2,392 matches
-
atâtea provocări aduse identității de tip aristotelic, evenimentul revelației lasă totuși loc comentariului sau exegezei, fiindcă este saturată cu un conținut. Ireductibilă la un simplu mesaj, revelația consemnată de apostoli vorbește de la sine și accede, prin discurs (lógos), la universalitate. Exegeza recuperează urmele lăsate de explozia de sens pe care orice revelatio immediata o provoacă. O primă cauzalitate demonstrativă sau instrumentală („pentru a arăta ce trebuie să se întâmple curând”) ne avertizează deja asupra caracterului profetic al descoperirii lui Ioan. Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dezarticulează structurile obiectivante ale comprehensiunii umane. Prin aceasta, revelația nu rămâne mai puțin adevărată și universală. În sfârșit, ceea ce se menține este relația de continuitate între fenomenele saturate sau paradoxale și toate celelalte apariții ale Vieții. Aplicând acest principiu în exegeza biblică vom putea spune că toate cărțile Scripturii merită aceeași atenție, așa cum toate numele divine au aceeași valoare - indiferent de origine - atunci când sunt rostite în rugăciunea de laudă. Deschideri suplimentaretc " Deschideri suplimentare" Adevărul acestei afirmații este confirmat de libera folosire
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mari dascăli ai lumii”. Acest adevăr, împreună cu care stă sau cade înțelesul ortodox al tradiției ecleziale, se rostește tot mai rar în mediile academice, care prin metodologia reductivistă aplicată textelor religioase sfârșesc adesea prin a-și anihila obiectul de studiu. Exegeza monasticătc "Exegeza monastică" De partea interpreților „teologici” și „ecleziali” ai lui Evagrie Ponticul se află mai ales preotul Gabriel Bunge OSB1, alături de monahul benedictin și profesorul de spiritualitate răsăriteană la Universitatea „San Anselmo” din Roma, dr. Jeremy Driscoll 2. Învățând
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ai lumii”. Acest adevăr, împreună cu care stă sau cade înțelesul ortodox al tradiției ecleziale, se rostește tot mai rar în mediile academice, care prin metodologia reductivistă aplicată textelor religioase sfârșesc adesea prin a-și anihila obiectul de studiu. Exegeza monasticătc "Exegeza monastică" De partea interpreților „teologici” și „ecleziali” ai lui Evagrie Ponticul se află mai ales preotul Gabriel Bunge OSB1, alături de monahul benedictin și profesorul de spiritualitate răsăriteană la Universitatea „San Anselmo” din Roma, dr. Jeremy Driscoll 2. Învățând poate mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să ajungă să le editeze și să le traducă pentru marele public. Firește, pentru recuperarea lui contemporană, hărnicia erudiților este lăudabilă și indispensabilă. Traducătorii români ai operelor patristice își îndatorează profund cititorii. În ceea ce privește interpretarea operei evagriene, nu putem ignora profunzimile exegezei monastice întreprinsă timp de aproape trei decenii de un eremit benedictin cum este părintele Gabriel Bunge. Rezultatele exegetice ale școlii benedictine sunt neprețuite în comparație cu toate celelalte contribuții venite din școala istorico-filologică sau a comparatismului literar. Ne place sau nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ingrată. Istoria și filologia redau suprafața textelor lui Evagrie Ponticul, nu însă miza și adevărul lor. Faptul că rugăciunea poate ajuta la iluminarea semnificației unui text patristic rămâne, poate, în tagma patrologilor moderni, un fapt dificil de acceptat. Totuși, rezultatele exegezei operei evagriene întreprinse de Gabriel Bunge OSB confirmă universalitatea criteriilor „homeopatice” necesare unei înțelegeri aprofundate a scrierilor duhovnicești. Ni se pare pilduitor faptul că cei care au perpetuat de mai bine de șaisprezece secole scrierile lui Evagrie n-au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Trebuie spus din capul locului că părintele Teofil este, înainte de orice, o stare de spirit. Dacă livrescul nu-l pune întotdeauna în valoare, Cuvântul își găsește întotdeauna sălaș în nerostitul rostirii sale. Omiletica sa atât de profundă, competența liturgică, acuratețea exegezelor, o lungă experiență monastică - nu acestea îi aduc mai întâi pe creștini în sălile de conferințe. Părintele este convingere pentru că este trăire; de aceea, chiar și atunci când rostește banalități el rămâne spumos și pregnant. În cazul părintelui Teofil, repetiția este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
garantează succesul oricărei investigații. Teza părintelui Zaharia nu discută o posibilă antiteză. Scrierea sa e filtrată vizionar și redactată sintetic, în rostiri călite sub focul rugăciunii, într-o disciplină liber asumată. Hristos, calea vieții noastre este un exemplu fericit de exegeză fidelă, redactată în maniera scoliilor monastice din venerabila tradiție patristică. Trăind douăzeci și șapte de ani alături de starețul Sofronie, autorul a avut privilegiul și datoria de a cunoaște pe viu înțelesurile teologiei acestuia. Mai târziu, a putut aduna tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
echilibru dogmatic creștinii pot dobândi conștiința apartenenței lor la o comunitate mărturisitoare a aceluiași crez și botez. Altminteri, Scriptura despărțită de cadrul referențial al liturghiei Bisericii conține o sumă indefinită de enigme și contradicții care nu pot fi rezolvate de exegeze strict punctuale. Întâlnindu-se cu un mare dregător din Etiopia, care citea din cartea lui Isaia, apostolul Filip s-a mirat și l-a întrebat: „«Înțelegi tu oare ce citești?» Iar el a zis: «Cum aș putea-o, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și de rugăciunea „în Duh și Adevăr”. Urmând lecționarul și canonul patristic, credincioșii ortodocși vor putea renunța să pescuiască citate „anti-baptiste” sau „anti-penticostale” (transformând memoria Scripturii într-un rezervor de ticuri mentale). Urmând calea Părinților duhovnicești, ei vor practica o exegeză teologică ancorată în etosul sfințeniei. Numai insuflarea Duhului ne oferă „perspectiva inversă” în care Scriptura, precum un iconostas vertical, se dorește privită. Situl eclezial al interpretăriitc "Situl eclezial al interpretării" Spre deosebire de Biserica rusească (care folosește slavona veche) sau cea elină
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
între Scriptură, Biserică și tradiție - deplânsă de numeroși teologi contemporani - nu poate începe fără reinserția lecționarului (ale cărui origini se ascund undeva în secolul al IV-lea) în corpul Scripturii. La rândul său, lecționarul s-ar dori folosit în reverberațiile exegezei patristice. Astfel săvârșită, în prelungirea liturghiei, lectura Scripturii ar căpăta valențe profunde, apropiindu-se de exercițiul monastic al rumegării contemplative a cuvântului lui Dumnezeu (lectio divina). Dintr-o armă folosită în cursul unor îndoielnice războaie religioase, Biblia însăși s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
259 Despre virtuțile apofatice ale neînțelegerii 260 Răul inexplicabil și refuzul judecății 260 Însemnătatea neînțelegerii 261 Abundența mirării 263 Celălalt sau tărâmul făgăduinței 264 Epilog 266 Capitolul IV Întâlniri monastice Evagrie Ponticul și conflictele interpretării 269 Un avva enciclopedic 269 Exegeza monastică 273 Filologia fără mănuși 275 Situl eclezial al interpretării 279 Limitele pozitivismului 281 Îngerul Silezian 284 Vasul răbdării și chipul blândețelor 290 Taina firescului 293 Amintiri și cumpene 294 Teofil duhovnicul 297 Mesagerul bucuriei 298 Regăsirea paradisului. Note de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cercurile lingviștilor, filologilor, criticilor și teoreticienilor literari, unde se citea avid carte occidentală și înainte de 1989. Anumiți universitari din facultățile de filozofie au avut un parcurs similar, deși controlul partidului-stat asupra domeniului lor generase consecințe catastrofale, mergând până la înflorirea unei exegeze a „gândirii” secretarului general și a „filozofiei informale” a poporului, de la geto-daci la „poporul unic muncitor”, lumpenproletariat de clone apatice și ocazional descurcărețe, lipsite până și de himerele marxism-leninismului, deși nu de toate tiparele sale mentale (preluate de comunismul național
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Tocqueville nu a fost mai bine înțeles de americani: până azi, volumul al doilea al magnificei sale cărți Despre democrație în America, adică tocmai volumul de evaluare a prezentului și de sumbră prefigurare a viitorului, e cvasiignorat ori răstălmăcit de exegeza americană. Pentru a da numai exemplul colegului lui Lilla, Lerner: acesta e uneori înclinat să-l citească pe Tocqueville în cheie aproape idilică, de parcă l-ar citi pe Rousseau - am asistat eu însumi la un asemenea exercițiu, în 1992, în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Nicholas Rowe î1674-1718). Daniel Boone î1735-1820), explorator și aventurier american, celebru prin cruzimea cu care extermina pieile-roșii. Denumire ironica sub care era cunoscut un tratat juridic al celebrului jurist englez Edward Coke î1552-1634), tratat care, în prima lui parte, face exegeza principiilor juridice stabilite de un alt legislator englez, Thomas Liltleton î1422-1481). Fratele Jonathan, porecla colectivă dată americanilor, așa cum John Bull e porecla dată englezilor. Henry de Bracton î+ 1268), autorul primului tratat de legi din Anglia, scris în latinește sub
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
o cheltuială notabilă din partea EPLA, paginată În bună parte. Cred că anul care duce la Împlinirea centenarului lui M.Eminescu, membru al Academiei RPR, va grăbi și scoaterea la iveală a muncii academicienilor progresiști din generațiile următoare lui”. Ion Vitner. „Exegeza eminesciană de după Gherea suferă În cea mai mare parte de un viciu fundamental: stă pe cap, În loc să se sprijine, cum e firesc, pe picioare (Ă). Exegeții burghezi au plecat invariabil de la conștiința nefericită a poetului și de aici au căutat
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
limitele rațiunii pure (ianuarie 1794), Kant va explica reținerea sa de a răspunde unor recenzenți ai cărții invocând „greutățile cu care mă întâmpină bătrânețea, mai cu seamă când este vorba de prelucrarea unor idei abstracte”. În literatura de comentar și exegeză, mai ales în cea mai recentă, s-a remarcat faptul că și în perioada deplinei sale maturități filosofia critică a lui Kant a înregistrat evoluții semnificative. A fost, așadar, inevitabil ca filosoful să aibă greutăți în armonizarea tuturor elementelor unui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al lui Kant 8. Kant în cultura filosofică românească 9. O posibilă discuție între Blaga și Kant 10. Ideea kantiană a luminării Bibliografie Publicații ale autorului despre Kant FILOSOFIA TRANSCENDENTALĂ ȘI PRINCIPIILE METAFIZICE ALE ȘTIINȚEI NATURII Nume mari din tradiția exegezei operei lui Kant, ca și comentatori mai recenți, sunt de acord că două interese au stat în centrul preocupărilor filosofului, în perioada numită precritică: cel pentru analiza unor concepte și principii fundamentale ale științelor naturii și acela pentru determinarea naturii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
afirmând că enunțul uneia dintre analogiile experienței, ca enunț al metafizicii generale, este „pus la bază” sau „pus ca temei” (zum Grunde gelegt) sau că pentru demonstrație trebuie „împrumutat” (entlehnt) un enunț al metafizicii generale. În tradiția mai veche a exegezei kantiene, caracterizarea dată de autorul Pmsn relației dintre metafizica generală și cea specială, potrivit căreia principiile celei din urmă sunt formulate prin aplicarea principiilor filosofiei transcendentale noțiunii de materie și constituie exemple in concreto ale acestora, a fost socotită neproblematică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
argumentele acelor autori care contestă existența unei relații interne strânse între „Analitică” și teoria științei naturii a lui Kant erau îndreptate nu numai împotriva adversarilor filosofiei transcendentale, bunăoară a empiriștilor logici, ci și împotriva pozițiilor susținute în cunoscute lucrări de exegeză a filosofiei teoretice a lui Kant din anii ’50 și ’60. Astfel, Stephan Körner aprecia, în monografia sa consacrată lui Kant, că autorul CRP a greșit ridicând principii ce constituie condiții ale posibilității științei newtoniene la rangul de condiții ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
terorist sau al unui stat terorist? Rațiunea morală comună nu poate, așadar, urma recomandarea lui Kant de a respinge în orice condiții minciuna. Ea va fi de partea lui Constant, și nu de cea a lui Kant. În literatura de exegeză, interdicția necondiționată a minciunii, formulată de Kant, a fost o temă destul de mult discutată. Cercetători ai operei lui Kant au formulat și au cântărit diferite temeiuri pentru și împotriva tezei sale, formulată în scrieri care au fost publicate în anul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-l obosi 34. În mod surprinzător, el nu se gândea însă că dacă aceasta ar fi fost o precauție suficientă atunci toți cercetătorii competenți și imparțiali ai filosofiei lui Kant ar fi trebuit să ajungă la concluzii convergente. Literatura de exegeză și comentar, care atinsese deja în primele decenii ale secolului XX proporții impresionante, indicau însă în mod clar că lucrurile nu stau așa. Niciunde pe parcursul voluminoasei monografii a lui Negulescu nu găsim indicații că autorul ei ar fi confruntat concluziile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
reputatului cercetător kantian Bruno Bauch (1877-1942), Balca era pe deplin conștient de dificultățile aproape insurmontabile ce stau în calea clarificării sub toate aspectele a gândurilor lui Kant. Sunt dificultăți pe care le documentează interminabilele controverse din literatura de comentar și exegeză. Totodată, recenzentul avea bune motive să creadă că prin munca de o viață a multor cercetători, pe care nu ezită să-i numească „geniali comentatori”, ca B. Erdmann, H. Cohen, W. Windelband, P. Natorp, A. Riehl, E. Adickes, E. Cassirer
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fenomen, fără ca prin aceasta știința să piardă caracterele necesității, valabilității universale și obiectivității”53. Ultimul capitol al monografiei, „Interpretările filosofiei kantiene”, impresionează și pe cititorul de astăzi prin cuprinderea și stăpânirea până în detalii a unei uriașe literaturi de comentariu și exegeză consacrată operei lui Kant, prin sistematizarea proprie a direcțiilor interpretative, prin consecvența tuturor judecăților autorului cu punctele de vedere care susțin prezentarea sa sistematică a filosofiei lui Kant. Este regretabil că Florian nu a participat mai activ la dezbaterea din
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
oferă cuprinzătorul „Cuvânt înainte al traducătorului” la o recentă traducere românească a Meditațiilor metafizice ale lui Descartes. Scutindu-se de ostenelile unei argumentări laborioase, prin raportare la o porțiune cât de cât semnificativă dintr-o uriașă literatură de comentarii și exegeză care nu a lăsat nimic necontroversat, autorul afirmă că opera filosofului francez, cu deosebire metafizica lui, ar reprezenta „împlinirea unei misiuni de restaurație catolică, o antireformă și antirenaștere”. Descartes ar fi „condiționat” valabilitatea științei prin „punerea ca premisă a axiomei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]