KorAP: Find »[drukola/base=icoană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...580 >

14,500 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

icoană. "Sărută mâinile, este păcat să săruți sfinții pe gură", spunea popa Tatu, în pridvorul bisericii, când spovedea toți copiii satului delaolaltă. Ileana, Maria, Dumitra, Iulia, Cătălina au furat din cele sfinte, pe când, necurate fiind, și-au lipit buzele de icoană. Dâră de pământ în urma lor, frumusețile străine nu vor putrezi niciodată. La 16 ani, ispita are trup de cal, picioare de iepure, dinți de lup, urechi de vulpe, ochi de om. Bătrânul pășea la jumătate de umbră înapoia lui, răsucindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
slobozind îngerul dimpreună cu colivia. Pagina blondă, pagină cu rod. "Mușcă până la sâmbure, până la nerv, până la... Hai, mușcă, nu te sfii! S-a copt pe când focul dormea molcom în cremene, nu ai de unde să o cunoști." Blonda... În tindă, după icoană, bruneta. (Intimitatea, fără câteva firimituri de Dumnezeu, un mixaj de eros și pudic.) O stare de bipolarism sexual... mâinile în chiloți, tâmpla în rugăciune. Complicitatea din ramă avea iz de răbdare, de îngăduință, de solidaritate... Pămătuful cârlionțat dintre picioarele Anei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
trunchiului de cireș: floare, frunză, fruct într-o cutie de pișcoturi sub grindă. Visul îi dilata nările de mistreț tânăr, fetele din revistă miroseau a cerneală de calitate. Trecea cu buzele umede peste fiecare coala A4, dâră de foame în icoană. Foșnetul paginilor aducea a rochie de mătase. Lacătul auriu, chinezesc, o singură cheie era precum un clopot ce chema la miezonoptică. De sub plapumă, în tindă, descuia cufărul, dosea revista în sân și... înapoi, sub plapumă, până în zori, când haremul trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
era blândă. Avea zâmbetul mamei sale și sânii, și ochii, și buzele, și obrajii ei: Gustul laptelui este un contur alb, lichid, ce se deșiră an cu an, zi cu zi. Sânii tăi, Mamă, cresc în mine, în cruce, în icoană; buzele tale lasă dâră de pământ în fotografie, cărnoase, mușcate, crăpate, descompuse; o tușă de praf, un grăunte de nisip tremurând, sărutul tău, Mamă. Și avea palme alungite și subțiri, i se vedeau venele suprapuse ca o rețea electrică, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ți-l faci complice printr-un "Doamne ajută-mă!" Dumnezeu stătea de șase: Dumnezeul meu prieten, ajută-mă! Nu aventura de a fi mă îndeamnă să respir, ci respirația în ceea ce m-ai făcut mă rabdă să te caut în icoane. Dumnezeul meu, stai la doi pași de mine și fă-te că nu mă cunoști când greșesc. Nu mă părăsi! 3. Sub ruinele mânăstirii, singur. Dumnezeu, de la o zi la alta, a mărit intervalul: doi pași, douăzeci de pași, douăzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mușuroaie îl urca parcă dintr-o inerție ireversibilă. După leturghie, ca un chiriaș dezamăgit, făcea cale întoarsă. Următoarea duminică o lua de la capăt. Nu-l mai căuta pe Dumnezeu. Sfinții niciodată nu au plătit impozite pentru locuri de veci în icoană. Prezența lor ținea mai degrabă de rânduiala culorilor. Petru săruta nuanțele ca pe niște iluzii diforme. La 16 ani, minunea avea gust de ceară topită. Mergea la biserică ca într-o expediție în grădinile cerului. Acolo era liniște: tămâia aprinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în cer! Impozitul pe ferestre niciodată nu-l voi putea plăti pe măsura luminii. Casă pe pământ! Intimitatea cărămizilor îmi va trăda mereu singurătatea. Privirea în pământ, smerenia era fățărnicia săracului. În dialog cu absența lui Dumnezeu, cu amintirea din icoană, cu duhul celui care i-a suflat în ceafă, cu tovarășul care mergea la doi pași în urmă, cu prietenul ce stătea de șase în tindă, în dialog cu iluzia, Petru își justifica contrastul inimii. Identitatea tulbura apa botezului. Față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Toma, sufletul lui Ioan, înțelepciunea lui Iacob, gândirea lui Pavel, răbdarea lui Simon, tristețea lui Andrei, smerenia lui Matias, dăruirea lui Filip, tăcerea lui Bartolomeu și disprețul de sine al lui Iuda (treizeci de arginți, preț pentru orice înălțare): În icoană, Dumnezeule, împarți rețete de amăgit întunericul, rețete pentru condimentat clipele, rețete pentru îndulcit iluzii. Bătrânii satului își luau porția de amăgire în fiecare duminică pentru șapte zile și coborau pe la casele lor. Dumnezeule, unde este demnitatea furtunii? Mare fără țărm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
punct, de fotografie, de curgere; rătăcea departe și nicăieri; nicăieriul se ruga dimineața: Doamne, ajută-mă să cuprind cu sufletul tot ce-mi tulbură ochii! Mereu în afara arenei. Pe scenă, în biserică, aceleași măști se topeau precum ceara lumânărilor sub icoane (sfinții percepeau arderea ca pe un plus de confort auster); de sub contur, chipuri firești, actori, decoruri, recuzite, oameni: Veniți la iarmaroc, veniți! / Aici, pe rând, sunt fiecare / nepoți de iude și de sfinți; Vând vorbe goale, ochi cuminți, / priviri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
viața, deși îi scurma pământurile cu unghiile precum o cârtiță; ura lumea, în timp ce, ca Diogene, umbla cu felinarul legat de gât prin cetate în miez de zi; ura pe Dumnezeu, dar era într-un continuu dialog cu amintirea ștearsă din icoană. Viața, o căutare și o fugă din sine. Timpul, brazdă trasă de-a lungul și de-a latul frunții, în adâncimea frunții; timpul, o chestie lichidă ce aluneca printre degete, ce se evapora de pe epiderma sufletului precum un strat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ou: Într-un cocoloș de mătase primăvara copacilor. Cine pe cine destramă fir verde? Doamne, tu ești cel mai bun oftalmolog, recomandă-mi dioptriile potrivite! Mamă, când erai grea, ai privit curcubeul în ochi, m-ai născut om singur. În icoană abia că distingea un cerc. Om singur. Povară pentru două perechi de umeri puternici. După el, altă singurătate și alta... Trei blesteme în vreme de secetă, trei guri de hrănit, trei suflete de încălțat, trei capete de acoperit, căciuli, sumane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ai hrănit evreii izgoniți din Egipt. Cum se cheamă poama ceea ce-mi lasă gust de lumină și întuneric în cerul gurii? Este Dragoste! Moare apa în setea de nor, moare pâinea în foamea de păsări, moare Dumnezeu în nostalgia icoanei. Cine este mai singur: cel ce a inventat singurătatea sau cel îngropat în ea? Petru repeta nedefinirile: Fericiți cei flămânzi și însetați de necuprins, că acelora le vor crește brațe până în cer. Nu este Dragoste! La 15 ani ești munte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
din dreptul inimii și începi să urci, să escaladezi, să te înalți pe cel mai înalt munte, SUFLETUL. Sufletul are culoarea florilor de cireș, cireșii poc-nesc de lumină, lumina se despletește din candelă și se face dimineață, dimineața urcă în icoană, bat clopotele a liturghie, liturghia coboară peste ape, apele au duhul Iordanului la 15 ani. Este Dragoste! El 15 ani, ea 15 ani: Dumnezeul meu de la circ, ridică cortina! 8. Într-o lume confuză, doi copii își definesc reciproc semnele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ici, pe acolo (în fond și el este o doctrină socialistă). Dacă știm să-o exploatăm bine, dacă facem niște retușuri, în scurt timp, evanghelia va fi cartea de căpătâi a proletariatului, roșie va fi evanghelia și pe copertă, în icoană, portretul Fiului iubit. Mici reliefări tovarăși: popii vor purta sutană cu epoleți, steaua roșie deasupra bisericii, arhanghelul Mihail, în mâna dreaptă, cu un ciocan de lăcătuș, Gabriel, la cingătoare, în loc de cruce, o seceră. (Statuia libertății, învelită într-un cearșaf, ascundea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cum pasc oile miriștea arsă de soare. Noaptea, de sub streașină, luna lacrimă la rădăcina mușcatelor, stelele se sting în roua ferestrelor, norii, precum barba bunicului, se pieptănă în oglindă. Toate casele au suflet, puiul bunicii: Mămuța toarce ștergar alb după icoană, tătuța călește fierul, candela mușcă din ascuțișul coasei, coasa obosită doarme într-un mănunchi de busuioc. Internatul era precum spitalul de nebuni. Lași sufletul acasă pentru o vreme, vii, te îndopi cu diazepam, uiți pentru ce ai venit și, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mamei de la facere până la desfacere; mutul vorbește prin cântecul ei de la leagăn până la leagăn; surdul își aude sângele în inima pe care și-a rezemat fruntea; ciuntul, în coșul pieptului, cară mormântul ființei dragi; secatul de gust seamănă mătrăgună-n icoană. Frica de întuneric este simțire. Petru pășea în sine ca într-un trup de împrumut. În oglindă, tăcerea este o capcană cu două fețe, noapte și ziuă, deopotrivă. Șoapta, mai mult decât o sfidare a liniștii. Șoapta deschide oglinda ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
furat luna de pe cer? Era acolo lângă crucea mitropoliei. Stelele, s-au dezlipit stelele și au curs, galben ca de lut au curs stelele în apa Bahluiului. Cerul! S-a șters măcelarul pe mâini și pe față, ștergar vinețiu deasupra icoanei cu pete negre, cu pete roșii. Unde sunt norii, cine a șters geamul? Erau parcă zugrăviți cu var alb. Cine a scuturat plopii de ploaie? Din oglindă, o dâră de sânge albastru imita zorii. "Nani, nani, puiul mami, nani, nani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
adânc strănutau pietrele. În oglindă a coborât ceața. Parcă dormea pe prispa de lut, parcă o ploaie până la grindă a acoperit satul; casa bunicilor s-a ridicat deasupra livezii ca o corabie și în casă nu mai era nimeni decât icoana bătrânului ursuz, bătrânului vigilent, bătrânului blând. Parcă dormea. S-a trezit ud. Curgea din fiecare streașină câte un râu, curgea de sub fiecare grindă, din stâlpi curgea și casa era un izvor de ploi, și în casă nu era decât o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bătrânului ursuz, bătrânului vigilent, bătrânului blând. Parcă dormea. S-a trezit ud. Curgea din fiecare streașină câte un râu, curgea de sub fiecare grindă, din stâlpi curgea și casa era un izvor de ploi, și în casă nu era decât o icoană, și a trimis Petru icoană să vadă dacă s-au retras apele și icoana nu a mai venit. Curgea de pe acoperiș potop de sânge. Lumina câteva fante vineții, violete, verzui și iarăși întuneric. A încercat să găsească un sprijin, mozaicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
blând. Parcă dormea. S-a trezit ud. Curgea din fiecare streașină câte un râu, curgea de sub fiecare grindă, din stâlpi curgea și casa era un izvor de ploi, și în casă nu era decât o icoană, și a trimis Petru icoană să vadă dacă s-au retras apele și icoana nu a mai venit. Curgea de pe acoperiș potop de sânge. Lumina câteva fante vineții, violete, verzui și iarăși întuneric. A încercat să găsească un sprijin, mozaicul i-a fugit de sub picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fiecare streașină câte un râu, curgea de sub fiecare grindă, din stâlpi curgea și casa era un izvor de ploi, și în casă nu era decât o icoană, și a trimis Petru icoană să vadă dacă s-au retras apele și icoana nu a mai venit. Curgea de pe acoperiș potop de sânge. Lumina câteva fante vineții, violete, verzui și iarăși întuneric. A încercat să găsească un sprijin, mozaicul i-a fugit de sub picioare, a căzut din nou, și-a spart și cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu ești în cel care te cauți, cel care te cauți în cel care nu te găsești, cel care nu te găsești în cel care nu te recunoști. Insalubră, Doamne, este această suburbie a gândurilor gândite cu plapuma trasă peste icoană. Se simțea rău, o durea capul, amețea, făcea febră, obrajii împrumutau nuanțele șuvițelor de păr, păpădie coaptă era primăvara. Ce-i cu tine, domnișoară? Alo! Cu tine vorbesc. Uite cum se uită la mine! Ce-i cu fața asta de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în fermă pe la 18, lua pătura și se culca în vie, după cazane. Dimineața soarele se strecura printre frunze pe obrajii plini de rouă: un sărut pe obrazul stâng, mama, un sărut pe obrazul drept, Genia. Mama îmbrățișa ca o icoană și avea buzele proaspete, câmpie în luna aprilie sărutul ei. Tanti Didina avea maxilarul ca o menghină și mâinile strângeau în jurul inimii. M-a lăsat tat-tu să fac crupe, deschide magazia și dă-mi o căldare să pun sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Când vei fi mireasă, o să-ți cumpăr o rochie verde, o rochie de frunze și de iarbă. Doamne, cum o să dansez cu toate pădurile și cu toate câmpiile laolaltă! O să se facă martie în tot satul, o să înmugure busuiocul după icoană, tocurile ferestrelor vor înfrunzi și cumpăna fântânii, și crucile cimitirului, vor crește ghiocei în pragul ușii, va înflori teiul în siropul de tuse. Castani cu struguri albi policandre atârnate de cer, Copoul drumul ce ducea în grădinile îngerilor. Diseară vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate trăiește! Să mă ajute cineva! Eu... eu nu am omorât nici măcar o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]