2,506 matches
-
Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului strălucitor al bicicletei, când fusese brusc izbit de momâia neagră și bleagă a hazardului. Vinovăția, adolescentul și-o tot sucise și înnodase, până la acel bum năprasnic. Acum două săptămâni...apoi gonise, orbit, pe străzi și pe dealuri, ziua și noaptea, nedormit, nemâncat, neobosit a căuta un martor, un răspuns, o dezlegare pentru tot ce se întâmplase. Tacâm pentru frumoasa soră Sonia, regina barului Levcenco, ținta, în fiecare seară, a unui neîntrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în patul îngust ca un sicriu, fără a clipimăcar. Ușa se închisese în urmă. Se afla iarăși în curte, în stradă, în ploaie. Ridicase, zgribulit, gulerul hainei umede. Ridicase, fără să vrea, brațul, văzu ceasul de la mână. Privi cadranul, acul gonind, în cerc. Jumătate de oră! Atâta trecuse, doar o jumătate de oră fusese veșnicia. Pitit, din nou, sub arborii trotuarului, privi iarăși terasa clădirii de peste drum, unde abia fusese, acum o mie de ani. În ceața și ploaia nopții auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o jumătate de oră fusese veșnicia. Pitit, din nou, sub arborii trotuarului, privi iarăși terasa clădirii de peste drum, unde abia fusese, acum o mie de ani. În ceața și ploaia nopții auzea, în jur, forfota, vocile, graba pietonilor, rutina înlocuitorilor gonind spre văgăuni, obosiți de mascarada care mai înghițise o zi, un veac. O reauzea pe Ira Irina, cea din urmă cu un veac, cu o jumătate de oră, cu o mie de ani. Dacă subalternul Vancea Voinov ar fi amânat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
caută finalul. Iar amicul Marga își pierde vremea cu bieții de noi, orfani schizofrenici pe planeta schizofrenică. Dacă se gândea bine, el, schizofrenicul orfan Tolea avea aproape aceeași vârstă cu Domnul Marcu Vancea, pe care Marele Scenarist din ceruri îl gonise, în urmă cu 40 de ani, într-o noapte de primăvară, spre moarte. Dintr-odată, brambura pe străzi și mai departe, pe câmpuri, ucis sau sinucis, cine mai poate ști, în hipnoza negrei nopți de primăvară. Sinucis sau poate ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a furișat, tiptil, s-a proțăpit în fața lui dom’ Tolea. Era palid profesorul și cu privirea mare, holbată, care nu vedea nimic nimic. N-a avut putere nici măcar să se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia. N-a făcut nimic, îl privea doar pe marele Bazil. Palid, ca un mort, dar treaz. Nu era beat, avea mutra lui bășcălioasă dintotdeauna, dar era palid, palid de tot. Ca un prunc privea, fără să clipească și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai apropiat era un travestit negru, care mergea la serviciu etalând o pereche de clipsuri cu strasuri și un boa din pene roz. Dacă duceai un om ca Harry Brightman într-un cătun rustic, țăranii din partea locului aveau să îl gonească din sat cu furci și cosoare. Pe de altă parte, eram aproape sigur că afacerea pe care o cocea Harry era pe bune. Bătrânul pungaș punea ceva la cale și muream de curiozitate să aflu ce. Chiar dacă nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
țară. Și astfel s-a făcut că am dat traseul rapid pe cel mai lent. Așa, timpul se lungea cu vreo oră sau două, a zis Tom, dar măcar aveam posibilitatea să mai vedem și altceva decât procesiunea de mașini gonind fără viață. Păduri, de exemplu, și flori de câmp pe marginea drumului, ca să nu mai vorbim de vaci și cai, ferme și pășuni, pajiști și, din când în când, câte un chip omenesc. Nu aveam nimic împotriva acestei schimbări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de ani de zile. Asta s-a schimbat acum șase luni. Am restabilit contactul. Am restabilit contactul cu toată lumea. Minor mi-a zâmbit scurt, nerăbdător. Ce face aia mică? — Ce-ți pasă? — Beineînțeles că-mi pasă. — Atunci de ce-ai gonit-o de-acasă? — Nu a fost decizia mea. Aurora n-a mai dorit-o, iar eu nu am putut să o împiedic în nici un fel. Nu te cred. — N-o cunoști pe Aurora, domnule Glass. Nu e în toate mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o expresie plină de compasiune. Baftă. Sper să te simți bine. Lissy e singura persoană din lume care știe că nu-mi face nici o plăcere să Îmi văd părinții. Și nici măcar ea nu știe chiar tot. PATRU Dar În timp ce trenul gonește spre ei, sunt hotărâtă. De data asta o să fie mai bine. Zilele trecute m-am uitat la o emisiune de-a lui Cindy Blaine, despre fiice și mame care se reîntâlnesc după mult timp și a fost atât de emoționantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Katie și cu mine Împingem ușile grele turnante de la intrare și, ne privim nedumerite. Toată lumea parcă a intrat În vrie. Oamenii se foiesc În toate direcțiile, cineva lustruiește balustrada de alamă, altcineva lustruiește plantele artificiale, iar Cyril, directorul administrativ, Îi gonește pe toți, făcându-i să intre În lifturi. — Toată lumea În birou ! Nu vrem să vă vedem că ardeți gazul pe la recepție. Ar trebui să vă aflați deja la voi la birou. Are un aer extrem de stresat. Nu e nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
calorică slabă, mai mult afumă decât să dea energie), presimt că o să-mi rămână impregnat multă vreme în singurul rând de haine pe care le-am cărat după mine. Trenul nu-mi mai provoacă răul fizic din copilărie. Peisajul tot gonind spre nord (pe când eu mă târâi dinspre Babadagul meu spre Constanța) mă lasă apatic și fără chef de vorbă, cu chef numai de a asculta vorba altora, răstită, glumeață, aspră, românească, turcească, până or să-mi dea pâlniile pe-afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de-aproape o recunosc pe Zenaida, una dintre fetele mari ale lui Țârțâc), sticlindu-și în lumina difuză niște dinți fosforescenți. Noi acuma mergem în sat la băieți, da-i mișto și pentru dumneavoastră. - Păi, eu n-am bicicletă, tu gonești... Fata își lasă fără multă vorbă bicicleta-n șanț și o pornește pe jos, pe drumul pe care trebuie să-l cunoști bine ca să nu dai în șanțuri, aranjându-și din mers șortul prăzuliu pe fundul ei obraznic. O pornesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
picioarele la mine-n poală. Acum chiar n-o să mai pot să dorm. Ce, mai vreți să dormiți? rostește ea cu voce tare gândul. Eu nu mai pot să dorm fără p... - Fără ce? tresar, cu orice urmă de somn gonită într-o clipă. - M-ați auzit... Ce, nu vă place de mine? Sau ești și tu poponar ca moș Țârțâc? Cu degetele de la picioare umblă pe la șlițul meu. - Stai cuminte... Hai, fată, potolește-te. - Care fată? râde ea, strângându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Tatuatele cu hitul lor de mai-an, Nas ne dagoniat, într-o traducere de nepriceput Pe noi nu ne ajunge nimeni; ca să-ți dai seama de ce mă gândeam la ele, trebuie să-ți spun că videoclipul melodiei reprezintă un tren care gonește cu viteză tot mai mare, spre un zid inevitabil.) Poate e exagerat să asociez numele lui A. chiar cu al sfântului vindecător al cărui mesager mă făcusem în ultimii ani ai lui C. Scrisoarea Sfântului în cutia poștală, scrisă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mari. Luptele dintre căpeteniile războinice i-au sleit pe țărani și lunile de secetă au devastat ținuturile. Până se hotărăște Yunhe să-și facă bagajele, toți ceilalți au plecat deja. Parcă e o pădure cuprinsă de flăcări, în care animalele gonesc pentru a-și salva viața. Fata nu are bani să fugă și nici nu vrea să mergă înapoi la bunici. Mama ei nu a încercat deloc să o găsească. Nu își dă voie să-i fie dor de ea, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o prinde acasă și o convinge să ia un ceai cu el. Ea îi povestește ce a făcut în ultimul timp - a trecut deja pe la toate numele de contact pe care i le-a dat el. Mintea pare să-i gonească neîncetat în toate direcțiile. Acum îl întreabă cum circulă autobuzele, cum se ajunge dintr-un punct în altul al orașului pe ruta cea mai puțin costisitoare, pentru ca în secumda următoare să vrea să afle unde locuiește Tien Han, dramaturgul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ziare. Se bazează pe viul grai al mulțimii. Ochii lui trec prin sală. Brusc, o priveliște neașteptată. Concentrarea lui e tulburată. O recunoaște, fata care nu ia notițe cum fac restul. Actrița, fără machiaj. Impactul e ca lumina zorilor care gonește întunericul. Senzația acestuia îl răvășește. O sămânță adormită încolțește. Ea se uită înt-o parte, știind că el și-a pierdut concentrarea. Atenția lui e îndreptată acum asupra ei, numai a ei. Asta se petrece în liniște deplină. O crizantemă sălbatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
garda lui vine și-mi lasă o mostră din scrierile lui, un nou poem pe care l-a compus în noaptea precedentă. El vrea comentariile mele. Despăturesc hârtia și aud cum îmi cântă inima. Muntele. Îmi bicuiesc calul care deja gonește și nu descalec Când privesc înapoi, cu mirare, Cerul e la trei picioare depărtare. Muntele. Marea se prăvălește și fluviul fierbe Cai nenumărați galopează, Ca nebuni, în luptă. Muntele. Crestele înțeapă verdele cer, tăioase. Cerul se prăbușește Sub nori, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
vară - nimeni nu te-a dorit. Însă acum a sosit vremea ta. Noul meu rol mă ajută să înțeleg fericirea într-o lumină diferită. E mai presus de dorință fizică și companie, mai presus de noțiunea obișnuită de iubire. Am gonit pe tot pământul în sălbăticie și știu că fiecare ființă umană este, în esență, singură. Am decis să împing la o parte tăcerea și să răspund muzicii. M-am transformat într-o fântână exuberantă. Pe tărâmul inimii mele, soarele nemilos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nimic. El continuă. Întrebarea mea e de ce a pus constructorul peste nouă sute de statui ale lui Buddha pe fațada acestui templu micuț? Ce anume l-a motivat? Ce fel de nebunie? O fi fost cuprins de panică? Ce anume îl gonea din urmă? E un loc periculos în care să lucrezi. Ar fi putut să cadă în orice clipă. E foarte posibil să fi căzut, chiar. De ce? Mie mi se pare că Buddha a fost protecția lui - cu cât construia mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de frumoasè și intangibilè, încremenesc tècut, de teama că nu cumva, fècând vreo mișcare bruscè, sè se topeascè totul în aer, Pentru trenul meu, însè, nu existè opriri în aceste locuri, iar felul în care, unduindu-se printre dealuri și gonind mai departe, urmând neabètut direcția prestabilitè, îmi confirmè credință în caracterul imuabil al lucrurilor, Da, lumea vèzutè din mersul trenului este pentru mine că o lume transcendentè, o lume râvnitè, dar inaccesibilè, Nu voi ști niciodatè dacè viața liniștitè, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
poate să articuleze cuvintele atât de clar, răspicat: — Gutten Tag, geben Sie mir bitte! Ești Încordat, ești febril, te silești să-ți liniștești respirația precipitată, Îți ții privirea Întoarsă spre geamul lucios, Întunecat, dar nu poți să vezi peisajele care gonesc În noapte. Ești Într-un expres, Într-un intercity. — Bitte den Fahrscheine! Îți pipăi buzunarele de parcă ai vrea să ieși pe culoar să fumezi, cei din compartiment stau cu ochii țintă la tine, se uită? Nu se uită? — Bonjour, mesdames
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
vis sâcâitor, ca să te trezești, ți-ai Înfipt unghiile moi În carnea moale, Încerci să faci pumn palma flască, dar ești tot aici. Orice faci, degeaba, nu poți să scapi, alergi nebunește, uite uniforma controlorului În capătul culoarului, spre el gonești nebunește, e prea târziu să te mai Întorci cu spatele, e prea târziu să te mai prefaci că nu-l vezi, e În fața ta, la doi pași. — Actele! auzi din spate. * De câte ori n-ai mai stat așa, În gara pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Îi Întunecă privirea. Profitorii de război, provocatorii, fanaticii, orfanii, părinții Îndoliați, văduvele vesele, ei toți, noi toți ne acoperim cu regret capul, ochii noștri deodată stinși, gurile noastre deschise Încă, urmăresc mașina blindată care se tot depărtează și, după el, gonind, fără să-l mai poată ajunge, disperatele noastre urale. * Ține mâna Încordată pe volan, În mașină s-a făcut răcoare după ce, făcându-se că nu observă fața lui, nemulțumită, dar, cel puțin, trează, a Închis geamul și a dat drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ceea ce el nu a Înțeles nici după această călătorie. Nu mai are chef nici măcar să-și continue fraza, Își economisește nervii și energia ca să ducă până la capăt această zi istovitoare. Dacă s-ar putea Întinde pe jos, cu ochii Închiși, gonind imaginile care se reîntorc, mereu, tot mai vii cu cât se Îndepărtează de ele... * Portalul dreptunghiular al bisericii romane din secolul al XI-lea, cu silueta străveche veghind din Înălțime mașinile colorate care se rostogolosc de-a lungul autostrăzii. Bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]