16,896 matches
-
la timp. Ăsta era un risc de o mie de ori mai mare decît a te avînta cu o sută la oră cu Dacia domnului Președinte într un morman de gunoaie. Ne-am luat un elan de vreo jumătate de kilometru și am călcat-o pînă în podea. Impactul a fost de mai mare dragul. Chiar dacă am ținut ochii strîns închiși și bărbia în piept, tot am simțit o șarjă de scîntei trecînd pe lîngă noi ca într-un foc de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
am simțit o șarjă de scîntei trecînd pe lîngă noi ca într-un foc de artificii. Bineînțeles că parbrizul și geamurile portierelor s-au făcut țăndări. Luneta însă a rămas intactă ca prin minune. N-am oprit decît la vreun kilometru mai încolo, ajunsesem deja în Ghencea, deci trecusem peste ce fusese mai greu fără să facem deloc vîlvă în jurul nostru. Am coborît amîndoi curioși să vedem cum arăta caroseria pe exterior. Mai bine decît ne-am fi închipuit. Doar cîteva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cît îi permitea întunericul de afară, începu să se uite la motor. Verifică mai întîi bornele bateriei, apoi curelele de transmisiei și fișele bujiilor. Toate erau la locul lor. Se hotărî să coboare capota și să-și încerce norocul. Ultimul kilometru abia ne-am tîrît. Să fiu al naibii dacă pistoanele noastre rămase fără un strop de ulei nu huruiau mai tare decît motorul elicopterului. I-am spus lui Sena să mă aștepte, că n-o să dureze mult, că n-avea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
au urcat pe rînd pe platforme și s-au înghesuit pe băncile de sub prelate. După ce s-au verificat efectivele, au părăsit incinta Școlii și au luat-o cu viteza melcului spre nord, pe Șoseaua Națională. După mai puțin de un kilometru, ajung la primul punct de control. Se schimbă parolele, li se ordonă să coboare fiecare pe carosabil, sînt identificați și apoi lăsați să și continue drumul. Pînă să ajungă la ultima intersecție și să cotească pe drumul spre Aeroport, mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
a interpretat cuvântul ca un semn al pierderii credinței, În ultima clipă de viață. Satul În care mă părăsise tatăl meu, se afla la poalele a două dealuri ce păreau doi sâni uriași Îndreptați către cer. La aproximativ 40 de kilometri distanță, În partea opusă, trecând peste aceste dealuri cu forme feminine, și peste două sate mult prea patrirhale pentru timpul În care trăim, se ajungea În orașul meu drag: Grota cu Trandafiri, nume pe care foarte puțini și-l pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a auzit cum broșa, micul obiect din argint se lovește de lemnul lucios, cu un zgomot scurt și plăcut,,... Ca să ajung la Liceul Economic, unde reușisem să intru printre primii, mă urcam zilnic Într-un autobuz rablagit. Cei 40 de kilometri erau străbătuți cam În două ore și jumătate, cu opriri bruște, hurducături și Înjurături repetate din partea șoferului. Cu cât se apropia mai mult de oraș, cu atât se aglomera mai mult și aerul devenea irespirabil. După amiaza, făceam cale Întoarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ca, această huidumă străveche făcută parcă anume să te lase definitiv undeva pe drum, dându-și duhul, să rămână În pană. Dimpotrivă, ca un câine credincios, de două ori pe zi ducea și aducea oameni cale de aproape 50 de kilometri. Cu timpul, bunica se Împuținase la trup și, peste vederea ei coborâse o pâclă care o supăra, dar căreia părea că nu-i dă importanță...,, -Of, iar ai inventat o istorioară ! Trebuie să fiu atent, să nu mă foesc, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a cui pace am perturbat-o. Știam, de pildă, că numele prietenei mele nu era Dora, ci Dorothea, și nu Wilms, ci Walter - cel puțin jumătate din viața ei. Știam că provenea din Kolberg, de lângă Marea Baltică, de la aproximativ trei sute de kilometri de aici, și știam că are treizeci de ani, În rest, eram blocat În timp și-n spațiu. Știam că la șaisprezece ani a născut un băiat căruia i-a rămas mamă doar spiritual. Știam că... știam că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aventurile ei eșuate, incluse deja în impresionanta poveste a vieții ei de până atunci, a fost dorința de a-mi continua educația, de a băga la tărtăcuța asta a mea încă necoaptă ideea că, măcar pe-o suprafață de trei kilometri pătrați, în Chicago, există o presiune contrară a nemărginitului Anti-Tu capabilă să-mi reducă puternica și respectabila voință la ceva de dimensiunile și puterea unui oblete. Bineînțeles că asta era exact contrariul a tot ceea ce, plin de deșertăciune, hotărâsem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mai bun. Știa acum, de exemplu, că tânărul Moult nu mințise. Stein era cel care mințise sau, dacă nu, atunci domnul Eckman. Își turnă singur Încă un pahar. Curios, se gândi, că el, cel care călătorea cu peste nouăzeci de kilometri pe oră, era cel liniștit, nu domnul Eckman, ce-și Încuia biroul, Își lua pălăria din cuier și cobora scările mestecând, cum se spune, telegrama primită de la firmă Între dinții lui proeminenți și ascuțiți. „Domnul Carleton Myatt sosește la Istanbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
șirul de vagoane de clasa Întâi trecând prin fața lor, Ostende - Köln - Viena - Belgrad - Istanbul, până la vagonul de dormit pentru Atena. Apoi se urcară cu plasele și cu copiii În vagoanele din spate, probabil pentru Pepinster sau Verviers, la douăzeci de kilometri distanță. Myatt era obosit. Noaptea trecută stătuse treaz până la unu, discutase cu tatăl lui, Jacob Myatt, afacerea cu Stein și Își dădu seama, ca niciodată până atunci, privind cum tremura barba albă a părintelui său, că afacerile scapă printre degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din cap și aprobând. Vocea, văduvită de inflexiunile caracteristice din pricina geamului Închis, pluti afară, pe coridor, la trecerea lui Myatt. Era stafia unei voci și-i aminti iar lui Myatt de Stein vorbind prin mai bine de trei mii de kilometri de cablu și manifestându-și speranța că va avea curând onoarea să se Întrețină cu domnul Carleton Myatt În Constantinopol - agreabil, ospitalier și anonim. Trecu pe lângă compartimentele cu locuri obișnuite de la clasa a doua, cu bărbați care-și scoseseră vestele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bărbat În pragul unei căderi nervoase. Domnișoara Warren Îl privi triumfătoare. Nu că l-ar fi urât, dar ura orice succes copleșitor, fie că era vorba de a vinde sute de mii de exemplare sau de a atinge patru sute de kilometri pe oră - tot ceea ce făcea din ea o jurnalistă care lua un interviu și dintr-un bărbat un intervievat condescendent. Eșecurile de aceeași dimensiune copleșitoare erau cu totul altceva, pentru că atunci ea era lumea cea răzbunătoare și pătrundea În celule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
huruitul lui de roți, zăngănit de farfurii, sunet de voci și clinchet de oglinzi, expresul trecea pe lângă un șir lung de brazi și pe lângă lucirile Dunării. În cazane, presiunea aburului creștea. Mecanicul deschise regulatorul și viteza trenului crescu cu opt kilometri pe oră. 3. Coral Musker se opri un moment pe platforma metalică dintre vagonul-restaurant și vagoanele de clasa a doua. Trenul, În mersul lui accelerat, o scutura și o făcea să se clatine și, pentru moment, nu-și putu continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
destul de banală. Poți găsi una ca ea În orice noapte pe Spaniards Road. Și totuși, În ciuda acestor argumente, nu putu să nu simtă că aventura avea un aer de prospețime, de insolit. Probabil erau doar Împrejurările: călătorea cu nouăzeci de kilometri pe oră Într-o cușetă cu puțin mai mult de jumătate de metru lățime. Poate că era vorba de exclamația ei de la cină. Fetele pe care le cunoscuse nu prea foloseau expresia aceea. Puteau spune „Te iubesc“ dacă li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cifre. — Linia este destul de bună, domnule, spuse Lukici și se strâmbă la Ninici din spatele maiorului. Îl invidia că era atât de aproape de aparat. — Alo, alo, alo, spuse maiorul ursuz. Soldatul recrut aplecă puțin capul În direcția telefonului. Distanța de mulți kilometri ce se Întindea de la Belgrad până la frontieră fu străbătută de duhul unei voci insolente și cultivate, cu o intonație atât de clară, că până și Ninici, aflat la jumătate de metru de aparat, putu să-i prindă silabele măsurate. Acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sub banchetă, Își puse o pastilă amăruie pe limbă și Încercă să adoarmă. Dar somnul nu se lipea de el. Era un om fără umor, altminteri ar fi zâmbit la ideea că-și simte brusc inima ușoară, recunoscând, la șaptesprezece kilometri după Buda, monotonia câmpiei dunărene, Întreruptă brusc de o colină de forma unui degetar, cu brazi zbârliți pe ea. Un drum făcea o cotitură largă, ocolind-o, și apoi o lua În linie dreaptă, spre oraș. Drumul și colina erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Într-o oră și un sfert“. Până În acea clipă dr. Czinner nu Își dăduse seama că era În siguranță. Acum ușurarea pe care o simțea avea cauze cu totul opuse. Se gândea acum nu că se află la doar șaptesprezece kilometri de Budapesta, ci că mai avea doar o sută de kilometri până la graniță. Era aproape de casă. Pentru moment, instinctul Îi era mai puternic decât rațiunea. N-avea sens să-și spună că nu avea casă și că destinația lui era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu Își dăduse seama că era În siguranță. Acum ușurarea pe care o simțea avea cauze cu totul opuse. Se gândea acum nu că se află la doar șaptesprezece kilometri de Budapesta, ci că mai avea doar o sută de kilometri până la graniță. Era aproape de casă. Pentru moment, instinctul Îi era mai puternic decât rațiunea. N-avea sens să-și spună că nu avea casă și că destinația lui era o pușcărie, pentru că În momentul acela Își simțea inima ușoară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
micul dejun cu imensa ușurare de-a se simți ca doi străini. La cină fuseseră doi vechi prieteni care nu aveau să-și spună nimic. Tot timpul dejunului vorbiră repede și fără oprire, de parcă trenul ar fi consumat timp, nu kilometri, iar ei ar fi trebuit să umple orele cu destule discuții pentru o viață Întreagă Împreună. — Și când ajung la Constantinopol ce fac? Camera mea a fost repartizată alteia. — Nu trebuie să-ți bați capul. Am luat eu cameră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Vei veni cu mine și voi aranja să fie schimbată cu una dublă. Ea acceptă soluția lui cu o plăcere Încordată, dar nu aveau destul timp pentru tăcere, pentru tihnă. Stânci, case, pășuni pustii treceau În urmă cu șaptezeci de kilometri pe oră și mai erau atât de multe de spus. — Ne instalăm la ora dejunului, nu-i așa? Ce-o să facem toată ziua? — Luăm prânzul Împreună. După-amiază eu trebuie să mă duc la birourile firmei și am de lucru acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gata să Înceapă o altă demonstrație, ridică oferta: — O sută cincizeci de dinari dacă mă duci până acolo și mă aduci Înapoi Înainte de-a pleca trenul. Mașina era veche, rablagită și foarte puternică. Mergeau Înaintea furtunii cu nouăzeci de kilometri pe oră, pe un drum care nu fusese reparat de o viață de om. Arcurile erau rupte și Myatt zbura dintr-o parte În alta când mașina intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Înțepătoare. Myatt Îi strigă șoferului să conducă mai Încet. Dacă explodează acum un cauciuc, se gândi el, suntem morți. Îl văzu pe șofer uitându-se la ceas și punând piciorul pe accelerație și motorul antediluvian Îi răspunse, mai adăugând câțiva kilometri pe oră, ca unul din acei bătrâni puternici și Încăpățânați despre care alții spun: „Ei sunt ultimii. Nu mai există alții ca ei astăzi“. Myatt strigă iar „Mai Încet!“ dar șoferul arătă spre ceasul lui și-și forță mașina la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se aplecă tot mai mult, până când Myatt văzu pământul ridicându-se ca laptele dat În clocot, scăpă de răzor, apoi atinse cu două roți pământul, cu toate patru, și-o luă vuind Înainte, pe drum, cu nouăzeci și cinci de kilometri pe oră, În timp ce zăpada se Închise iar În urma lor, ascunzând boii și căruța și pe omul acela scos din minți de spaimă. — Condu mai Încet, icni Myatt, dar șoferul se Întoarse și rânji În direcția lui, făcându-i semn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
smocuri de pene cenușii zburară prin zăpadă. O bătrână ieși În goană dintr-o colibă și strigă ceva În urma lor. — Ce spunea? Șoferul Îi adresă un rânjet peste umăr. — Evreu Împuțit. Acul vitezometrului oscilă și Începu să coboare: șaptezeci de kilometri, șaizeci de kilometri, cincizeci de kilometri, patruzeci. — Soldați pe-aproape, spuse omul. — Vrei să spui că există o limită de viteză? — Nu, nu! Blestemații ăștia de soldați, dacă văd o mașină bună, o rechiziționează. Tot așa-i și cu caii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]