1,394 matches
-
patru decenii activează în presa culturală, atât la Radio, cât și în Televiziune, în calitate de istoric de teatru. Cele mai multe colaborări le are la publicațiile „Teatrul”, „Rampa”, „Amfiteatru”, „Viața Studențească”, „Steagul roșu”, „Argeș”, „Azi cultural”, „ABC”. Articolele din revista „Teatrul” cuprind contribuții istoriografice (35), note (149), documente (46), aniversări (29), recenzii (22), interviuri (11), portrete (12), cronică dramatică (41), reportaje și anchete (15), eseuri (49). Între anii 1975 și 1984 publică 150 articole la rubrica „Rampa acum 50 de ani”. În revista „Rampa
Ionuț Niculescu () [Corola-website/Science/306502_a_307831]
-
în teritoriul Daciei antice, până la perioada daco-romană (regatele lui Burebista și Decebal). România nu are nici-o revendicare teritorială asupra părților din regiunile istorice, aparținând statelor vecine. Regiunile istorice populate din punct de vedere etnografic de Români sunt adesea desemnate și istoriografic, în limba română, prin expresia "Țările române", folosită mai ales pentru voievodatele numite de istorici "Principatele Române", iar uneori și pentru cele două state românești actuale în care limba română este oficială și vorbită de majoritatea locuitorilor, anume România (în
Regiuni istorice românești () [Corola-website/Science/302832_a_304161]
-
mental), argumentarea și metoda de prezentare a micro- și macrocosmosului. Savanții dezbat istoriografia pe subiecte gen "Istoriografia catolicismului" sau "Istoriografia islamului timpuriu" ori "Istoriografia chineză", precum și alte abordări specifice, cum ar fi, spre exemplu, istoria politică și istoria socială. Literatura istoriografică s-a dezvoltat accentuat începând cu secolul al XIX-lea, odată cu ascensiunea istoriei academice. Măsura în care istoricii erau influențați de propriile grupuri de interese și, totodată, de concepțiile personale cu privire la țara lor natală este o chestiune mult dezbătută. Interesele
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
scris lucrarea "Cucerirea Constantinopolului", unde căuta să justifice atacul dat de creștinii apuseni împotriva creștinilor răsăriteni. Opera are un stil sobru, fără ornamente inutile, fiind o lucrare bine informată, uneori părtinitoare, latinii fiind uimiți de bogăția Constantinopolului. Este prima lucrare istoriografică în limba franceză. Jean de Joinville (1224/1225- 317), cronicar francez, seneșal de Champagne, ce provine dintr-o familie nobilă; a participat la cruciada a VII-a, devenind un apropiat al regelui Ludovic (1248-1254) și a scris, în limba franceză
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
al-Hassan al-Hamadani din Yemen (m. 945), Abdul Latif al-Baghdadi (1162-1231) și al-Idrisi din Egipt (d. 1251) au dezvoltat metode arheologice elaborate pe care le-au folosit în săpături și cercetări pe situri arheologice antice. Ibn Khaldun (1332-1406) a publicat studiile istoriografice numite Muqaddimah ("Introducere la istoria universală") și Kitab al - I'bar ("Cartea de consiliere"). Muqaddimah a pus bazele observării rolului statelor și a dezbătut ridicarea și căderea civilizațiilor. Autorul a dezvoltat o metodă nouă pentru studiul istoriei și, astfel, Khaldun
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
în crize economice, stagnare demografică, războaie (precum Războiul de 30 de ani sau Războaiele lui Ludovic al XIV-lea). Istoriografia barocă a practicat o istorie relativistă, în sensul că istoricul nu crede că poate relua trecutul, soluția fiind un discurs istoriografic ce ține de sfera moralului și a eticului. Istoria barocului a semnificat exuberanță, morală și erudiție, meritul revenind unor călugări benedictini. Jacques-Benigne Bossuet (n. 27 septembrie 1627- d.12 aprilie 1704) a fost un episcop francez, teolog, orator renumit și
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
scriere a istoriei, cu accent pe istoria economică și pe cea socială, criticând istoria politică și militară. Au propus subiecte ca: demografia, mentalitățile, istoria peisajului, luând în derâdere "istoria-bătălie". Însă preferințele acestora indicau o sensibilitate a membrilor școlii pentru soluțiile istoriografice de stânga, deși îl criticau pe Marx. În 1907-1909, Febvre a publicat câteva articole în ziare socialiste. În 1936 chiar a salutat victoria Frontului Popular în alegeri. Bloch nu a putut face parte din colectivul de redacție datorită originii sale
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
perspectiva filosofiei istoriei marxiste, Rusia nu îndeplinea condițiile pentru desfășurarea revoluției comunise. Lenin a teoretizat posibilitatea revoluției bolșevice prin articolul "Ce-i de făcut?". În cursul secolului XIX istoriografia rusească a fost o istoriografie de nivel european, dominată de modelul istoriografic romantic reprezentat de Karamzin, având tendințe naționaliste. În a doua jumătate a secolului XIX, s-au evidențiat istorici ruși că Soloviov și Klychevsky. Mihail Nicolaevici Pekrovski a scris "Istoria Rusiei din cele mai vechi timpuri", "Scurtă istorie a Rusiei" având
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
legăturile istorice cu Roma. Tema centrală a propagandei era rasismul, iar istoricii susțineau existența raselor superioare, degenerate și inferioare, ideologia fiind responsabilă pentru crimele în masă cumplite comise de naziști. După Al Doilea Război Mondial apar mari schimbări pe plan istoriografic. Discursul istoric despre statul-națiune este decredibilizat, discursul istoric europocentrist a fost părăsit, tema rolului civilizator al omului alb dispărând odată cu dezvăluirea ororilor nazismului. După 1945 are loc decolonizarea, iar Europa este divizată între sferele SUA și URSS. Școala istoriografică a
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
plan istoriografic. Discursul istoric despre statul-națiune este decredibilizat, discursul istoric europocentrist a fost părăsit, tema rolului civilizator al omului alb dispărând odată cu dezvăluirea ororilor nazismului. După 1945 are loc decolonizarea, iar Europa este divizată între sferele SUA și URSS. Școala istoriografică a lui Lucien Febvre avea un rol dominant în privința dezvoltării științelor sociale. Liderul școlii devine Fernand Braudel. Progresul științelor sociale a favorizat alte orientări, dezvoltându-se demografia, statistica, economia, anchetele sociale, sociologia, antropologia și psihanaliza. Fernand Braudel (1902-1985) a fost
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
fost specializat în istoria medievală a Franței, reprezentant al Școlii de la "Annales", profesor la universitățile din Lyon, Besancon, Aix-en-Provence, la College de France și membru al academiei franceze. A scris "Orientările cercetărilor istorice în Franța", reținând atenția limbajului și paradigma istoriografică specifică istoriei: durata lungă, punând în evidență legăturile istoriei cu geografia, apărând istoria regională. Îmbină istoria cu antropologia și utilizează metode matematice în cadrul istoriei economice și demografiei istorice. Folosește metode statistice, grafice pentru analiza evoluțiilor economice și demografice. Se orientează
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Preotul;" "Căsătoria în Franța medievală", "Istoria vieții private" și "Istoria Franței rurale". "Noua istorie" a fost un curent condus de Pierre Nora și Jacques Le Goff, punând accent pe istoria mentalităților, a reprezentărilor colective, a structurilor mentale ale societății. Discursul istoriografic se bazează pe principiul duratei lungi. Jacques Le Goff, ca medievist francez, a fost influențat de Marc Bloch. A fost director la "Ecole des hautes etudes en science sociale". A explorat antropologia istorică, inspirat după modelul "Regii Taumaturgi", autor al
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
a specializat pe perioada Renașterii, scriind " Viața economică și socială la Roma în a doua jumătate a secolului al XVI-lea", "Civilizația Renașterii", "Frica în Occident" și "O istorie a Paradisului". În Italia aniilor 1970, s-a lansat ""Microistoria"", curent istoriografic ce abandonează studiul maselor și al claselor sociale pentru a face loc istoriei individului, fiind îmbinată cu științele sociale și antropologia. Carlo Ginzburg a fost profesor la Universitatea din Bologna și la Universitatea din California. A scris, în 1980, "Brânza
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Passavantius" și "Complainte de Messire Pierre Lizet..." dovedesc că în anii maturității s-a întors câteodată la prima sa dragoste. La bătrânețe, a publicat "Cato censorius" (1591) și a revizuit "Poemata", din care a eliminat excentricitățile tinereții. Dintre lucrările sale istoriografice, dincolo de "Icones" (1580), care are numai o valoare iconografică, pot fi menționate faimoasa sa "Histoire ecclesiastique des Eglises reformes au Royaume de France" (1580) și biografia lui Calvin, așa cum poate fi numită ediția sa de "Epistolae et responsa" (1575) ale
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
baza bibliotecii sale. Printre acestea se aflau, pe lângă epopeile homerice, opere ale clasicilor greci și latini, scrierile filozofice și cosmografice ale lui Aristotel și comentariile la opera aristotelică de Alexandru din Afrodisia. Ulterior biblioteca a fost îmbogățită de numeroase lucrări istoriografice, calendare, almanahuri, precum și de cărți aduse de oștenii români care participaseră în 1683 la asediul Vienei. De-a lungul vieții Cantacuzino a colecționat manuscrisele cărturarlor care trecuseră pe la Mărgineni și periodice de limbă italiană. Biblioteca a fost destrămată după moartea
Constantin Cantacuzino (stolnic) () [Corola-website/Science/304363_a_305692]
-
(800-888) este un termen istoriografic care se referă la regatul francilor condus de dinastia Carolingiană în Evul Mediu Timpuriu. Datorită unei succesiuni de regi slabi și epuizării pământurilor pe care le dăruiseră pentru a-și asigura fidelitatea aristocrației, dinastia merovingiană a pierdut treptat puterea reală
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
durată neprecizată, semănând în anduranță cu densitatea acelor oțeluri care nu se rup și nu ruginesc (...). Știa o carte nebunească...“" (Sorin Lavric, "Picături savante", în "România literară", XLII, 5, p. 9, 19 februarie 2010) Cuprind studii, eseuri, cercetări, articole, documente istoriografice ori imagistice, de la Tudor Vianu, Perpessicius și George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1974), la Barbu Cioculescu, Gheorghe Grigurcu, Viorel Cosma ori Sorin Lavric, privitoare la opera sa literară: România literară, Luceafărul, Contemporanul, Tribuna, Ateneu, Steaua, Gazeta
C.D. Zeletin () [Corola-website/Science/311683_a_313012]
-
rege saxon), de Edward Bulwer-Lytton, în 1848. Rudyard Kipling a scris o nuvelă, "The Tree of Justice" (1910), despre un bătrân care se dovedește a fi Harold și care este adus în fața lui Henric I. E. A. Freeman are o abordare istoriografică în "History of the Norman Conquest of England" (1870-79), și îl vede pe Harold ca pe un mare erou englez. Alte ficțiuni despre scurta domniei a lui Harold's sunt "The Interim King" de James McMilla și "The Last English
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
posibilitatea unei date anterioare, chiar din 1474. Ambele domenii au făcut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul către domnitor și constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urmă și nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei. A. Rusu contestă tradiția istoriografică conform căreia scopul daniei era compensarea pierderii de către Ștefan a Chiliei și Cetății albe. Este mult mai pertinentă destinația de refugiu, de loc de azil, în cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practică este de altfel bine atestată între
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
de Cucuteni en contexte européen (editori Mircea Petrescu-Dîmbovita, N. Ursulescu, Dan Monah, V. Chirica), Iași, 1987, p. 309-312 (în colaborare cu P.-V. Batariuc). 2.Formarea poporului român și a limbii sale în opera lui Gheorghe Brătianu, în vol. Confluente istoriografice românești și europene. Gheorghe I. Brătianu (editor Victor Spinei), Iași, 1988, p. 71-84. 3.Premise ale fenomenului urbanizării în istoria veche a României, în vol. Istorie și civilizație, (editor I. Toderascu), Iași, 1988, p. 21-30. 4.La civilisation de la céramique
Nicolae Ursulescu () [Corola-website/Science/308821_a_310150]
-
începînd din 1856 și s-a manifestat în special în 1859. Patrioții stataliști moldoveni au provocat, în epocă, dar și în receptarea ulterioară, numeroase controverse. Adversari ai Unirii Principatelor, ei au fost, adesea, etichetați ca „antinaționali”, „vânduți străinilor” etc. Nuanțări istoriografice au contrazis aceste etichetări. Mișcarea patriotica din Moldova s-a dezvoltat începând din 1856, în contextul luptei pentru Unirea Principatelor. Printre principalii săi exponenți au fost Nicolae Istrati, Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi. Patrioții stataliști s-au manifestat atât prin intermediul
Mișcarea separatistă din Moldova () [Corola-website/Science/309358_a_310687]
-
son origine jusqu’à nos jours", livre ÎI, Paris, MDCCCXXXV (traduit de l’Allemand par J. J. Hellert). HF = Eudoxiu Hurmuzaki, "Fragmente din Istoria Românilor", tomul I, București, Editura Ministerului Cultelor și al Învățăturilor Publice, 1879. LIns = Barbu Lăzăreanu, "Însemnări istoriografice", în revistă "Adam", nr. 114 (anul X), 14 ianuarie 1938. R = "Ramuri" (Craiova, serie nouă), nr. 10, octombrie 1968. ȘAm = I. Slavici, "Amintiri", București, Editura pentru Literatură, 1967. TCS, I = I. E. Torouțiu, Gh. Cardaș, "Studii și documente literare", vol. I
Câmpul Cerbului () [Corola-website/Science/310397_a_311726]
-
Templului Coral" (1935), "Templul Unirea Sfântă din București", "Misiunea rabinului", "Iacob Eraclitul și evreii" (în limba germană), "Comunitatea din Kronstadt-Brașov" (în limba idiș) și multe colaborări la numeroase publicații în română, ebraică, idiș, franceză, etc. El a continuat tradiția școlii istoriografice evreiești din perioada lui Iuliu Barasch (1815-1863), a lui Iacob Psantir și a fraților Schwarzfeld. În domeniul istoriei medicinii evreiești a publicat lucrări de valoare ca: Marele Rabin a decedat pe data de 15 aprilie 1972 la Paris, unde a
Meyer Abraham Halevy () [Corola-website/Science/310460_a_311789]
-
care au onorat cu prezența sa hala. O filă, poate cea mai însemnată din viața divină a gării Dondușeni, e scrisă în anul 1938. la 19 decembrie biserica creștină cu hramul Sfântului Nicolae a fost sfințită. Pentru a completa impresiile istoriografice despre gara Dondușeni de pînă la război, să revenim și la alte pagini din letopisețul localității. La 1 septembrie 1940, pe un teren de pe actuala stradă Independenței, își deschide ușile o școală primară de 4 clase. Către anii 40 în
Dondușeni () [Corola-website/Science/305089_a_306418]
-
Oameni.Gospodarie", Petersburg 1918; Soroca T.,"Geografia Guberniei Basarabia" Chișinău 1878; Butovici V.,"Materiale pentru harta etnografica a Guberniei Basarabia"; Berg L."Populația Basarabiei, componența etnică și numărul ei", Petersburg 1923; "Dicționarul statistic al Basarabiei", Chișinău 1923. O importantă sursă istoriografică reprezintă și lucrarea lui Zamfir Arbore editată la București în 1904 cu referință la așezarea geografică, dar cele mai sigure dovezi și argumente istorice sunt prezente în numărul mare de dosare și fonduri ale Arhivei Naționale și Raionale. Cu siguranță
Gura Galbenei, Cimișlia () [Corola-website/Science/305152_a_306481]