187,018 matches
-
și am căutat mormântul unchiului. El este îngropat la Blaj. Ne-am dus acolo, dar n-am găsit nimic. În fine, ni s-a spus de către cineva să căutăm în «cimitirul mic al oamenilor mari». Și într-adevăr, l-am găsit acolo, lângă o biserică, înmormântat între Samuil Micu și Timotei Cipariu" (p. 16). Mormântul lui Axente Sever se află într-adevăr la Blaj, în cimitirul de lângă Bisericuța Grecilor, adevărat Pantheon național și-și doarme somnul de veci alături de Timotei Cipariu
SCRISORI CĂTRE EDITORIALIST () [Corola-journal/Journalistic/13651_a_14976]
-
fel de pictor într-o lume în care nici unul, nici altul nu au ce căuta. Etnografie și oțel Complexul de țară eminamente agrară, care va fi însoțit discret, vreme de mai multe decenii, conștiința de sine a României, și-a găsit în anii totalitarismului comunist cea mai aberantă și mai grotescă formă de rezolvare: industrializarea sălbatică și popularea geografiei patriei cu giganți din diferite specii, în rîndul cărora erau răsfățate ramura metalurgică și cea petrochimică. Dacă dezvoltarea petrochimiei a dus, inițial
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
cizmarul, ceasornicarul, potcovarul... Asta îl așteaptă și pe scriitorul de azi? Și ce facem, lăsăm manualele de literatură, de la un moment încolo, cu paginile albe? Totuși, nu cred. Deși nu ființează în limitele năzuite ale decenței, literatura română supraviețuiește, își găsește, își inventează adăposturi, căi sau măcar cărări, supape. Publicul i-a întors spatele (cum se pot reface punțile rupte cu publicul? - aceasta mi se pare cea mai dificilă problemă...), autoritățile, vedem, nu se topesc de grija sa și atunci literatura
Unele răspunsuri la câteva întrebări pe care nu mi le pune nimeni by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/13635_a_14960]
-
scăderile ei, Florin Faifer remarcă la Bezviconi și oarece aptitudini de romancier: o expresivitate voluntară, plăcerea de a povesti și o slăbiciune pentru portretizări. E amintit în acest sens și un volum de amintiri rămas în manuscris (poate s-ar găsi vreo editură interesată). l În același număr din „Convorbiri...”, Mircea Gheorghe semnează un articol de senzație, intitulat „Madame Solario” - o enigmă literară. Cum la sfîrșit e tipărită o notă -The Atlantic Monthly, vol. 289, no. 3, martie 2002 -, fără nici o
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13632_a_14957]
-
doar epica unui text poetic, doar anecdotica lui, sau, dimpotrivă, pentru acela care nu vede în poezie decît jocuri de umbre, aerosoli și precipitații atmosferice difuze. Însă și cel care caută doar aburi lăptoși sau, viceversa, exclusiv narații baladești, ar găsi în lumea lui Șerban Foarță material pentru bucurii estetice enorme. Dacă poezia lui este, la prima vedere, o construcție în epură, o invocație de tip mallarméan sau barbian, adică oricum din zona pe care a încercat s-o descrie și
La aniversară by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13623_a_14948]
-
limbii, despre încrengătura aceea de pîrîiașe freatice care circulă pe sub straturile solide și, aparent, așezate. Seamănă mult acestă poezie, ca să folosesc tot o metaforă din lumea geologiei, cu plăcile tectonice care tot încercînd să se așeze, tot încercînd să își găsească echilibrul, produc cutremure în exterior, dar le produc dintr-o înaltă nevoie de coeziune și de armonie. Și la Șerban există această mișcare a straturilor lingvistice care produce uimiri, uneori chiar stări de năuceală, dar această mișcare nu este doar
La aniversară by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13623_a_14948]
-
de salvare pentru a se evita catastrofa căderii felinului ( masculinul de la felină). Prim plan cu forțele de ordine privindu-se întrebătoare, chiar discutând și gesticulând ceva spre copac, dovadă că le frământă problema. Și, în sfârșit, în sfârșit... S-a găsit soluția: un viteaz ostaș român e gata să-și dea viața pentru onoare, patrie și pisic. Se urcă în copac viteșește ( repet) urmărit de cameraman, și toată suflarea ( tăiată) a celor prezenți. Prinde pisicul, coboară și, cu el pe-un
Oscar pentru un pisic by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13674_a_14999]
-
pe unde s-a școlit în tinerețe n-a învățat la istorie mare lucru despre Holocaust. Poate că d-sa e o victimă a istoriografiei comuniste autohtone și sovietice. Dar consilierii săi ale cui victime sînt? Chiar nu s-a găsit nimeni la Cotroceni să-i spună dlui Iliescu că îi insultă pe urmașii victimelor Holocaustului și memoria celor uciși, filosofînd aiurea despre această tragedie? Dl Iliescu are dreptate să se plângă de faptul că tatăl său n-a supraviețuit decît
Scandalurile președintelui Iliescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13675_a_15000]
-
-n Cidade de Deus, doar că el nu are nimic forțat. Filmul brazilian nu este nici "manifest estetic", nici "artă angajată"; este Cinema moral de cea mai bună factură - acela care, pe lîngă "adrenalină, virtuozitate" ș.cl. ( lucruri pe care le găsești în filmele americane), te face să meditezi la lumea sucită în care trăim. Este un film cu inimă și creier - care a luat de la Tarantino carcasa și a umplut-o cu sînge în loc de vopsea. Mai mult decît la Tarantino, Stone
Gangsterii-și fac cruce cu arma by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13668_a_14993]
-
creier - care a luat de la Tarantino carcasa și a umplut-o cu sînge în loc de vopsea. Mai mult decît la Tarantino, Stone și neorealiștii italieni, Cidade de Deus m-a făcut să mă gîndesc la poezie. Poate părea o "impietate" să găsești poezie într-un film atît de dur, în care viața multora atîrnă de un deget pe trăgaci. Mai mult, unii au văzut în Cidade... ( încă) un caz de cinema care face crima seducătoare, ambalînd-o în imagini de o frumusețe aspră
Gangsterii-și fac cruce cu arma by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13668_a_14993]
-
Așteptăm, a zis bărbatul. Mi-e sete, a zis femeia. Acolo, după stâncile acelea, a spus omul arătând cu mâna, este un izvor. Duceți-vă să beți până termin eu șanțul. Au plecat în direcția indicată și în spatele stâncilor au găsit izvorul. Izvorul cădea de sus și se înfigea în pământ, drept, curat și sclipitor ca o spadă. Au băut, iar picurii de apă le-au stropit fața și părul; râdeau veseli, răcoriți, uitând de oboseală, de drumul rătăcit, de călătorie
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
ne-a furat cineva mașina. Să ne întoarcem la izvor; sigur că omul s-a dus acolo. Au urcat și au coborât colina; au traversat grădina de zarzavat. Mirosea a mentă și a pământ reavăn. Dar dincolo de stânci n-au găsit izvorul. Nu era aici, a spus bărbatul. Aici era, a spus femeia. Aici era. Mi-e frică. Să ne întoarcem repede la șosea. Și au luat-o înainte pe șosea în căutarea mașinii. Când o să ajungem în ținutul unde ne
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
frică. Să ne întoarcem repede la șosea. Și au luat-o înainte pe șosea în căutarea mașinii. Când o să ajungem în ținutul unde ne ducem, ai să te odihnești, întinsă pe iarbă, la umbra pomilor și a poamelor. Trebuie să găsim repede drumul, a spus femeia. În depărtare, printre pini, a apărut o casă. Mergem până acolo, a spus bărbatul. Poate vom da peste cineva care să ne arate drumul. Sufla o briză ușoară, iar pinii se unduiau. Au bătut la
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Dar casa era goală ( ...) Nu era nimeni în bucătărie. Nu era nimeni în odăi. Nu era nimeni în spatele casei, unde se uscau rufele, întinse pe sârmă, fâlfâind în briză. În cuptor cenușa încă mai era caldă, iar pe masă au găsit vin și pâine. Mi-a foame, a spus femeia. S-au așezat și au mâncat. Și acum? a întrebat femeia. Ne înapoiem la șosea și mergem mai departe, a spus bărbatul. Au ieșit și au străbătut păduricea de pini. Dar
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
un luminiș mic, presărat cu stânci. Au amuțit amândoi. Pe urmă femeia s-a lăsat să alunece jos și, întinsă pe pietre, a plâns cu fața îngropată în țărână. Să mergem, a spus bărbatul. Încotro? a întrebat ea. Trebuie să găsim vreun drum. Pentru ce? Pierdem tot ce găsim. Au străbătut păduricea de pini și au dat peste un câmp. Dar nu se vedea nici un drum. În mijlocul câmpului era un măr încărcat cu mere roșii, lucioase și rotunde. Sunt frumoase a
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
amândoi. Pe urmă femeia s-a lăsat să alunece jos și, întinsă pe pietre, a plâns cu fața îngropată în țărână. Să mergem, a spus bărbatul. Încotro? a întrebat ea. Trebuie să găsim vreun drum. Pentru ce? Pierdem tot ce găsim. Au străbătut păduricea de pini și au dat peste un câmp. Dar nu se vedea nici un drum. În mijlocul câmpului era un măr încărcat cu mere roșii, lucioase și rotunde. Sunt frumoase a spus femeia. A cules unul pentru ea și
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Ajunși la capătul câmpului, lângă gardul care-l despărțea de alt câmp, femeia a exclamat: Ar fi trebuit să culegem câteva mere ca să le luăm cu noi. Nu știm unde suntem, nici cât vom avea de mers până să mai găsim ceva de mâncat. Așa e, a răspuns bărbatul. Și, întorcându-se, au pornit spre pomul care se decupa, rotund, în mijlocul câmpului. Dar, când au ajuns lângă pom, au văzut că de pe ramuri, printre frunze, dispăruseră toate poamele. A trecut cineva
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Ne-am rătăcit, a spus bărbatul, căutăm drumul spre șosea. Luați-o tot la dreapta pe cărare, a spus tăietorul de lemne, și o să dați de șosea. Mulțumesc, a spus bărbatul. Și s-au întors amândoi înapoi. Dar n-au găsit cărarea. Cum de-am pierdut-o? a spus femeia. Să-l rugăm pe tăietorul de lemne să ne conducă, a spus bărbatul. S-au înapoiat în locul unde vorbiseră cu omul. Dar n-au găsit decât lemne tăiate. Tăietorul de lemne
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
întors amândoi înapoi. Dar n-au găsit cărarea. Cum de-am pierdut-o? a spus femeia. Să-l rugăm pe tăietorul de lemne să ne conducă, a spus bărbatul. S-au înapoiat în locul unde vorbiseră cu omul. Dar n-au găsit decât lemne tăiate. Tăietorul de lemne dispăruse. A plecat, a spus femeia. Nu poate să fi ajuns departe. Să-l strigăm. Au strigat de mai multe ori. Dar nici o voce, nici o rumoare omenească nu le-a răspuns. Auzeau doar ciripit
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
a spus femeia. Bărbatul a cules un pumn de mure și le-a întins, în palmă, femeii. Ea a gustat și a spus din nou: Sunt minunate Când au isprăvit de mâncat, bărbatul a spus: Trebuie să plecăm. Trebuie să găsim șoseaua și ținutul unde ne ducem. Cum o să găsim acel ținut, dacă nu știm unde suntem? Trebuie să căutăm, a răspuns bărbatul. S-au ridicat să plece. Așteaptă, a zis femeia. Vreau să iau mure cu mine. Și, deznodându-și
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
mure și le-a întins, în palmă, femeii. Ea a gustat și a spus din nou: Sunt minunate Când au isprăvit de mâncat, bărbatul a spus: Trebuie să plecăm. Trebuie să găsim șoseaua și ținutul unde ne ducem. Cum o să găsim acel ținut, dacă nu știm unde suntem? Trebuie să căutăm, a răspuns bărbatul. S-au ridicat să plece. Așteaptă, a zis femeia. Vreau să iau mure cu mine. Și, deznodându-și basmaua de la gât, a despăturit-o și a întins
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
foame, a spus femeia. Să mergem tot înainte, a spus bărbatul. Departe, printre copaci, au văzut o lumină roșie. E apusul soarelui a exclamat femeia. Deja apusul soarelui. Să mergem repede, a spus bărbatul. Se înoptează și încă nu am găsit drumul. Și aproape că au început să alerge. Printre umbrele asfințitului au auzit, deodată, voci. Oameni a exclamat bărbatul. Suntem salvați Salvați? a întrebat femeia. Și din nou s-au auzit voci. Sunt în partea aceea, a spus femeia, arătând
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
încheiere, de un paragraf cu referințe critice. Fiecare scriitor are parte de un portret dintre cele de largă circulație, fotografic sau gravat. Autorii articolelor sunt numiți pe contrapagina coperții dicționarului, în ordine alfabetică și cu paginile la care pot fi găsiți: Ioan Adam 24, 65, 72, 77, Barbu Cioculescu 43 etc. Dintr-o inexplicabilă eroare, lista autorilor nu trece de fila o sută, cu toate că dicționarul are trei sute cincizeci și opt de pagini. Până la o nouă ediție, lectorul nu știe cine sunt
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
un anumit tip de cumpărător, fie el ocazional sau colecționar cu proiecte sistematice. În România se construiesc săptămînal sute - dacă nu mii - de hectare de pereți care trebuie mobilați cu ceva. Dacă nu se umplu cu lucrări de artă, se găsesc alte substitute care să acopere marile suprafețe oarbe. Pentru că nu poți stă în- tr-o cameră albă decît dacă vrei să faci experiențe yogine, să deliberezi asupra capacității tale psihice și asupra puterii de a face față provocării vidului. Pereții goi
Pasii marunti ai pietei de arta by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13752_a_15077]
-
epoca lui, era un reper al timpului, în jurul lui se coagulau energiile contemporanilor. La fel Luchian, Pătrașcu, Tonitza. Astăzi, rolul simbolic al artistului s-a erodat. În ciuda acestei realități, artistul român nu este tocmai un cerșetor. Toți profesioniștii și-au găsit formule de supraviețuire și au relații directe cu o clientela fidelă și, adesea, chiar permanentă. Ei își rezolva, astfel, problemele materiale, dar evitarea galeriilor și vînzarea din atelier nu creează, din păcate, cota, si nu așază rațional prețurile pe piață
Pasii marunti ai pietei de arta by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13752_a_15077]