2,045 matches
-
ducă la vecie plăcerea ce-a gustat.” Suferința ia forme aspre, „turbate” cînd cruzimea iubirii se unește cu cruzimea soartei (Nu, a ta moarte). Lanțurile iubirii nu mai sînt purtate atunci cu bucurie, robul se revoltă și zguduie, ca leul, gratiile temniței: „Eu lanțurile mele le zgudui cu mînie, Ca robul ce se luptă cu-n jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura dorinței (eminesciene) de repaos. În limbajul lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
animale spurcate, dar au o omenie a lor și știu, când e cazul, să cânte și să recite poezii în străvechea limbă a Greciei. În felul ăsta îi întâmpina Tommaso pe temniceri dimineața când aceștia vârau ditamai chei în broasca gratiilor, ca să-i ofere ciorbă călâie. În clipele-alea își amintea de visele pe care le-avusese: nici vorbă de păianjen, acum erau vise aproape vesele: în majoritatea cazurilor se desfășurau în mica piață din Stilo și în câte-o uliță
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
s-o ajut să taie cordonul ombilical. După aia, m-am dus la râu și am vomitat toată după-amiaza și toată noaptea. Ai dreptate, asta nu se mai întâmplă, un pas înainte tot s-a făcut. Scârțâitul balamalelor ruginite de la gratii îl trezi pe Tommaso din acele convorbiri. După care, închise din nou ochii. Seceta, fiule, nu iartă pe nimeni. E vina genovezilor care i-au omorât pe toți evreii, iar bogăția a murit odată cu ei. Nu, e vina sicilienilor care
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
soi de gropniță înlăuntrul căreia, de sus, temnicerii chitiți să-l supravegheze i se pișau și-l scuipau în cap. Mâncarea îi era aruncată, așa cum se aruncă un os câinelui, îl batjocoreau spunându-i să se predea, îi aruncau printre gratii șobolani morți, ca și cum n-ar fi fost de-ajuns că cei vii ce se ițeau printre crăpăturile acelui loc strâmt mocirlos și puturos se fugăreau în jurul și peste trupul lui zi și noapte. Lumina venea de sus, doar o fărâmă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de mâini, de picioare, de trup. Se temea între somn și trezie să nu fi murit deja sau că a mărturisit numele unor prieteni și confrați, a unor nobili și țărani ce participaseră la răzmeriță. În acele clipe, înșfăca barele gratiilor, le zguduia și striga cu toată puterea ce-i mai rămăsese că Domnul va să vină și va să execute acele bestii umane. Existau momente în care se gândea să cedeze și să spună totul; zicea să fie chemat judecătorul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și să pleci grumazul, iar restul nu mai conta, chiar așa și era. Când nu mai rezista să tacă, când obosea să tot urmeze fantasmele trecutului, ale oamenilor de nimic și trădătorilor, ale slugarilor și ticăloșilor, ale turnătorilor, bătea în gratiile grilajului cu palmele și-l făcea atent pe vreunul care tocmai se scărpina în cap și visa la o ciorbă de fasole adevărată cu ciolan de porc. Vorbea fără să fie atent la cuvinte, doar așa, să-și audă propriul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
resemnat. Se gândise să-l pună în gardă împotriva temnicerilor, dar deja era convins, nu mai exista niciun pericol pentru bietul om, dat fiind că-l țineau acolo fără să-i dea vreo atenție, ca pe un veșmânt pus după gratii, așteptând să fie mutat aiurea. Aici în temniță, ți s-a mai arătat vreodată șarpele? Nu, nu era prietenul meu. Trecea prin biserica în noaptea aceea de Crăciun, și sunt sigur că nu am fost eu singurul care-l văzuse
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
multe bucurii, de o viață senină și liberă. În schimb, mi-a fost interzis totul, cu excepția loviturilor și torturilor, a brutalității și a cruzimii. Am văzut cum putrezesc, puțin câte puțin, zidurile celulelor, ale curților, am văzut cum se ruginesc gratiile, cum se surpă tencuielile și se destramă chiar și cărămizile. Temnicerii au îmbătrânit odată cu mine, unii au și murit. Luni în șir am vorbit cu șobolanii pentru a mă simți viu. Câte una din acele jivine venea să vadă ce
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dibui secretele felului ei de a fi. Nu prea avea încredere și mirosea îndelung frimiturile pe care i le păstram. Puțin, îmi spuneam, căci nu-mi permiteam să risipesc, și sfârșea prin a se înfrupta până când percepea zgomotul cheilor, scrâșnetul gratiilor în vaietul balamalelor. Le recunoșteam după pașii lor minusculi și după felul de a ronțăi: fiecare avea un nume, de pildă Catilina într-o seară se arătă topită de-o boală, galbenă precum pereții, ca o lămâie veștejită, cu tot
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-o pe mutra aceea acră de porc de director, aduceți-l aici să vadă cum dansează gândacii și o să vedeți: pe rug sau în furci veți merge voi, nu eu. Temnicerii dădură înapoi făcându-și semnul crucii; au închis repede gratiile și pe-aici ți-e drumul: Le e teamă tuturor de Belzehut. Râdea, de data asta în hohote, văzând că i-a băgat în toți sperieții și pentru a-și fi dovedit sieși că puterile iadului îi sunt alături". Când
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
am zis, îmi place. Înseamnă că te-ai identificat, fie și parțial, cu spiritul Solarienilor. Mai curând sau mai târziu, vei găsi calea primenirii, vei fi în stare să iei parte la asta din toată inima. Și vor dispărea și gratiile, pedepsele, și chiar și răutatea? Cu siguranță. Interveni în acel moment sârguinciosul și înțelegătorul Nicola, unul din gardieni: O doamnă, ce vine de departe, cere îngăduința să-ți vorbească. Am refuzat eu vreodată pe cineva? Ea m-a rugat să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
el însuși considerat eretic dacă s-ar fi opus tuturor. Existau însă cei care voiau să-l vadă pe rug și zvonurile ajunseseră și la urechile lui. Trebuia să fugă cât mai repede, dacă ar fi ajuns din nou în spatele gratiilor, n-ar mai fi rezistat și operele lui, risipite prin lume, ar fi fost luate de vânt, uitate de prieteni și cărturari. În Franța învățătura lui făcuse mulți prozeliți. Țara aceea îl prețuia, și nu puțini erau oamenii de cultură
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
întorci cu spatele nu folosește la nimic, o să-i simți privirea țintuindu-te în ceafă. — Înseamnă că povestea s-a terminat ? — A, nu, nici gând. Acum începe partea cea mai stranie. Până acum am vorbit despre deținuții de dincoace de gratii. Acum o să vorbim despre temniceri, adică tot un fel de deținuți, dar de dincolo de gratii. Iacob al lui Zevedei zâmbi, așteptând să-și oprească în fața lui mersul săltat. Cosmina nu știa ce să facă. El îi atinse buzele, atunci ea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Înseamnă că povestea s-a terminat ? — A, nu, nici gând. Acum începe partea cea mai stranie. Până acum am vorbit despre deținuții de dincoace de gratii. Acum o să vorbim despre temniceri, adică tot un fel de deținuți, dar de dincolo de gratii. Iacob al lui Zevedei zâmbi, așteptând să-și oprească în fața lui mersul săltat. Cosmina nu știa ce să facă. El îi atinse buzele, atunci ea își înlătură stânjeneala și își lipi fruntea de umărul lui : Ce bine că ai venit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl auzim împleticindu-se și căzând. — Șerpăria... susură Vocea, venind, de astă dată, de peste tot. Vrei din nou la șerpărie... N-ai ieșit niciodată de acolo, așa-i ? Când auzeai lovindu-se fier peste fier și așteptai să se deschidă gratiile... Nu mai știi să dormi cu lumina stinsă... ți-e frică să te întorci noaptea în somn... Bătrânul se ridică într-un braț și se înfipse cu călcâiele în podea. Întunericul îl împresură cu toate plăsmuirile lui, șoptind, sâsâind, respirând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
veni lângă ea, o luă pe după umeri și o strânse lângă el. Cosmina se lăsă moale în îmbrățișare. — E gata cartea, ai s-o publici ? — Nu pot s-o public... E doar pe jumătate scrisă. Acum începea povestea celor din afara gratiilor, a temnicerilor. Călăii și victimele nu pot fi explicați unii fără ceilalți. Câtă vreme temnicerii rămân necunoscuți, povestea despre victime pare, mai degrabă, un joc absurd. În care, în loc să simți compasiune, ce te implică, simți mai degrabă milă, care te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poți merge pe urmele lui... Ionuț încercă să crape fereastra, dar, firește, ea nu se putea deschide. N-ar fi lăsat unui pacient cu înclinațiile lui posibilitatea de a recidiva. Oricum, precauția era inutilă, câtă vreme, pe dinafară, fereastra avea gratii. Își lipi fruntea de geamul rece. Îi scoseseră bandajele enorme, rămăsese doar cu un plasture de la sprânceana dreaptă până la tâmplă. Atingerea îl durea puțin, dar răcoarea îi făcea bine. Camera era cufundată în întuneric. De atâtea nopți, de când bătuse drumul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu nume, nici vreo urmă că înainte ar fi existat una, căci, dat fiind că în spatele lor erau celulele, numele nu aveau nicio importanță. — Vreți să rămân cu dumneavoastră ? întrebă polițistul, trebăluind la legătura cu chei. Rada se uită printre gratii. Bătrânul ședea ghemuit și murmura, e bețivul de adineaori, vru să spună, dar nu putea fi adevărat. Când îi văzu, bătrânul se ridică, așteptând cuviincios. Femeia nu simți niciun fel de teamă. — Nu trebuie, spuse. Sunt aici, dacă mă chemați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vru să spună, dar nu putea fi adevărat. Când îi văzu, bătrânul se ridică, așteptând cuviincios. Femeia nu simți niciun fel de teamă. — Nu trebuie, spuse. Sunt aici, dacă mă chemați, vă aud, adăugă totuși polițistul. Și, deschizând ușa cu gratii, adăugă : Eu de-aia v-am întrebat de Valea Jiului. Omul ăsta e din Petrila. Mă gândeam că poate ați fost pe-acolo... Se uitară unul la altul, dar curiozitatea era numai de partea ei. Își aminti de vorbele polițistului, într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
smucit al bărbatului. El ridică din umeri, nu era niciun scaun, îi făcu loc pe țambalul tare, de șipci negeluite, care ținea loc de pat. Se așezară unul lângă altul, cu privirea înainte și mâinile pe genunchi, uitându-se printre gratiile celulei, fiecare cu felia lui. — N-am mai fost în pușcărie, spuse el, foindu-se pe marginea patului. — Eu am mai fost, răspunse ea, de parcă ar fi întrebat-o. — Cum e ? întrebă el și, tocmai pentru că fusese pusă într-un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de parcă ar fi întrebat-o. — Cum e ? întrebă el și, tocmai pentru că fusese pusă într-un loc ca acela, întrebarea sună nelalocul ei. Închisoarea ei fusese altfel. Era, de fapt, hangarul unei unități militare. Nu erau celule și nu existau gratii. Probabil că altădată acolo se adăposteau avioane. În noaptea aceea se umpluse de lume, câteva sute de oameni șocați, care nu înțelegeau ce li se întâmplă. Nici măcar nu trebuiau supravegheați. Frica descuraja orice formă de revoltă. Poveștile pe care și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe încheieturile mai puțin vătămate, altele lipindu-se de perete, de parcă ar fi căutat adăpost, arăta cenușie. Marginile colcăiau, dar întregul era nemișcat. Nu era nevoie de zăbrele, căci nu aveau unde fugi, spaima era și aici, și acolo. Iar gratiile creșteau pe dinăuntru, de nestăvilit, ca niște dinți care urcau, sfărâmând oasele feței, până se înfigeau în creier. Rada se întoarse spre el și-l privi. Omul se așteptase la asta, căci își coborî privirile către mâini. Erau neobișnuit de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
său. Neprihănită, plângea în somn fără istov, până ce lacrimile îi spălară pomezile de pe obraji, iar alunița desenată cu migală se prefăcu într-o buburuză și-și luă zborul de pe umărul ei. Pârnaie se simțea cu desăvârșire liber. Lacătele căzuseră și gratiile se căscaseră, lăsând luna să intre, nestingherită, în odaie. Cum nu-și aducea aminte de visele lui, nu știa nici măcar că visează, dimineața se întorcea la șovăielile și spaimele amestecate, neaflând niciodată cum e să fii, cu adevărat, liber. Chisăliță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de la biroul lui taică-su. N-o încercase niciodată. Nici măcar nu știa dacă e sau nu încuiată. Maca habar n-avea cum să se împartă între Mama Pământ și Tatăl Ceresc. Dacă privea în sus, către balcoanele coșcovite, coperite cu gratii și geamuri îndeobște murdare și sparte, era în pericol să cadă în vreo groapă mocirloasă ori să se împiedice în vreun morman de origine incertă. Iar dacă privea în jos, tupilându-se ori sărind, cu mersul piticului ori pasul gigantului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
veneau de acolo de unde trupul și umbra sunt totuna, având culoarea sângelui închegat și a rădăcinilor uscate. Altele aveau sclipirile argintii ale țevilor de pușcă purtate pe cărările munților. Unele erau brăzdate de hainele vărgate ori de luminile privite dindărătul gratiilor. Altele nu aveau nici formă, nici culoare, cum nu pot avea decât umbrele spaimelor și durerilor. Bătrânul simți împrejur toate acestea și, fără să se poată stăpâni, le răspunse cu spaimele lui. Se lăsă să cadă, ghemuit, pe trotuar. Maca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]