1,717 matches
-
adânc al înfrângerilor și m-a făcut să caut pe băncile pustii, promisiuni ale unor fantome ce apar și dispar la lăsatul zorilor. Mi s-a părut, atunci, o noapte copilăroasă și caldă prin care sufleul meu, durea adânc prin foșnetul de frunze ofilite. Și, ca o prelungire a gândului, mi s a părut că-mi oferi toată grădina de vis, în care dragostea ta înseamnă un trandafir al speranțelor. Atunci, năucită de atâta fericire am vrut să caut Rădăcini în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sărutam pașii Iar lumea știa de-un înger târziu, O salcie cu brațele de lună a transformat Ecoul de dragoste dorit și pustiu. II Aș fi dorit în universul de noapte Să fiu lacrimă de înger devorat, Un cântec pe foșnet de de șoapte, Prințesă de vânt peste timpul uitat. Vaslui, 21-09-1994 SUFLETUL TĂCERII Din mine s-a născut o carte Și-am plâns amarnic la fiece rând Și-n iubirea mea atât de departe Dragostea rămâne o lacrimă-n gând
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
lună, o nouă sferă perfectă de lumini roz-gălbui, desprinsă din șiragul care-i înconjoară mijlocul. Oare ce va face când se vor termina? Musa așteaptă cu interes rezolvarea ecuației. Între timp, închide ochii. Și tu îi închizi. Pleoapa cade cu foșnet, acoperă pupila. Catifea grea ca de cortină. — Ce citești? Și-i spui de femeia din carte. De Musa cel care în spatele urechii stângi își numără deja primele fire albe, de mortul de la Guadalete, de pe degetul căruia unul din arcașii lui
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
imposibil de amputat și, totuși, bolnavă. — Poate că nu. Nu încă. Somnul cu vise al copilului din camera alăturată. Vocea ei cu gust de cireașă, azi, da, de cireașă..., podelele și pereții încăperii de jos, zugrăvite în fanteziile lui culinare, foșnetul mătăsii care o îm brăcase în ziua nunții. Poate că nu. Poate că, totuși, nu. — Trebuie să pleci. Cât timp a trecut? — Poftim? — De când a dispărut. Cât timp? — Un an și ceva. Cel mai mare clișeu al tuturor timpurilor. Țigara
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
larmă elegantă, de oraș în care porți ciorapi fini. Alexandre trage aer în piept, se oprește într-o braserie fără faimă, își scoate foile nelipsite, deja, de câteva luni, din geanta ușoară, dintr-odată umflată ca un pântece îngreunat de foșnetul unei poveri plăcute, și își reia lucrul la roman. Merge greu. Sub privirea placidă a paharului de vin roșu, aproape neatins, și-n aroma iute a platoului cu Brie și Bleu de Bresse, cuvintele lâncezesc a mucegai lipsit de noblețe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
FOȘNET PUTRED Cine vrea så tråiascå pentru totdeauna? Întrebå EL a neråspuns Toamnå Moarte în culori amintind de viațå Frig, dar nu cel ce-ți face carnea så tremure mai de grabå înfrigurare cenușiu ascuns subînțeles întrevåzut în sine machiat doar
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1594]
-
ți face carnea så tremure mai de grabå înfrigurare cenușiu ascuns subînțeles întrevåzut în sine machiat doar pentru o sårbåtoare Soarele este blestemul omului îl scoate din întuneric și-l aratå sieși Frunzå împodobind coroana timpului și pe urma doar foșnet putred
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1594]
-
După multe săptămâni și nenumărate eforturi, oglinda hotar între spații și veacuri păru că dispare, lăsând imaginea Despinei să se întrupeze atât de aievea încât Bătrânul reuși să-i deslușească porii pielii și puful gălbui de pe lobul urechii, să audă foșnetele straielor, să-i simtă adierea răsuflării și aroma de alge uscate a părului. Bătrânul era vrăjit de această ființă efemeră, a cărei imagine și, în definitiv, chiar existență depindeau de concentrarea sa. Trudea organic să readucă în fața ochilor această creatură
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
apartamentului tău se făcu o coadă până la lift, apoi până la parter, până în stradă, în stație, dincolo de stație, dincolo de mall și de intrarea în oraș. Iar tu nu îi puteai refuza pe cei veniți să mai simtă cum e pădurea, cu foșnete de frunze și cu iarbă umedă la tălpi, așa cum nu ai putut refuza nici pădurea atunci când a știut să se facă iubită. Mai întâi doar de tine, mai târziu de toată lumea. CEI CARE ASCULTĂ — E cineva? Întrebarea este doar pentru
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
În suflet. Poate că ar fi trebuit să nu fie atât de aprigă cu el În vis. Poate că omul, care se purtase cu ea așa cum se purtase, se căise Între timp și avea nevoie de ajutor. Altădată Îi simțea foșnetul umbrei bântuind prin casă. Acum vizitatorul Îi vorbea În dodii despre nu știu ce spirite ce se ascund În praf și În lucruri. Bunica ei Tatiana Îi povestise și ea de atâtea ori despre demonii ce se oploșeau pe lângă casa omului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce i se Înfipse În gât În ziua de Florii - și Încerca s-o depisteze și pe fosta sa soacră, Stepanida, ce-i făcuse multe zile fripte după măritiș, dormindu-și acum somnul de veci la marginea vechiului cimitir, ascultând foșnetul mesteacănului ce-o veghea de atâția ani la căpătâi. Nu-i folosiseră nici ventuzele, nici lipitorile, nici afinata, nici lăptișorul de matcă, nici mierea de albine sau alte bunătățuri pe care le ținea sub cheie și le mânca pe ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-i țină piept, să-l contrazică, dar puterile o părăseau. Mâinile Îi deveneau tot mai grele, ca niște bucăți de piatră. Pleoapele inerte. Iar buzele parcă se transformaseră În două suluri de pâslă zgrunțuroasă, care atunci când se mișcau scoteau un foșnet tare neplăcut. - În trup, sufletele sfârâie ca niște clătite-ntr-o tigaie, adăugă pe un ton ce se voia voios vizitatorul. O mână nevăzută le aruncă În aer și le Întoarce când pe față, când pe dos, ca să se rumenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
scuză din nou și se grăbi să intre În bucătărie. Pe drum, ciorapii săi de nylon, pe care-i trăsese În grabă, În cerdac, după ce scosese castraveciorii din borcan, se atingeau de genunchi și mai sus de genunchi, scoțând un foșnet prelung, metalizat, care se pare că era foarte plăcut urechilor vizitatorului. Privind În urma ei, Extraterestrului Îi luciră ochii, din negri deveniră parcă și mai negri, buzele i se subțiară, iar pomeții prinseră culoare. „În fond, nu arată deloc rău“, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
umplut de femei, atunci numărul cuvintelor aproape că s-ar dubla. Înmulțește șase miliarde cu douăzeci de mii și vei obține o cifră colosală... Cui i-ar fi de folos atâta vorbărie? La toate acestea, ar trebui să mai adăugăm foșnetul frunzelor, ciripitul păsăretului, toate urletele pe care le scot animalele ce trăiesc alături de voi, precum și alte nenumărate zgomote din care-i compusă existența voastră, ca să-ți dai seama cât avem de suportat... Ce rost are să complic lucrurile... Și apoi, mărturisi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu al zeilor pe care vrăji toarele din Bahia îi adoră, în extazul lor. Ce zbor lung voi avea, și Corto zâmbește, abandonându-se acestei noi stări a existenței sale, iar sunetele care se coboară din cer îl îmbracă în foșnetul lor discret, ca într-un giulgiu de ape.
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Stătu acolo, așteptând ca femeia să apară dintr-un moment într-altul. Dar chiar dacă avea să apară, întrebarea rămâne; Ce urmează acum? Gosseyn Trei observă că își auzea respirația, și de câteva ori, în acele prime minute de agitație auzise foșnetul hainelor sale care se frecau de husele moi, luxoase pe care stătea. Intre aceste zgomote - o liniște de mormânt. Camera de recepție continua să-i ofere spre admirație luxul unui apartament care fusese decorat și mobilat pentru a satisface cerințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Tăcerea care întâmpină aceste vorbe fu spartă în cele din urmă de zgomotul pe care-l produseră cei de față mișcându-se în scaune, vechiul obicei, uman - de a-și trece un picior peste celălalt, ceea ce produse un fel de foșnet. Apoi... purtătorul de cuvânt se aplecă înainte. Nu se ridică, dar când vorbi, tonul lui era acuzator: - Să nu crezi nici o clipă că poți să ne prostești pretinzând că ești cooperant. Noi știm foarte bine că nu știi cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
sărute doar mâna, să-i strângă mijlocul pentru a o apropia cât mai mult de el, în mersul lent pe malul apei. Învăluiți de iubire și cuvintele dispăruseră în liniștea înserării, nemaiauzindu-se decât susurul apei sub clar de lună, foșnetul ierbii sub pașii agale, glasul inimii vibrând de fericire. Ar fi mers așa o veșnicie unul lângă celălalt, dar acest moment unic a fost întrerupt de logodnici care deja se întorceau. Ce facem, mergem? i-a întrebat ei. Da! Haidem
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
vreme, În timp ce pașii lor se Întâlneau pe alee; la aceste avansuri Olivia Îi răspundea fie printr-un murmur enigmatic, fie chiar printr-o tăcere adâncă, pe care vântul cel bun stârnit de nicăieri o Învăluia În fum, amestecând-o cu foșnetul nostalgic al frunzelor căzute din castani și dulcele ciripit de păsărele ce năvălea pe geam... Căzut pradă unui sentiment de duioșie, Într-o dimineață, reîntâlnind-o În fața chioșcului de dulciuri, masterandul Oliver, apropiindu-se de ea tiptitl-tiptil, Îi mângâie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
piept și creștet căpătă o strălucire orbitoare. „Iată că totuși mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce credeați?” vru să exclame Oliver, dar gâtlejul lui transformă vorbirea umană Într-un fel de cârâit, acompaniat de foșnetul de frunze ce se unduiau pe cele două ramuri, aplecate spre genunchi. „Vedeți”, spuse profesorul studenților, „metoda mea nu dă niciodată greș. Dacă un pacient nu mișcă, Îl declari mort și imediat vei observa În comportamentul său o schimbare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și degetele În același loc?! Un portmoneu sau o poșetă În loc de chip ar rezolva multe probleme. Portmoneul, desigur, ar fi mai folositor dacă ar fi doldora de bani. Banii pot rezolva multe. Noimann știa fapul acesta pe propria sa piele. Foșnetul bancnotelor Îndulcește trăsăturile, le Înnobilează. Zâmbetele devin tot mai ademenitoare, mișcările mai exaltate, iar ochii prind o strălucire sumbră... Scoate portmoneul plin de bani și vei vedea cum totul Învie și apoi moare-n fața ta. Zâmbetele și speranțele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
iar să se ridice de la masă, dar se prăbuși la loc. Satanovski Îl povățui să se calmeze. „Cu doamnele trebuie să fii politicos chiar și atunci când Întrec măsura”, Îl sfătui el. Ascultându-i, Oliver se tot foia pe locul său. Foșnetul cărților și zornăitul zarurilor Îi creau o stare de angoasă. Senzația de teamă din piept Îi creștea. Masterandul Își trecea privirea de la unul la altul, Încercând să găsească În conversație un colac de slavare pentru teama lui. Spaima Îi schimonosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
penaj auriu, creasta de cocoș strălucea ca o aură. Trecând pe lângă el, Noimann se aștepta să audă un cârîit, un cucurigu lung (deja mijeau zorile) sau un scurt lătrat de câine, dar dinspre locul unde stătea masterandul se auzea doar foșnetul unor frunze uscate, pe care le Împrăștie vântul de pe o parte În alta a coridorului. Se poate că, totuși, masterandul Îl recunoscuse, căci Îi făcu semn, mișcând Încetișor din capu-i veșted. Trenul alerga prin noapte. Deasupra se Înălța o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ea. „Sunt pregătit să mor, mamă!“ zise el. Ea Îl Întrerupse tăios, poate prea tăios: „Mon fils, reprenez courage!“ Atunci, pentru prima oară, Își va Întoarce ușor capul În direcția străjerilor. Vocea ei era acum șoptită și se Îngemăna cu foșnetele volanelor de mătase. „Voi sta În balcon“, zise imperceptibil. „Dacă voi fi În alb Înseamnă că am reușit...“ „Ba dimpotrivă, veți fi În negru, presupun“, zise el. Dezmeticindu‑l din toropeală, toboșarii se porniseră iar, Îi simțea tot mai aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
labil al ostașilor, și, totodată, un gest de pioșenie Întru pomenirea sufletului muceniței Aleksandra Fiodorovna. Strânși În jurul focului, soldații se aciuiau pe lângă ofițerii care citeau cu o voce gravă prorocirile din Conspirație. În pauza dintre două cuvinte se auzea doar foșnetul fulgilor mari, iar uneori, ca de la mari depărtări, nechezatul cailor cazacilor. „Cum orice stat are doi dușmani - răsuna vocea cristalină a ofițerului - și cum statului Îi este permis ca, față de inamicul extern, să folosească orice formă de represiune, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]