1,669 matches
-
În jos, cu partea din spate a capului Împinsă spre interior, cu linii roșii groase În jurul gâtului. Dinspre bucătăria mică se auzeau voci nervoase, iar Logan izbucni Înăuntru pentu a vedea doi polițiști În uniforme, unul aplecat asupra unei siluete ghemuite pe podea, celălalt vorbind la stație: — Repet, avem un polițist rănit. Ochii lui Logan scrutară Încăperea Înghesuită, oprindu-se asupra unui morman de material În colțul de lângă coșul de gunoi. Un al treilea agent În uniformă păstrunse În cameră, respirând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
același fel, toate adunările politice ale planetei. „Șase sute de lupi“, mârâi printre dinți Sertorius Macro în timp ce părăsea adunarea, care trebuia să efectueze votul secret. Lupii aceia, cum spusese atât de elocvent Tiberius “înainte ca mintea să i se întunece“, stăteau ghemuiți în scaune; părea ceremonia unei alegeri solemne. „În schimb, e o capcană ca să-și smulgă unul altuia prada din gheare, ca lupii marsicani.“ Așteptă dincolo de ușă, dispunându-și în ordine cohortele. Între timp, tot mai mulți oameni se adunau în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prima că pumnul drept al suspectului era strâns. - Desfă... Poc... Nu mai fură în stare să vadă nimic din cauza luminii orbitoare ce umplu deodată camera. Părea să vină direct din mâna suspectului. Ausonio rămase stană de piatră, iar Franciscovich se ghemui cu rapiditate, agitând arma și încercând totodată să deslușească ceva. Știa însă că ucigașul își ținuse ochii închiși când lumina invadase încăperea și că acum își îndreaptă probabil la rându-i arma către ele sau se pregătește să le atace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
partenera sa ar fi putut să o audă și fără stație. Împinse cu putere ușa de perete și intră în cameră, moment în care luminile se aprinseră. - Nu mișca! țipă ea. ...dar camera era goală. Cuprinsă de tensiunea momentului, se ghemuise și agita frenetic arma, încercând să cuprindă cu privirea fiecare centimetru al sălii. Niciun semn de vreo prezență străină, fie că ar fi fost vorba de criminal sau de ostatica acestuia. Apoi privi la stânga, unde Nancy Ausonio se oprise imitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
înăuntru, se putea vedea un individ slab cu o pușcă în mână. Trebuie să mă gândesc acum la asta... - Tu, din mașină, țipă ea deodată. Ești încercuit. Dacă nu te predai, vom începe să tragem. Luat prin surprindere, suspectul se ghemui și îndreptă arma înspre locul de unde auzise vocea. Ea se trase după colț. Setă Motorola pe frecvența celor doi polițiști care se aflau cel mai aproape de mașină. - Mai e cineva în mașină în afară de el? - Nu. - Sigur? - Sigur. Am văzut foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
înainte. Se îndreptă cu pași repezi spre locul unde mașina zăcea abandonată, scoțându-și iute pistolul. Și apoi către Wilkins: - Uite-te la mașină. - Dumnezeule, exclamă acesta. Toate ușile erau deschise, ceea ce însemna că patru oameni fuseseră în mașină. Se ghemui și îndreptă arma către singurul loc unde cineva s-ar fi putut ascunde: în spatele tomberonului. - Om înarmat, țipă ea. Toată lumea ce încă se afla acolo îl putu vedea pe cel de-al patrulea individ din mașină alergând spre stradă înarmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
foarte cunoscută și își dădu seama și de unde: era curentul de aer rece ce se forma atunci când cineva intra la el în casă. Din nou, se auzi vocea operatorului de la 112: - Domnule, mai sunteți acolo? Ați putea să... Calvert se ghemui în ușa bucătăriei și nu-și putu reține un țipăt când îl zări pe bărbosul cu bara de fier la câțiva metri de el scoțând calm din priză telefonul. Ușile! Cum reușise să treacă? Se retrase cât putu de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ești gata, da? vorbi el în microfon. - Gata, veni răspunsul prompt. - Bine, acum... Atunci răsunară zgomotele înăbușite ale câtorva împușcături. Bell sări. - Focuri de armă! țipă Charles Grady. Am auzit focuri de armă! Ești rănit? - Nu te mișca, spuse Bell ghemuindu-se. Să răsuci apoi, scoțându-și arma și privind cu atenție ferestrele clădirii de vizavi. Numără în șoaptă, enervat din cale afară. - M-am prins unde este, spuse el în stație. Etajul trei, al cincilea birou de la stânga. Apoi examină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe jumătate, dar reușind totuși să-l imite în felul acela insuportabil în care o făcuse când el începuse să-și folosească vocea de avocat. Știam că asta înseamnă doar mai multe probleme. —TACI, FEMEIE! TACI ȘI-ASCULTĂ! M-am ghemuit afară, lângă ușă, acoperindu-mi fața cu mâinile în vreme ce el continua. Am crezut că pot trăi în continuare aici, chiar dacă trec prin zbuciumul ăsta, dar... —Oooooh - treci printr-un zbucium, da? Nimic ce ești! Dumnezeule, era îngrozitor. N-o auzisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Eram capabil să mă izolez eficient de toți stimulii, cu excepția informațiilor importante pe care le absorbeam, pe care mi le ofereau ochii mei, ațintiți numai asupra ușilor de vizavi. Câțiva membri ai personalului veniseră și plecaseră, iar eu m-am ghemuit în gang în acest timp, temându-mă că ar putea să mă recunoască și s-o anunțe pe Stacey sau pe domnul C că tipul ăla bătrân o aștepta afară. Un ins care pândea: bănuiesc că asta eram. Apoi s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
simțeam? E imposibil de știut: chiar când înduram avalanșa de senzații și de emoții mă abțineam și încercam să-mi judec propriile reacții, dar nu aveau nici o logică. Tot ce știu e că n-am ezitat nici o clipă să mă ghemuiesc lângă el și să-i iau mâna. O mână atât de bine cunoscută mie și în același timp atât de străină, cu unghii murdare și un strat subțire de jeg. Mă privea și nu eram sigură dacă știe cine sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
lucruri pe care le îndrăgea. Atunci părea un lucru aproape imposibil, sau cel puțin, foarte îndepărtat; acum le avea pe toate, dar realitatea nu aducea nici pe departe cu acel vis. Deși nu-și terminase biscuiții și ceaiul, Russell se ghemui cu o pernă în brațe și fu cuprins imediat de un somn profund și odihnitor. Cine putea să doarmă așa? Lucrul ăsta nu înceta s-o uimească pe Leigh. El zicea că i se trage dintr-o copilărie înconjurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Cânta, ciripea, bălăngănea din cap în ritm de bosa nova, muzică ce răsuna în permanență în apartament. În doar o săptămână, se metamorfozase din bestia agresivă, închisă în baie, într-un tovarăș de joacă simpatic căruia îi plăcea să se ghemuiască pe sofa. În această dimineață demonstrase cât de mult se schimbase când, în sfârșit, a dat răspunsul corect după câtă instrucție făcuse Adriana cu el. — OK, Otis, încearcă să te concentrezi, querido, gânguri ea scoțând o oglinjoară din măsuța ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
cu baionete la armă alergau prin curtea spitalului, iar o motocicletă cu ataș intră pe poartă. Jim auzi zgomote de bocanci și puști izbite de scările de piatră precum și vocea unei călugărițe franceze, care protesta pe un ton ridicat. Se ghemui Între sacii din fața ușii Încuiate. Soldații străbăteau pasarela salonului de copii și nisipul curgea printre grilajele ruginite. Un claxon răsună În Avenue Foch și Jim fu convins că toate forțele japoneze de ocupație din Shanghai Îl căutau pe el. Răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
capătul nordic al podului de fier. Dar Basie și Frank nu păreau să se teamă de soldații Înarmați. Jim remarcase că americanii nu erau ușor de impresionat. Frank chiar claxonă la un soldat japonez, care intrase pe șosea. Jim se ghemui sub bord, așteptîndu-se să fie Împușcați, dar japonezul le făcu semn cu mîna să meargă mai departe, cu o privire morocănoasă, presupunînd probabil că Frank și Basie erau muncitori bieloruși. Preț de un ceas, făcură turul piețelor din Hongkew, trecînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
fuseseră bombardate și erau aproape o grămadă de moloz. Fluxul clătina carcasele ruginite a două torpiloare trase lîngă digul de ciment și purta de colo-colo cadavrele marinarilor japonezi care zăceau printre trestii, la cincizeci de metri de locul unde se ghemuise Jim. Plini de hotărîre, mai mulți prizonieri britanici coborîră malul și băură apă. O femeie istovită Își ținea copilul ca o mamă chineză, apucîndu-l din dosul genunchilor, În timp ce se ușura pe noroiul pătat de ulei, apoi se așeză pe vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
gonea pe lîngă pînza parașutei, sărind apoi jos pe panta acoperită cu ierburi și alergă peste cîmpul de orez. Pierdut sub stropii de apă aruncați de călcîiele lui În goană, dispăru printre movilele funerare și trestiile de zahăr. Jim se ghemui lîngă marginea craterului bombei, ascunzîndu-se prin tufele de orez sălbatic. Apăru un al doilea soldat japonez. Era neînarmat, dar mai purta Încă harnașamentele și pungile de muniție. Alerga de-a lungul taluzului canalului și se opri să-și tragă răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lăsă sîngele să-i mînjească fața În vînt. Cu puțin noroc, orice santinelă staționată pe terasament va crede că Jim este deja rănit și Își va Îndrepta focul spre cei cu arme din spatele lui. Ajunse la capătul terasamentului și se ghemui printre tufele de orez sălbatice. Își șterse sîngele pe tulpinile lor și Își linse degetele. Deja Își Îndeplinise misiunea. Căpitanul Soong traversase orezăria și urca pe pămîntul moale al terasamentului. Înarmați cu bîtele lor, culii Îl urmară, Însoțiți de Basie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
li se Întâlniră, Își dădu seama ce sentiment de ușurare supremă o cuprinsese pentru că-l găsise - nu numai spre binele lui Ronnie, dar și spre al ei. E mama. Vine bebelușul. Sam Îl salută pe Phil din ochi și se ghemui lângă Ronnie. Cât de des vin contracțiile? Înainte să mai apuce să răspundă, mai avu una. —AAAA! Vreau să Împing! Vreau să Împing! —OK, cred că tocmai mi-ai răspuns la Întrebare. Își scoase haina și Își suflecă mânecile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
spinare, în timp ce mă mișc în coșul ei de oase ca o pasăre de pradă într-un cuib cotropit. Așa îmi bat joc de ea, de mine, de după-amiaza aceea nebună. Nu știu dacă după aceea respira greu, poate plângea. Stătea ghemuită pe jos, strângându-și genunchii cu brațele. Eu eram mult dincolo de mine, retras în cealaltă parte a camerei. De sub divan apărea botul câinelui orb, cu urechile pleoștite și ochii albi. Pe perete maimuța sugea nemișcată din biberon. Ochelarii mei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
jos și am început s-o mângâi. Îmi întindeam încet mâinile spre genunchii ei, avea o piele fină, parfumată de crema de plajă. De câte ori soseam la ea la mare, de câte ori mă gândeam la sosirea aceea, eram mulțumit. Acum eram acolo, ghemuit la capătul șezlongului ei, fără bucurie. Am remarcat o nepotrivire. Nu găseam ceea ce așteptasem. Mici neatenții: nimic proaspăt în frigider, costumul meu rămas, după ultima baie, să se decoloreze într-un loc însorit, cămașa mea preferată necălcată. Și mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bunicului meu, dar înainte de a muri a vândut-o. Eu venisem la el să-l ajut, își rupsese femurul, apoi am rămas, dar acum trebuie să plec. — De unde ești? — Din sud, din Cilento. Câinele traversă camera și veni să se ghemuiască la picioarele Italiei. Ea se aplecă și îl mângâie pe cap. S-a simțit rău azi noapte. Poate a mâncat un șoarece... M-am apropiat de animal. Se lăsă palpat fără greutate, întinzându-se pe spate și deschizându-și labele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe câmpul acela de foc. O lacrimă îi coborî pe tâmplă, am cules-o cu buzele. Nu mă mai temeam de ea, îi stăteam alături ca un bărbat, ca un fiu. — Acum ești a mea, numai a mea. Mai târziu, ghemuită la capătul patului, îmi tăia unghiile de la picioare cu o forfecuță. — Câți ani ai? — Câți îmi dai? Am adormit lipiți unul de altul. O mângâiam pe cap și numai somnul mi-a oprit mâna. Când m-am trezit însă, Italia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cameristele, le-a luat adresa, le-a îmbrățișat ca pe niște surori. În mașină, în timpul călătoriei de întoarcere, vorbim puțin. La un moment dat Italia spune: — Ți-e rușine cu mine, nu-i așa? O zice fără să mă privească, ghemuită pe scaun, fixând strada. Sacul ei patchwork e plin cu cutiuțe de miere și dulceață de la micul dejun, pe care le-a pus deoparte în fiecare dimineață. Zâmbesc, întind mâna și aranjez oglinda retrovizoare. Capul mi-e plin de gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din prietenii mei era de gardă în seara aceea. Își revenise, era palidă, cu privirea tristă îndreptată spre orașul nocturn. — Unde mă duci? — La spital. — Nu, vreau să mă duc acasă, mă simt mai bine. Alunecase de pe banchetă și stătea ghemuită pe jos. — Ce faci? — Așa nu-ți murdăresc scaunul. Am luat mâna de pe volan și m-am aplecat spre ea. Am apucat-o de un capăt al tricoului: — Ridică-te sus! Dar ea reuși să reziste: — Stau bine aici jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]