1,385 matches
-
într-o astfel de situație, imperative care se reduc la triada noțională: timp, distanță și viteză. Divinitatea nu însoțește mișcându-se pe sine și parcurgând o distanță într-un anumit timp. Deasupra și dincolo de aceste coordonate, zeul se raportează la imanent drept zonă ontică inserată în transcendență, călătoria spațio-temporală a omului, fiind pentru el, asemeni unei insule frivole așezate în vastități oceanice cu centrul pretutindeni și nicăieri. Despre această însoțire divină a omului pe drumul destinului său o mare parte din
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
vede pe sine, amplificându-și dialectica autoamăgirii care-i oferă o falsă imagine proprie de cucernic infailibil. Situat în afara autenticei religiozități, acest personaj va confunda credința în zeul transcendenței cu încrederea deplină în zeul fabricat de impulsiunile și imperativele sale imanente, în idolul ce împrumută doar numele realei Divinități, fiind doar o utopică plăsmuire menită să justifice ipocrit negativitatea de substanță, vicierea profundă a lăuntricului sufletesc. La fel cum diferă strălucirea spirituală de cea solară, tot astfel și acest întuneric al
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
non-religioasă își manifestă, adesea, tensiunile vicierii și idolatriei damnând, paradoxal, Divinitatea în numele distorsionat al acesteia, respingând, din autosuficiența fals-cunoscătoare, credința autentică ce descoperă însoțirea omului de către zeu, refuzând încrederea catarhică în transcendența reală și acceptând, în schimb, aderarea la voluptățile imanentului, aderare ce se petrece sub masca înșelătoare care imită virtutea deschizătoare spre divin. Evocând, din nou, dimensiunea teologală a creștinismului, vom afla această conștiință nocturnă non-religioasă în acțiunea sa de virulentă, combativă damnare a zeului în numele falsificat și imanentizat al
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
avataruri de infern. Surd la zumzetul istoric uman și mut în a răspunde insultei mundane, pășeșete pe lespezile propriului coridor asemeni zeului ce este mai prezent în propria absență. Generându-și acea sferă ce-l înconjoară, Divinitate în transcendent și imanent deopotrivă, se așează pe cruce și se stinge precum o stea înainte de explozia întru lumină. Mărturisindu-și acea divină prezență în propria absență prin expresia Dumnezeul meu, Dumneuezul meu, pentru ce m-ai părăsit?, El confirmă faptul că nu poate
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
reprezentată de Apocalipsa lui Ioan Teologul, text-imagine de referință pentru interpretarea și asumarea creștină a finalului de lume. Revelația oferită aici omenirii vestește, asemeni menționărilor cristice despre sfârșitul lumii, trei faze succesive ale acestui final universal: întâmplările dramatice prevestitoare, spargerea imanentului și paralizarea mistică a istoriei prin apariția transcendentă a Divinității și Judecata de Apoi. Dar ce înseamnă că această revelație pe care a primit-o înălțimea spirituală a lui Ioan este dăruită omenirii, ce reprezintă o asemenea donare profetică a
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
în jurul cărora se construiau comunitățile primilor creștini. Plecând dinspre necesitatea consolidării temeiurilor primare ale creștinătății prin stabilizarea întru credință și virtute a acestor comunități, el inaugurează seria descrierilor alegorice ale evenimentelor premergătoare stopării finale a istoriei prin erupția Divinității în imanent și stingerea transcendentă a timpului. Etapa de tranzitare spre acest demers al evocării momentelor cataclismice ce vor preceda căderea definitivă a fluxului temporal prin apariția divină ar putea fi rezumată la două afirmații. Prima ni se arată ca o concluzie
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mă închina chipului fiarei, sortește căderea centrului de greutatea al sufletului meu în infern. Ceea ce rămâne din mine dincoace de icoană, în lumea doar bântuită de influențele demonului, este un eu fără de nume, un simulacru de ființă ce pășește prin imanentul istoriei muribunde avându-și inima dăruită întinderilor de tartar. Abia la final, odată cu judecata divină ce va erupe peste imanent, topindu-i esențele, acest simulacru al existenței mele, acest halou de stinsă palpitația ce mai amintește doar de cel ce-
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
icoană, în lumea doar bântuită de influențele demonului, este un eu fără de nume, un simulacru de ființă ce pășește prin imanentul istoriei muribunde avându-și inima dăruită întinderilor de tartar. Abia la final, odată cu judecata divină ce va erupe peste imanent, topindu-i esențele, acest simulacru al existenței mele, acest halou de stinsă palpitația ce mai amintește doar de cel ce-am fost va coborâ și el treptele spre rugul pedepsitor final. Pănă la acea clipă de contracție și spasm universal
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
demonic evocat de revelațiile lui Isaia: Mă voi sui în cer... mai presus de stelele lui Dumnezeu... pe vârful norilor... voi fi ca Cel Prea Înalt...". Omul se angajează în istorie, postulându-și drept unică țintă construirea stării paradisiace în imanent, inserarea unui eden meșteșugit perfect în spațio-temporal. Acest mecanism de supremă motivație a existenței și meșteșugului terestru a stat la baza tuturor tendințelor utopice. Căderea Babilonului este auto-surparea avântului spre utopie, implozia acestui salt către himera perfecțiunii rostuite în plan
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cu nevăzutul care se află dincolo și totuși se află înăuntru, așa cum William Blake nu a obosit să declare în permanență. Prin "sinfo-pictura" sa poetică, Chatterton a deschis în literatură tocmai acest orizont al fuziunii, și anume dintre transcendent și imanent, dintre văzut și nevăzut, dintre vădit și ascuns, dintre muzică și literă, dintre sunet și culoare, dintre cuvînt și emoție, dintre finit și infinit. În contextul noilor vederi mai tolerante din secolul al XVIII-lea asupra naturii sinuciderii ca "sinucidere
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
la definiția completă a versului liber, iar operă de susținere teoretică a întreprins Ovid Densusianu. Poeți verslibriști români sunt mai ales moderniștii: Arghezi, Bacovia, Adrian Maniu, Blaga, Ion Barbu. În fine, poet el însuși, S. lasă în volumul, postum, Ritm imanent (1971) o selecție foarte riguroasă a creației proprii. Lovinescu îl caracteriza drept un tip de poet intelectual, preocupat să producă emoție artistică printr-un complicat mecanism de condensare a substanțelor în versuri lapidare, aparent enigmatice. De fapt, el anunța ermetismul
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
1971; Versificația modernă, București, 1966; ed. îngr. Viorica Florea, postfață George Muntean, București, 1990; Calistrat Hogaș, București, 1968; Pagini de critică literară, vol. I-II, București, 1968, vol. III-V, îngr. George Muntean, București, 1974-1977; Ion Creangă, București, 1971; Ritm imanent, București, 1971; Studii de literatură universală, îngr. și pref. George Muntean, București, 1973; Eminescu. Arghezi, îngr. și pref. George Muntean, București, 1976; Poezii, îngr. și introd. George Muntean, București, 1982; Poezie și poeți români, îngr. și postfață George Muntean, București
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
noua structură și opera lui Marcel Proust”, Înțelege schimbările ce se produceau În acea perioadă În viziunea narativă. Literatura se construise câteva veacuri, În consecința Renașterii și a sistemelor filosofice raționaliste, pe primatul tipologiei, a „caracterelor” văzute ca un comportament imanent și logic, dintr-o „cauzalitate morală” și printr-o consecvență cvasimecanică. Schimbările esențiale din știință și filosofie, În psihologie mai ales, justificau - susținea Camil Petrescu - modificarea principială a perspectivei romanului. Intensitatea, mobilitatea trebuiau să Înlocuiască determinismul, elocința, calofilia, tipologia strictă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
1789 și 1793, echivalentul primei operații deconstrucționiste istorice ale cărei consecințe, În Franța, mai apar Încă și astăzi. Ceea ce numim postodernitate este una dintre ele : ideea imposibilității Revoluției și Încercarea de a umple locul gol rezervat irumperii unei sacralități așa-zicînd imanente - cu ceva. Antimodernitatea este replica franceză la postmodernitate, venită tîrziu, ce-i drept, dar articulat formulată. Discursul francez despre literatură este unul despre Occidentul contemporan, este unul despre noi. Iar literatura franceză ilustrată În acest volum stă mereu În orizontul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este un supraom În măsura În care refuză din capul locului - ca pe o minciună - ideea oricărei transcendențe a operei. Este ceea ce, În reluare, vor face Noii Romancieri francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel gîndise Marx desființarea claselor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unul de muncă și de depășire, ci un proces de absorbție de semne și de absorbție prin semne. El se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin sfîrșitul transcendenței.“ Literatura pură - anti-literară și anti-« poetică », deci poetică - este un spațiu omogen, imanent. Scriitorii sînt valoroși În măsura În care sînt capabili să nu refere la un « dincolo », ci să absoarbă ca semn orice transcendență. Este un travaliu cît se poate de actual, dar imposibil de dus la sfîrșit. Ieșirea În decor nu este absolută, expresia
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
denotativului („peretele din fund este un perete văruit”), dar În interiorul literaturii. Problema literaturii astăzi nu ține atît de necesitatea unei permanente simulări - ceea ce, pînă la urmă, nu e foarte greu - cît de păstrarea propriei autonomii. Repet, În interior, literatura este imanentă, ea se autoproduce. Dar mecanismul autoproducător trebuie el Însuși să fie menținut deasupra tuturor semnelor, pentru a nu putea fi la rîndu-i recuperat. Cu alte cuvinte, orizontul literaturii trebuie să fie limbajul. În chiar momentul de neatenție În care acesta
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reprezintă o criză a scriiturii literare, ruptă și de realismul burghez, cu efectele lui de real, și de avangarda marxisto-psihanalitică a textului, punctul de fugă al sensului scriiturii, locul În care cititorul nu mai vede nici referință iluzorie, nici producție imanentă ci, oarecum, pe ambele, alternativ, În război: eul care scrie auto-subordonîndu-și enunțurile se opune concepției marxiste a scriiturii: „scriitura textuală” este prezentată de către tel quel-iști, pînă În 1971, ca o formă de „matérialisme sémantique” și ei Încearcă „să demonstreze că
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
excesiv de detalii, naratorul dă ocoluri „misterului” pe care numai „colonia penitenciară Barbagia” ar putea să-l dezlege: a fost Axinte doar un „țăran original” sau „reîncarnarea spiritului lui Avram Iancu”? Artificiu greoi și neinspirat, intenționând să sugereze că spiritul pașoptist, imanent în conștiința românilor ardeleni, poate renaște în orice perioadă marcată de vicisitudini istorice. Reconstituire istorică, cu apel generos la documente, drama Avram Iancu (1995) are și o componentă lirică, dar lipsa de adâncime psihologică și un anume sentimentalism afectează grandoarea
IANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287481_a_288810]
-
de înțelegerea psihologiei persoanei prin trăsături sau de cea care accentuează variabilitatea manifestărilor în diverse contexte. Din punctul de vedere al noilor teorii narative asupra personalității, istoria de viață este prin ea însăși un „construct” care funcționează ca o componentă imanentă, dar și integratoare a personalității (McAdams, 1999Ă. Prin modul narativ de gândire oamenii filtrează și dau sens experienței trăite, istoriei de viață. Istoria unei vieți are întotdeauna un autor care exprimă un punct de vedere. Istoria propriei vieți exprimă punctul
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și Negrilești, cu referire la „punctele principale” ale anchetei, legate de „tipurile antinomice fatalism/activism [acționism] și introversiune/extraversiune”. Răspunsurile obținute sunt analizate după trei criterii: satul, grupa de vârstă și genul interlocutorilor. Concluziile generale indică o „tendință către activismul imanent” în satele vrâncene, cu o „rezumare a transcendenței” la reprezentările de tipul deus otiosus, precum și o opțiune pentru „introversiune” ținând de „teama de a intra în rândul lumii”, „convingerea în incognoscibilitatea sufletului omenesc” sau „dorința de autoconservare”. Ca „mecanisme de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
își are importanța ei, fiindcă Ulise nu este doar un erou vindicativ care răzbună un afront personal, el este acela care exercită justiția și restaurarea instituțiilor fundamentale ale societății civilizate. Astfel, în afară de mila religioasă, morala poveștii introduce perspectiva unei justiții imanente: faptele bune sunt răsplătite, cele rele pedepsite. Fiindcă lipsa de ospitalitate este o dezordine care se cere reparată. Încă și mai importantă este funcția socială atribuită ospitalității. Povestirile prezintă, într-adevăr, o situație paradoxală prin aceea că găzduirea este întotdeauna
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
și-a formulat Saussure ideea de sistem a fost într-un anumit retard față de uriașa descoperire ontologică și epistemologică pe care aceasta o presupune, el a deschis o nouă regiune a existenței, un nou continent cunoașterii. Căci ideea de sistem imanent, 30 închis și formal al limbii și separarea stării de sistem, care este o stare de echilibru, de istoria schimbărilor care l-au produs se află nu numai la orginea structuralismului lingvistic, dar și a structuralismului francez care dă realitate
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
fie sau să nu fie și în manifestarea Ființei în fiind se vădește nu necesitatea, ci libertatea jocului. Tot jocul, fără origine și fără limitări, era fundamentul și pentru filosofia lui Nietzsche. Jn raport cu omul, față de care este atât imanentă, cât și transcendentă, Ființa este destin. In destin, Ființa se desfășoară ca istorie, ceea ce desemnează timpul însuși ca orizont al ei. în definirea Ființei, jocul și destinul sunt inseparabile: jocul este mereu destin, după cum destinul este mereu joc. între Ființă
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
acestei lumi". El desemnează ceea ce este anterior și permite construirea lumii în cunoaștere, respectiv constituirea obiectului în experiență. Modelul ontologic al modernității, întemeiat pe transcendental, a cunoscut două variante distincte. Prima păstrează modelul spațial al transcendenței verticale și îl face imanent distribuind cuplul categorial esență-aparență după metafora spațială a miezului și cojii. în acest caz, principiul este situat ca esență nu în afară 130 și deasupra, ci înăuntru și în centru, adică în profunzime. Cealaltă variantă este mult mai conformă sensului
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]