3,483 matches
-
fie la fel de fascinantă pentru publicul în discuție. La fel s-a întâmplat în secolul XIX cu receptarea de către europeni a spectacolelor americane despre Vestul Sălbatic și la fel se întâmplă cu postul de televiziune american MTV, care pierde teren în fața "imitațiilor" locale. Un expert estimează că "globalizarea culturii populare americane, așa cum o cunoaștem noi astăzi și cum o supunem dezbaterilor, se poate dovedi un fenomen temporar, o chestiune cu impact internațional până în momentul când generează o reacție locală, care verifică ce
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
deduse din diferite tradiții religioase și folclorice, și o latură subiectivă, Întrucât sunt produse autohtone și autonome ale inconștientului suprapersonal” (/50). În vocabularul eliadian, „arhetip” are o semnificație oscilantă Între cea arhaică (platonică) și cea modernă (totalitatea actelor de repetiție, imitație ). Deci una din accepțiunile posibile e și cea psihologică a lui Jung. În acest caz, arhetip Înseamnă „model preformativ al conștiinței, posibilitate categorială a conștiinței” (/50). În semnificația sa mai specifică pentru Eliade, cea istorico - religioasă, termenul de „arhetip” Înseamnă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
inevitabil condiționat de istorie. Orice expresie religioasă nu este deci, decât o mutilare a experienței depline” () . Arhetipul poate fi apreciat ca moment inițial, fundamental al descifrării tuturor structurilor religioase, ontologice. El Întemeiază o serie ale cărei componente sunt tot atâtea imitații, repetări. Structură stabilă, constantă, arhetipul determină acte de imitație, nu mai puțin constante ale unor modele „transumane”, paradigmatice. Deci, se poate aprecia că datorită lor viața umană capătă sens și omul religios se realizează În orizontul său specific: „omul religios
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
deci, decât o mutilare a experienței depline” () . Arhetipul poate fi apreciat ca moment inițial, fundamental al descifrării tuturor structurilor religioase, ontologice. El Întemeiază o serie ale cărei componente sunt tot atâtea imitații, repetări. Structură stabilă, constantă, arhetipul determină acte de imitație, nu mai puțin constante ale unor modele „transumane”, paradigmatice. Deci, se poate aprecia că datorită lor viața umană capătă sens și omul religios se realizează În orizontul său specific: „omul religios tinde periodic către arhetip, către stările „pure”, de aceea
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
care la Jung este doar sugerat și nu explicit formulat (/140). Arhetipul prezidează totalitatea actelor umane: de civilizație și construcție (omul construiește după un arhetip), ale „istoriei exemplare”, instituie evenimentele și ciclurile cosmice, regenerarea lor periodică. Deoarece arhetipul obligă la imitație și repetare, putem vorbi de funcția sa recurentă, și reeditarea unor manifestări din illo tempore, Însăși participarea și afirmarea (asumarea) imitării unor atare modele sunt apte de a revela semnificații care sunt nesfârșite, deoarece inepuizabilă este Însăși cauza generatoare. Raportarea
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
prezent în basme. Dacă lăsăm totuși la o parte o traducere după Perrault, publicată în Convorbiri critice din 1908 și reluată în Schițe nouă, precum și neclasabilul Kir Ianulea ori parodia Dădămult, mai dă-dămult, Caragiale a publicat începând din 1894 Poveste - imitație (Vatra din 1894) și Mama (Universul din 6 martie 1909). A lăsat în manuscris Abu Hasan și o Poveste neterminată. Caragiale le-a inclus pe amândouă în volumul Abu Hasan din 1915. În ciuda observațiilor lipsite de bunăvoință ale criticilor, satul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
adnotațiile lui Caragiale, printre care aceea atât de caracteristică: ,,N.B. cu mare băgare de seamă la tot ce se poate suprima, cât de mult’’. În aceste texte fantasticul se reduce la câteva motive și procedee uzuale, fără solicitarea imaginației. Astfel ,,imitația’’ după Pann utilizează plocatul vrăjit: ,,cine ședea pe el, până să se stingă o scânteie, ajungea unde gândea’’, iconița miraculoasă care poate vindeca muribunzii, oglinda care răsfrânge la mari depărtări. Obiectele uzuale ale miraculosului sunt însă doar elemente pentru dilema
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
supunere a materiei originare la rigorile creației narative, de altfel, ,,basmul nuvelistic’’ constituie o specie pe care, alături de Creangă, în aria literaturii române, scriitorul nostru o ilustrează cu strălucire. Să luăm în discuție de exemplu, pasajul de început din Poveste, Imitație, izbitor, prin concretețea lui analitică și descriptivă, prin prospețimea modului în care funcționează așazisa tehnică a ,,privirii’’. Situat într-un context narativ structurat de aura sacralității, momentul vânătorii ni se prezintă sustrăgându-se metodic oricărei înfiorături mitizante, prezența miracolului ca
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
așa: <<Zi că-i dragoste, și pace ! / Te-a vrăjit ? atât ți-a fost:/ Din pocit, frumos îți face. / Și deștept din ăl mai prost >>’’. 2.3.2. Pseudo-fantasticul Despre modul cum înțelege Caragiale a se conforma, în cursul elaborării ,,imitațiilor’’ sale narative, mai înainte numitei reguli a ,,uitării în model’’, ne putem face o idee limpede reflectând pe marginea celor afirmate de el însuși la începutul ,,anecdotei orientale’’ Pradă de război. Fiind vorba aici despre celebrul Nastratin Hogea, împământenit la
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de exemplu mișcări nefirești ale mâinilor, tropăit, clătinat de pe un picior pe altul, toate aparent fără nici un scop. Uneori aceste activități pot fi destul de ciudate, incluzând mișcări repetitive stereotipe ca și mișcări largi ale mâinilor în aer, grimase bizare sau imitații spasmice ale comportamentului celorlalți, făcute aparent involuntar. În cele din urmă, bolnavii cu catatonie e posibil să prezinte tulburări în vorbire, să devină complet muți sau doar să reproducă spusele altora. Catatonia poate apărea atât în manie, cât și în
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
număr restrâns de cazuri precum cel discutat reprezintă un exemplu important pentru alte unități. Prin urmare, acestea sunt extrem de eficiente în asigurarea reproducerii unui mediu competitiv. Astfel, Waltz recunoaște imediat că modelul neorealist este puternic tocmai pentru că se bazează pe imitația ce decurge din consecințele generative ale anarhiei, și nu pe asumpția comportamentului rațional. Totuși, descrierea socializării realizată de Waltz nu este fără neajunsuri. La începutul dezbaterii privind neorealismul, Ruggie a recunoscut că structura sistemului nu era pe deplin generativă pentru
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
miza lor este de a îmbrățișa vocația creatorului operei. Întoarcerea la operă își găsește legitimitatea în tensiunea dintre existența ei factuală și punerea originală în scenă. Se schițează un model pur de actor, la care tind să se conformeze, prin imitație, celelalte tipuri de interpreți de scenă (Paradeise, 1998). Dirijorii constituie "impulsuri" inițiale și marchează o dată înscriindu-și munca într-o devenire istorică a operei. La rândul lor, printr-un proces de echivalență, ei devin autori de renume internațional (Herbert von
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
atitudinea contemplativă este "trebuința spiritului de a privi cât mai critic lucrurile așa cum sunt date"). Contemplația este viziunea întregii noastre ideații, sprijinită de imagini, concepte, dorințe. Principalele elemente constitutive sunt memoria și imaginația. În contemplație suntem noi înșine și nicio imitație a celorlalți nu poate să schimbe sau să sporească adevărul nostru. Spre deosebire de acțiunea practică, prin contemplație se exercită o activitate spirituală discriminând din viața noastră interioară ceea ce este mai valoros și mai necesar. Armonia este elementul ce intermediază contemplația și
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
niște biftecuri", era un anticarnal, arta lui fiind indisolubil legată de natură prin anularea deosebirii dintre frumosul natural și frumosul artistic (P. Comarnescu). Obiecțiile lui Brâncuși împotriva lui Michelangelo erau legate de faptul că întoarcerea la modelul antic era pastișă, imitație, lipsă de autenticitate. Convingerea lui Rodin era că frumusețea este caracter și expresie și nu există nimic în natură care să aibă mai mult caracter sau mai multă frumusețe decât corpul uman. A redat corpul femeii cu o remarcabilă știință
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
oamenilor este de a fi lăudați pentru ceea ce fac în profesia lor. Tendința de a ajunge mai sus cu orice preț este frecventă. Explicarea snobismului, exclusiv prin vanitate, conduce spre o interpretare insuficientă. Snobul dorește o atmosferă mai înaltă prin imitație estetică. Această dorință este puternică și asigură de multe ori succesul accederii printre cei puțini și aleși sub raportul asemănării, al imitației. Este dorința de a pătrunde în cercuri pe care el le vede superioare, prin maniere, gesturi, eleganță, prin
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
frecventă. Explicarea snobismului, exclusiv prin vanitate, conduce spre o interpretare insuficientă. Snobul dorește o atmosferă mai înaltă prin imitație estetică. Această dorință este puternică și asigură de multe ori succesul accederii printre cei puțini și aleși sub raportul asemănării, al imitației. Este dorința de a pătrunde în cercuri pe care el le vede superioare, prin maniere, gesturi, eleganță, prin modul de susținere a conversației. Categoria cea mai tipică de snobism presupune o ambiție gratuită, pusă în serviciul va-nității de a se
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
consemnării. În schimb, în paginile acestea există o dublă mișcare: pietatea, care este o formă a supunerii fără condiții și care deplasează accentele de pe tine pe celălalt, se retrage treptat, făcând loc unei căutări care reorientează întregul scenariu și transformă imitația și admirația într-o diversiune menită să ducă la instaurarea unui nou eu. Acest orgoliu, păgân și modern deopotrivă, generează un tip de mister în care eul primitor nu se livrează decât în vederea găsirii sale. A apărut astăzi vorbirea pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cum s-a spus, o suită de note de subsol la filozofia lui, ci cu totul altceva, un viraj extrem, artificiul "gîndirii pure", o abstracție nefericită care a început cu Aristotel și a culminat cu idealismul german. Limbajul natural și imitația lui literară, care la Platon exista sub forma "dialogului", a fost spulberat și în locul lui a apărut "limbajul filozofiei", care a creat automat o disciplină, a prescris un timp necesar pentru deprinderea lui și i-a dat totodată filozofiei un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rândul lui firesc. El nu era poluat de prejudecata "culturii" și, mai ales, nu era lucrat ca stil. Nu exista, pe de o parte, un conținut care trebuia comunicat și, pe de alta, o formă conștientizată în sine, născută prin imitații și adaptări succesive, și devenită importantă pentru ea însăși, adorată și cultivată ca simplă îmbinare de cuvinte, ca marcă inconfundabilă a persoanei devenite autor, care se oglindește impudic în combinațiile sale verbale și care de fapt nu are de spus
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fi clasică chiar, ceea ce un francez n-ar admite niciodată. De aceea farsele lui Moliere sunt clasice, pe când dramele lui Racine și Corneille, și cum se mai numesc acei iluștri mergători pe catalici, nu sunt de fel clasice, ci niște imitații slabe și greșite ale tragediei antice. Moliere n-au avut un alt profesor decât natura, de aceea e clasic în farsele sale chiar. De aceea adăugăm un sfat care, urmat fiind, credem c-ar avea consecințe bune atât pentru tinerii
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
toți dormitează în păcate moștenite, fără ca lumea să se preocupe mult de ei... când iată că apare un revizor și toate aceste plante s-arată pline, greoaie, de-a dreptul pe scenă și cunoști că nu-i între ei nici o imitație în carton, nici un caracter afectat - răutatea și înjosirea omenească s-arată așa cum sunt, și râdem de ele. râdem și... după opinia {EminescuOpIX 283} unora adevărata comedie trebuie să te facă melancolic... ne întristăm. Acesta este efectul piesei lui Gogol, ca
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-o monedă poloneză, din 1507, de la Sigismund I (1506-1548); -un solidus, din 1658, de la Radu Mihnea (1658-1659); -monede emise de Dabija Vodă (1661-1665), din care două exemplare aflate în colecția autorului și alte câteva la Muzeul tecucean; -sute de monede, imitații și originale, emisiuni suedeze, poloneze, germane, cu numele monarhilor emitenți precum: Cristina, Gustav al II-lea Adolf, Carol al Xl-lea, George Wilhelm, Friedrich Wilhelm, deci care se înșiruie din 1611 până în 1697 (exceptând moneda din 1507, singura din argint și
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
vedem cum puterea militară a statelor sau grupurilor de state mai mici și mai puțin puternice va crește mai repede sau va scădea mai lent decît cea a celor mari și puternice. Și ar trebui să ne așteptăm la o imitație pe scară largă între statele competitoare [...] Socializarea statelor nonconformiste se va realiza într-un ritm determinat de măsura implicării lor în sistem". (Waltz 1979: 124, 128) Cu alte cuvinte, teoria nu explică aici doar rezultatul acțiunii statului, care se știe
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
este limba. Mead a conceput procesul socializării ca o secvență de etape prin care oamenii își dezvoltă capacitățile sociale care îi fac capabili să-și coordoneze comportamentul cu alții. La începutul procesului socializării, copiii mici sunt capabili numai de o imitație simplă. Aceștia mimează alți oameni deoarece făcând așa sunt recompensați cu mâncare sau li se dă atenție. Pe măsură ce copilul crește, imitația este dată la o parte de simulare, lucru ce marchează intrarea în etapa rolului, când copilul începe să interpreteze
Sociologie generală by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
fac capabili să-și coordoneze comportamentul cu alții. La începutul procesului socializării, copiii mici sunt capabili numai de o imitație simplă. Aceștia mimează alți oameni deoarece făcând așa sunt recompensați cu mâncare sau li se dă atenție. Pe măsură ce copilul crește, imitația este dată la o parte de simulare, lucru ce marchează intrarea în etapa rolului, când copilul începe să interpreteze rolurile altor oameni. De exemplu, aceștia își trag jucăriile ca și cum ar fi șoferi de camioane sau se manifestă ca un polițist
Sociologie generală by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]