1,715 matches
-
și-o oferă cu nostalgie, dar și cu orgoliu. Este orgoliul exilului creator. Pe acesta va trebui să-l recuperăm în întregime pentru a ne explica mai bine exilul interior, pentru a-i șterge (celui din urmă) pecetea aceasta, de fatalitate. [Echidistanțe, nr. 5-6 (45-46), mai-iunie 1995, revistă a Editurii Institutul European, Iași] 71 Lecția țarilor În octombrie s-au împlinit șase ani de când a fost executată în stil mafiot jurnalista Anna Politkovskaia. Îndrăznise să dezvăluie adevărata față a regimului Putin
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
radicale, ce nu țin seamă de mulțimea implicațiilor și condiționărilor de tot felul. Totuși, de dragul culorilor tari nu putem ignora nuanțele. Nici nu putem face din români un popor de îngeri sau martiri, iar din ceilalți - diavoli. Istoria, firea sau fatalitatea au determinat comportamentul duplicitar al românilor în anumite situații? De ce l-or fi tăiat turcii pe Brâncoveanu? Nu pentru că făcea joc dublu, între Viena și Stanbul? (Nu judecăm aici comportamentul său admirabil în fața morții). De ce a fost încheiată pacea de la
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de gândire” / 11 „A fost fericit Eminescu?” / 17 Modele feminine în poezia lui Eminescu / 22 M. Eminescu - conștiință istorică și vocație metafizică / 37 M. Eminescu - un editorial pascal / 51 II. AMBROZIE ȘI POȘIRCĂ Cum a fost posibil? / 59 Exilul ca fatalitate / 65 Lecția țarilor / 71 „În genunchi pentru Ștefan cel Mare!” / 79 „Autostrada mântuirii neamului” / 83 Internetul pavat cu bune intenții (1) / 89 Internetul pavat cu bune intenții (2) / 96 La normă! / 103 Dulci aventuri pe câmpii internetului / 108 6 Istorie
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
purifice, să recunoască, să se recunoască, să se transforme cât mai repede din „funcții” în oameni liberi, ieșiți de sub acțiunea corozivă a propriei tiranii. (Opinia studențească, nr. 9, 14 ian. 1990. Publicat cu titlu schimbat în redacție) 65 Exilul ca fatalitate 1. Citeam prin anii ’80 despre o carte (400 de pagini) tipărită la Budapesta, dedicată comunității maghiare din SUA. Noi nu avem nicio asemenea lucrare. Nu știm decât cu aproximație „coeficientul de împrăștiere” al neamului românesc pe harta lumii, din
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și-o oferă cu nostalgie, dar și cu orgoliu. Este orgoliul exilului creator. Pe acesta va trebui să-l recuperăm în întregime pentru a ne explica mai bine exilul interior, pentru a-i șterge (celui din urmă) pecetea aceasta, de fatalitate. [Echidistanțe, nr. 5-6 (45-46), mai-iunie 1995, revistă a Editurii Institutul European, Iași] 71 Lecția țarilor În octombrie s-au împlinit șase ani de când a fost executată în stil mafiot jurnalista Anna Politkovskaia. Îndrăznise să dezvăluie adevărata față a regimului Putin
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
radicale, ce nu țin seamă de mulțimea implicațiilor și condiționărilor de tot felul. Totuși, de dragul culorilor tari nu putem ignora nuanțele. Nici nu putem face din români un popor de îngeri sau martiri, iar din ceilalți - diavoli. Istoria, firea sau fatalitatea au determinat comportamentul duplicitar al românilor în anumite situații? De ce l-or fi tăiat turcii pe Brâncoveanu? Nu pentru că făcea joc dublu, între Viena și Stanbul? (Nu judecăm aici comportamentul său admirabil în fața morții). De ce a fost încheiată pacea de la
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
mai observat probabil, în momentul cînd mi-ați examinat cu ceva mai mare atenție cartea de vizită, că pe ea nu figurează niciun număr de mobil și nicio adresă de e-mail. Ei da, evit să mă las înghițit de această fatalitate a urgenței inventată de modernitate. Pur și simplu nu doresc să pot fi găsit la telefon în orice moment al zilei și nici să mi se trimită mesaje electronice lipsite de curtoazie. Nimic din ceea ce vor să-mi spună ființele
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
portretu groazii, a pudrat cafeaua c-un prăfșor verzuliu. După ce-a Împlinit misiunea, s-a dus cum a venit, făr’ să atenteze la cornuri, pudrate și ele. Pă loc am suspicionat că complota să-și elimine nepoata, doborâtă dă fatalitate, nainte dă vreme. Am rămas și nu șteam de visasem or nu. La o famelie așa unită și baștană ca alde Grandvilliers nu-i stă În obicei așa chestii-trestii! Mi-am pus frână la spaime ș-am dat să m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cu capul în jos într-un sac, în care nu vrei să intri, dar ești împins; prin eliminarea savantă a detaliilor unei vieți meschine, dar care semăna cu a tuturor oamenilor, Tolstoi își împingea eroul spre tragedie cu vigoarea unei fatalități inexorabile; niciodată n-aveam sa citesc ceva mai zguduitor.) Mă enerva și un zgomot care se auzea prin mica fereastră a camerei lui Nilă. Ta-ta-ta-tal Apoi tăcere și pe urmă iar: ta-ta-ta-ta... Am lăsat cartea și am deschis geamul. Marele
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că acest ce trebuia lămurit. Putea fi? Și eu vroiam. El continua însă să tacă, enigmatic, sau poate pentru că nu era vorbăreț, sau poate fiindcă nu ne cunoșteam bine, deși eu știam din Dostoievski că o destăinuire e ca o fatalitate, vii tocmai din Siberia ca s-o faci, împins de un demon interior... Avea el legături cu acei comuniști închiși în beciuri? Ce fel de legături? Nu mi le putea dezvălui și mie? Și cum de nu-l arestau, și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
da naștere conflictelor dintre oameni, când liniștite, când demențiale, închipuindu-și că dacă ispitește omul cu eliberarea de orice morală, va ieși din asta o specie mândră, liberă și binevenită. Lăudăroșenia lui din Ecce Homo că el ar fi o fatalitate ca și creștinismul, m-a făcut să mă întreb de ce nu și-a dat seama că nu mai înfrunta el de mult un creștinism activ și dacă ar fi fost în fața unui nou Savonarola n-ar mai fi îndrăznit să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
care îl părăsise și nu se putea consola. Îmi povestea de fiecare dată noi detalii despre această mare iubire a vieții lui și cum n-o s-o mai revadă niciodată, deși și ea îl iubea. Dar nu-mi dezvăluia secretul, fatalitatea care îi despărțise. În schimb îmi povestea cum se iubeau, cum fiecare obiect și fiecare colț al fostului lor cămin era impregnat de dorințele lor, șoaptele și declarațiile lor patetice. Aerul pe care îl respirau, cuvintele șoptite de unul și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o capitală culturală? Cum să vă spun, francezilor nu prea le place să fie atacați frontal precum a făcut-o jurnalul „Times“, afirmând și analizând decadența actuală a culturii franceze. Dar, din păcate, despre asta este vorba. E foarte curioasă fatalitatea istoriei: pentru că iubirea pentru Franța, alegerea ei, mă conduce de la o grandoare culturală destituită, cea a arabilor, la altă grandoare culturală pe cale de destituire, cea a francezilor. Tocmai m-am întors din Filipine unde am ținut niște conferințe. L-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
e grav pentru toată lumea, pentru Europa nu mai vorbim. În cele din urmă, America va ajunge la o înțelegere cu China, ca să-și mențină hegemonia mondială. Axa s-a mutat acum în Pacific. Nu sunteți de părere că e o fatalitate... Nu. Discutam încă din 1982, în Italia, cu Fernand Brodel, pe atunci în viață, despre migrarea a ceea ce el numea „capitala lumii“, care a trecut din bazinul mediteranean, dinspre Veneția-Genova spre Amsterdam, apoi spre Londra și New York, iar de acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
chinuiau uneori noaptea. ― Mai e și praful de aici, îmi zise cu ochii la hârțoagele care tapisau pereții. Și ridică din umeri pentru a mă lămuri că n-avea ce face, trebuia să suporte praful din hârtii ca pe o fatalitate. Scria o istorie a azilului. ― Ce fel de istorie? am întrebat politicos. Zâmbetul lui deveni atunci slugarnic și viclean. Mi-a explicat că toți cei care veneau acolo se vindecau de amărăciunile vechi și, cu timpul, chiar le uitau. ― Știți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mult, că "nu poți crea o operă de valoare fără a fi nihilist". Homosexual, cu un profil psihologic sado-masochist, autorul Confesiunilor unei măști ajungea să-și confecționeze el însuși un paravan îndărătul căruia să poată ascunde toate obsesiile, frustrările și fatalitățile acumulate într-o existență scurtă, dar extrem de intensă. Oamenii au ucis și s-au sinucis dintotdeauna. Rezistența la asemenea acte pe care am dobândit-o noi, majoritatea spiritelor raționale de astăzi, se datorează, în bună măsură, unei educații care nu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Marcel Proust Cuvânt înainte Destinul lui Alexandru Poamă stă sub semnul unei fatalități tragice. S-a născut la 16 noiembrie 1948 în Călinești-Prahova, într-o familie modestă sub raportul condiției materiale. Precaritatea mijloacelor de existență a făcut ca traseul studiilor sale să fie sinuos, întârziindu-i afirmarea intelectuală. Tatăl a murit la doar
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
voise întotdeauna să treacă până și în propriii ochi un om plin de curaj. Începea chiar să creadă că există un destin, un fel de date nescrise cărora nu le poți scăpa, el, care își bătea joc de ideile despre fatalitate ce se cuibăreau acum în sufletul lui. Toate acestea aveau să se repete, într-o formă sau alta. Într-o zi și-a spus: „Am să merg și am să fac scandal“. Dar nu era prea lămurit cui ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
regelui mort mai are doar puterea de a rândui dezastrul actual printre dezastrele ce vor urma. Toată știința lui despre trecut, prezent și viitor îi dă, într-adevăr, înfrângerii suferite întreaga dimensiune istorică, dar nu poate schimba cu nimic inevitabilul, fatalitatea mersului istoriei. Darius este ilustrul martor al unui sfârșit, oracolul unei catastrofe pe cale să se producă. Evocarea trecutului glorios nu a izbutit decât să facă și mai dureroasă lamentația funebră prilejuită de pierderea măreției de odinioară, acest threnos 2 cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
care vin și pleacă, se ivesc și pier îndată („come like shadows, so depart”, spun vrăjitoarele). Apariții/dispariții de umbre fugitive, umbre simbolizând totuși mersul implacabil al unei istorii deja trăite și consemnate. Întoarcerea fantomei este aici intim legată de fatalitatea istoriei. Într-adevăr, prezența spectrului lui Banquo în urma șirului de regi care defilează prin fața lui Macbeth îi certifică acestuia autenticitatea închipuirilor sale. Căci, atunci când îl zărește, nu se poate reține să exclame: „Now I see’t is true...”. Iar viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o fantomă. Căci, cu puțin timp în urmă, duhul Hermionei îi apăruse în vis, iar el, scepticul ce se îndoia profund de adevărul viselor și de posibila întoarcere a morților, făcuse o excepție de data aceasta, acceptând ca pe o fatalitate prorocirile îndureratei regine, într-atât de mare i se păruse asemănarea nălucirii din vis cu aceasta și într-atât de aievea, de real i se păruse tot ceea ce visase. Preziceri, oracole, fantome, asemănări izbitoare și coincidențe surprinzătoare, toate aceste fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
din Africa, fiului îi este cu desăvârșire interzis să se atingă de pipa tatălui său1. Întors în casa căpitanului Alvig, Osvald va avea aceeași soartă ca și acesta. Personajul ibsenian dobândește astfel acea conștiință tragică prin care accede la descoperirea fatalității ca resort existențial: trecutul ne urmărește, nimeni nu i se poate sustrage. Într-un anume fel, pentru el, ca și pentru personajul tragediei antice, „sunt vii morții culcați în pământ”. O nouă Ate îl silește să refacă drumul străbătut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ce „găsesc în lumea spirituală echivalentul acelor pupazzi din care comedia italiană făcuse reprezentări ale lumii plastice, concrete”. Căci toate personajele lor, ce par niște „marionete mânuite de destin”, nu sunt decât veritabile „pupazzi mistice” într-un teatru în care fatalitatea tragediei antice inspiră și călăuzește acțiunea. Artaud cunoaște gustul lui Maeterlinck pentru autorii mistici (Böhme, Novalis, Ruysbrök) și importanța pe care o acordă legilor secrete ale fenomenelor vieții, dar „filozofia” lui nu îl interesează din punct de vedere al conținutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
asculte. ― Am aflat că țarul i-ar fi scris împăratului o scrisoare prin care îl somează, în termeni ultimativi, să nu treacă Elba. Ha, ha!... Ultimativi!... Și împăratul i-a răspuns în termeni cu mult mai ultimativi, dar curtenitori: „Dacă fatalitatea va face războiul dintre noi inevitabil, aceasta nu va schimba cu nimic sentimentele pe care Majestatea Voastră mi le-a inspirat”... bla-bla! Auziți cum se exprimă: fatalitatea! Păi, fatalitatea este însuși Napoleon! El face inevitabilul. El face războiul. Din 24
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
împăratul i-a răspuns în termeni cu mult mai ultimativi, dar curtenitori: „Dacă fatalitatea va face războiul dintre noi inevitabil, aceasta nu va schimba cu nimic sentimentele pe care Majestatea Voastră mi le-a inspirat”... bla-bla! Auziți cum se exprimă: fatalitatea! Păi, fatalitatea este însuși Napoleon! El face inevitabilul. El face războiul. Din 24 februarie, pac, are Prusia de partea lui. Din 14 martie, pac, are și Austria de partea lui. Napoleon garantează că va lua de la Rusia Principatele Române și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]