1,506 matches
-
Brăiloiu, Victor Buescu, Al. Busuioceanu, Nicu Caranica, N. D. Ciotori, Mihai Cismărescu, Petru Comarnescu, I. Claudian, N.P. Comnen, Grigore Cugler, A. Dobrovici, Mircea Eliade, Mihai Fotin Enescu, Radu Enescu, Gr. Gafencu, I. Guția, Ana Giugariu, N.I. Herescu, Vintilă Horia, Virgil Ierunca, V. Ieșinschi, Ionel Jianu, Monica Lovinescu, Ștefan Lupașcu, Paul Miron, Alexandrina Mititelu, Basil Munteanu, Gr. Nandriș, Ion Negoițescu, Mihail Niculescu, C. Noica, N. Petra, Mircea Popescu, I. Popinceanu, G. Racoveanu, Ion Rațiu, Aureliu Răuță, Mira Simian Baciu, Horia Stamatu, Pamfil
DESTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286743_a_288072]
-
pref. Alain Paruit, Paris, 1971; ed. (Ostinato) București, 1992; Die Tür, tr. Marie-Thérèse Kerschbaumer, Frankfurt, 1972; ed. (Elles étaient quatre...), tr. Alain Paruit, Paris, 1974; ed. (Ușa noastră cea de toate zilele), București, 1992; Gherla, tr. Șerban Cristovici, pref. Virgil Ierunca, Paris, 1976; ed. București, 1990; Dans le Cercle, tr. Yvonne Krall, Paris, 1977; ed. (În cerc), București, 1994; Garde inverse, tr. Șerban Cristovici, Paris, 1979; ed. (Gardă inversă), București, 1997; Le Tremblement des hommes, tr. Alain Paruit, Paris, 1979; ed.
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
tr. Șerban Cristovici, Paris, 1979; ed. (Gardă inversă), București, 1997; Le Tremblement des hommes, tr. Alain Paruit, Paris, 1979; ed. (Culorile curcubeului ’77. Cutremurul oamenilor), București, 1990; Les Chiens de mort. La Passion selon Pitești, tr. Alain Paruit, postfață Virgil Ierunca, Paris, 1981; ed. (Patimile după Pitești), București, 1990; Chassé-croisé, tr. Alain Paruit, Paris, 1983; ed. (Soldatul câinelui), București, 1991; Bonifacia, tr. Alain Paruit, Paris, 1986; ed. București, 1991; Le Calidor, tr. Alain Paruit, Paris, 1987; ed. (Din calidor. O copilărie
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
celuilalt, RL, 1992, 12; Monica Lovinescu, Paul Goma și datoria memoriei, „22”, 1992, 13; Maria Cornelia Ocas, În spatele ușii închise, RL, 1992, 27; Șerban Cristovici, „Ușa...” - roman de Paul Goma, F, 1992, 9; Monica Lovinescu, „Gardă inversă”, „22”, 1992, 45; Ierunca, Subiect, 272-274; Lovinescu, Unde scurte, II, 147-149, 189-190, 197-199, III, 70-73, VI, 219-224; Catherine Durandin, Parisul lui Paul Goma, LAI, 1993, 28; Tania Radu, „Amnezia la români”, LAI, 1993, 40; I. Negoițescu, Scriitori contemporani, 231-236; Simuț, Incursiuni, 333-352; Caraion, Tristețe
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
Pasul dinspre toamnă, LCF, 1980, 1; Laurențiu Ulici, Corespondențe, RL, 1980, 14; Ciobanu, Opera, 215-217; Tartler, Melopoetica, 192-196; Grigurcu, Existența, 470-473; Al. Călinescu, „Luni dimineața”, CRC, 1988, 9; Coșovei, Pornind, 160-164; Andreea Deciu, O cronică a optimistului, RL, 1992, 15; Ierunca, Subiect, 137-140; Dicț. scriit. rom., II, 571-572; Bucur, Poeți optzeciști, 105-107; Popa, Ist. lit., II, 573-574. T.R.
IERONIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287505_a_288834]
-
SCRIERI: Parages, Paris, 1963; Eseuri și cronici literare, București, 2002; Captiv în lumea liberă. Theodor Cazaban în dialog cu Cristian Bădiliță, postfață Alexandru Paleologu, Cluj-Napoca, 2002. Traduceri: Mihai Eminescu, Lumière de Lune - Lumină de lună, București, 2001. Repere bibliografice: Virgil Ierunca, „Parages” de Theodor Cazaban, „România” (New York), 1963, 71; Irina Mavrodin, Locurile, RL, 1996, 19; Theodor Cazaban. Cronologie, JL, 1997, 27-30; Nicolae Florescu, Cu Theodor Cazaban invocând „îngerul melancoliei”, JL, 1997, 31-34; Cornelia Ștefănescu, Așteptându-l pe Vincent, JL, 1997, 31-34
CAZABAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286147_a_287476]
-
viață a scriitorului, în 2001, cu o frecvență de opt-nouă ședințe anual până în 1989 și doar de trei-patru reuniuni pe an, după această dată. Grupul fondator era format din Nicu Caranica, Ioan Cușa, Theodor Cazaban, N.A. Gheorghiu, Paul Miron, Virgil Ierunca și Monica Lovinescu, Mihai Niculescu, iar scopul primordial a fost elaborarea unei noi reviste literare a exilului. Dacă preconizata publicație periodică nu a reușit să se nască, în schimb lecturile lunare ale „cenaclului” s-au permanentizat. Au început să-l
CENACLUL DE LA NEUILLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286163_a_287492]
-
a reușit să creeze, în calitatea sa de secretar ales, un nou comitet de conducere, format din Mircea Eliade (președinte de onoare), Octavian Vuia și Theodor Cazaban (vicepreședinți), Raymond de Geouffre de la Pradelle (președinte și administrator), Max Richard și Virgil Ierunca (cenzori), Matei Cazacu (secretar adjunct), Titus Bărbulescu (trezorier), Paul Bărbăneagră (responsabil cu relațiile externe). „Noua organizație a Centrului continuă firesc unele structuri deja existente, cum ar fi cercul istoricilor și filologilor români de la Sorbona sau grupul de discuții privind gândirea
CENTRUL ROMAN DE CERCETARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286164_a_287493]
-
26; Viorel Alecu, G. Călinescu și „Jurnalul literar”, București, 1989; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 302-309; Cornea, Aproapele, 398-409; Nicolae Manolescu, G. Călinescu teoretician al istoriei literare și critic literar, RL, 1990, 11; Lovinescu, Unde scurte, I, 15-18; Negoițescu, Ist. lit., I, 184-188; Ierunca, Românește, 92-110; Ion Simuț, Măștile jocului călinescian, RL, 1992, 19; Alex. Ștefănescu, G. Călinescu, RL, 1992, 40; Nicolae Manolescu, Habent sua fata..., RL, 1993, 13; Claudiu Constantinescu, Ghid pentru retrăire, RL, 1993, 13; G. Călinescu-un mit contestat, „22”, 1993
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
chema Rosetti, eu cred că n-a făcut-o dinadins. Niște membri ai familiei Rosetti aflați în Franța l-au dat în judecată. în proces a fost amestecată ca martor și Monica Lovinescu, nu-mi mai amintesc dacă și Virgil Ierunca. în fine, a fost unul dintre procesele de senzație. Tot în legătură cu emigrația se mai vorbea încă despre atacul asupra Legației române de la Berna, spre a se dovedi că anumite cercuri sunt sau nu sunt infiltrate de Securitate. După atâția ani
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Munteanu, Emil Hurezeanu, mai târziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturală..., mai erau desigur și alții care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Și mai erau emisiunile culturale ale Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul să dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliați la München. Era o favoare care li s-a făcut doar lor și care se datora meritelor excepționale. Pe lângă posturile de radio exista
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Libere cu emigrația românească din Occident? Directivele venite de la Washington, de la conducerea americană, erau de a nu difuza tezele emigrației. De a nu da cuvântul emigrației decât în mod excepțional. O excepție a fost făcută pentru Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, din care Europa Liberă a făcut perechea poate cea mai mediatizată a exilului românesc. Ei aveau girul direcției americane și prin ei răzbătea o importantă parte a vieții emigrației din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalități, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o activitate cu un scop bine precizat, spre deosebire de refugiați, care nu acționează organizat și nu au scopuri comune bine definite. Totuși, în ciuda scopului comun exprimat explicit, exilul nu a fost de cele mai multe ori decât suma exilaților. în acest sens, Virgil Ierunca sugerează utilizarea la plural a conceptului de exil, deoarece există tot atâtea exiluri câte epoci, motivări, persoane, căci, din punct de vedere politic și administrativ, exilat este acela care nu se poate întoarce în țara din care a fugit fără
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
unde veneau, în anii ’70, și scriitori din România, printre care Nicolae Breban, Marin Sorescu, Bănulescu, Marin Preda, conform părerii împărtășite doar de unii dintre participanți că literatură de calitate se face și în România. în ceea ce privește finalitatea acestor întâlniri, Virgil Ierunca le aprecia ca fiind total ineficiente „pe câmpul de luptă al rezistenței intelectuale”, pentru că nu ofereau nici un mijloc eficient pentru a duce la îndeplinire responsabilitățile pe care le aveau toți intelectualii din exil. Evocând una dintre întâlnirile obișnuite de la cafeneaua
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ca fiind total ineficiente „pe câmpul de luptă al rezistenței intelectuale”, pentru că nu ofereau nici un mijloc eficient pentru a duce la îndeplinire responsabilitățile pe care le aveau toți intelectualii din exil. Evocând una dintre întâlnirile obișnuite de la cafeneaua „Corona”, Virgil Ierunca vorbește despre solidaritățile care ar fi fost imposibile în țară și care sunt dificil de realizat în exil, comunicarea limitându-se la anecdotică. „Vorbesc mult, vorbesc prost despre utilitatea patetică sau inutilitatea pur și simplu a întâlnirilor noastre. Cred că
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Român de Cercetări, o instituție creată sub patronajul prințului Nicolae. în ciuda reputației sale de organizație legionară, la Centru au conferențiat deopotrivă legionari declarați precum Paul Costin Deleanu, intelectuali de dreapta ca Horia Stamatu, Mircea Eliade sau Vintilă Horia, alături de Virgil Ierunca, de orientare stângistă. De asemenea, la Centru erau prezenți și apolitici precum Eugen Ionescu, dar și intelectuali evrei, printre care soții Anton și Eliza Cerbu, Marcel Leibovici sau I. Klein. Scopul Centrului a fost să „păstreze și să valorizeze, în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
relativ consistentă din punct de vedere cantitativ. Din păcate, nici unul dintre numere nu face referire la comitetul de redacție, pe care îl putem afla numai din surse alternative, ce afirmă că Mircea Eliade și Nicolae Herescu erau editori-șefi, în timp ce Virgil Ierunca era secretar de redacție. în această revistă își publică Emil Cioran ultimele texte în limba română, folosind pseudonimul Z.P., iar Ierunca folosește drept pseudonim numele unuia dintre personajele literare ale lui Mircea Eliade, Alexandru Andronic. Printre colaboratorii revistei se
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
putem afla numai din surse alternative, ce afirmă că Mircea Eliade și Nicolae Herescu erau editori-șefi, în timp ce Virgil Ierunca era secretar de redacție. în această revistă își publică Emil Cioran ultimele texte în limba română, folosind pseudonimul Z.P., iar Ierunca folosește drept pseudonim numele unuia dintre personajele literare ale lui Mircea Eliade, Alexandru Andronic. Printre colaboratorii revistei se numără și Al. Busuioceanu, Mihail Villara, Horia Stamatu, Vintilă Horia, St.I. Gheorghe, C.V. Gheorghiu și D.N. Ciotori. Redactorii își asumă o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
lor (a scriitorilor) în libertate și idealurile lor comune asupra unei istorii care se vrea o manifestare a libertății omenirii. în acest sens, și numai în acest sens, ne simțim cu toții «scriitori angajați»”. în ceea ce privește finanțarea acestei reviste de literatură, Virgil Ierunca identifică un paradox, întrucât o publicație culturală se bazează pe susținerea materială a unui om politic, și anume a generalului Nicolae Rădescu. De altfel, majoritatea publicațiilor din exil, cu puține excepții, au fost posibile datorită contribuției în bani din partea unor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dimensiuni ale aceluiași fenomen. Excepția de care pomeneam este cea de-a doua revistă literară a exilului parizian din anii ’50, Caete de Dor. Metafizică și poezie, care a apărut la Paris între 1951 și 1960 sub conducerea lui Virgil Ierunca. Acesta i-a propus lui Constantin Amăriuței să scoată împreună o publicație literară. Acesta din urmă a fost de acord deoarece considera că, „pe vremea aceea, exilul nu cunoștea decât reviste «patriotice» (pentru a nu spune patriotarde) redactate în special
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
condițiile în care cei mai activi pe plan cultural au fost studenții care ajunseseră în Franța ca bursieri, veniturile lor nu le permiteau să susțină financiar o publicație. De asemenea, publicarea unei reviste însemna numai costuri deoarece, așa cum afirmă Virgil Ierunca, „nici un abonament nu a fost plătit vreodată vreunei edituri din Paris. Revistele erau distribuite gratuit”. La început Caetele de Dor au avut o apariție semestrială, apoi au apărut de două ori pe an, pentru ca, în cele din urmă, să apară
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la 148 de pagini. Tehnica de editare era destul de rudimentară, folosindu-se șapirografierea, iar paginile revistei erau pur și simplu capsate. Printre oamenii de cultură din exil era destul de răspândită ideea că singura cultură adevărată se face în exil. Virgil Ierunca s-a opus constant acestui complex de superioritate al exilaților, apreciind că literatura română „este făcută, cu limitele evidente, acasă”. Prin urmare, Caete de Dor conțin numeroase traduceri în franceză din scriitori români contemporani, printre care și Lucian Blaga, Tudor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
urmare, Caete de Dor conțin numeroase traduceri în franceză din scriitori români contemporani, printre care și Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, George Bacovia. Conținutul revistei cuprindea rubrici precum „Povestea vorbei”, rezervată poeziei românești, însoțite de comentarii ale lui V. Ierunca sau Constantin Amăriuței. Eseurile istorice sau filosofice erau integrate rubricii „O seamă de cuvinte”, în timp ce „Caetele de cetire” erau dedicate unor critici incisive aduse unor personalități ale culturii în general. Rubricile „Dialog”, „Cronica” și „Cronica Poeziei” erau spațiul în care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
construiască. în contrast, exilul din Franța de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a văzut confruntat cu o scenă politică dominată de intelectualitea de stânga, care controla în mare măsură aparițiile editoriale. Conformismul era așa de mare încât Virgil Ierunca afirma că este “încântat de apariția - deși cam provincială - a unei reviste care vrea să se opună valului de conformism stângist...”. Exilul contemporan s-a văzut astfel pus în imposibilitatea de a se face auzit, în condițiile în care mass-media
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
conformism stângist...”. Exilul contemporan s-a văzut astfel pus în imposibilitatea de a se face auzit, în condițiile în care mass-media au fost principalul mijloc de influențare a opiniei publice, iar românii nu au avut acces la mass-media occidentale. Virgil Ierunca afirmă că situația s-a schimbat după 1968, când publiciștii francezi au devenit interesați în activitatea exilului și a României sub comunism. Monica Lovinescu spunea că „primul pas înspre deschiderea publicațiilor franceze pentru exilați s-a produs după 1970. Al
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]