179,812 matches
-
ca să ne arate drumul și să ne ajute. Și din nou au traversat păduricea de pini. Dar acolo unde fusese casa nu mai era acum decât un luminiș mic, presărat cu stânci. Au amuțit amândoi. Pe urmă femeia s-a lăsat să alunece jos și, întinsă pe pietre, a plâns cu fața îngropată în țărână. Să mergem, a spus bărbatul. Încotro? a întrebat ea. Trebuie să găsim vreun drum. Pentru ce? Pierdem tot ce găsim. Au străbătut păduricea de pini și
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
noi s-a plâns femeia. Dar, a răspuns bărbatul, dacă vom putea măcar să mergem pe urmele lor, vom fi salvați. Așa au făcut, ascultând și alergând, în timp ce umbrele asfințitului creșteau. Până ce vocile nu s-au mai auzit și s-a lăsat noaptea, o noapte deasă și întunecată. Luna încă nu răsărise. Din toate părțile îi înconjurau umbre, zgomote, murmure pe care ei le confundau cu siluete, persoane, voci. Dar erau doar bezne, trunchiuri de copaci, vreascuri trosnind, foșnet de frunze. Ne-
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
în căutarea unui loc de trecere pe unde să poată coborî ca să-l caute pe bărbat. Dar nu exista loc de trecere. Atunci a încercat să coboare chiar pe versantul prăpastiei. Agățându-se de ierburi și de rădăcini, s-a lăsat să alunece în josul abisului. Dar picioarele ei nu întâlneau nici un ieșind de care să se sprijine. Versantul cobora vertical, era un perete neted de piatră golașă. Trebuie să revin pe cărare, și-a spus femeia, și să caut un loc
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
a lui Nicolae Iorga, prezent în Dicționar numai cu dramaturgia și nu, de pildă, cu admirabilele portrete din Oameni care au fost ( un dicționar și acela), ori din literatura sa de călătorii. Din palmaresul numeroaselor piese ale savantului istoric este lăsată de o parte cea mai valoroasă, în opinia noastră, și anume Doamna lui Ieremia Vodă. Despre bogata recoltă în drame istorice ale profesorului, un spirit răutăcios din epocă afirma că, împovărat de lucrări ce nu-i lăsau o clipă liberă
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
savantului istoric este lăsată de o parte cea mai valoroasă, în opinia noastră, și anume Doamna lui Ieremia Vodă. Despre bogata recoltă în drame istorice ale profesorului, un spirit răutăcios din epocă afirma că, împovărat de lucrări ce nu-i lăsau o clipă liberă, Nicolae Iorga își rezerva pentru piese lungile călătorii prin străinătăți cu trenul. Atunci, le șuiera prin somn, în timp ce, un secretar, meșter în alexandrini, le trecea pe hârtie. În Dicționar: "Oricât s-ar poticni în revărsări amorfe de
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
individul afumat: - «Dom’le, îl știi pe tipul ăla ciufulit, în carouri, de la bar?» - «Nu», zise din inerție culturalul, deși recunoscuse în persoana indicată un actor foarte popular. - «Dom’le - continuă afumatul - tipul ăsta mi-a mîncat sufletul. M-a lăsat nevasta..., m-am îmbolnăvit de ficat... m-a adus în ultimul hal..., mi-am pus în cui toate treburile, treaba mea e să-l urmăresc pe reacționarul ăsta, și’mnealui mă poartă toată ziua numai prin restaurante. M-a nenorocit
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13728_a_15053]
-
partid, în loc să-l trezească, îi țin isonul." Cronicarul nu are un răspuns pentru mirarea lui Cornel Nistorescu, ci o întrebare. Cine să-l trezească pe Adrian Păunescu? Fiindcă, la o adică, și președintele Iliescu le putea transmite admiratorilor săi să lase pentru posteritatea sa botezul străzii, dacă își vor mai dori și atunci acest lucru. l Pînă și premierul Năstase a ajuns la concluzia că legea care îi obligă pe români să plătească taxa radio-tv fiindcă au curent în casă e
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13728_a_15053]
-
ajuns la maturitate se plimbă pe străzi în căutarea casei în care și-a trăit primii ani ai copilăriei. Ajuns acolo, în locuri care acum nu îi mai spun mare lucru, face o experiență inspirată parcă din proza proustiană: se lasă pe vine pentru a vedea lumea de la înălțimea copilului de odinioară. Și un întreg univers renaște din străfundurile memoriei. Se confesează, în continuare, Mircea Cărtărescu: "Îmi făcusem planul nebunesc să cumpăr acea odaie și să vin să stau, măcar din
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
fost foarte greu pînă m-am documentat, pînă am reușit să cuprind fenomenul ăsta, care îmi trezea curiozitatea. Cartea despre Caragiale am început-o în 10 noiembrie 2001. Practic, continuam niște lucruri mai vechi, am tot început-o și am lăsat-o din ’85. Și am reînceput lucrul la ea, tocmai pentru că eram obosită din punct de vedere moral de contactul cu generația ’27. Pentru că la generația ’27 găsesc lucruri cumplite, care, moralmente vorbind, îmi fac rău. Iar Caragiale e un
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
bine dorm. D.P.: Da, ai o mare putere de regenerare: "viața mea a învățat să pulseze economic/ la temperatura șopîrlei". M.P.: Economisesc energia pe care o am și o folosesc în scopurile pe care mi le-am propus, nu mă las tîrîtă într-o direcție, în alta, altfel, Clujul, în momentul de față, îți oferă multe tentații mondene în fiecare zi. D.P.: Și, uneori, nevoia ta de însingurare supără, indignează, intrigă, lumea te cataloghează drept neprietenoasă... M.P.: Eu sînt, de fapt
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
fi ceea ce este; dar absolut antologic este mai degrabă Alfred Molina ( Rivera), comunisto-capitalistul bucălat, bonom și afemeiat care, deși nu i-a fost fidel Fridei, i-a fost loial pînă la moarte... El, împreună cu acea imaginație pe care Taymor o lasă să explodeze, surprinzător, pe ecran - vezi scena de după accident, cu doctorii ca niște radiografii, sosirea lui Diego și a Fridei la New York ( un memorabil videoclip) și, evident, finalul - fac din Frida un film ce nu trebuie ratat
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]
-
eu așa, singur, mă întâlnesc cu directorul liceului, profesorul Bălăceanu, de limba română. Îl salut, luându-mi șapca neagră cu bentiță galbenă de pe cap, și el zice: Băiețică, dar tu ce cauți aici?. Eu m-am pierdut și am tăcut, lăsând capul jos, pentru că directorul crezuse ori că fumam, ori că aveam întâlnire cu vreo fată. Și nu era nici una dintre acestea. După care, profesorul Bălăceanu zice: Or scrii poezii?. La care, eu n-am spus nu, ci am lăsat capul
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
tăcut, lăsând capul jos, pentru că directorul crezuse ori că fumam, ori că aveam întâlnire cu vreo fată. Și nu era nici una dintre acestea. După care, profesorul Bălăceanu zice: Or scrii poezii?. La care, eu n-am spus nu, ci am lăsat capul și mai jos. El m-a mângâiat pe cap și mi-a spus la revedere. A doua zi, luni, în timpul orelor, a venit la mine, după recreație, pe la 11.00-12.00, un student care mai câștiga și el un
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
dedicat premiul de care ai pomenit, la început. Scria cu litere grecești și avea cultul cărții și al literelor. Ea a fost foarte mândră că am devenit scriitor și, când se mai certa cu cineva, la Urziceni, argumentul suprem era: Lăsați-mă în pace, că eu sunt mamă de scriitor!. Când eram mic, mama mi-a spus că a văzut un înger. Eu nu prea am crezut-o, un medic mi-a spus că s-ar fi putut să fie o
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
luat toate moșiile, după ce a incinerat-o și i-a împrăștiat cenușa pe pământ. Puțin lugubră chestia, dar Jurubiță este... contemporanul nostru. El, fiind asistent sanitar, îi făcea, fizic, Abführtag bătrânei care nu mai putea să defecheze și care îi lasă lui toată averea. Eu mă voi folosi de romanul lui Filimon, care este savuros, și de anumite expresii ale lui. De pildă, târâtoarea umilință, întunecoasa lui intențiune, o infernală tâlhărie, te voi chema la trebuință, fă-mă să-nțeleg, lucrurile
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
zic nerăbdare, groparii, cu soarele puternic în cap, încep lucrul la 12,30. Dar când să arunce ei prima lopată, cineva, care întârziase, se apropie grăbit, protestând cu mâna pe ceas. Neavând încotro, groparii scot înapoi la suprafață mortul abia lăsat cu frânghiile în jos. Nou venitul, în loc de altceva, de vreo smerenie, repetă ca un bătrân maniac: Dacă s-a spus unu, unu să fie * 17 aprilie 1992. Frumosul indiferent, estet, vânător și mare coureur pervers, dând iama prin toate femeile
Rugăciune pe o carapace de broască țestoasă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13770_a_15095]
-
lui Flaubert e că noi să ne găsim în mijlocul lucrurilor, în plin moment al desfășurării lor, lipsiți de mediere naratoriala. Vrea să le simțim curgerea, să vedem verticalitatea discontinua a rotocoalelor de fum, ca și orizontalitatea mobilă a vasului ce lasă cheiul în urmă. Prezenta senzorială, acesta este cuvîntul. Dar a cui prezenta? Trucul lui Flaubert e unul subtil. În primele două paragrafe privim țărmul văzut de la distanță, așa cum am privi o panoramă mobilă. Dar în cel de-al treilea paragraf
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]
-
lui cu Gioconda. Doamna Bieck, profesoara de pian, care i-a arătat cât de important este să fii pregătit, termen hamletian reluat adeseori de Brook. Dar formația fundamentală provine din lecții, adevărata mea academie de teatru, doamna Bieck m-a lăsat să văd ce înseamnă un maestru în adevăratul înțeles al cuvântului. Ea mi-a permis să descopăr că toate artele sunt guvernate de aceleași principii și felul în care ea se apropia de muzică mi-a deschis calea spre teatru
Georges Banu - Itinerar formativ by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13749_a_15074]
-
Cosasu, cu una dintre cele mai frumoase schițe de portret din vieata să de extremist de centru. Un Brassens al tuturor nostalgiilor cosasiene - muzică, fronda, puritate, ghinion, șansa, Parisul și tachineria cu moartea. Mofturoșii ne-ar putea reproșa că ne lăsăm furați de cosasisme, vizionarii dreptei inflexibile, că nu sesizam că extremismul de centru al lui Cosasu bate spre stînga. Să bată sănătos! Dacă Radu Cosasu ar putea fi multiplicat cu o sută, ideal ar fi cu o mie, ne-am
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13759_a_15084]
-
este prezent printr-un mesaj aplaudat de toată lumea: "Eugen Simion este, astăzi, la o vârstă incredibilă pentru cine-l vede și aude, cel mai important critic al literaturii noastre postbelice. Autor al unor impresionante studii de sinteză, el n-a lăsat nici un colț al tabloului neacoperit. Nici exilul n-a scăpat atenței sale, lucru cu atât mai remarcabil cu cât, înainte de 1989, nu era deloc ușor să te referi la scriitori aflaț, de obicei ca urmare a unei opțuni politice, dincolo de
Instantanee la Onești by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13800_a_15125]
-
urmărit cu o atențe deosebită: cum apăsa el mucul în recipientul de sticlă ieftină, colțuroasă, turtindu-l acolo îndelung, cu o înverșunare calmă, cu o brutalitate meditativă, răbdătoare, ca și cum papiroasa ar fi fost un adversar îndărătnic, rezistent, refuzând să-și lase jarul să se stingă; și, ca și cum asta nu ar fi fost deajuns, personajul plimba chiștocul încă fumegând pe marginile ascuțte ale scrumierei, retezându-i acolo fin combustibilul rebel, cenușa propriu- zisă, scrumul, încercând să-l decapiteze, în joacă mai mult
Pata de sos by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13796_a_15121]
-
Un control de rutină, și cu mult mai bine fie și Leuștean, ea, leuștean, eu decât Vârful... imperfect. Bine scrise, prozele dvs. ultrascurte fac dovada priceperii de a conduce fragmentul la maximum de efect. Oricât de redusă ca dimensiune, narațiunea lasă să se vadă, poetic vorbind, picăturile înotând în râul din care fac parte. ( Ina Ramian, București) * Calculatorul, cu limitele lui, deocamdată, nebătând semnele diacritice, nu e răspunzător de efectele hilare pe care le petrecem la lectura textelor, ci nepăsarea autorilor
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13805_a_15130]
-
Arnăuțoiu ( caracter cu totul diferit imaginii unui revoluționar: democrat, mai degrabă blînd, discret, precaut, nedispus la exaltare) și de Maria Plop, singura femeie în grupul ultimilor rezistenți. Cu o atențe specială acordată contextului psiho-social al acestui episod de rezistență, autoarea lasă de o parte "vedetele" Nucșoarei ( nu se oprește aproape deloc asupra Elisabetei Rizea) în favoarea unor personaje cu totul speciale, dar de mică vizibilitate, cum e Marinica Chirca, cea care, împreună cu sora ei, Ana Simion, i-a ajutat pe cei din
Memorii care trădează by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13790_a_15115]
-
timp. Poate și de asta, spectacolul are o tensiune aparte. Ratarea lui Oblomov este deopotrivă și ratarea celorlalț - chiar dacă ei sînt conștienț sau nu - ca, de pildă, credinciosul și vitalul prieten Stolz. Este refuzul lui Ilia Ilici de a se lăsa pe mîna vitalului din el. Îi e teamă de asta, îi e teamă de iubire că ar putea să-l scoată din carapacea sa. Abandonul este total și, la capătul lui, se află moartea. Teama fundamentală a lui Oblomov este
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
se ceartă - scenă antologică - cu Zaharul lui Sebastian Papaiani. Un efort actoricesc imens. De acolo este smuls de prietenul Andrei Stolz și dus în grădina de iriși ca să o cunoască pe Olga Sergheevna. Îl farmecă ea sau cîntecul ei? Toca lasă să fie cîntată toată aria lui Bellini, Casta Diva. Și mă rog în fiecare minut să nu o oprească, să nu-i fie teamă că nu țne, că ar trebui doar sugerat. Și vocea Mariei Callas... Îmi amintesc că, într-
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]