58,766 matches
-
deveni foarte reverențios și ne poftește pe toți în biroul lui, ca să așteptăm trenul care vine pentru București. În birou se mai află o artistă de cabaret, o franțuzoaică zburlită și blondă, îmbrăcată pe jumătate soldățește cu șapcă de zuav francez, cu o chitară după gât și cu o maimuță în brațe, tot protejați de-ai domnului șef, pe cum se vede. Trec rânduri de trenuri cu soldați, care se duc spre front, unde nu se știe, trec împodobiți cu brad
Muzicieni români în texte și documente (XXIV) by Viorel Cosma () [Corola-journal/Science/83191_a_84516]
-
of the Christian mystical tradition. From Plato to Denys, Oxford, 1981, p. 80-97, B. E. Daley, „«Bright darkness» and Christian transformation: Gregory of Nyssa on the dynamics of mystical union”, în Studia Philonica, Annual, 8, 1996, p. 83-98. footnote>. Învățatul francez Jean Daniélou consideră acest proces al năzuinței sau ἐπέκτασις ca o caracteristică maximă a teologiei mistice a Sfântului Grigorie<footnote A se vedea monografia sa, Platonisme et Théologie mystique. Essai sur la doctrine spirituelle de saint Grégoire de Nysse, Paris
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
Karl Paquette (în Raymonda de Nureev), Nolween Daniel și Mathieu Ganio (în Ceaikovski Pas de deux de Balanchine) și Myriam Ould Braham și Stéphane Bullion (în Romeo și Julieta de Mac Millan), au pus în evidență acuratețea tehnică specifică școlii franceze de dans, dar au fost departe de a depăși media acestei școli, prin impregnarea liniei clasice cu o personalitate care să o facă să strălucească. Au fost poate prea grăbiți să-și facă spectacolul de la București - așa cum ne spune tot
Stele fără strălucire by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/10024_a_11349]
-
olandezi din secolul al XVII-lea. Muzeul Metropolitan pare să sondeze schimbări în gustul publicului dintr-un unghi diferit. După retrospective Chassériau și Prud'hon, expoziția Anne-Louis Girodet (1767-1824) este o a treia manifestare din ultimii câțiva ani consacrată picturii franceze din perioada premodernă. Elev strălucit și totodată concurent al lui Jean-Louis David, favorit al lui Napoleon, Girodet a intrat de mai bine de 150 de ani într-un anonimat general chiar dacă picturile sale sunt expuse la Luvru și menționate în
Reconsiderări by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/10026_a_11351]
-
perioada premodernă. Elev strălucit și totodată concurent al lui Jean-Louis David, favorit al lui Napoleon, Girodet a intrat de mai bine de 150 de ani într-un anonimat general chiar dacă picturile sale sunt expuse la Luvru și menționate în manualele franceze. În dorința noastră de a simplifica istoria artei occidentale, tindem să ocolim acei creatori care nu reprezintă o verigă esențială a lanțului evolutiv care duce de la Giotto la expresionismul abstract. Mai mult, dacă opera respectivă nu poate fi ușor atribuită
Reconsiderări by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/10026_a_11351]
-
formă de „comportament” propriu gândirii (artistice, științifice, politice), mediat prin mijloacele specifice ale unui anumit domeniu de activitate. În acest sens, putem identifica și deosebi stilul Romantismului de stilul Barocului, Renașterii, Clasicismului sau Modernismului (stil de epocă), stilul german, italian, francez, englez sau rus (stil național) sau stilul lui Beethoven de stilul lui Bach, Mozart, Debussy sau Verdi (stil individual). Raportarea cazului stilistic beethovenian la specificul implementării și realizării acestei concepții organice în muzica întregului secol al XIX-lea îl valorizează
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Editura Muzîka, 1981, p. 224. footnote> Cu alte cuvinte, această defoliere stilistică semnifică nu altceva decât relevarea tot mai pronunțată a stârii pluricanonice în sensul în care putem vorbi despre cele trei anoane ale genului de operă - canonul italian, canonul francez și canonul german, precum și despre cel puțin două canoane ale muzicii simfonice - cel german și cel francez. Figura lui Wagner reprezintă și o limită superioară a stilului romantic, similar lui Bach, a cărui moarte marchează sfârșitul Barocului, chiar dacă Händel va
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
la modelul de organizare a acestora și ne orientează spre faptul că școlile naționale europene apar ca o „replică” etnică a filonului dominant în acea perioadă a tradiției componistice austro-germane, iar nu a tradiției italiene (implicată în tumultul Risorgimento) sau franceze (care trăia „febra” revoluțiilor post-iacobine). Cuvântul-cheie a acestei relații este replica. Și atunci, referirea la argumentul mimetic ar putea reprezenta o explicație plauzibilă, mimetismul fiind cauzat prin fenomenul de iradiere din direcția unei culturi mai mari, mai vechi și, în virtutea
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
dispersiei (în termenii de pierdere a statutului de cultură-hegemon) îl reprezenta și energia contestatară față de grandilocvența și pretenția transcendentală a muzicii și, implicit, a culturii germane, venită din partea marilor culturi europene concurente. Însă la momentul apariției verismului italian și impresionismului francez, ca forme de contestare explicită, procesul de replicare și diseminare a modelului romantic-muzical austro-german deja fusese definitivat cu succes, astfel încât chiar dacă romantismul austro-german se prăbușește ca stil de actualitate, semnele deloc reziduale ale acestuia, „plantate” în solul culturilor naționale în
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
forme de adaptare la schimbările majore care au loc în contextul cultural european (până în sfârșitul secolului al XIX-lea), intercontinental (de la începutul secolului XX) sau global (ultimile decenii ale secolului XX - începutul secolului XXI). Și chiar dacă definiția marelui naturalist iluminist francez care a fost Georges Louis Leclerc, Conte de Buffon (1707-1788) - “Stilul este omul” - rămâne valabilă în aplicabilitatea ei la o persoană concretă sau ca deziderat formativ, postmodernismul redimensionează conținutul sugestiv al acesteia, propunând o inimaginabilă pe vremea naturalistului francez libertate
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
iluminist francez care a fost Georges Louis Leclerc, Conte de Buffon (1707-1788) - “Stilul este omul” - rămâne valabilă în aplicabilitatea ei la o persoană concretă sau ca deziderat formativ, postmodernismul redimensionează conținutul sugestiv al acesteia, propunând o inimaginabilă pe vremea naturalistului francez libertate a alegerii și a asumării oricăror și oricâtor stiluri din multitudinea practic insondabilă a tipologiilor disponibile la momentul de față.
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Român. Imediat după moartea lui Eminescu au apărut alte clădiri emblematice ale orașului, admirate de oameni intrați demult în cărțile de istorie ale neamului: Splendidul Palat al Casei de Depuneri și Consemnațiuni (CEC), construit între 1896-1890 pe baza planurilor arhitectului francez Paul Gottereau, Palatul de Justiție, ridicat între 1890 și 1895 (arhitect A. Ballu, amenajarea interioară, Ion Mincu), Palatul Poștelor, dat în folosință în 1900 (arhitect Alexandru Săvulescu). Pe lângă edificiile publice, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX
Nostalgii bucureștene by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10008_a_11333]
-
realitate, modelul parizian, redus la scară, fiind evident în trasarea marilor bulevarde (axele care se deschid din Piața Romană) forma și înălțimea constantă a clădirilor aflate pe axele principale, conceptul arhitectonic al unor edificii emblematice, concepute adesea chiar de arhitecți francezi. Revăzând un album cu Parisul începutului de secol este imposibil să nu recunoști ceva din aerul centrului bucureștean al aceleiași perioade. E drept însă capitala noastră a conservat multă vreme și mahalalele mizere în care ar fi fost greu de
Nostalgii bucureștene by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10008_a_11333]
-
editori - ba dimpotrivă - întoarcerea, de pildă, a trecut prin 18 respingeri până s-o publice Grove Press din New York. Hazardez o teorie: dacă Patapievici scria Zborul la Paris ori Londra, ar fi avut la început mai mulți fani englezi ori francezi, și mai puțini în România. Există, încă, convingerea că, dacă scrii în altă limbă, nu mai aparții literaturii române, pur și simplu. Dar oare nu e timpul să gândim mai modern, și cu mai multă independență? O literatură nu e
A fi scriitor român și în engleză by Petru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/10035_a_11360]
-
cu adevărat confirma. Apoi, sub unghi calitativ, chiar judecînd numai după primul volum pe care l-a scos în lume, munca Anei-Stanca Tabarasi este cu totul atipică, și asta pentru că traducătoarea noastră nu îl tălmăcește pe Kierkegaard din germană sau franceză, cum s-a întîmplat cu precădere pînă acum în cultura noastră, ci din daneză. Nu știu dacă, odată cu Ana-Stanca Tabarasi, se va naște o nouă generație de traducători, cea în care un tălmăcitor, alegîndu-și un autor, este hotărît să ,moară
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
Auflage, Band I (A - L), Band 2 (M - Z), Hamburg, Musikverlag Hans Sikorski, 1955, p. 152; footnote> , ori se va ști la Brno<footnote Pazdirvkuv hudebniy slovnik naucny (Dicționarul enciclopedic muzical ceh), Brno,1933, p. 106; footnote> . Varianta în limba franceză a studiului consacrat Arhivei considera manifestarea sentimentului național român - „toute manifestation du sentiment musical roumain” - ca o deșteptare a conștiinței naționale - „comme un éveil de la conscience nationale”<footnote Breazul, G(eorge) - Archive des Phonogrammes Roumains, București, (1932), p. 1. footnote
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
adaptează la un restrâns număr de melodii tradiționale, astfel că nu textele, ci melodiile sunt elementul statornic și melodia trece mai mult ca la vechii greci pe primul plan”. Documentarea este minuțioasă și se extinde în literatura de specialitate germană, franceză, latină, greacă, italiană, engleză, rusă etc. Astfel, pentru perioada medievală apelează la extrasele de patrologie, în limba greacă și latină, ale lui J. P. Migne, dar și la letopisețe kievene și rusești, însoțindu-și însemnările cu extrase din partituri de
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
p. VII). O explicație a diferențelor din trecut apare la I. Manliu, Povățuitorul studiului limbii române în clasele primare (București, Socec, 1896), o carte în care sînt foarte multe pagini despre punctuațiune sau interpuncțiune: "Noi, Românii, scriem unii după sistemul francez, alții după cel german; cei mai mulți după amîndouă deodată sau după nici unul" (p. 220); Ar trebui să ne compilăm un sistem; dar în această privință la noi nu s-a făcut pînă acum absolut nimic"; "Academia noastră nu s-a ocupat
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
și semne ortografice în scrierea românească. Studiu comparativ și aprofundat pentru școlari, studenți și intelectuali, București, Cartea Românească, se compară diferite norme: "cât privește celelalte cazuri de întrebuințare, literaturile se împart în două clase bine distincte: de o parte literaturile franceză, italiană și spaniolă; de alta, literatura germană"; se constată că s-a ajuns la situația în care "în scrierea românească, întrebuințarea virgulei variază aproape de la un scriitor la altul"; totuși, "cei mai mulți urmează în linii generale punctuațiunea franceză, care este și
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
o parte literaturile franceză, italiană și spaniolă; de alta, literatura germană"; se constată că s-a ajuns la situația în care "în scrierea românească, întrebuințarea virgulei variază aproape de la un scriitor la altul"; totuși, "cei mai mulți urmează în linii generale punctuațiunea franceză, care este și a celorlalte popoare romanice"; autorii înșiși recomandă acest model, deși e mai complicat: "întrebuințarea virgulei însă, după sistemul francez, pretinde de la scriitor finețe, spre a deosebi ce este determinativ și ce este explicativ, - deosebire pe care n-
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
scrierea românească, întrebuințarea virgulei variază aproape de la un scriitor la altul"; totuși, "cei mai mulți urmează în linii generale punctuațiunea franceză, care este și a celorlalte popoare romanice"; autorii înșiși recomandă acest model, deși e mai complicat: "întrebuințarea virgulei însă, după sistemul francez, pretinde de la scriitor finețe, spre a deosebi ce este determinativ și ce este explicativ, - deosebire pe care n-o pot face decît cei cu o cultură mai întinsă" (p. 22). În momentul de față, modelul romanic al punctuației interferează din
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
sălbatice. și cum tot traducătoarea precizează, perioada de apogeu a bestiarelor europene este de întîlnit între secolele al XII-lea și al XIII-lea. În acest interval au apărut nu mai puțin de cinci variante de bestiare doar în limba franceză veche: cel numărînd 3194 de versuri ale lui Philippe de Thaon (Bestiaire, circa 1211), cel numărînd 3426 de versuri ale normandului Guillaume de Clerc (Bestiaire divin, circa 1210), apoi cel al lui Pierre de Beauvais (Bestiaire, circa 1217) și cel
Un bestiar fără bestii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10076_a_11401]
-
trimiteri precise la mediul social, cultural și politic universal și românesc. Este bine citit subtextul ironic al spusei lui Renan, la finele secolului al XIX-lea, cum că "retorica este singura eroare a grecilor". Slujindu-se de subtilitatea ironiei, gânditorul francez își comunica oblic opinia despre decăderea artei oratorice în vremea sa. Cu profit se citesc paginile economic scrise despre domeniile tradiționale în care a funcționat regalitatea retoricii: juridic, politic, filosofic, literar. Substanțială ca valoare pentru funcția instructivă a tratatului este
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
ideatic, argumentativ și stilistic, înțelese ca norme de obținere a persuasiunii. în demonstrația acestui adevăr autorul, excelent inițiat în istoria acestei arte, se bizuie pe argumente extrase din substanța marilor contribuții teoretice, începând cu Retorica lui Aristotel (citită în traducere franceză, prefațată profetic despre viitorul elocvenței de eruditul om politic J. Barthelemy-Saint-Hilaire), cu Cicero și Quintilian, până la Noua retorică. Tratat de argumentare, de Perelman și Olbrechts-Tyteca. Paginile, destul de numeroase, despre " Stilul și retorica poetică" pot fi oricând parcurse de un teoretician
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
în adîncul lucrurilor, să surprindă mecanismele unor procese fără precedent aflate sub emblema uneia din cele două mari "excrescențe ale puterii" din veacul XX, spre a-l cita pe Michel Foucault, care le constata caracterul "maladiv". Interesant e că eseistul francez a plasat monstruozitatea lor de partea celor asupriți. Obediența i se înfățișa a fi marele scandal al totalitarismelor. Cu adevărat, fără acordul fie și tacit, fără resignarea și pasivitatea mulțimilor e cu neputință ca o putere oricît de tiranică să
Din nou despre postbelic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10101_a_11426]