1,521 matches
-
o zi, Ana Maria se balansa Într-un leagăn scârțâitor, singură ca niciodată, fluturându-și rochița de clorofilă vaporoasă și mușcând impasibilă dintr-o felie de pâine unsă cu dulceață. Emilian o privea În secret de după un gard de nuiele, furișat printre urzicile Înalte din preajmă. Era atât de pierdut, de absorbit, că nu a simțit gașca de băieți apropiindu-se tiptil de el. Doar când au ajuns prea aproape, râsul nestăpânit al unuia dintre ei l-a dezmeticit. Dar era
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
locul acela și, Întinzându-și gâtul Înainte, goni speriat la Întâmplare, nemaiuitându-se Înapoi. Alerga cu pumnii strânși, puțin șchiopătat, până când nu mai distinse niciun sunet din vacarmul acela tembel, care-l acaparase cu atâta violență. Ajunse În dreptul unor case furișate În umbră și se opri gâfâind asurzitor. Se așeză pe vine. Nu se auzeau decât bătăile ritmice ale inimii și foșnetul vântului clătinând coroanele copacilor din apropiere. Acum era la adăpost. Privi cu mare băgare de seamă În jur. La
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
traversă fugar creierul. Se văzu În vârful dealului cel Înalt, În clopotnița bisericii. Obișnuia să facă asta mereu, fără știrea nimănui, după ce multă vreme contempla de acolo, de sus, frumusețile văilor nesfârșite, străbătute de cele două râuri sclipitoare, casele micuțe, furișate În umbra spinărilor lungi de pământ, turmele de mioare risipite pe nesfârșitul pajiștilor, pădurile de tei pierdute albastru În zare. Uneori, după ore de admirat minunile naturii, adormea covrigit, rătăcit În uitare. În după-amiaza aceea, unul dintre băieții care Își
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mai mult sentimentul nou, de maximă eliberare. O forță necunoscută și nevoia de a trăi sentimentul acesta la nesfârșit mă Împing Înainte, risipind În mine un val de senzații nebănuite. O dorință aprigă. Cu spinarea Încordată, mă apropii de bucătărie furișându-mă șerpuitor pe lângă pereți, privind iscoditor spre lucrurile care-mi afișaseră cu nonșalanță o răceală care m-a durut ca o trădare, Încercând să nu fiu surprins. O rază de lumină din soarele după-amiezii poposește o clipă pe umărul meu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nu prea știu să gătesc!). Își face o cafea pe fugă (de ea cumpărată - nu se amestecă niciodată În lucrurile mele), o soarbe repejor, schimbă cu mine câteva politețuri și dispare... ca o boare. O urmăresc, ca de fiecare dată, furișat după perdeaua geamului de la bucătărie, neînchipuit de trist că va trebui să nu o mai văd un timp. Există În ființa ei un amestec de ceva liniștit și exploziv, de simplu și complicat, de senin și furtună. Există În ființa
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
conspirativ. Bietul Pinochio (așa-l strigau toți) Îmi spunea adevărul. Un adevăr amar, Însă, pentru că, știam cu toții: el o iubea pe Lili ca un apucat. Deseori Îi mângâiam pulpele pe sub bancă. Mâna mea obraznică aluneca de-a lungul piciorului fin, furișat În ciorap alb de nailon. Niciodată, Însă, nu urca foarte sus. Nu din timiditate, ci dintr un anume respect față de Lili. Deși eram convins că n-ar fi deranjat-o prea mult, chiar dacă obrazul Îi devenea purpuriu iar pleoapele aproape
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sforăiturile lui de purceluș și oftaturile ei de prințesă. Când nu pot să dorm, și credeți-mă, aș visa somn dacă mintea mea nu ar fi plină de o groază de alte lucruri decât de vise, Îmi place să mă furișez În camera lui Ben, să mă așez pe scaunul albastru și să-l privesc. Copilașul meu arată ca și cum s-ar lua de piept cu somnul, ca un omuleț În miniatură care Încearcă să sară Într-un autobuz care accelerează. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Înfundate urmate de chicotitul lipicios, à la Sid James, al lui Ben. Probabil Rich se preface că lingurile pline cu cereale sunt mașinuțe ca să-l facă să deschidă gura. Se aude un claxon afară, semn că Pegas a sosit. Mă furișez afară din propria casă ca un hoț, când se aude un claxon acuzator de la Volvo-ul parcat peste stradă. Angela Brunt, capul Lojei Șorțurilor locale. Fața ei Îmi amintește de un Ford Anglia. Cu ochii bulbucați ca niște becuri, plasați Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și opintelilor mașinilor care fac dragoste Între ele În semiobscuritate. Fără să fiu distrasă de nimic, dau randament mare; cifrele se adună sub degetele mele, o armată de furnici care mărșăluiesc În coloane. Trimit raportul trimestrial, sting ecranul și mă furișez afară din clădire. Afară, centrul e scăldat de o lumină din zori apocaliptică - o adiere caldă de vânt, niște gunoaie care dansează, cerul de culoarea unei tigăi. Văd un taxi, o lumină neclară galbenă la orizont. Fac cu mâna când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
prea devremetc "M‑am Întors prea devreme" 01.05: V-ați gândit vreodată cât timp se pierde adormind? La prima vedere, pare destul de rapid, dar de fapt nu adormi pur și simplu, nu-i așa? Descopăr că trebuie să mă furișez către somn și să cer permisiunea să intru, asemenea cuiva care stă la coadă În fața unui club și Încearcă să prindă privirea unuia dintre cei de la ușă care se uită Însă tot timpul În altă direcție. Șapte minute de aranjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
înainte Și-a munților creștete-nalte Să salte. {EminescuOpIV 32} Și din amestecul de vise dalbe, Dintre dănțîndele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și din amestecul de vise dalbe Din trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o timidă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Prin blânde notele lirei de-amor Glasul ei tremură dulce ușor: Prin bolta ferestei înguste
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
spume? Sărmane inimi închegate-n vreme, Sărmane patimi aruncate-n lume; Ah, să murim, nu plânge, nu te teme Că undeva s-află al nostru nume! {EminescuOpIV 184} Încet, încet... să ne culcăm în raclă, Încet de pe pământ ne-om furișa. O stinge a privirei tale faclă, Închide ochii tăi... așa, așa; Ce bine e să dormi adânc în raclă, Să dormi adânc, să nu mai știi ceva. {EminescuOpIV 185} Iubito, vremea-n loc să stee, Să stingă universu-ntreg în noi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! {EminescuOpIV 490} Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
timpul trecea ca În basmele românilor, Soarele continua să se rotească zilnic În jurul Pământului -contrar adevărului cosmiciar Va continua să-l privească, din „grădinuță” prin diverse cioburi de sticlă, culese de lângă un gard al lui Vasile Lica, unde copilul se furișa cu o mare teamă, alimentată de discuțiile purtate În mare taină de către patru cinci babe urâte și pretențioase, cărora nu se știa din ce cauză, Mamaia insista să li se spună „doamnă”, discuții la care Va, indiscret și atras mai
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
stătea În vîrful dealului său și se uita sumbru la oglinda neclintită a apei, ținînd În mîini cămașa de noapte. Lumina care cădea asupra complexului de bungalouri, nemaifiind reflectată de stropii iscați din piscină, se estompase, ca și cum sufletul ei se furișase pe acoperișuri și se topise În văzduh. Fereastra era deschisă, iar pe pervaz se vedea scrumul unei țigări neglijent rulate. Mi-l imaginam pe Crawford semnalizîndu-i lui Laurie Fox, lăsînd mirosul de canabis să plutească spre tînăra femeie Închisă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
sta ca o porumbiță pe toiagu-nverzit al lui Zarathustra. O văzuse mereu ca pe Farah ori ca pe o pisică de jad răsfățându-se pe o consolă de aur. O crezuse nemuritoare. Când venea de la școală, alerga să i se furișeze în pat, să-i miroasă pernele și să tragă pe nări parfumul dulceag, care îi stăruia între haine. Nu îl mângâia decât rar sau atunci cel puțin nu-și mai amintea. Avea degete lungi și osoase, îmbăiate în mosc. Uneori
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
malarie, însă pe Zohreh și pe fata ei nu le-a mai văzut niciodată. Dacă fericirea avea un gust, atunci Omar îl aflase în înduioșările lui Nooshin pentru lucruri neînsemnate. Lucra toată ziua, pe rupte, la trust și seara se furișau la cinematograful „Taaz“, să se țină de mână pe întuneric. Într-o noapte, a iubit-o pe un vas ancorat, după ce i-a mituit pe pescari, și apoi au așteptat răsăritul. Prin ea, s-a întors la o bucurie pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
atunci și un șarpe care ardea ca o lumânare m-a mușcat. În aceeași clipă, mi-am dat seama că statuia înfățișa un inchizitor, tocmai cel care mă silise să abjur. Mi-a fost atât de rușine, încît m-am furișat pe lângă ziduri până am ieșit afară din cetate. Atunci am auzit pași în spate. Am bănuit cine era și, fără să mă întorc, i-am reproșat: "Ai văzut ce se întîmplă dacă te ascult și uit?" Tăcerea se prelungea și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și tot nu-i găseau. Gheorghe a răsturnat un ceaun cu apă peste focul mic și a împrăștiat cenușa cu piciorul lui desculț. Mînă-mică piti pirostriile și păturile în buruiana tânără. Au apucat potecile acoperite cu iarbă și s-au furișat la buza apei. Soldații atinseseră fundul. Se uitau. Întuneric beznă. Pungașii au intrat în apa rece, care le pișcă pielea. Abia dase trestia, și lintița aluneca, umedă, pe degete. - Stați aici, le-a spus Bozoncea. Ajunseseră la un dâmb uscat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înainte, smucit, cu brațele legănându-se, într-o simulare a mersului omenesc. Părea să fie într-un fel de grădină virtuală, cu arbori maronii, tomnatici, care se legănau într-un vânt slab. Era ca și cum Maggie ar fi mânuit o cameră, furișată la câțiva metri în spate și deasupra avatarului ei, una care urmărea fiecare mișcare a lui - a ei. Acum, pe măsură ce înainta printre copaci, frunzele se iveau mai mari, într-o perspectivă clară, ascuțită, ca și cum lentila camerei ei ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu a existat nici un plan. Uri a vrut pur și simplu să-i salveze viața: ea trebuia să iasă din mașină și să fugă, iar el să o acopere. Urmăritorii aveau să-și ațintească armele asupra lui, în timp ce ea se furișa, salvându-și propria piele. Își imagină trupul lui, nemișcat și însângerat, zăcând pe drumul prunduit și se cutremură din cap până-n picioare la acest gând. Știa că nu trebuie să facă zgomot, dar nu se putea stăpâni: acum plângea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
moment, se rup temeliile orașului și ne seacă ultima picătură de sânge în gâtlej? Tu nu vezi cât de târziu s-a făcut în lume, nu vezi cum prostia și ura s-au încleștat una de alta și s-au furișat în fântâna orașului și s-a rostogolit fântâna peste case și peste toate cele, de s-au făcut toate ca două picături de apă? Nu vezi că nu mai poți deosebi calul de iarbă și pasărea de aer? Ești orb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și cam după un ceas îi dăm drumul... Ne luăm felinarele și fiecare pleacă de unul singur... pe câmp... după cadavre de călători prin ploaie... și după muribunzi... N-avem liniște, căutăm așa toată noaptea și numai spre dimineață... ne furișăm înapoi... în odăile noastre... și ne facem că nu ne-am văzut unul pe altul... E îngrozitor ce se întâmplă cu noi... Toți ascund câte ceva, câte o mârșăvie cumplită... altfel n-ar face așa ceva... altfel ar dormi noaptea... în odăile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Înspre regiuni Îndepărtate unde am bâjbâit În căutarea unei deschideri secrete, pentru a descoperi că temnița timpului este sferică și fără ieșiri. Cu excepția sinuciderii, am Încercat totul. Mi-am lepădat identitatea, ca să trec drept o nălucă tradițională și să mă furișez În tărâmurile care existau Înainte ca eu să fi fost conceput. Am suportat mental degradanta companie a doamnelor romanciere victoriene și a coloneilor În rezervă care-și aminteau că fuseseră Într-o viață anterioară sclavi mesageri pe un drum roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]