1,416 matches
-
story; cel de-al doilea, într-un raport să-i spunem de opoziție cu primul, provenind și din eng. story). De cum am rezolvat-o, după experimente uneori năucitoare, dă seama tabelul de mai jos: Aristotel logos mythos Forster. 1927 istorie intrigă Weinrich. 1964 univers narat univers comentat Șklovski. 1965 fabulă subiect Todorov. 1966 istorie discurs Ricardou. 1967 ficțiune narație Benveniste. 1971 istorie discurs Genette. 1972 istorie povestire narație Bal. 1977 istorie povestire text narativ Chatman. 1978 istorie discurs Genette. 1980 istorie
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
înlăuntrul parantezelor; un asterisc (*) arată că un element poate fi repetat; iar simbolul + se referă la combinarea de elemente în ordine secvențială: (1) Povestire → Mediu înconjurător + Temă + Intrigă + Rezolvare (2) Mediu înconjurător → Personaje + Locație + Timp (3) Temă → (Eveniment)* + Scop (4) Intrigă → Episod* (5) Episod → Scop secundar + Încercare* + Rezultat (6) Probă → Eveniment* Episod (7) Rezultat → Eveniment* Stare (8) Rezolvare → Eveniment* Stare (9) Scop secundar Scop → Stare dorită Personaje (10) Locație → Stare Timp ¶Dezvoltate de cercetătorii psihologiei cognitive și ai inteligenței artificiale, gramaticile
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
o narațiune-cadru pe care nu o povestește). Invers, în Gil Blas, naratorul este homodiegetic și extradiegetic (își spune propria povestire, dar, ca narator, nu face parte din nici o diegeză). ¶Genette 1980, 1983; Lanser 1981; Rimmon 1976. Vezi și NIVEL DIEGETIC. intrigă [plot/intrigue]. 1. Întîmplările principale dintr-o NARAȚIUNE; conturul situațiilor și evenimentelor (considerate a fi distincte de PERSONAJELE implicate în ele sau de TEMELE ilustrate de ele). Aceste întîmplări pot constitui o structură ale cărei părți principale sînt caracterizabile în raport cu
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Chatman 1978; Crane 1952; Egan 1978; Forster 1927 [1963]; N. Friedman 1955a, 1975; Frye 1957 [1972]; Martin 1986; O'Grady 1965; Pavel 1985; Ricoeur 1984; Scholes, Kellogg 1966¸ Shklovsky 1965b [1975]; Tomashevsky 1965 [1973]. Vezi și INTRIGĂ DUBLĂ, TIPOLOGIA INTRIGII, INTRIGĂ SECUNDARĂ. intrigă dublă [double plot]. O INTRIGĂ ce presupune două ACȚIUNI concurente de importanță (mai mult sau mai puțin) egală. ¶Empson 1960. Vezi și CONTRAINTRIGĂ, INTRIGĂ SECUNDARĂ. intrigă episodică [episodic plot]. O INTRIGĂ neliniară; o intrigă în care nu există
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Kellogg 1966¸ Shklovsky 1965b [1975]; Tomashevsky 1965 [1973]. Vezi și INTRIGĂ DUBLĂ, TIPOLOGIA INTRIGII, INTRIGĂ SECUNDARĂ. intrigă dublă [double plot]. O INTRIGĂ ce presupune două ACȚIUNI concurente de importanță (mai mult sau mai puțin) egală. ¶Empson 1960. Vezi și CONTRAINTRIGĂ, INTRIGĂ SECUNDARĂ. intrigă episodică [episodic plot]. O INTRIGĂ neliniară; o intrigă în care nu există o puternică continuitate cauzală între un EVENIMENT sau EPISOD și cel învecinat; o intrigă ale cărei elemente sau episoade nu au o legătură necesară sau probabilă
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
elemente sau episoade nu au o legătură necesară sau probabilă între ele. ¶Aristotle 1968 [1965]; Brooks, Warren 1959. intrigă exterioară [external plot]. O INTRIGĂ bazată pe evenimente și trăiri exterioare, ca în povestirile de aventuri. H. James 1972. Vezi și INTRIGĂ INTERNĂ. intrigă internă [internal plot]. O INTRIGĂ ce pune accent pe sentimente și trăiri, ca în romanele psihologice. H. James 1972. Vezi și INTRIGĂ EXTERIOARĂ. intrigă secundară [subplot]. Un set unificat de acțiuni coincizînd cu INTRIGA (principală), dar subordonată lor
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
bazată pe evenimente și trăiri exterioare, ca în povestirile de aventuri. H. James 1972. Vezi și INTRIGĂ INTERNĂ. intrigă internă [internal plot]. O INTRIGĂ ce pune accent pe sentimente și trăiri, ca în romanele psihologice. H. James 1972. Vezi și INTRIGĂ EXTERIOARĂ. intrigă secundară [subplot]. Un set unificat de acțiuni coincizînd cu INTRIGA (principală), dar subordonată lor. ¶Souvage 1965. Vezi și INTRIGĂ DUBLĂ. intruziune auctorială [author's intrusion]. 1. O intervenție a NARATORULUI sub forma unui comentariu al situațiilor și evenimentelor
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
plot]. O INTRIGĂ ce pune accent pe sentimente și trăiri, ca în romanele psihologice. H. James 1972. Vezi și INTRIGĂ EXTERIOARĂ. intrigă secundară [subplot]. Un set unificat de acțiuni coincizînd cu INTRIGA (principală), dar subordonată lor. ¶Souvage 1965. Vezi și INTRIGĂ DUBLĂ. intruziune auctorială [author's intrusion]. 1. O intervenție a NARATORULUI sub forma unui comentariu al situațiilor și evenimentelor prezentate, al prezentării sau contextului lor; un excurs sub formă de comentariu venind dinspre narator (Blin): "Nu știu, observînd în treacăt
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
imitația unei acțiuni (mimēsis praxeōs) folosind mijloace lingvistice și adoptînd unul din cele trei moduri. Într-o analiză a Poeticii lui Aristotel și a relevanței sale pentru înțelegerea narațiunii, Ricoeur dezvoltă un model tripartit al mimesisului ca imitație prin care INTRIGA, ce oferă mijloacele care ne permit să înțelegem și să dăm un sens timpului uman, e văzută ca o configurație temporală mediind între timpul prefigurat în cîmp practic (cîmpul vieții și acțiunii umane) și timpul re-figurat prin receptarea narațiunii. ¶Poate
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
-lea, trăsăturile Parizienei au fost fixate în diferite fiziologii. La o privire mai profundă, se observă imediat că prestigiul subiectului Parizienei a fost exploatat de o literatura de circulație largă (istorii moralizatoare, exerciții practice de naturalism etc.) cu denumiri care intrigă: Leș Parisiennes fatales (Edouard Cavailhon, 1889), Celles qui osent (René Maizeroy, 1883), Une femme fin du siècle (Henri Datin,1893) și altele. Ca personaj artistic, Pariziana nu a devenit subiect de cercetare. Bineînțeles, vom găsi diferite aspecte ale Parizienei abordate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
expresivitatea sunt semnele în care se recunoaște teatralitatea, în general [v.Pavis, 1991, p.365] și cea a Parizienei, în special. Strategiile de vizualizare a Parizienei sunt multiple: comportamentul, vestimentația, discursul, spațiile, ocupațiile. Femeia pariziana oferă un spectacol total că intrigă (de tip dramatic), acțiune (organizată că "lovituri de teatru"), portret (spectaculos), comportament (emfatic), receptare (epatarea spectatorului). Pariziana prezintă indici evidenți de teatralitate și invită la o receptare că o reprezentație bine montată. Creativitatea Parizienei se dezvăluie prin constituirea vieții sale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
unei decizii legale. Toate detaliile sunt bine regizate, inclusiv invitarea rudelor și a portăresei în calitate de martor. Astfel, adulterul și în special lipsa unei legi asupra divorțului în Franța (spre deosebire de țările anglo-saxone) pe parcursul aproape întregului secol al XIX-lea schimba schemă, intrigă romanesca și relațiile dintre personaje. În această perioadă de tranziție, de prefaceri rapide, de ascensiuni grăbite, rolul și destinul femeii se schimbă decisiv. 2.2. Stratageme de afirmare ale Parizienei: transcendere a stereotipiei Mediul social și privat din toate timpurile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
amour" [Maupassant, La parure et autres contes parisiens, p.221]. Scenele arhetipale ale pasiunii nu sunt doar simple artificii sau stereotipuri, ele marchează întreaga istorie a românului, mai ales a celui de dragoste. Fazele relației tradiționale includ: întâlnirea, cucerirea romantică, intrigă palpitanta, explicarea și despărțirea banală 303. Dragostea, în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, constată contesă Dash [p.278], a cunoscut un regres în dinamică să, românele se reduc tot mai mult la două capitole: prefață și epilogul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
că l-a auzit pe viu răsunând în amfiteatrul Sorbonei, literatul român nu reține decât - eronat - indicarea limbii ca factor determinant al națiunii. Trecute cu vederea sunt ideile percutante care i-au impresionat puternic pe contemporani și continuă să îi intrige pe analiștii actuali ai naționalismului, ca de pildă: concepția voluntaristă a națiunii ca "plebiscit zilnic" (Renan, 1990, p. 19), esențialitatea uitării istorice în crearea națiunii (p. 11) sau definiția idealistă a națiunii ca "principiu spiritual" (p. 19) și ca solidaritate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Abraham. Avem o întragă enciclopedie a cuplului în discursul femeii. Suntem de acord cu observația potrivit căreia „solilocviulul târgoveței din Bath nu este unul transparent cum ar părea la o lectură superficială: el cere o privire în profunzime, uimește și intrigă cititorul, oferă prilejul unor interpretări diferite, creează, deși este un monolog, efectul de dialog între personaj și cititor.”294 Târgoveața recunoaște superioritatea fecioriei - atât de lăudată, căutată și glorificată într un Ev Mediu mistic și nebulos, dar o justifică doar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fi chiar verificat, oferă locutorului un feed-back direct, imediat, care nu are loc în cazul textului scris.345 „Nevasta își pune întrebări și încearcă să găsească citate relevante care să-i susțină părerile, și acei dintre noi care nu sunt intrigați de blasfemia ei, îi admiră rezistența și tenacitatea și curajul.”346 Puterea limbajului dovedește la târgoveața din Bath un lucru aproape paradoxal: nu construiește, ci distruge.347 Personajele feminine se disting în opera chauceriană tocmai prin puterea de a vorbi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
intervine din nou salvator, un glas ceresc dezvăluie minciuna, cavalerul invidios este pedepsit, regele ținutului, Alla, o ia de soție după asistarea la această minune și acceptă creștinismul. Din nou misiunea eroinei pare împlinită, aproape de finalizare, cu toate acestea, noi intrigi vin să completeze și să îmbogățească firul epic. Soacra este, și în această nouă situație, factorul antagonic, negativ, ca și cum naratorul nu ar dispune de alte resurse imaginative în conturarea unor noi situații inedite, reluând tipare utilizate anterior în spațiul narațiunii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
afirmă direct, spontan și fără limite independența. Donna demonicata este malefică doar prin nesupunere, prin dorința de a sparge rigidele bariere instaurate între genuri, de a dobândi un loc distinct alături de partenerul ei de viața. De aceea înspăimântă și uimește, intrigă și stârnește controverse. Nu are nicio urmă de regret, de pietate falsă, este sinceră și dezinvoltă, voluntară și inteligentă, iar „monstruozitatea” libertății afișate și a conceptelor de viață propovăduite tinde către firesc, către normal, către individualizarea feminină atât de dorită
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
celor din jur, care-i compătimesc soarta de a trăi cu un nerod. Deși oarecum crudă și insensibilă, față de insistențele lui Avesalon, ironică și calculată în încercarea de a-și păstra imaginea unei onorabilități în ochii celorlalți, personajul feminin nu intrigă și nici nu supără, ci devine simpatic, amuzant, pentru că se salvează prin istețime, calitate ce se transformă chiar într-o virtute, de aceea Alison nu este întru-totul imorală. Trădându-și soțul, atunci când acesta este bătrân și necizelat, femeia nu face
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
instrucții riguroase pe care o propunea învățătorul venit de la Viena, a cărui motivație ei nu o puteau de altfel înțelege, ca să nu mai vorbim de indiferența lui față de confort, de bunuri materiale și de plăcerile obișnuite ale vieții, care îi intriga. La Trattenbach și, mai târziu, la Otterthal, un alt sat sărac de munte în care Wittgenstein a funcționat ca învățător, ei erau foarte nemulțumiți îndeosebi pentru că îi reținea după-mesele departe de casă pe elevii mai dotați și motivați. Iar insistența
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
doamnă mascată să dea naștere unui băiețel. Copilul a fost adoptat de către fidelul ministru Colbert și soția sa, însă la vârsta de doi ani a murit din cauza vărsatului de vânt. Relația dintre rege și Louise a mai continuat câțiva ani, intrigând curtea și întristând-o pe regină. Cu toate acestea Ludovic nu era imaginea amantului fidel. După mai mult de patru ani de relație, Regele își găsește o nouă favorită în persoana frumoasei Françoise Athénaïs de Montespan, însă nu pune capăt
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
coana Efimița. De la analiza acestei comedii, Gherea trece la O noapte furtunoasă în care Caragiale dezvoltă germenul din Conu Leonida față cu reacțiunea. Aici critica socială este mai adâncă, acțiunea comediei este vie, personajele se mișcă natural, tipurile sunt vii, intriga extrem de simplă. Totuși, criticul consideră că expresia cea mai înaltă a talentului caragialian se întâlnește în O scrisoare pierdută, o adevărată comedie de moravuri, o valoroasă satiră politicosocială. Analiza personajelor este făcută cu lux de amănunte. Gherea afirmă că Cetățeanul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
ele expresia unui determinism? Pot fi explicate, acceptate ca fiind îndreptățite? Am numit această capacitatea uimitoare a oamenilor de a-și crea și recrea posibilele și imposibilele imaginație zămislitoare de lumi. Posibil. Cuvîntul acesta exprimă o idee veche, care-i intrigă de cînd lumea pe filosofi. Luîndu-l drept sinonim pentru inovație, progres, curaj și libertate, omul modern vede în posibil o valoare certă. Cartea de față nu e însă o apologie a posibilului. Stadiul cercetărilor mele datorează mult ideii de a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pistruiat de atăta dorință și invidie către Pămănt. Se simți uriaș, cuceritor și totuși mic și umil, această pleoapă albastră veșnic închisă care credea în iluzia a cătorva ore de lumină, nu știa că tot în întuneric se afla. Îl intriga, îl dorea și îl ura. Dorea să își simtă tălpile plantate în pămăntul maro și umed nu pe această adiere albă și ușoara ce îl menținea într-o continuă plutire. Conchise că era ferecat între doua lumi și blestemat să
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
instrucții riguroase pe care o propunea învățătorul venit de la Viena, a cărui motivație ei nu o puteau de altfel înțelege, ca să nu mai vorbim de indiferența lui față de confort, de bunuri materiale și de plăcerile obișnuite ale vieții, care îi intriga. La Trattenbach și, mai târziu, la Otterthal, un alt sat sărac de munte în care Wittgenstein a funcționat ca învățător, ei erau foarte nemulțumiți îndeosebi pentru că îi reținea după-mesele departe de casă pe elevii mai dotați și motivați. Iar insistența
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]