1,441 matches
-
lor sunt înfricoșător de mândri.". Tot Ammianus arată că alanii erau continuatorii triburilor nomade ale massageților, sarmaților și ai sciților, popoare iranice care ocupau de circa două milenii stepa dintre lacul Aral, Marea Caspică și Dunăre. Atacați și învinși de huni în jurul anului 370, o parte dintre alani s-au retras din stepă spre nord-vest, fiind cu timpul asimilați de slavi, și au contribuit la începutul marii migrații slave spre Europa centrală și regiunea balcanică. Sub influența Imperiului Roman de Răsărit
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
influența Imperiului Roman de Răsărit, alanii s-au convertit la creștinism. Majoritatea alanilor s-a deplasat în epoca marii migrații a popoarelor (sec. IV-VI) spre vest, intrând în alianțe cu alte popoare migratoare, în principal cu vandalii germanici, cu hunii și avarii, secole mai târziu cu pecenegii și cumanii, ajungând să fie colonizați pe teritoriul Imperiului Roman. Au fost frecvent folosiți ca mercenari alături de legiunile romane. Principalele triburi alane s-au aliat cu triburile germanice ale vandalilor și suebilor și
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
de regele Goar, a trecut Rinul și s-a stabilit în vestul Galiei, în zona Orléans și spre peninsula Bretania. Acest trib a participat apoi, alături de forțele mixte conduse de generalul roman Aetius, la luptele cu alianța forțelor conduse de huni, remarcându-se în bătălia de pe „câmpiile catalaunice” (la Châlons), care a oprit expansiunea vestică a hunilor. Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui Batu han (conducătorul Hoardei de aur), zdrobește armata alanilor (iașilor) conduși
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
și spre peninsula Bretania. Acest trib a participat apoi, alături de forțele mixte conduse de generalul roman Aetius, la luptele cu alianța forțelor conduse de huni, remarcându-se în bătălia de pe „câmpiile catalaunice” (la Châlons), care a oprit expansiunea vestică a hunilor. Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui Batu han (conducătorul Hoardei de aur), zdrobește armata alanilor (iașilor) conduși de Caciar Ogala (lângă Marea de Azov) și determină exodul a aproape 10.000 de alani
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
mai trecut și alte triburi de alani prin Moldova dar s-au stabilit în final în Ungaria, împreună cu cumanii . Alți cercetători consideră că o parte însemnată a alanilor a rămas în spațiul carpato-danubiano-nistrean, fiind asimilați de vlahi . După destrămarea imperiului hun, acești alani „independenți” au renunțat la preocupările belicoase și au fost asimilați repede de populația galo-romană. Grupul alan aliat cu vandalii a rămas în Galia numai doi ani, după care au trecut Pirineii în Hispania și în 409 s-au
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
tarcani de pe Crișul Negru ar putea fi un rest de populație medievală. Originea etnică a secuilor este viu disputată de istorici și antropologi. În decursul timpului, diverși cercetători i-au considerat pe secui ca descinzând, pe rând, din maghiari, sciți, huni, gepizi, avari, bulgarii de pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino-balkarii din Caucaz. De altfel, o ramură a turcilor horezmieni (din Horezm sau "Hwarizm"; populație cu substrat iranic), numită în maghiară "káliz" și "koromza"/"korozmin", a fost colonizată în scaunul secuiesc
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
V-lea, multe triburi germanice s-au deplasat către vest și sud din Europa Centrală. Slavii din zona Mării Negre și a Carpaților s-au stabilit, apoi, aici (mișcare ce a fost stimulată și de migrația masivă din Siberia și Europa de Est: hunii, avarii, bulgarii și maghiarii). În secolul al VI-lea, ei s-au deplasat către sud în Boemia, Moravia și, parțial, în Austria de astăzi. Pe parcursul secolului al VII-lea, negustorul franc Samo, susținător al slavilor ce luptau contra stăpânilor lor
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
istorici pretind că turcii sunt originari din Asia de vest și au migrat în timpuri preistorice în Asia Centrală, în timp ce alții cred că migrația către Asia de vest și interacțiunile turcilor în diferite parți ale lumii în perioada antică, (înainte de apariția hunilor), au apărut via Asia Centrală. Comparații ale limbii sumeriene antice, (pe care ei o numesc limba uralo-altaică), cu limbile turcice moderne arată similarități de vocabular. Se afirmă, având ca bază această comparație, ca sumerienii sunt cel mai vechi popor turcic menționat
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
sumeriana ca o limbă izolată, în timp ce alții o leagă de limbile dravidene. Mai mult, clasificarea limbilor într-un grup uralo-altaic este deseori criticată, datorită lipsei de dovezi și a lipsei de similarități evidente dintre limbile clasificate astfel. Unii savanți consideră hunii, ale căror origini merg până spre anul 1200 î.Hr, ca unul dintre primele popoare turcice. Lăsând aceste controverse de-o parte, data precisă a expansiunii inițiale din țara mamă rămâne neștiută. Primul stat cunoscut ca "turc" , care mai apoi
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
teoria normandă, sau dacă această civilizație se bazează exclusiv pe fundații slave. Teritoriile întinse ale Rusiei de azi au fost locuite între secolele al III-lea și al VI-lea de triburi diferite, cucerite, pe rând, de invadatori precum goții, hunii și avarii turcici. Sciții iranieni au populat stepele sudice, iar poporul turcic al hazarilor a stăpânit partea de vest a acestui teritoriu în secolul al VIII-lea. Ei au fost alungați de grupul scandinav al varegilor, care și-au stabilit
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
ca regat clientelar Romei până în 46 i.en., când este transformată în provincie romană. Limba acestor popoare antice este una demult dispărută, iar cultura lor a fost puternic influențată și dizolvată de invaziile barbare repetate: prin Balcani au trecut celții, hunii, goții și sarmații, aducând cu ei elenizarea, romanizarea și mai târziu slavizarea. Contribuția etnică a tracilor și a daco-geților care au trăit pe teritoriul actual al Bulgariei și al României a fost des dezbătută pe parcursul secolului al XX-lea. Câteva
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
celtic Zemun, care de-a lungul stăpânirilor române și bizantine a împărțit o soartă comună cu „fratele geamăn” (cele două orașe erau legate de un pod). Singidunum a fost ocupat și de mai multe ori devastat de invaziile succesive ale hunilor, sarmaților, gepizilor, ostrogoților și a avarilor înainte de sosirea slavilor în jurul anului 630. A fost folosit ca centru al Regatului Gepizilor, la începutul anilor 500, înainte de a fi cucerit de avari. Cand avarii au fost în cele din urmă alungați de
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
Origine Actibusque Getarum") îi descrie în mod eronat pe goți ca fiind urmașii geților lui Burebista și Deceneu, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor 2 cuvinte. Este știut că goții au pătruns în Muntenia împinși de huni, dar nu sunt dovezi că în acea perioadă au intrat în conflict cu romanii și nici nu există urme că deplasarea lor s-ar fi desfășurat către limesul roman. Sunt însă suficiente dovezi clare ca au străbătut în raidurile lor
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
în diploma cavalerilor ioaniți. Toate aceste năvăliri au dus la menținerea unei populații stabile destul de reduse în zonă. Populația avea să crească în timp și prin venirea treptată a mai multor grupuri de români sud-dunăreni care fugeau din calea atacurilor hunilor și avarilor asupra Imperiului Bizantin. Astfel că în secolul al XII-lea cronici bizantine și slave considerau populația un amestec al urmașilor triburilor geto-dace care intraseră în contact frecvent cu civilizația romană, vlahi sud-dunăreni și slavi creștinați de bizantini. Acest
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
un complex de palate imperiale,etc. Prin Edictul de la Milano din 313 împăratul Constantin I a garantat libertatea religioasă creștinilor. Orașul a fost cucerit de vizigoți în 402, reședința imperială fiind mutată la Ravenna. Cincizeci de ani mai târziu (452) hunii au atacat așezarea, ca după aproape un veac în 539, orașul să fie cucerit și devastat de ostrogoți în așa-zisul Război gotic împotriva Bizațului condus de Împăratul Justinian I. În 774 Milano făcea parte din Imperiul Franc ca ulterior
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
Dobrogea de Aurelian. Au mai fost respinși de Galerius după ce au fost sprijinit de sarmați și bastarni să atace frontieră dunăreana. Unii carpi au fost transferați în imperiu, alții au continuat să trăiască în teritoriul de baștină, alături de goți și huni. Galerius i-a răsândit pe captivi printre posturile de pază de pe frontierele române. Un istoric grec, Zosimos, îi menționează pentru ultima oară în 381 sub numele de carpo-daci, fiind învinși de Theodosiu. Cultură materială a populației dace din Muntenia este
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
făcut apariția în teritoriul Daciei părăsite de Aurelian, lăsând vestigii materiale că cimitirul de la Santana de Mureș și tezaurul de la Simleul Silvaniei, ce aparțin culturii Santana de Mureș-Cerneahov, cimitirele de inhumație de la Spantov și Tirgsor. Goții au fost învinși de huni în 376, ceea ce îi vor determina să migreze la sud de Dunăre. Puțini goți rămași vor dispărea în masă populației autohtone.Conform descoperirilor arheologice, prezența goților era că o tabără militară, percepând tribut de la populația autohtonă. Goții nu au avut
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
de neam sarmatic și vandalii au pătruns în Banat, iar ceilalți s-au așezat în zona Crisei fără a traversa munții. Ostrogoții, ramura estică a goților, au lăsat în urma lor tezaurul de la Pietroasa din Buzău, ce datează din secolul V. Hunii au pornit spre nord-vest, traversând pasurile Carpaților Nordici, coborând și stabilindu-se în Câmpia Pannonica la vest de Tisa, de unde vor declanșa sub conducerea lui Atiila numeroase expediții de pradă spre vest și sud, năvălirile respective afectând cetățile dunărene că
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
la vest de Tisa, de unde vor declanșa sub conducerea lui Atiila numeroase expediții de pradă spre vest și sud, năvălirile respective afectând cetățile dunărene că Sucidava. Stăpânirea lui Attila a asigurat stabilitate politică regiunii. După moartea sa din 453, puterea hunilor a slăbit și sunt împrăștiați de gepizi. Au lăsat puține dovezi arheologice, ce constau în obiecte de podoaba că diademe de aur, podoabe de căciulite cu incrustații de pietre semiprețioase, ce proveneau din morminte că cele de la Rotopanesti și cazanele
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
că diademe de aur, podoabe de căciulite cu incrustații de pietre semiprețioase, ce proveneau din morminte că cele de la Rotopanesti și cazanele de bronz descoperite la Buhaeni, Bălțeni, Dulceana, Desa, Hotarani, Sucidava, Bosneagu. Gepizii, ce au fost supuși un timp hunilor, s-au răsculat și i-au învins în 454, preluând stăpânirea asupra Pannoniei. Nu s-au stabilit efectiv în fosta provincie Dacia. S-au găsit așezări gepide din secolul VI, fiind tabere militare atestate la Morești, pe Mureș și la
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
Apulum serveau ca adăpost pentru personalitățile creștine, iar basilicile creștine sunt atestate la Recidava și Litterata, în zona Biertan, precum și târgurile de la frontiera, acestea fiind deschise pentru români și pentru hiuni de către Attila. Năvălirile duc la distrugera centrelor urbane de către huni, afectând legăturile economice și spirituale dintre Dacia carpatica și lumea română, viața urbană primind lovitură decisivă în arhitectură și în funcțiile ei umane cotidiene. Mișcările de populații antrenate de năvălirile hunice au produs modificări esențiale în organizarea și funcționarea așezărilor
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
îndreptat către Roma, împreună cu slujitoarele sale și, spune legenda, l-a convins pe Papa Cyriacus (necunoscut în evidențele pontificale), și pe Sulpicius, episcop de Ravenna, să i se alăture. S-a stabilit la Koln, care ulterior a fost asediat de huni. După cucerirea orașului de către Huni toate fecioarele au fost decapitate într-un masacru. Se crede că conducătorul hunilor a omorât-o pe Ursula în anul 383 (dată nesigură).
Sfânta Ursula () [Corola-website/Science/317091_a_318420]
-
sale și, spune legenda, l-a convins pe Papa Cyriacus (necunoscut în evidențele pontificale), și pe Sulpicius, episcop de Ravenna, să i se alăture. S-a stabilit la Koln, care ulterior a fost asediat de huni. După cucerirea orașului de către Huni toate fecioarele au fost decapitate într-un masacru. Se crede că conducătorul hunilor a omorât-o pe Ursula în anul 383 (dată nesigură).
Sfânta Ursula () [Corola-website/Science/317091_a_318420]
-
pontificale), și pe Sulpicius, episcop de Ravenna, să i se alăture. S-a stabilit la Koln, care ulterior a fost asediat de huni. După cucerirea orașului de către Huni toate fecioarele au fost decapitate într-un masacru. Se crede că conducătorul hunilor a omorât-o pe Ursula în anul 383 (dată nesigură).
Sfânta Ursula () [Corola-website/Science/317091_a_318420]
-
Ulterior și Tirolul intră în componența provinciei romane Raetia. Datorită atacului popoarelor migratoare, romanii pierd din influență, fiind în cele din urmă alungați prin intervenția unei armate conduse de Hümmgor II. În perioada migrațiilor barbare, teritoriul este invadat de vandali, huni, goți, lombarzi, slavi și avari care se contopesc cu populația locală celto-romană. În secolul al V-lea, invazia boilor (un alt trib celtic care a dat numele Boemiei de astăzi) aduce o perioada de conflicte continue pentru dominarea acestor teritorii
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]