2,937 matches
-
căruia servitorii Îi găseau o neliniștitoare asemănare cu Rasputin, personaj foarte popular În epocă. Cărțile din bibliotecă apăreau În mod constant fie rearanjate, fie Întoarse pe dos. Exista o Încăpere la etajul al treilea, un dormitor nefolosit ca urmare a inexplicabilelor pete de umezeală ce răsăreau din pereți și păreau să alcătuiască chipuri șterse, unde florile proaspete se ofileau În cîteva minute și se puteau auzi Întotdeauna muște zburătăcind, cu toate că era imposibil să le zărești. Bucătăresele asigurau că anumite articole, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca stiloul să mă călăuzească. În mîna mea, stiloul n-avea nimic de zis. Am invocat zadarnic cuvintele pe care voiam să i le ofer Nuriei Monfort și am fost incapabil să scriu ori să simt ceva, În afară de groaza aceea inexplicabilă a absenței sale, de a o ști pierdută, smulsă din rădăcini. Am știut că, Într-o zi, avea să se Întoarcă la mine, peste luni sau peste ani, că aveam să-i port mereu amintirea În atingerea unui străin, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Irenei Marceau, care, vrînd-nevrînd, cerșeau afecțiune. Știu doar că acele două săptămîni petrecute cu Julián au fost singurul moment din viața mea cînd am simțit, În sfîrșit, că eram eu Însămi, cînd am Înțeles, cu acea limpezime absurdă a lucrurilor inexplicabile, că nu voi putea iubi nicicînd un alt bărbat așa cum Îl iubeam pe Julián, chiar dacă Îmi voi petrece restul zilelor Încercînd s-o fac. Într-o zi, Julián a rămas adormit În brațele mele, epuizat. Cu o după-amiază În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai Înainte Își dresese fața folosind un aparat de ras electric, care tremura În mâna lui?! „Persoanele combative și rezistente cad, de obicei, În apatii care le sleiesc puterile. Cei dinamici și activi simt În anumite zone neliniști și spaime inexplicabile.” Medicul nu era de felul lui nici dinamic, nici activ, și atunci de unde izvorau aceste spaime? Cât privește apatia lui, aceasta, desigur, se datora În mare interminabilelor discuții de la Corso. Nu cumva Noimann Încercase să „scape”, eufemistic spus, de propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la o serbare ce se dăduse la ei la Casa de copii din Sinaia și la care participaseră elevi din mai toată țara. Ea recitase atunci o poezie și pronunțase atât de ciudat unele cuvinte românești Încât, În mod aproape inexplicabil, Zare găsise de cuviință să se Îndrăgostească de ea. O chema, de fapt, Ana Szasz și abia În timp ce Zare, În a doua parte a serviciului său militar, se află pe un șantier În Dobrogea, ea găsește timp să-i dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cu straturi proaspete pe care o traversați amândoi până ajungeți pe prispă. Bătrânul se oprește puțin Înainte de a urca treptele și privește cerul. Ca și tine, e convins că se apropie o furtună neobișnuită, o furtună ca-n timpul verii, inexplicabilă În această parte a lunii aprilie. Vă așezați pe două scaune joase de lemn, taburete lucrate la tâmplar și nu cumpărate de la magazinul de mobile. Prispa e destul de largă și pe ea Încape ușor o masă mare cu două scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
povestit și, iată, acum, dintr-o dată prilejul tematic era În favoarea lor; și ei trecuseră prin război. Cei câțiva băietani, unii de o vârstă cu Gelu, alții chiar mai mici, obișnuiau să ciulească urechea ori de câte ori se povestea despre război; o plăcere inexplicabilă le colora imediat fețele. Asta așteptau și acum să se Întâmple. Oricum, se aflau În fața unei Întâmplări mai puțin comune pentru ei. De obicei nimeni nu se apuca să vorbească despre război la simpla cerere a unui copil. Filmele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
făcuse pe acolo un mare număr de minuni. Nici nu putea fi numită lăudăroșenia vorbăria lui continuă, era mai degrabă o performanță; la un concurs de ocupat atenția directorilor cu fleacuri ar fi ieșit primul. Acum Însă făcea o pauză inexplicabil de lungă, iar trenul Întârzia să se pună În mișcare. Subalternul ar fi putut să vorbească despre trenuri și locomotive, dar acesta părea un subiect epuizat, povestise deja o catastrofă feroviară „care i se Întâmplase chiar lui, adică În familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
străduțe printre blocurile vechi, cenușii și masive, până când avu În față o deschidere destul de largă spre cer. Totul era acum Întunecat, soarele scăpătase sub linia orizontului, dar reuși să recunoască spărtura rotundă din mijlocul uriaș și descoperi că aceasta rămăsese, inexplicabil, tot albă. Cum merge după aceea fără să se Întrebe Încotro sau de ce, pata albă și strălucitoare Îi rămânea tot timpul În centrul câmpului vizual. Putea fi o simplă remanență a retinei, dar acum toate faptele pe care și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
plasarea ei ar Întregi plastic imaginea acelui perete. Cere bătrânului un ștergar și se duce din nou la fântână să se spele pe mâini și pe față cu apa rămasă În găleata de lemn de pe ghizd. Ceața s-a ridicat inexplicabil de rapid, dar soarele deja a apus dincolo de creasta pietroasă a muntelui. Dealul din spatele mânăstirii pare ceva mai Întunecat acum, iar pe drumul ce-l Înconjură, pentru a ajunge În partea dinspre pădure a satului, o siluetă neagră, probabil a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
faptul că m-am dus la Întâlnire, peste o săptămână, e un semn de dependență severă. Am aflat curând că Courtney avusese dreptate. Toate fetele celelalte erau deștepte, branșate și interesante fiecare În felul ei, dar toate adorau În mod inexplicabil romanele sentimentale. În afară de o pereche de surori gemene, nu erau prietene sau colege În viața din afară; toate nimeriseră În grup cam la fel ca mine. Am fost surprinsă și oarecum Încântată să aflu că eu eram singura care-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ce facem, domnule căpitan? - au întrebat Dumitru și comandantul grupei de avangardă într-un glas. Ca trezit dintr-un vis, căpitanul a chemat radistul: ― Ordonați, domnule căpitan. ― Cum ți s-a părut ultima radiogramă primită de la divizie? ― Cu multe pauze inexplicabile. Conținutul îl aveți la dumneavoastră, domnule căpitan. Căpitanul a scos radiograma din porthartă și a recitit-o de mai multe ori. ― În ordin ni se indică exact drumul pe care l-am parcurs de pe pozițiile noastre până aici. Cei din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și de același timp, căci ne eram străine. În 1997 Ioana deschidea o expoziție de pictură în sala Auditorium din București, în 2001 publica la Editura Domino din Iași cartea de amintiri Sergiu, altfel. Veștile despre aceste evenimente, în mod inexplicabil, n-au ajuns până la mine, am auzit despre toate mult mai târziu. În schimb, mama1, pe la sfârșitul anilor ’90, a aflat prin Alexandru Paleologu că Ioana revenise în țară și dorea s-o întâlnească. S-a întors din acea vizită
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află În inima ta! spuse o voce bărbătească, În spatele lui Ștefănel. Tânărul se Întoarse uimit și văzu un călugăr chinez aproape de aceeași vârstă, ras În cap, care Îl privea cu o veselie inexplicabilă. - Asta scrie pe rama oglinzii, spuse călugărul. Văd că citeai de multă vreme. E o oglindă japoneză. O kagami. Dar același lucru e scris și pe unele oglinzi chinezești. - Nu vorbești În chineză, ci În mongolă, observă Ștefănel. De unde știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din ce În ce mai obosit. Se lăsă din nou liniștea. Erina se gândi că, poate, nu ceea ce spusese era important. Că nu alesese bine nici cuvintele, nici momentul. Că totul era mult mai complicat decât putuse ea exprima. Că simțea o spaimă adâncă, inexplicabilă. Că Îl visase Întins În zăpadă, Într-o baltă de sânge. Și că, oricum ar fi luat acest vis, el nu vestea nimic bun. Se Întoarse spre Cosmin, ca să-și ceară iertare pentru tot ce spusese. Dar Cosmin adormise. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de pe cal. Fără să mai aștepte un nou atac, roti și brațul stâng, proiectând al doilea buzdugan În pieptul altui luptător, pe care forța izbiturii Îl aruncă la cinci pași În spatele calului. Apoi ridică mâinile și strigă, cu o veselie inexplicabilă: - Hei! Pietro! Mai vreau trei buzdugane! Cei trei Apărători Îl aduseră În fața căpitanului Oană, care Îl primi Încruntat, dar nu reuși să reziste bunei dispoziții a fiului său. - Râzi de parcă ai fi scăpat din atac, Îi reproșă căpitanul. În condiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
victoriei Moldovei. Dar războiul era departe de a se fi Încheiat. Păstrând ca vârf de atac grupul Apărătorilor, călărimile domnești goneau În urmărirea lui Eminek, care avea, Încă, o oaste superioară numeric. Pentru Oană, această retragere era, În mare măsură, inexplicabilă. Tătarii Crimeii se puteau apăra foarte bine pe un alt aliniament, fără să aibă nevoie de această goană nebună spre sud. De ce spre sud? - Vadul Prutului... Își dădu seama, uluit, Oană. Eminek nu vrea să lupte, ci vrea să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mii... Nu știu... În urma lor sosesc călăreți. Departe, spre Cetatea de Scaun, sunt niște care. Cred că aduc artilerie. Căpitanul privi În depărtare, dar nu văzu decât ceață. O ceață care Începea să devină, parcă, roșie. Avea o senzație ciudată, inexplicabilă. - Spune... Erina Întârzie răspunsul. Se ridicase În șa, cu ochii ațintiți spre miazăzi. - Spune, Erina... repetă căpitanul. Nu văd până acolo, dar, din câte aud, atacul vânătorilor a zdrobit avangarda spahiilor. Undeva, departe, bat clopote. - Bat, Cosmin... E Sfânta Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
blochează cu buzduganul, face un pas la stânga, lovește cu spada, nimerește În platoșă, rotește brațul stâng... - Așa, copile... - Izbește cu buzduganul... din capul achingiului nu mai ramâne nimic... creieri Împrăștiați pe jos... - Are copilul ăsta o forță În brațe... absolut inexplicabilă... - Poate de la pictură... Încercă să glumească Erina. - Da... așa spunea și el... - Un grup de câteva zeci de spahii Îi taie drumul lui Amir. Calul face un salt. Trece peste câțiva. Ceilalți Îl urmăresc... Nu... calul lui Amir e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
oaste nu se mai putea ridica pentru eliberarea țării de otomani. Prin urmare, tot ceea ce știau deja turcii despre felul de a lupta al Moldovei era schimbat. Și, În sfâșit, sosi și ultimul semnal, care arăta că totul devenea absolut inexplicabil. Apărătorii În avangarda cavaleriei, atac În vârf de lance! Pietro lăsă frâul calului și Îl privi, siderat, pe Ștefănel. Nici o trăsătură nu se clintise pe fața tânărului luptător. Dar privirea lui albastră spunea totul. Că aceasta era singura soluție. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unui ienicer care abia apucase să ridice iataganul. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! porunci Ștefănel. Săgeți lateral, respingeți Încercuirea! Știa, fără să privească, că, În dreapta lui, Alexandru lupta bine, chiar mai bine decât se așteptase. Avea În brațe o forță inexplicabilă, iar lecțiile de scrimă de la Veneția și experiența de luptă din Moldova Își spuneau deja cuvântul. Ștefănel era mândru de fratele lui, pe care Îl crezuse fără apărare. Dar, după ce Îl văzuse răsturnând un spahiu cu cal cu tot dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de flote constituie realități istorice, În ciuda aerului de „magie” pe care ele le Îmbracă În romanul de față. Cele două mari flote mongole s-au scufundat În anii 1274 și 1281, din cauza unor furtuni pe cât de necruțătoare, pe atât de inexplicabile. La rândul ei, flota turcească pornită În august 1476 spre Moldova s-a scufundat și ea, fără nici un supraviețuitor. Momentul este descris astfel de Nicolae Iorga: „Pe marea albastră așteptau corăbiile cu pânze, luntrile ca să treacă Înapoi pe Împăratul neînvins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
urlă de durere. Imelda țipă, fuge să se adăpostească și cade fulgerată, izbindu-se de trunchiul unui copac. Totul este oribil. Toți intră în panică. Pran urmărește scena cu gura deschisă. În spatele lui, fotograful își ține respirația, apoi, în mod inexplicabil, face un salt înainte, poate se gândește chiar să facă o fotografie. În clipa aceea, este atins de un glonte rătăcit și cade la pământ pe o grămadă instabilă de crengi. Birch mai lansează o rachetă luminoasă spre cer și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dar care îl nega. Era a lui de drept. Era imposibil. Imposibil. Gelozia lui deveni un fel de ființă vie. Europenii s-au încrucișat cu fiecare rasă umană cunoscută pe parcursul cuceririi lumii. Încrucișarea între rase, a dus la o masă inexplicabilă de oameni amestecați, cum se întâmplă cu câinii din stradă sau pisicile de pe acoperișuri. Fututul. Rostește cuvântul cu gura ta roșie. Cu buza de jos atinge-ți dinții, o vocală răsuflată scurgându-se cu un pocnet surd din gâtul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dar curând află că felul în care arată și accentul, nu sunt de ajuns. Mai este și problema mirosului, de exemplu. Ca toată lumea, Bobby s-a mirat întotdeauna de războiul încrâncenat dus de englezi împotriva artei culinare tradiționale, preferința lor inexplicabilă pentru carnea fără gust, legumele fără mirodenii și amestecurile îndulcite de făină și grăsime. O discuție cu un ofițer de marină, i-a relevat efectele colaterale ale unei diete fără usturoi și ceapă. Bobby se pretinde un om influent, moștenitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]