13,216 matches
-
niște călugări mai tineri la studii, iar ei să trimită la noi niște călugări mai bătrâni să vadă ce și cum. în vreme ce discuția se derula astfel, Iovănuț stătea încurcat în jilț și avea sentimentul ciudat că Ruxăndrița îl privește pe sub gene. Ruxăndrița, doamna Moldovei, nu-l privea, dar avea senzația stranie că, până una-alta, ce-ar fi să-l privească pe sub gene? Vru să se-ntoarcă și să transpună în practică ceea ce simțea, când deodată papagalul cârâi scurt: — Stai liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
discuția se derula astfel, Iovănuț stătea încurcat în jilț și avea sentimentul ciudat că Ruxăndrița îl privește pe sub gene. Ruxăndrița, doamna Moldovei, nu-l privea, dar avea senzația stranie că, până una-alta, ce-ar fi să-l privească pe sub gene? Vru să se-ntoarcă și să transpună în practică ceea ce simțea, când deodată papagalul cârâi scurt: — Stai liniștită, Ruxăndriță! „Fire-ai a dracului de cioară împuțită!” gândi cu ură tânăra doamnă, plecându-și cu sfiiciune ochii. Episodul 80 POLITICEȘTI Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cere spijinul tatălui, să-ndrepte ori să schimbe acel lucru, pe când eu îndoindu-mă, să zicem, de cutare sau cutare dogmă, pot oare cere sprijinul starețului? Nu știu dacă m-am exprimat prea bine... Despina îl privea foarte atentă, pe sub gene. Vă spun aceste lucruri - continuă Iovănuț - pentru că... vedeți dumneavoastră... poate părea o prostie, dar felul cum ați apucat adineauri ciosvârta... mi-a adus-o în minte pe mama... era o femeie minunată... știți, atunci, cu tătarii... în sfârșit, ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își termină suspinele - că deși multe din cele ce trăim par a se alcătui la voia întâmplării, nu există totuși lucruleț oricât de mic sau pățanie oricât de neînsemnată asupra cărora bunul nostru Dumnezeu să nu-și fi aruncat o geană de privire. Chiar de pare că sforăie, Dumnezeu nu doarme. Ochiul lui închis afară înlăuntru se deșteaptă. Și tocmai atunci când îl credem adormit adânc și ne îngăduim în bezna unei îndepărtate bucătărioare a frige la foc mic, în toiul Postului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-și îndelung mâinile, îmbrățișându-se cu respect, ș-apoi, liniștindu-l încă o dată pe jupan Macek în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din ziduri. Nu e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu poștalion cu tot într-o prăpastie pe care altfel o cunoștea și cu ochii închiși, lăsându-se astfel o modestă pensie viageră, cine știe cum am fi stat astăzi de vorbă cu tine, vajnice căpitan - zise Amada, uitându-se languros pe sub gene. Episodul 160 CONVERSAȚIA Privirea încărcată de subînțelesuri pe care Amada i-o aruncă vajnicului căpitan Tresoro îi făcu pe cei prezenți, cu excepția bătrânelului, să plece jenați capetele. Chemarea străbună și întrucâtva lipsită de elementara perdea mărturisită prin ochii brusc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
blând - spuse Radu Stoenescu-Baicâzu - căci tragem toți la el: boieri, răzăși, curteni. Bici să avem, că de arat e destul. — Nici eu n-am auzit de domnia-ta până acum, dar vremea noastră nu stă înapoi, ci înainte - plecă sfielnic genele țigăncușa. — Hm - tuși Radu Stoenescu-Balcâzu - nu stai rău cu retorica. Și din ce neam ești? — Neamul meu - zise Cosette •— s-ar fi tras din Egipt, dacă pe drept cuvânt nu se trăgea din India, iar eu am fugit cu domniile-lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și luase și el una. Fiind ataman, era o rușine să ai o ploscă mai mică decât supușii tăi, așa că-și luase o ploscă mai mare decât toate. Galopa din ce în ce mai iute. Trebuiau să treacă Nistrul pe-ntuneric și la întâia geană de lumină să năvălească în primul sat, să-i ia pe oameni din somnul cel dulce, când sunt încă buimăciți. Cerul era înnorat, nu se vedea nimic, doar undeva în față, spre Moldova, puțin în stânga, atamanului i se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nițel, simți boarea Nistrului. îl trecură în tăcere, deși unul din ei, făcut praștie, căzu de pe cal în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană de lumină, zări ca prin pâclă casele unui sat. Aprinseră cu chiu cu vai șomoioagele de paie, apoi bătrânul, clătinându-se maiestuos, se ridică în șa și dădu semnalul de atac. El ochi o casă mai arătoasă, porni în galop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cuvintele - hai scoală-te, țărișoara mea scumpă, că ne-apucă noaptea. Episodul 194 FUGA (IIÎ în sfârșit, tânăra domniță Ruxăndrița coborî din așternut și începu să se îmbrace c-o lenevie studiată, prilejuindu-i bătrânului Vodă care-o privea pe sub gene câteva amare meditațiuni pe motivul „ubi sunt”. Apoi Ruxăndrița scoase de sub pat o ladă mare, ferecată și porni să îngrămădească în ea rochii, postavuri, șiace, cearceafurile de pe pat, odicoloane, văpsele, bijuterii, cupe, sfeșnicele din cameră. — Ce faci, dragă? - zise Vodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
șapte mii de kilometri de mers și în zori trebuie să pornim la drum... În zorii zilei următoare, mașina roșie dispăruse deja în spatele stâncilor întunecate, iar Gacel Sayah privea întinderea de nisip, așezat în ușa jaimei. Cugeta. Înainte ca prima geană de lumină să apară la orizont, era în picioare, luându-și rămas-bun de la oaspeții săi, iar acum stătea acolo nemișcat și se întreba ce viață ciudată duceau acei oameni ce se aruncau într-o aventură atât de nebunească și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ca o a doua piele în care intră chiar în momentul când sunt capabili să gândească. Răbdarea era arma care-i ajutase să supraviețuiască acolo unde atâtea alte popoare ar fi pierit; răbdarea era ca un fel de genă adăugată genelor rasei sale, atât de diferită de alte rase. Acum, așezat acolo, privind puținul ce rămăsese din ceea ce fusese căminul său, Gacel Sayah demonstra încă o dată că pentru cei din stirpea lui timpul nu avea nici o importanță întrucât, în ciuda faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai era până la răsăritul soarelui și de cât timp aveau nevoie ceilalți ca să ajungă la intrarea în peștera pe care cu multă vreme în urmă o botezaseră Peștera Gazelei. Ziua următoare avea să fie fără îndoială foarte grea. Când o geană de lumină se ivi spre răsărit, Gacel se ridică cu greu în picioare, se îndreptă spre un tufiș de pe marginea vechii albii a râului și dispăru dintr-odată, ca și cum l-ar fi înghițit pământul. De fapt, așa și era. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un elicopter este o activitate foarte plăcută, dar să pilotezi în singurătatea africană te făcea să te simți ca un vultur atotputernic și liber. Se ridică în aer, stabili direcția exactă în timp ce observă că urca începea să se întrevadă o geană de lumină spre răsărit, făcu un viraj amplu, îndreptându-se spre îndepărtatul puț Ajamuk. Gacel Sayah îl aștepta așezat la intrarea cortului și nu făcu nici un gest până când Nené nu se opri în fața lui ca să-l salute: — Aselam aleicum! Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trebuia să fii foarte atent la fiecare metru și, cu toate că se simțeau destul de mulțumiți de treaba făcută după ce ajunseră la destinație, Gacel dormi neliniștit, la gândul că animalele pășteau destul de aproape de intrarea în refugiu. Mai erau două ore până când prima geană de lumină să mijească la orizont, și el era deja în picioare, gata să înceapă călătoria de întoarcere, de astă dată cu tânărul italian. După ce-și luă rămas-bun de la maică-sa și de la frații săi cu gândul că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întreagă de pitici se distra înfigându-i ace pe fiecare centimetru neacoperit din corpul său, ceea ce făcea ca pe măsură ce trecea timpul, chinul să se transforme într-o senzație de sofisticat supliciu, ce-l obliga să-și țină ochii întredeschiși. Invidia genele cămilei, stufoase și groase ca părul unei perii, și când începu să simtă cum ochii i se iritau din când în când și cum, de fiecare dată, îi era tot mai greu să distingă direcția pe care i-o indica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cuibăresc În carnea ta, caută căldură și hrană, vezi ca prin ceață, flacăra lumînării pîlpîie și imaginea tremură, fecioara Își alăptează pruncul. Sub pleoape lumina se Înghesuie dinlăuntru. Culorile vor să fugă din tine și se-nvălmășesc toate acolo Între gene. Chipuri galbene, chipuri violete, date cu bronz, ca fetele noastre la demonstrația de chimie În laboratorul de la subsol. Buze și obraji se Încheagă, se descompun Într-o singură secundă, În lumina alba de magneziu care trădează pînă și fisurile unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fisurile unui fir de păr, pînă și coridoarele Înguste ale pupilei, unde pătrunde ziua mărunțită-n fibre, pînă și ciorchinii mici ai glandelor În care se testuiesc lacrima și sperma, pînă și rasele albe sau negre plutind În nacela unei gene rătăcite. Nimic din realitatea imediată nu poate fi atît de clar și atît de necunoscut. Și asta te sperie cel mai mult. Și chiar dacă pe voi n-o să vă intereseze această beție a fricii care este exclusiv a mea, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sunetul cristalin În falset al Wandei „Mulți ani trăiască! Mulți ani trăiască!“ țo delegație de șapte tineri purtînd cocarde la rever se apropie, mă Încercuiesc căpitanul e chiar În fața mea mă Îmbăloșează cu ritul lui Îi văd ochișorii vicleni sub genele albe Îmi oferă cheia atelierului pe o pernă de catifea roșie aplauze furtunoase mă calcă pe picioare are copite mici despicate sub ciorapii verzi veniți să toastăm În cinstea sărbătoritului crengi de măslin coboară peste mine bice bice spinarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
stă toată fascinația abandonului În amînare pînă cînd pașii ah pașii ăștia din spate care păstrează cuvenita distanță vor rupe echilibrul și se vor apropia doamne nu mă ispiti cu plăsmuirile tale roșie se arată pe cupola bisericii Sf. Ecaterina geana dimineții bucuria mea rea Îngrozitoare abia se mai vede sus sus În Înălțimi un balon cu hidrogen nici somn nici frică nici dispreț nici admirație căpitane mica ta armată de plumb ia-ți de-aici jucăriile cărțile tale măsluite am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o folosea pe vremuri mama, cînd eram mică. Picioarele mele În sandale se albesc pînă la genunchi, picioare mate, pudrate, picioare de gips, picioare de manechin. Înaintez În cascade, În explozii de praf. Nu mai am buze, nu mai am gene. Limba se Îngroașă, se Încarcă, se face păstoasă, amară. Laringele meu e o pîlnie pe pereții căreia aerul depune un strat subțire argintiu de ciment - cu fiecare pas Înghit kilograme de oraș - simt cum mă tencuiesc pe dinăuntru. Aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tare umerii și mi-am pus capul pe genunchi și am plâns și-am tot plâns. Când m-am ridicat să intru în casă, pe strada principală se stingea și ultimul neon. Îmi simțeam ochii ciudat din cauză că mi se lipiseră genele și mă dureau pleoapele. N-am încuiat ușa. Nimeni dintre cei care locuiau în vale nu-și închidea ușa noaptea sau altcândva. Semințele dispăruseră de unde le pusese tata, lângă ușa de la bucătărie, probabil că venise să le ia când eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Nu vedeam așa ceva prea des, așa că mă uitam la părul ei. Era mai frumos decât al celor mai mulți oameni. Era lung și ondulat și strălucitor. Avea câțiva cârlionți pe frunte și era drept până la umeri, unde făcea alte bucle. Sprâncenele și genele erau și ele negre, și avea pielea albă. Nu doar fața, ci și brațele. Multe femei din vale aveau fețele albe, însă brațele le erau tot roșii. Era drăguță și ar fi putut să fie pe o copertă de revistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Mae era grea și m-am bucurat că pot să o las jos. Tanti Mae s-a uitat în josul străzii să vadă dacă vine autobuzul și când s-a întors spre mine, am văzut că ochii îi erau umezi pe gene. — E din cauza vântului, dragule. Tot timpul îmi curg ochii de la el. Am așteptat acolo mult timp, mie mi s-a părut o oră întreagă, până când a venit autobuzul. I-am auzit motorul de la departe, așa că am mers în stradă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ce am început. Deși nu e chiar o comparație cinstită. Până la urmă Alice nu a omorât pe nimeni. * * * Detectiv-inspector Fincham avea o față trandafirie, netedă și un păr roșcat, spălăcit. Părul și ochii se aflau într-o alăturare nefericită. Iar genele și sprâncenele aveau o culoare atât de ștearsă încât se pierdeau în piele, lipsind trăsăturile feței de contur, de parcă s-ar fi refăcut după niște arsuri grave. Purta o cravată legată strâns, într-un nod perfect, exact deasupra nasturelui de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]