeași distanță când oare se vor întretăia orbitele noastre așteaptă ciocnirea ca o sonerie CIOCNIREA Un lirism ambiguu, specific întregii creații a poetului, amestec de uimire și exaltare în fața feeriei metropolei cu surprizele ei mereu reînnoite, și de inadaptarea izolatului aspirând la universala comuniune sufletească, colorează de altfel toate secvențele acestui „film” al „orașului tentacular”. Dinspre agitația și neliniștile lui, textul alunecă pe nesimțite către spații în care
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de halucinatoare persistență a plasticii”, „joc neostenit al artificiilor”, “înalte tonuri de odă” - erau calificativele date, bunăoară, de Pompiliu Constantinescu în recenzia sa, - și ele numesc cu justețe trăsăturile fundamentale ale acestei poezii. „Incantația” e pentru Voronca sinonimul stării de exaltare, de frenezie a imaginației, provocată aici de sentimentul iubirii, explozie a fanteziei spre toate punctele cardinale, într-o rețea extrem de ramificată de echivalențe, adeseori de o mare strălucire: atmosferă cvasihalucinatorie, sugerată în același regim al interferențelor și comunicării osmotice dintre
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
înfrățire” cu „mulțimea” ea însăși victimă a injustiției. Motivul liric al călătoriei ca descoperire a unui univers elementar sau al feeriei citadine, cu desfășurările lor caleidoscopic-spectaculare, face loc rătăcirii însinguratului într-o lume ostilă, în care relațiile altădată tonifiante până la exaltare devin din ce în ce mai labile. Lui Ulise, celui deschis aventurilor revelatoare, i se substituie omul care și-a pierdut umbra, românizatul Petre Schlemihl ori evreul rătăcitor Ahasverus, ca embleme ale înstrăinării: Singur, singur Plutesc peste mahalaua depărtată ........................................ Sunt singur prin cositorul înviind
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
luxurianței” imagistice se lasă întrevăzută în fiecare pagină. Autorul Actului de prezență rămâne însă foarte sensibil și față de elementul „depresiv”, relativizând mereu inițiativele transfiguratoare, pândit de conștiința eșecului și a însingurării. E ceea ce îl și individualizează ca spirit neliniștit în exaltările sale și-i conferă un plus de tensiune dramatică. Despre proza poetică a lui Ilarie Voronca se poate spune, desigur, - cum avertizam de la început - că nu se încadrează fără rest speciei „poemului”, cel puțin în structurile moștenite ca atare de la
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
e de reținut, între altele, și acest vers rezumativ pentru o întreagă dramă a noncomunicării: “în geamul viziunii, asculți, nu bate nimeni”, - vers amintind de un altul, din Zodiac, care nota o similară absență: „când nici o unghie nu zgârie peretele exaltării”; sau, prelungindu-se, în Petre Schlemihl, în întrebări ca acestea: „Nici o cometă cântec incendiind o voce? /.../ Nici un pământ în hohot să nu-ți deschidă trepte, / În peșteri să desfacă o viziune frustă?” * Cu asemenea întrebări pătrundem însă în spațiul, cu
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
elegiace din Restriști ar fi descoperit dintr-o dată acel spațiu de „dincolo de mâhniri”, - invocat într-unul din poemele vechi, iar această revelație i-ar produce o adevărată stare de euforie a libertății regăsite, de bucurie intensă a numirii lucrurilor, de exaltare a tuturor simțurilor. Relația eu-univers se conturează, încă din versurile constructivist-integraliste, ca apel și îndemn la o cât mai intimă participare la dinamica universală. Titlul volumului ce adună o parte din aceste poeme este, știm, Invitație la bal, și el
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
abundența, aspectul cantitativ al relației eu-univers, dar și, cum spuneam, intensitatea comunicării cu lumea. Căci, “înregistrând” exteriorul în ipostaze cât mai diversificate, subiectul liric își dovedește implicit capacitatea de participare la dinamica evenimentelor din jur, disponibilitățile sale de entuziasm și exaltare, forța unui impact cu obiectele, de natură a le mobiliza, scoțându-le din inerție și stagnare. În mod firesc, metaforele spațiale din categoria celor menționate (vitrina, garderoba, panoplia) își au foarte frecvent corespondentele în figuri textual-scripturale ce satisfac exigențe similare
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
poate chiar mai mult decât la alți confrați, gustul pentru spectacular. Faptul, bunăoară, că primele contacte cu avangarda au avut loc, la el, în momentul de interferențe al constructivismului integralist cu prelungiri de ecouri dinspre futurism și dadaism, - moment de exaltare a „triumfului cerebralității music-hallului, acrobatismului”, când “în avioane călători cu sensibilități tari joacă pocker sau stepează în mâini” - s-a soldat cu consecințe hotărâtoare pentru evoluția sa ulterioară. Nu numai noile dezlănțuiri dionisiace reînviate în decorul și cu marca stilistică
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
stepează în mâini” - s-a soldat cu consecințe hotărâtoare pentru evoluția sa ulterioară. Nu numai noile dezlănțuiri dionisiace reînviate în decorul și cu marca stilistică a metropolei moderne, promovate de futurism, cu știutul cult al vitezei și al „sportsmanului”, cu exaltarea „performanței” acrobatice etc. putea fi însă un exemplu la îndemână (în perfectă concordanță, de altfel, cu disponibilitățile de entuziasm ale tânărului ce abia descoperise o nouă formulă poetică), ci atracția pentru lumea spectacolului, îndeosebi a „feeriei elementare” oferite de circ
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]