12,434 matches
-
Soțul mă ascultă și îmi zise doar atât: - Mă bucur că te-ai simțit bine, draga mea. Se făcuse seară și trebuia să punem totul la cale; soțul trebălui pe la animale și păsări, eu, prin casă. Pregătisem copiii de culcare. Fetița îmi zise să mă culc cu ea. Soțul urmărea știrile la televizor în altă odaie. Înainte de a mă culca lângă fetiță, îmi amintisem una din istorioarele pe care le ascultasem la pomenire. Se vorbise despre puterea rugăciunii făcută după miezul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
trebuia să punem totul la cale; soțul trebălui pe la animale și păsări, eu, prin casă. Pregătisem copiii de culcare. Fetița îmi zise să mă culc cu ea. Soțul urmărea știrile la televizor în altă odaie. Înainte de a mă culca lângă fetiță, îmi amintisem una din istorioarele pe care le ascultasem la pomenire. Se vorbise despre puterea rugăciunii făcută după miezul nopții. Eu nu știam decât rugăciunea „Tatăl nostru” și din cele pe care le învățasem când eram copil. Să mă rog cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nici maturi, nici copii, înafară de acei care aveau trebuințe mari. În acea după-amiază, eu mă aflam în bucătărie pregătind cina. Copiii se jucau împreună în camera lor. Când mai apropiasem treaba de sfârșit, intrasem să văd ce faceau ei. Fetița se juca, băiatul, însă, nu era în casă. Mă gândisem că era afară și că acuș va veni. Așteptasem ceva timp, dar el nu se întorcea. Îl căutasem prin drum, nu era. Întrebasem vecinii, nimeni nu-l văzuse. M-am
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
el muncea și avea nevoie să se odihnească, iar eu voi rămâne cu copiii în acea noapte. El îmi zise înainte de a pleca: - Dacă e ceva mai grav, mă trezești, bine? - Bine, am răspuns eu. Ne-am culcat cu copilașii. Fetița adormise imediat. Băiatul nu dormea. Începuse a geme de durere. Când am pus mâna pe fruntea lui, îmi dadusem seama că avea febră. Făcusem tot ce mai știam că se poate face în aceste cazuri, dar nimic nu-i ajuta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sănătos! Eu am mers peste o săptămână la preot și m-am mărturisit. Hotărâsem să fac așa cum mă învățară ei. În fiecare dimineață, mă trezeam când ceilalți dormeau, citeam rugăciunile și Paraclisul Maicii Domnului. Când se împlinise timpul, se născu fetița absolut sănătoasă și la corp și la minte, care ne-a adus apoi atâtea bucurii în viață. Iar eu, de atunci, nu m-am depărtat de credință, care mă ajută și mă întărește în toate greutățile vieții. Eu le ascultam
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
greșeau niciodată, atunci când îl vedeau supărat. În acea dimineață era foarte supărat! Îi întrebă imediat pe toți: - Eu v-am învățat pe voi cum să salutați persoanele mai mari? - Daaaaaa! - se auziră vocile copiilor. - Alexandra, ieși în fața clasei! strigase el fetiței. Alexandra ieși, avea chipul speriat, dar încă nu-și dădea seama ce urma să se întâmple. - Cum te-am învățat eu să-i saluți pe cei mai mari? Ce trebuie să zici? Ea lăsă capul în jos, își dădu seama
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gazdă, apoi peste doi ani se eliberase o casă care era construită pentru familiile de specialiști tineri, care veneau în sat la muncă și avusem fericirea să ni se dea familiei noastre. Aveam ambii copilași; băiatul de trei ani și fetița care avea numai trei luni. Era începutul lunii noiembrie. Afară era frig. Casa, deși era mare și înaltă, se încălzea foarte bine. Aveam de toate; și lemne și cărbuni. Erau acei ani, când totul se cumpăra cu cupoane din magazine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și mirositoare. Avea ochii închiși și gura ei exprima durere și întristare... Au îngropat-o lângă rădăcina unui măr, sub fereastra casei mari, unde a stat trei zile neînsuflețită stăpâna sa. - Șurca noastră, mititica...”. În acest moment, Ana Nicoară, o fetiță ce stătea în ultima bancă, izbucni în hohote de plâns... Își lăsă căpușorul să cadă pe mâinuțele de pe bancă și plânsul ei, care izvora dintr-un suflet sincer și credincios de copil, curmă acea atmosferă... Plângea cu toată vocea ei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ridica să plece. "Aștepți pe cineva?" Da", spune aproape mecanic, sperând să o alunge pe bătrână cu un asemenea răspuns. "Așteaptă, așteaptă, cine știe ce derbedeu o să aibă noroc cu tine". Face ochii mari. "E nepotul dumneavoastră?" încearcă să schimbe discuția. "E fetiță, a noru-mi, bat-o dumnezeu s-o bată, eu i-am spus copilului ăsta: nu te însura cu aia că nu-i de tine, da el zice: dacă nu mă însor cu ea mă omor. Tulai săraca de mine, zic
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Ce să zică, că-i în spital, ea cu burta la gură, umblă lela toată ziua, vine numai după miezul nopții, moartă de beată". Se uită la copil și zice râzând: "Așa-i că vine moartă de beată, mă-ta?" Fetița zâmbește îngerește și o imită pe bătrână: "Motă beată". "Vezi, și copila asta știe, hai la mama să-ți dea ceva bun". Se scotocește în sân, scoate de sub cămașa soioasă, de pe la brâu, o bomboană lipită cu resturi de hârtie, cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mănânce prost, de aceea comercianții care o protejau pe Aide s-au hotărât să nu o lase la mâna bișnițarilor din țara vecină. Niște hiene care se năpusteau la "fătucă" de cum o vedeau intrând în piață cu aerul acela de fetiță împinsă de la spate în mijlocul balului. Într-una din zile s-a iscat chiar o răfuială între bișnițarii din ambele țări din cauza lui Aide, soldându-se, din fericire, cu doar zece răniți și optzeci de morți și cu confiscarea întregii colecții
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să organizez o tabără care trebuia să funcționeze perfect pentru copiii ștabilor din Comitetul Central. Nu te puteai juca cu asemenea lucruri. Totul trebuia să fie perfect. Altfel ajungeai la balamuc sau în hajongard". "Ce-i aia hajongard?, întreb. "Cimitir, fetiță, cimitir, dar nu cimitirul Bellu, ci ăla fără cruci la cap". Deci, de o săptămână organizam tabăra de la Varna. Șeful de hotel era un imbecil, nu le înțelegea decât pe ale lui. Ca să rezolv cumva situația, m-am vârât în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
etc. De data asta boșorogii veniseră cu nevestele, unul chipeș de-ți lua ochii era fără nevastă. Îmi zic: Silvia, nu ești tu dacă nu-l bagi pe ăsta în patul tău încă în noaptea asta. Îmi compun aerul de fetiță șăgalnică și îi cazez, le schimb scutecele, le dau de mâncare și pe frumosul meu vreau să-l alăptez. Sigur, pe ocolite. Nu-l pot prinde în plasă tăbărând peste el. Trec pe la masa fiecăruia, îi întreb de sănătate, de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
îmbăta de fiecare dată când mergea într-o fabrică, treceau prin secții ca vântul prin luminiș, apoi făceau o excursie tehnică la cabană, nu la cea mai apropiată cabană, din spirit de solidaritate cu familia tovarășului, acolo erau așteptați de fetițele de protocol, unele mai mișto ca altele. Strădaniile lor aduseseră cincinalul la patru ani și jumătate. Nu voiau să-l coboare mai jos, fiindcă una dintre ele, afurisită, reușise să înființeze un fel de sindicat al fetelor de protocol. Le
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Fetelor, dacă noi facem treaba cea mai grea, noi tragem la șaibă și nu ne alegem decât cu picioare în părțile noastre estetice, atunci ia să tratăm noi problema corespunzător. Fiecare serviciu trebuie tratat individual, dar nu înainte ca fiecare fetiță să-l negocieze cu mine. Noi suntem o mină de aur și de argint, trebuie să ne valorificăm bine resursele. Dacă nu ne alegem măcar cu câte o garsonieră, ne lăsăm de meserie. O garsonieră pe viață și o vacanță
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dacă se crăpa pământul sub ea. La una dintre inspecțiile tehnice, prietenul meu încape pe mâna șefei. Fata îl prelucrează până când acesta își pierde orice picătură de alcool din cap. Îi picase cu tronc. "Nenorocitul are ceva în scăfârlie, zice fetița de protocol, ce caută printre bandiți, ia să văd ce se petrece cu această creatură", și niciuna, nici alta îl face să priceapă ce se întâmplă în jurul lui, îi deschide ochii la minciuni, la manipulări, la spălarea creierului. Cu cât
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de a omorî timpul. Te folosești de telefonul instituției de parcă ar fi al tău, dar de cele mai multe ori este bine să lenevești până la amiază în pat, după-masa ți-o pierzi mâncând și pregătind aventura de la miezul nopții. O descindere la fetițele dintr-un bar deocheat. A doua zi nu-ți mai trebuie nimic. Ai nevoie de o liniște desăvârșită și de mila celui din preajma ta ca nu cumva să te zdruncine. Totul merge ca pe roate când ai mangoți. Când nu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
asta se pricep fetișcanele tale. Dacă le plătești bine, le mai duci și într-o excursie în Grecia, te-ai asigurat de devotamentul lor pe viață. Dacă ești om de afaceri serios, artileria grea trebuie construită din demnitari vicioși și fetițe vulnerabile. Dacă ți-ai asigurat un astfel de spate, poți fura și cloșca cu puii de aur din trezoreria de la Moscova. Cel mai rău lucru ce ți se poate întâmpla ar fi ca la un moment dat, trădat de un
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nu-și recunoștea copilul, ar fi vrut să-l aibă înapoi pe cel de acum câțiva ani, acela care învăța așa cum cânta ea la vioară, din rărunchi, își voia copilul înapoi, cel care sta cu mâinile în poală ca o fetiță cu zâmbet suav, pe vremea aceea îi spunea Didina, până i-a crescut mustața, îl voia înapoi pe cel care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu la 12 ani, cel care îi era confident, își voia copilul înapoi, cel de după
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sau „șo mai ti buli” îîn țigănește) sau: „Coana Mița biciclista / A căzut și și-a rupt Pitpalac într-un copac / Mie-mi vine să mă Calule, tu ești de lut / Mie-mi vine să mă... Fugi de-aicea, măi fetițo / ție nu-ți trebuie. Pune mâna pe-nvățat / Lasă-te de măritat” Nu lipseau din repertoriul nostru nici „zicalele”, scrise pe garduri sau pereți : „Spălătoreasa în curte spală”, „La curbe șinele pocnesc”, „Pi-ț’ dai seama”, „Mucles, mucles sacana”. Toți
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
noi o mică găinărie. Primăvara soseau, o dată cu păsările călătoare, delegații din „Jos”, care achiziționau nuiele de răchită și salcie, necesare pentru împletit coșuri, precum și araci utili în susținerea plantelor agățătoare, așa cum fac unii realizatori de talk show-uri televizate cu fetițele despuiate și foarte slabe, care trebuie „priponite”. Când se umplea curtea de stive ridicate din bonturi îlegături) de nuiele și araci, de nu mai puteau fi controlate la număr, intram în alertă să „ajutăm” oamenii depășiți de situație și treceam
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
omului care lucra la cinematograf. Era slăbuț, cam adus din umeri și vorbea graseiat, cu un soi de rârâire fornăită, care ne amuza pe toți, mai ales atunci când Încercam să-l imităm, maimuțărindu-ne. O plăcea pe Ana Maria - o fetiță drăgălașă, cu un aer distins - „o adevărată domnișoară”(cum o numise odată o doamnă mai În vârstă), care se Îmbrăca cel mai des În rochițe cu volănașe scrobite, albastre și verzi. Verzi erau și ochii ei mândri, pe care nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ei. Spectacolul din seara aceea umpluse până la refuz sala. În primul rând de scaune, alături de alți câțiva oficiali din oraș, veniți Împreună cu familiile, se afla Însuși domnul primar (proaspăt Întors dintr-o delegație), alături de soția sa și de cele doua fetițe pistruiate, care vedeau pentru a doua oară minunea despre care se vorbea atâta. După cele trei bătăi de gong, luminile se stinseră pe rând, cu pauze mari. Sufletele tuturor se Împleteau deasupra capetelor, Într-o emoție comună, a așteptării nerăbdătoare
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de mirosul greu al florilor, se Întâmpla să aibă reverii bizare. Atunci, Îi fluturau pe dinainte crâmpeie dintre cele mai neașteptate: chipul unui băiețel cu părul Încâlcit și genunchii juliți, care alerga săltând după un cârd de gâște... surâsul unei fetițe În rochiță vișinie, cu guler alb și buze foarte roșii, ce se balansa Într-un leagăn și Îl privea tăcută numai pe el... palma-i plină de sânge, mușcată de o gură cu dinți fioroși... fluturele imens, descoperit În liniștea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Privirea Îmi cade pe cana din mână. E frumoasă. Nici nu mai știu de unde o am. Albă, cu un desen simplu: o copilă slăbuță, cu codițe, lângă un cățel pufos, pe care Îl invită să bea lapte dintr-o farfurioară. Fetița e leit Neli, partenera mea de joacă din copilărie. Nu știam prea multe despre Neli. Venea de undeva, din mahalaua Îndepărtată a târgului unde locuiam, ciripind ca o vrăbiuță hoinară. Sărea de pe un picior pe altul, mă căuta cu privirea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]