1,523 matches
-
interfață 142 Capitolul 3. Postumanul și corpul transgenic 149 3.1. Condiția postumană. Sinteza întrupării la Katherine Hayles 149 3.2. Transumanismul. Hans Moravec, limita spiritualismului tehnologic și bioetica 158 3.3. Eduardo Kac și corpul transgenic 179 3.4. Fenomenologia de tip Merleau-Ponty în spațiul virtualității 189 3.5. Char Davies și corpul virtual 196 3.6. Critica corpului virtual la Paul Virilio 203 3.7. Postumanismul critic temperat 216 Capitolul 4. Cyberfeminismul și corpul împuternicit 236 4.1. Varietatea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
5, Presses Universitaires de Lyon, Lyon, 1994 DROSTE, MAGDALENA, Bauhaus 1919-1933, Ed. Taschen, Köln 1990 DUBAR, C., La Socialisation: construction des identités sociales et professionnelles, Armand Colin, Paris, 1991 DUBY, G., Arta și societatea, Ed. Meridiane, București, 1985 DUFRENNE, M., Fenomenologia experienței estetice, Ed. Meridiane, București, 1984 DURKHEIM, E., Regulile metodei sociologice, Ed. Științifică, București, 1974 DUVIGNAUD, JEAN, Sociologia artei, Ed. Meridiane, București, 1995 FALK, J. H., DIERKING, L.D., 1991, "The Effect of Visitation Frequencyon Long Term Recollection" Visitor Studies: Theory
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
Conform acestui program, ea își construiește viața că opera de artă162. În ipostaza să creatoare, de artist, Pariziana privilegiază partea estetică a căutării propriei identități. Cât privește femeia, teatralitatea ei este inerentă, așa cum afirma academicianul Mihai Cimpoi în contextul unei fenomenologii a spiritului teatral al lumii, vorbind despre "teatralitatea ființei feminine" [Esență ființei, p.245]. Femeile franceze, sub Napoleon al III-lea, au "pasiunea aparentei"163, observă Françoise Giroud [p.75]. La nivelul personajului, universul aparentelor se constituie din simbolurile de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
corelație între structura genetică și comportamentul deviant, dar acest lucru nu a fost confirmat pe deplin de studii practice în domeniu. 1.1. De la predelincvență la delincvență În rândurile anterioare am căutat să explicăm, fără a avea pretenția de exhaustivitate, fenomenologia actelor deviante și a cauzalității acestora. Am văzut cum devianța poate fi normală sau patologică, ultima fiind acea formă care intră în conflict cu morala publică și normele sociale, amenințând securitatea și stabilitatea socială. Cea mai frecventă și mai pregnantă
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
caracteristice ale devianței: o violarea unei anumite legi care prescrie acțiuni împotriva celor care o încalcă; o manifestarea unui comportament contrar normelor și codurilor morale ale grupului; o săvârșirea unei acțiuni antisociale cu efect nociv pentru indivizi sau grupuri sociale. Fenomenologia delincvenței este extrem de complexă, prezentând forme și grade diferite in funcție de săvârșirea, descoperirea și sancționarea faptelor penale comise de diferiți indivizi, de aici putem elabora categorisirea lor: a) delincvența reală recunoscută ca fiind "cifra neagră" (Bulgaru, 2002, p. 235) a
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
nr. 1, 2006). Ultimul element al conceptului triunic este definit de factorii situaționali determinanți ce realizează trecerea la actul antisocial propriu-zis: consumul de alcool sau droguri, intoleranță la frustrații, incapacitatea de manifestare afectivă, impulsivitatea scăpată de sub control. Dată fiind complexitatea fenomenologiei delincvenței este semnificativ ca în analiza acesteia să se țină seama de întregul complex de determinare: a) dimensiunea statistică cu scopul de a evidenția pe indicii spațio-temporali a fenomenului delincvenței; b) dimensiune juridică prin intermediul căreia este evidențiat: • tipologia normelor juridice
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
delincvenței în viitor. Rândurile de mai sus demonstrază încă o dată, dacă mai era necesar, caracterul inter- și pluridisciplinar al studiului asupra delincvenței, indiferent de forma, gradul acesteia, sau vârsta infractorului. Ținând seama de trăsăturile caracteristice domeniului, orice specialist interesat de fenomenologia delincvenței nu poate omite câteva întrebări cheie: 1. Care sunt cauzele care-i determină pe indivizi să comită acte antisociale, delincvente? 2. Cum poate fi evaluată o conduită delincventă? 3. Care sunt strategiile prin care se poate diminua și înlătura
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
în încercarea de analiză a comportamentului deviant o reprezintă latura psihologică a persoanei: nivelul de dezvoltare intelectuală, gradul de dezvoltarea afectiv-volitivă, caracterul, temperamentul, locus of control (intern sau extern), trăsături psihopatice sau nevrotice etc. Pe lângă factorii psihici, semnificativi în analiza fenomenologiei devianței sunt și cei care țin de aspectul sociodemografic: vârsta, sexul, urbanizarea, nivelul de instruire școlară și starea civilă. Din punct de vedere al stadialității ontogenetice (Dragomirescu, V., 1976) putem vorbi de devianță abia în jurul pubertății și adolescenței (12-18 ani
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
minori și majori, reiterarea actelor delincvențiale: recidivist vs nerecidivist (primari). Din prisma evaluării criminologice și psihologice, clasificarea ține seama de numeroase criterii, cele mai semnificative vizează gradul de profesionalism al infracțiunii comise, gradul de adaptare socio-afectivă a individului, precum și diferitele fenomenologii delincvențiale: d. nivelul semnificativ acordat infracțiunii de către indivizii devianți îi împarte în delicvenți profesioniști și cei ocazionali. Cei dintâi se caracterizează printr-un nivel crescut al inadaptării și al antisocialității, fiind mereu preocupați de organizarea riguroasă a actului infracțional, aceste
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
un nivel optim al adaptabilității social și un potențial infracțional redus reprezintă, în general, acei indivizi care comit infracțiuni în mod accindental, chiar dacă gravitatea acestor fapte este semnificativă din cauza reacțiilor emoționale explozive. f. J. Pinatel a clasificat infractorii din prisma fenomenologiei, astfel dezvoltând tipul homotropilor (indivizii care comit acte delincvențiale urmând același "tipar", pentru care infracțiunea a devenit un mod de viată, o "profesie", iar prinderea lor este percepută de către aceștia drept un "eșec profesional", aceștia în general recidivează) și al
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
constitui un moment de ruptură, o criză de sens, gestul suicidar nefiind o opțiune, ci mai degrabă negarea totală a posibilităților de a alege. Fiind o tulburare a instinctului de conservare, suicidul se prezintă ca o realitate complexă a carei fenomenologie poate lua forme diverse: * conduite suicidare având ca variante suicidul propriu-zis, tentativa de suicid, sindromul presuicidar și ideile suicidare; * echivalente suicidare autorăniri, anomalii de conduita (simularea unei boli, refuzul ingrijirii medicale, unele renunțări la viața socială, abandonarea rolului social, diverse
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
în mod neechivoc finalismul"150) și aprecierea personalismului energetic ca o concepție determinist-teleologică ("Concepția lui C.Rădulescu-Motru e o concepție deterministă, teleologică, energetică, personalistă"151. Este de reținut și o observație dintr-o "lectură paralelă" a personalismului energetic și a fenomenologiei antropologice a lui P. Teilhard de Chardin: "Presupoziția unui finalism spiritualist la Rădulescu-Motru este falsă, divinitatea nefiind făcută să determine ceva"152.) Pe temeiul celor arătate până acum, am putea socoti că afirmarea ordinii de finalitate pentru existența-ca-energie (pornind de la
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Lucian, Automatul doctrinelor, în vol. Ceasornicul de nisip, Editura Dacia, Cluj, 1973. BOBOC, Alexandru, Etică și axiologie în opera lui Max Scheler, Editura Științifică, București, 1971. BOBOC, Alexandru, Heidegger și ontologia umanului, în "Revista de filosofie", 2/1978. BOBOC, Alexandru, Fenomenologia și științele umane, Editura Politică, București, 1979. BOBOC, Alexandru, Confruntări de idei în filosofia contemporană, Editura Politică, București, 1983. BOBOC, Alexandru, Tehnica și ontologia umanului în lumea de azi, în "Revista de filosofie", 2/1986. BOLTZMANN, L., Răspuns la prelegerea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
asemenea expresia poziției sale antimoderniste (sau neotradiționaliste). 17. În cartea sa Filozofie și naționalism, Laignel-Lavastine îl opune pe Jan Patoțka (1907-1977), filozoful ceh, lui Noica. Comparația, interesantă, e totuși forțată. Dacă Noica și Patoțka au împărtășit un profund interes pentru fenomenologie și amândoi au pregătit, neoficial, un număr de discipoli, cu greu se pot imagina doi oameni mai diferiți. Patoțka s-a alăturat disidentei Carte ’77 cu strângere de inimă, căci o considera insuficient de radicală... Polemicile în jurul „rezistenței prin cultură
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Clifford Geertz -, evoluând către versiuni tot mai complexe, cunoscând un apogeu „neoformalist” în anii ’60, deschizându-se prin semiotică spre o reconsiderare critică - după ce respingerea dogmatică a intrat în impas - a „moștenirii” tradiționale, de la retorică la hermeneutică, de la istorism la fenomenologie. Succesul structuralismului francez în Statele Unite a dus și la „descoperirea” unor autori europeni a căror traducere și popularizare în franceză de către imigranți est-europeni - ca Roman Jakobson însuși, A.J. Greimas (altă combinație fericită dintre un mediator cultural și un gânditor
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
izvoarele mitice care o nutresc, criticul atrage atenția asupra jocului semiotic complex (replieri, eschive cu consecințe stilistice) în care existența acestui tip alienat de expresie angajează, vrând-nevrând, literatura care se luptă să rămână normală. După ce dăduse o poetică și o fenomenologie a producției poetice contemporane, criticul publică o sistematică a poeziei medievale românești, Poezia medievală în limba română (1996), și o nouă lucrare dedicată contemporaneității, Literatura română sub comunism, un volum referindu-se la proză (2002), altul inaugurând prezentarea poeziei (2003
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
ontologia heideggeriană, prin simplul fapt că Heidegger „a interpretat întreaga filosofie a Incidentului”, iar Eminescu s-a plasat - prin formație și intuiție genială - „pe pozițiile centrale ale problematicii care agită spiritul omenirii”. De aceea, întregul discurs consacrat Luceafărului urmărește o fenomenologie a temelor eminesciene, în care fundamentală este cea a Ființei - sacrificând voluntar, în cazul acesta, frumusețea formală -, pentru a releva „latența mitică” a cuvintelor, valoarea lor de simbol (în care semnificatul este deci transcendent, inexplicabil și indefinibil). Nu de puține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
secolul al XXI-lea încep să-și dovedească veridicitatea și să-și capete adevărata valoare. Dualitatea materie- spirit astăzi este o certitudine științifică acceptată în filosofie. Energia vitală, pentru care pleda Paulescu în celebrele sale demonstrații privind morfologia vitală și fenomenologia vitală, ca și finalitatea în biologie, aveau să contribuie la fundamentarea creaționismului științific, doctrină ce înfuria la culme pe darwiniștii timpului său și mai ales pe neodarwiniștii zilelor noastre. Toate acestea sunt realități greu de contestat astăzi. Logica științifică și
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
experimentală a acestei ipoteze. Faptele de observație arată că lumea viețuitoarelor, indiferent la ce nivel de dezvoltare s-ar afla ca specie, are două caractere fundamentale comune și anume: structură particulară denumită de Paulescu morfologie vitală și fiziologie particulară denumită fenomenologie vitală. În cadrul fiecăruia din aceste caractere esențiale se pot distinge așa zisele caractere distinctive care se întâlnesc în lumea viețuitoarelor și nu se observă decât în lumea viețuitoarelor. I. MORFOLOGIA VITALĂ 1. Pentru morfologia vitală observația arată că orice ființă
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
fungi, plante, animale inferioare și superioare, inclusiv omul). Chiar dacă utilizează elementele materiei brute, inclusiv calitățile acesteia (energia), materia vie se deosebește net prin cele 4 caractere distinctive: corp (bioplasmă), formă (celulă), organizare (țesut, organ) și evoluție (dezvoltare și reproducere). II. FENOMENOLOGIE VITALĂ Al doilea caracter fundamental comun ființelor viețuitoare îl reprezintă fenomenele vitale care cuprind totalitatea manifestărilor vieții, ceea ce face ca fiecare ființă să aibă o fiziologie particulară. Ea va fi definită funcție de tipul și nivelul de dezvoltare al ființei, dar
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
cuvinte materia brută și energia să se afle în proporții adecvate pentru a asigura condițiile necesare vieții. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite viața nu este posibilă și apare moartea sau formele latente de viață prin; spori, semințe sau hibernare. Fenomenologia vitală, în opinia lui Paulescu, se structurează în 2 tipuri majore: fenomene de nutriție și fenomene de relație. 1. Fenomenele de nutriție cuprind totalitatea proceselor prin care se asigură subzistența individului. Presupune o serie de finalități care se suprapun de
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
argumentate prin procedeele științei experimentale care arată că lumea viețuitoare, indiferent la ce nivel de dezvoltare s-ar afla, se deosebește de materia brută prin caracterul ei distinctiv, finalitatea. Conform acestei concepții, morfologia vitală (corp, formă, organizație și evoluție) și fenomenologia vitală (nutriție, funcțiile de relație și reproducție) sunt structurate și adaptate în vederea subzistenței și reproducerii individului, cu alte cuvinte, conservării și perpetuării speciei din care individul face parte, finalitate fără de care viața ar fi de neconceput. Argumentația sa bazată pe
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
fiind activ pe toată perioada fertilă și încetân- du-și activitatea după încheierea acestei perioade (menopauză sau andropauză), să nu fi fost predeterminat perpetuării speciei umane și, în general, animalelor superioare, predestinație fără de care viața ar înceta. De altfel întreaga fenomenologie vitală, indiferent la ce structură, aparat sau sistem ne referim, demonstrează acest lucru cu fiecare proces, care urmează aceleași etape pentru îndeplinirea aceluiași scop, aspecte ce se repetă cu fiecare individ în cadrul speciei și cu fiecare generație de-a lungul
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
sau sistem ne referim, demonstrează acest lucru cu fiecare proces, care urmează aceleași etape pentru îndeplinirea aceluiași scop, aspecte ce se repetă cu fiecare individ în cadrul speciei și cu fiecare generație de-a lungul timpului. Dacă pentru morfologia vitală și fenomenologia vitală doctrina materialistă face abstracție de elementul finalitate, reducând totul la mutațiile de materie și energie sub influența cauzelor eficiente, atributele psihologice și în cadrul acestora pentru conștiință nu poate găsi nici - o explicație, pentru simplul motiv că atributul conștiință este
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
organe asemănătoare derivă unele din altele. Argumentele aduse sunt asemănarea structurilor diferitelor organe și sisteme pentru toate vertebratele. Și aici se confundă deliberat noțiunile de logică elementară pentru că derivația poate să nu implice omologia, în plus morfologia vitală, ca și fenomenologia vitală, arată că îndeplinirea scopului nu poate fi realizat decât de organe adaptate pentru funcții specifice. Este greu de imaginat că locomoția, de pildă, poate avea altă alcătuire decât sistemul osteomuscular și coordonarea nervoasă, sau respirația care să nu includă
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]