1,474 matches
-
într-un ancadrament de piatră, descoperit printre ruinele unei biserici din secolul al IX-lea. Inscripția în limba latină, din 888, face referire la „BRANIMIRO COM[MES] ... DUX CRUATORVM COGIT[AVIT]....”, un „"Branimir, duce al Croaților"”. Mai există și un hrisov din 852 atribuit ducelui Trpimir, tot în limba latină, în care Trpmir se autointitulează „"... din mila lui Dumnezeu Duce al Croaților"”( „Dux Chroatorum iuvatus munere divino”) iar domeniul său „"Regatul Croaților"” („Regnum Chroatorum”). Originalul s-a pierdut, fiind păstrată doar
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
senior feudal între boieri, avea privilegiul de "dominium eminens" (stăpân peste toate pământurile țării). În relațiile externe, domnul reprezenta țara față de suveranii străini. Toate aceste prerogative erau exercitate în limitele datinilor și cu sprijinul și aprobarea sfatului domnesc. Astfel, în hrisoave și tratatele comerciale externe ale lui Mircea sunt precizate numele boierilor consultați, ca și garanție a consultării sfatului. Sfetnicii domnești dețineau cele mai importante poziții în administrație. În timpul lui Mircea, în documente sunt pomenite minim șase și maxim unsprezece dregătorii
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
ei alcătuiau o curte legată strâns de persoana domnitorului. Prima mențiune a unei dregătorii (vornicia) în Țara Românească datează din 4 septembrie 1389. "Vornicul" este cel mai înalt dregător al țării, fiind trecut întotdeauna în capul listei de boieri din hrisoave. El era judecătorul și șeful curții. "Banul" (de Severin) îndeplinește funcția unui dregător militar, cu drept de judecată locală, care execută și poruncile administrative ale domnului. "Logofătul" ține socotelile domniei, scrie hrisoavele mai importante și pune pecetea pe toate acestea
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
trecut întotdeauna în capul listei de boieri din hrisoave. El era judecătorul și șeful curții. "Banul" (de Severin) îndeplinește funcția unui dregător militar, cu drept de judecată locală, care execută și poruncile administrative ale domnului. "Logofătul" ține socotelile domniei, scrie hrisoavele mai importante și pune pecetea pe toate acestea. El coordonează activitatea grămăticilor. "Vistiernicul" se îngrijește de veniturile și plățile domniei. "Spătarul", pe lângă faptul că poartă sabia domnească la ospețe și ceremonii, este și șeful oștii în timpul războiului. "Stolnicul" se îngrijește
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
pe lângă faptul că poartă sabia domnească la ospețe și ceremonii, este și șeful oștii în timpul războiului. "Stolnicul" se îngrijește de mesele domnești. "Paharnicul", numit inițial "picernic", varsă de băut domnitorului. "Comisul" are în administrație grajdurile domnești. Alte dregătorii menționate în hrisoavele lui Mircea sunt cele de "pivnicer", "pitar" și "namestnic". Administrația locală era asigurată de dregători mai mici, boieri localnici sau trimiși ai domniei. În cazul ohabelor (satelor cu scutire), cârmuirea aparținea proprietarului acelui sat (boier sau mănăstire); în restul localităților
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
cazul ohabelor (satelor cu scutire), cârmuirea aparținea proprietarului acelui sat (boier sau mănăstire); în restul localităților administrația era asigurată de către dregători locali și trimiși domnești. Țara era împărțită pe județe, conduse de către căpitani numiți în vremea lui Mircea județi. În hrisoave sunt pomenite Motru, Jaleș, de Baltă, Jiu etc. Orașele și târgurile aparțineau domniei. Primele erau conduse de juzi (corespunzători Richterilor transilvăneni), iar cele din urmă de către pârcălabi. Consiliile orășenești erau alese de către locuitori. Reprezentantul domnului într-un oraș era vornicul
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
parte de sisteme ambulante ale fiscului și magistraturii. Globnicii și judecătorii treceau prin localitățile fără scuteli (așadar unde aveau jurisdicție) la anumite date. De asemenea, alți funcționari erau trimiși pentru a răspândi sau împlini porunci domnești, numite de Mircea în hrisoave „milosteniile/slujbele și prestațiile domniei mele”. Trebuie menționat că după cucerirea Dobrogei, Mircea cel Bătrân a păstrat acolo vechea administrație locală. Dregătorii dobrogeni erau numiți "chefalia", un cuvânt de origine grecească ce desemna la origine un fel de guvernator de
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
împreună — la ședințele sinodului patriarhal. Antim, care era și „locțiitor al Nicomediei”, a stat la Constantinopol din februarie până în martie 1389, după care din iulie apare și Atanasie. În ianuarie 1392 ambii mitropoliți ai țării sunt trecuți ca martori în hrisovul lui Mircea pentru mănăstirea Cozia. Atanasie se află iarăși la Constantinopol din noiembrie 1396 până în martie 1397 și din 1400 până în 1401. În 1389, mitropolitul Antim se retrage din scaun, fiind bătrân și bolnav, însă în scurt timp se instalează
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
și în Țara Făgărașului, căci aici este menționat „Stanciul egumenul”. În vremea lui Mircea au fost continuate daniile către mănăstirea Cutlumusi de la Muntele Athos, ctitorită și dăruită de către înaintașii săi Nicolae Alexandru și Vladislav Vlaicu. Deși nu s-a păstrat hrisovul de danie, un document din vremea lui Neagoe Basarab (1514) menționează: "„unde și prea cinstitul [...] străbunul nostru Mircea voievod a înnoit ctitoria, pe care a făcut-o Țara Românească”". Chiar și boierii făceau danii către această mănăstire: în 1413 jupân
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
solid și curat”". În cancelaria domnească se cunoșteau limbile slavonă, latină și probabil greacă. Grămăticii erau puțini, astfel că trebuiau să își urmeze domnul oriunde se ducea acesta, căci ei cunoșteau formulele juridice consacrate. D. P. Bogdan considera că "„formularele hrisoavelor slavo-române în totalitatea și armonizarea lor sunt un produs propriu spiritului românesc al epocii, impregnat de mediul slav, elementele componente importate din mediul bizantin prin intermediul sud-slav și din mediul apusean prin intermediul sârb sau ungaro-latin, modelându-se după nevoile cancelariei muntene
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
a constituit inițial așezarea, râul Prut formând aici, printr-o cotire bruscă, un unghi ascutit. Alte denumiri n-a mai avut, exceptând perioada interbelică în care purta denumirea de "Ungheni Târg". Prima atestare documentară a Ungheniului o avem într-un hrisov de la Ștefan cel Mare datat cu 20 august 1462. Numele inițial al localității a fost Unghiul. Ungheni-Vale este satul istoric, care constituie nucleul orașului. Apelativul și l-a luat de la așezarea sa geografică, în valea Prutului, față de celelalte zone ale
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
acestora, domnii au urmărit înlăturarea oricărei autonomii politice a cnezatelor. Județele sunt conduse în prezent de un prefect, care este reprezentantul guvernului. Existența județelor este atestată documentar în Țara Românească încă din 1385 primul atestat fiind județul Jaleș într-un hrisov al domnitorului Dan I. Inițial, în secolele XV-XVI, acestea erau circumscripții fiscale în care erau trimiși pentru colectarea taxelor dregători de la curtea domnească sau de la cea a marelui ban. Județul, ca referință geografic-administrativă, începe să fie folosit doar spre 1570
Județ () [Corola-website/Science/296601_a_297930]
-
Regiunile de dezvoltare ale României, numite după poziția geografică în țară, sunt: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, București și Ilfov. Împărțirea României în județe este atestată documentar la 8 ianuarie 1392, când domnitorul Mircea cel Bătrân printr-un hrisov numește „ținutul Vâlcii” "județ". Astfel, județul Vâlcea este primul județ atestat documentar de pe teritoriul actual al României. Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968 când s-a trecut de la împărțirea pe regiuni și raioane la
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
sportivii români au obținut primele victorii în concursurile internaționale. Oina — sau "hoina" cum i se mai spunea — este socotită un joc sportiv național pentru români, având, pe pământul românesc, o vechime de cel puțin 6 secole, așa cum menționează cronici și hrisoave care îi subliniază popularitatea de care se bucura printre copii și tineri, oșteni și voievozi. În timpul lui Vlaicu Vodă, anul 1364, oina se juca în Țara Românească, ea pătrunzând peste tot: în sate, în comune, în viața oamenilor. Jocul de
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
numele de Insula Mică a Brăilei. De-a lungul istoriei organizarea administrativă a județului a cunoscut o evoluție sinuaoasă, trecând prin mai multe reorganizări a unităților administrativ-teritoriale componente. Județul Brăila este menționat pentru prima dată în anul 1481, într-un hrisov a lui Ștefan cel Mare. Județul dispare ca entitarte administrativă la 1540, odată cu înființarea raialei Brăilei de către Imperiul Otoman, satele componente care au rămas în afara raialei fiind înglobate în județul județul Slam Râmnic.( p 278) Județul Brăila se reînființează ca
Județul Brăila () [Corola-website/Science/296652_a_297981]
-
Moldovei s-au extins spre sud, atingând țărmul Mării Negre, inclusiv Cetatea Albă. A construit cetatea de scaun al Sucevei, ridicarea mănăstirii Neamțului de ucenici ai meșterului Nicodim, din Țară Românească, cititorul mănăstirii de la Vodița. Urmașul său, Roman I, într-un hrisov din 30 martie 1392, se intitula marele singur stăpânitor domnitor voievod al Țării Moldovei de la munți până la țărmul marii, ceea ce demonstrează procesul de unificare a Moldovei. Din căsătoria sa cu doamna Anastasia l-a avut ca fiu pe Alexandru cel
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri. Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlăduț. Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis la 22 noiembrie 1517 un hrisov în care este semnalată existența curților domnești la Pitești. Hrisovul se încheia astfel: "Și eu Moisi scriitor, care am scris în noile curți din orașul Pitești..." . Ea mai este confirmată, la 27 august 1582, atunci când se face referire la organizarea
Pitești () [Corola-website/Science/296932_a_298261]
-
târguri. Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlăduț. Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis la 22 noiembrie 1517 un hrisov în care este semnalată existența curților domnești la Pitești. Hrisovul se încheia astfel: "Și eu Moisi scriitor, care am scris în noile curți din orașul Pitești..." . Ea mai este confirmată, la 27 august 1582, atunci când se face referire la organizarea orășenească a comunității, condusă de un județ și de 12
Pitești () [Corola-website/Science/296932_a_298261]
-
fragmente de ceramică veche și alte obiecte care au aparținut unei importante asezări omenești existentă înca din prima perioadă a epocii fierului. Într-un strat suprapus a fost descoperită o altă așezare, mai nouă, din secolul al X-lea. Prin hrisovul din 14 februarie 1587, Mihnea Turcitu voievodul Țării Românești dăruiește mănăstirii Sfânta Troiță jumătate din satul Islazul, jumătate din satul Hodopeni (azi Otopeni) cu mori și țigani, toate dăruite de Dobromir ban, jupânița Vilaia și fiul lor Mihai postelnicul. La
Otopeni () [Corola-website/Science/297075_a_298404]
-
Urlați, prin săpături întâmplătoare, a fost descoperit un schelet și trei nasturi de cupru, realizați, în tehnica [[secolul XIV|secolului al XIV-lea]], mărturii istorice pentru actuala vatră a târgului. Documentar însă Urlațiul este atestat pentru prima oară într-un hrisov semnat de [[Neagoe Basarab]], la [[16 martie]] [[1515]], prin care voievodul întărea mai multe ocine [[Mânăstirea Snagov|mânăstirii Snagov]] și în care printre martori se afla și [[boier]]ul Oancea din Urlați. A doua mențiune documentară, cunoscută nouă, este hrisovul
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
hrisov semnat de [[Neagoe Basarab]], la [[16 martie]] [[1515]], prin care voievodul întărea mai multe ocine [[Mânăstirea Snagov|mânăstirii Snagov]] și în care printre martori se afla și [[boier]]ul Oancea din Urlați. A doua mențiune documentară, cunoscută nouă, este hrisovul din [[1527]] - [[1528]], semnat de [[Radu de la Afumați]], prin care voievodul reconfirma aceleiași mânăstiri dealul cu viile de la "Poiana" (în Valea Călugărească ) și "Valea Călugărilor" a patra parte, cât ține ocina până în apa [[Râul Teleajăn|Teleajenului]], cu vinăriciul (impozitul pe
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
patra parte, cât ține ocina până în apa [[Râul Teleajăn|Teleajenului]], cu vinăriciul (impozitul pe cârciumi - n.n) și perperii (impozitul pe buțile de vin și putinele cu struguri), partea domnească și un vad de moară în "Cârciumari" pe Cricov. Întocmirea hrisovului se făcuse pe baza cercetării făcute la fața locului de Stoica din Cozleci însoțit de [[boier]]ii: Oancea din Urlați (același de mai sus), Șoplea și Miclea din Șoplești, Dragomir din Cozleci, Craina din Stăncești, Grozea din Pădure (lângă Plopu
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
sunt ortodocși (92,25%). Pentru 5,23% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. O localitate cu numele de Bicaz apare menționată documentar pentru prima dată într-un document emis de voievodul Radu Mihnea la 10 ianuarie 1625. Într-un hrisov domnesc din 1855, Bicazul este aminitit ca târg. În 1884, Bicazul a devenit domeniu al Coroanei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bicazul era o comună rurală inclusă în plasa Piatra-Muntele a județului Neamț, formată din satele Bicaz, Chițirig, Capșa
Bicaz () [Corola-website/Science/297089_a_298418]
-
va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria. La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” Roman un hrisov de recunoaștere a suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor, în orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La sfârșitul
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
de oșteni. Toate «locurile pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în afară. Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent în cele de graniță. Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține manifestări de nesupunere sau revoltă din partea boierilor
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]