2,011 matches
-
66 etc. ăCătre T. Maiorescu și I. Negruzziî. 2 P. 54. Agamemnon Kiulafoglu, grec de 45 de ani, care, după regulă, ca meridional libidinos, e însurat cu o româncă de 22 ani. (De la Alecsandri și până la dl Panait Macri, în "haiducii" săi, grecul e un satir ahtiat după femeile române tinerele și frumușele.) Kiulafoglu vorbește jumătate grecește, jumătate românește stricat. E tipul "grecului" care caută cu orice preț să parvină: "am trebuință acum de parale, pentru ca se me fac ispravnicos mai
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
2.1.2.1. Frecvența și productivitatea adverbelor în -ește (-icește) O pondere importantă în inventar au adverbele în -ește care se glosează prin "ca.../în felul/așa cum fac/așa cum se întâmplă în cazul + substantivul corespondent la plural" (haiducește "ca haiducii, în felul haiducilor", mișelește "ca mișeii, în felul mișeilor" etc.) și adverbele în -ește care au legătură cu numele unor popoare, al locuitorilor dintr-o anumită zonă etc. (ocurențele adverbelor cu valoare substantivală desemnând limba sau dialectul sunt, în general
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
1. Frecvența și productivitatea adverbelor în -ește (-icește) O pondere importantă în inventar au adverbele în -ește care se glosează prin "ca.../în felul/așa cum fac/așa cum se întâmplă în cazul + substantivul corespondent la plural" (haiducește "ca haiducii, în felul haiducilor", mișelește "ca mișeii, în felul mișeilor" etc.) și adverbele în -ește care au legătură cu numele unor popoare, al locuitorilor dintr-o anumită zonă etc. (ocurențele adverbelor cu valoare substantivală desemnând limba sau dialectul sunt, în general, mai multe decât
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
punea mare accent pe post și rugăciune, pe lucrarea faptelor bune, pe întrajutorare. În aceste ședințe ni se prezentau toate suferințele și nedreptățile la care era supus poporul român. Ni se prezentau momente eroice din istoria neamului dar și lupta haiducilor împotriva hoților, a ciocoilor. Ni se arăta că, până la urmă, va trebui să luptăm și noi până la jertfa supremă, pentru înlăturarea tuturor nedreptăților din societatea românească, și eu doream să dau această jertfă. În concepția instructorilor legionari, nedreptățile veneau de la
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
decât să dea ochi cu cel martirizat; că-i este mai ușor să moară în întuneric, ferit de ochii lumii care-l acuza decât să fie sfârtecat de mulțimea de la groapa în care fusese ascun trupul înalt și frumos al haiducului cu suflet de sfânt al lui Corneliu Zelea Codreanu! Codreanu îi scrisese că „și din adâncul mormântului îți voi striga că ești necinstit sufletește” și iată acum profesorul Nicolae Iorga era dus la această întâlnire halucinantă. Ca să nu dea ochi
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
figurează cu cele 15-20 de cărți ale sale: romane, volume de versuri, piese de teatru, traduceri, articole de ziar. A mai semnat și Ilie Deleanu, și Ilie Ighel Deleanu, a trăit între anii 18701938 și este autor de romane cu haiduci („Banditul Simion Licinski” „Dragoș, hoțul Tecucilor”, „Tâlharul Fulger”), din zona bătută mai bine de N.D. Popescu, dar și de versuri(„Vechi și noi”, versuri, 1904 cu extrase din presă despre autor), de traduceri („Carmen Sylva, Poeziile unei regine, traduse”), și
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
pieire. SUNTEM DEZRĂDĂCINAȚI „Spune legenda că a fost o țară, Cu holde de-aur și cer fermecat, Cu freamăt de codru și cântec de ape, Cu sfinte troițe la uliți de sat. Erau cosânzene cu bucle de lună; Prin crânguri haiducii de fier viforoși, Și vuiet de bucium și lacrimi de doină, Sihastre altare și cruci de strămoși. Și-n țara aceea de vremi îngropată, Vegheau voievozii pe-ntinsele zări: Ștefan la Suceava, Mihai înspre Turda, La Olt, Domnul Tudor si
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
două sute de piese (poezie lirică, poezia obiceiurilor, balade, proverbe ș.a.), cu care contribuie la colecția Materialuri folkloristice (I-II, 1900), coordonată de Gr. G. Tocilescu. Dintre textele semnificative sunt de amintit baladele Ilinca Șandrului, Niculca, Aga Bălăceanu, Cântecul lui Păun haiducul, Cântecul lui Săcală. Fără să îl menționeze în calitate de principal coautor, Gr. G. Tocilescu se rezumă să facă o „specială mențiune”, în care îi laudă „zelul și aptitudinea desfășurate în culegerea și rânduirea materialelor”. Prețioase relatări despre anchete și despre relațiile
ŢAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290060_a_291389]
-
cadrul desfășurării acțiunii: „La poalele codrului, / În mijlocul câmpului”. Freamătul codrului însoțește însingurarea eroului, care ospătează dorind tovărășia cuiva. El închină plosca, pe rând, calului, armelor și codrului. Doar pădurea vibrează la vorbele voinicului. Atmosfera în care se desfășoară dialogul dintre haiducul mândru - „Nalt la stat, / Mare la sfat / Și viteaz cum n-a mai stat” - și natură este preponderent lirică. Acțiunea se precipită dramatic odată cu apariția lui „Manea, slutul și urâtul, / Manea, grosul și-arțăgosul”, pornit pe cruntă răfuială cu străinul
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
fuge. Conflictul social, caracteristic baladelor antifeudale, este convertit aici într-unul moral. De aceea, răzbunarea lui Toma apare ca o supremă datorie. Din acest moment al desfășurării acțiunii, eroul este învestit cu atribute miraculoase. Pentru a-l pedepsi pe Manea, haiducul își învinge durerea și, cu ajutorul calului năzdrăvan, pleacă în urmărirea dușmanului. Unele variante, culese din nordul Moldovei sau din Banat, se încheie odată cu înfăptuirea actului justițiar - omorârea lui Manea. Altele cuprind un tablou final care se armonizează cu tonalitatea baladei
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
durerea și, cu ajutorul calului năzdrăvan, pleacă în urmărirea dușmanului. Unele variante, culese din nordul Moldovei sau din Banat, se încheie odată cu înfăptuirea actului justițiar - omorârea lui Manea. Altele cuprind un tablou final care se armonizează cu tonalitatea baladei, momentul morții haiducului fiind transferat pe tărâm de legendă. Prieten credincios, calul îi va împlini ultima dorință, purtându-i trupul „Colo-n zarea celor culmi / La gropana cu cinci ulmi”. Procedeele stilistice conferă baladei nuanțare, muzicalitate și putere de sugestie. Fraza amplă, bogată
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
urce „în divinele tăceri”, loc al certitudinii și al veșniciei. Înalță imnuri de slavă divinității, utilizând însă o retorică seacă, neinspirată, ca și în ciclul Cântece pentru țară, unde încearcă un elogiu adus trecutului, din care reține siluete aburoase de haiduci sau de domni viteji. Perpessicius îi aprecia concizia ce dă forță unor „imagini sugestive”, precum și „sonetele perfecte”, nu și compunerile pe teme religioase, „oarecum factice” și cu „parafraza psalmilor opacă”. Ca ziarist, Ț. a cunoscut îndeaproape momentul 1907 și a
ŢIMIRAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290173_a_291502]
-
, totalitatea producțiilor dramatice populare, incluzând drama rituală, jocurile cu măști, drama liturgică, teatrul de haiduci, teatrul cu subiecte istorice ș.a. Pe teritoriul țării noastre elemente de artă teatrală au existat în cadrul riturilor arhaice cu mult înainte de contactul cu civilizația greacă și romană. În substratul traco-dac au pătruns cu timpul scheme, subiecte, teme și chiar personaje
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
T. T. Burada (pentru Moldova). Spectacolele populare de acest gen vor fi existat și în Transilvania, dar culegerile folclorice de aici nu le consemnează. Pe o anumită treaptă de evoluție a t.p. eroul mitic este înlocuit prin eroul social (haiducul). În secolul al XIX-lea haiducii se bucură de o mare popularitate și inspiră numeroase creații folclorice (cântece lirice, balade, povești). Așa se explică și succesul deosebit al piesei Jianul căpitan de hoți de Matei Millo și Ion Anestin, jucată
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
de Matei Millo și Ion Anestin, jucată în Moldova în jurul anului 1859. Pătrunderea acestei creații culte în mediile sătești, folclorizarea ei au dus la simplificarea piesei, păstrându-i-se însă, aproape intactă, structura. Asemenea altor reprezentări dramatice populare, teatrul de haiduci este o formă de artă sincretică, la realizarea căreia contribuie și gesturile, mimica sau costumația. Caracterul de vodevil al piesei este evident. În afara unor cântece populare ca Foaie verde măr domnesc, Eu mă duc, codrul rămâne, Jelui-m-aș și
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
și imnurile școlare ale vremii. Drama este liniară, cu un decor sumar, iar vocabularul abundă în expresii deformate mai ales prin lipsa de asimilare a neologismelor. Pe schema spectacolului cu Iancu Jianu se va constitui întregul repertoriu al teatrului de haiduci și de hoți, care cuprinde un mare număr de nume: Bujor, Groza, Gruia, Novac, Păunaș, Radu, Roșu, Coroi, Dragul Florilor, Făgurel, Grigoraș, Merișor, Palenciuc, Terente, Trandafir ș.a. Teatrul de haiduci cunoaște în prezent o înflorire deosebită în Moldova. Inspirată de
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
Iancu Jianu se va constitui întregul repertoriu al teatrului de haiduci și de hoți, care cuprinde un mare număr de nume: Bujor, Groza, Gruia, Novac, Păunaș, Radu, Roșu, Coroi, Dragul Florilor, Făgurel, Grigoraș, Merișor, Palenciuc, Terente, Trandafir ș.a. Teatrul de haiduci cunoaște în prezent o înflorire deosebită în Moldova. Inspirată de ceremonialul nunților sătești, piesa Nunta țărănească este o creație laică, aria ei de răspândire fiind, cu precădere, jumătatea de nord a Moldovei. Prima variantă cunoscută datează din 1885 și a
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
Inspirată de ceremonialul nunților sătești, piesa Nunta țărănească este o creație laică, aria ei de răspândire fiind, cu precădere, jumătatea de nord a Moldovei. Prima variantă cunoscută datează din 1885 și a fost culeasă din Bucium-Iași. Contaminate de teatrul de haiduci, unele variante ale Nunții țărănești au devenit prolixe, supralicitând burlescul acțiunii. Sub impresia Războiului pentru Independență din 1877 a luat naștere piesa Predarea lui Osman sau Căderea Plevnei, după modelul căreia s-au creat și celelalte reprezentări dramatice care alcătuiesc
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
a ivit, după cel de-al doilea război mondial, Banta capitulării sau Căderea Berlinului. Monotonia acțiunii, lipsa de acuratețe și de șlefuire a textelor, la care se adaugă, prin opoziție, ascendentul pe care îl are puternica tradiție a teatrului de haiduci, sunt factorii care au determinat o mai mică popularitate a acestor piese. Un loc aparte îl ocupă drama Cântare și verș la Constantin, creație a minerilor din zona Baia Mare, inspirată de sfârșitul tragic al lui Constantin Brâncoveanu. Ceata reprezenta, la
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
Un manuscris cu Irozi al lui Picu Pătruț, AAF, 1942; Tatiana Gălușcă, Mocanii, un joc al românilor din Dobrogea, AAF, 1945; Gh. Vrabie, Există „Mocanii - un joc dramatic popular”?, CFL, 1947; Vasile Adăscăliței, Aspecte din dramaturgia populară. Teatrul popular de haiduci, SCIA, 1956, 1-2; Gh. Vrabie, Teatrul popular românesc, RITL, 1957, 3-4; Letiția Gâtză, Mihai Florea, Manifestări de dramă populară în câteva regiuni ale țării, SCIA, 1958, 1; Lila Nădejde, Tema haiducească în teatrul popular, SCIA, 1959, 2; Lila Nădejde, Teatrul
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
Deșliu); Anton Ingolic, Dragoste interzisă, pref. Mihaela Deșliu, București, 1981; Lirică bulgară contemporană, pref. trad., București, 1981; Mira Mihelic, Curcubeu peste oraș, București, 1981; Ștefan Mokrev, Clienții trattoriei, București, 1982 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Vidoe Podgoreț, Sirma, căpitan de haiduci, București, 1983; Ivan Martinov, Portret după natură. Veselovski, București, 1983 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Anton Ingolic, Colecționarii de pioneze și Asociația secretă P.G.C., București, 1990. Repere bibliografice: Ștefan Aug. Doinaș, Cuvânt înainte la Cântece uitate, București, 1971; Lit. rom
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
Luminile arenei, București, 1969; Regele X, București, 1969; Din țara lui Nu-mă-uita, București, 1970; În bătălia pierdută (1942-1969), București, 1971; Visul și veghea, București, 1972; Sângele voinicului, București, 1973; Cetatea de pe aer, București, 1974; Premiera se amână, București, 1977; Un haiduc pe bicicletă sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, Iași, 1978; Visul și veghea, pref. Nicolae Manolescu, București, 1980; Pavăză putredă, București, 1981; Roman imaginar, Timișoara, 1991; Un glonț pierdut, București, 1991; Vremuri de tinichea (convorbiri cu Daniel Nicolescu
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
La trei ulcele, București, 1908; Fata popei, București, 1908; Povestea copilăriei, București, 1909; Novele, București, 1910; Povestiri alese, București, 1910; Flori și povești, București, 1911; Povestea trăsnetului, București, 1911; Învățați și meserii, pref. Ion Kalinderu, București, 1911; Codreanu căpitan de haiduci, Orăștie, 1912; Împăratul Rogojină, Orăștie, 1912; Volintirii, Orăștie, 1912; Povești de sărbători, Orăștie, 1913; Povești de Crăciun, București, 1914; Sărăcuțul, București, 1915; Firimiturile lui Dalib, București, 1916; Bucovina, București, 1916; Jurământul, București, 1916; Cântecul eroilor, Fălticeni, 1918; Povestea cucului, București
DRAGOSLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286860_a_288189]
-
chemări la răscoală și așteptând ceasul mântuirii. Întru realizarea acesteia, poetul convoacă figuri emblematice ale eroismului și jertfei naționale: Mihai Viteazul, Horia și Cloșca, Avram Iancu, Andrei Mureșanu și, la tot pasul, pe anonimii Ioni, pe Pătru Opincă, iobagii, minerii, haiducii. Vechi poeme sunt rescrise în lumina noilor realități: într-un nou Pătru Opincă, „noaptea când pe uliți trec domol,/ nu mai așteaptă pe nici un podmol/ fete mari cu țâțe ca de piatră/ pe cei flăcăi ce nu se mai întoarnă
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
o paradigmă proprie. Prin trivial poetul caută purificarea, prin „fișele” sale „clinice” înregistrează sordidul și abjecțiile lumii, rămânând însă un inocent. „Vagabondul” ucide obscenul făcând dintr-un banal centru de panificație un fel de axis mundi. El este pe rând „haiduc”, sinucigaș privind „frânghia de la cer”, cerșetor așteptând în gări trenuri care nu vin, patetic neobacovian în anii ’90, „babuin turmentat” în căutarea somnului pierdut ș.a.m.d. Iconoclast și duios, revanșard și sfidător, insomniac și rebel, I. este un poet
IANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287487_a_288816]