1,578 matches
-
Un arhitect este o persoană care se ocupă de proiectarea, design-ul și controlul calității unei clădiri. Cuvântul „arhitect” provine din latinescul „architectus”, care derivă din grecescul arkhitekton ( arkhi= șef + tekton = constructor). În sens larg, arhitectul este persoana care traduce nevoile omului în realitate, prin construcție. Un arhitect trebuie să cunoască neapărat legile de construcție pe care trebuie să le aplice și
Arhitect () [Corola-website/Science/308332_a_309661]
-
l sau cutia craniană (din latină "cranium"; denumire populară: țeastă, din latinescul "testa", cap) este o structură osoasă care conține și protejează encefalul. la animalele vertebrate craniate. Aceasta se află în partea superioară a endoscheletului mamiferelor. l uman este compus din opt oase care împreună formează o cavitate ovoidă cu duritate variabilă
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
combinațiile de propozitii (compuse din două premise și o concluzii)care nu pot avea concluzii false dacă au premise adevărate. Termenul (etimologic, din grecescul "horos") este componenta de bază a propoziției. Sensurile originale ale lui "horos" (și, de asemenea, ale latinescului "terminus") sunt "extremă" sau "margine". Cei doi termeni compun propoziția, când sunt conectați prin intermediul afirmației sau negației. Pentru Aristotel, un termen este, simplu, un "lucru", o parte a propoziției. Pentru unii logicieni din perioada timpurie a modernității, ca Arnauld (a
Logica termenilor () [Corola-website/Science/307411_a_308740]
-
sicrie)care aveau forma corpului.Vasele in care erau puse celelalte organe (înafara de inima) se numesc Vase Canopice:un fel de sarcofag dar mai mic. Observație: a îmbălsăma și a mumifica au în esență același înțeles. A îmbălsăma (din latinescul "in balsamum", însemnând a "pune în balsam," o mixtură de rășini aromatice) și procesul de mumificare sunt foarte similare prin aceea că în ambele cazuri corpul era uns cu alifii, uleiuri, și rășini. Cuvântul "mumie" provine dintr-o interpretare greșită
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
au construit cel puțin câte o piramidă care să le servească drept mormânt. Ca și in cea de a III a dinastie capitala era la Memphis. Observație: "a îmbălsăma" și "a mumifica" au în esență același sens. A îmbălsăma (din Latinescul "in balsamum)" înseamnă a „pune în balsam”, o mixtură de rășini aromatice. Procedeele de mumificare sunt foarte similare deoarece în ambele cazuri corpul era badijonat cu unguente, uleiuri și rășini. Cuvântul "mumie" provine dintr-o interpretare greșită a procesului. Corpurile
Vechiul Regat Egiptean () [Corola-website/Science/303024_a_304353]
-
luptător", "războinic", și -"rix" () însemând "rege". Numele ar trebui să însemne atunci "rege suprem al războinicilor". Astfel de compuneri au fost populare în onomastica galică — Iulius Cezar menționează două persoane de nume "Cingetorix" în "Commentario de Bello Gallico", în sursele latinești apar și, printre alți, Dumnorix, căpetenia aeduilor, Ambiorix, prințul eburonilor și Orgetorix, negustorul elvet. Numele personajului fictiv Asterix de asemenea conține sufixul -"rix". După bătălia de la Solonion în 61 î.Hr, când au fost învinși alobrogii, Galia Transalpină ("Narbonensis") a
Vercingetorix () [Corola-website/Science/302323_a_303652]
-
da valori superioare lui 1. Termenul albedo a fost introdus în optică de Johann Heinrich Lambert, în lucrarea sa, din 1760, "Photometria". Cuvântul românesc "albedo" este împrumutat din franceză: "albédo": „albeață” sau "albedo", care, la rândul său, provine din cuvântul latinesc "albēdo", iar acesta este un derivat al cuvântului din latină "albus, alba, album" „alb [mat]”, spre deosebire de "candidus, candida, candidum": „alb [strălucitor]”. Albedoul sferic A este o mărime fotometrică egală cu raportul dintre intensitatea luminii radiate difuzată de un corp și
Albedo () [Corola-website/Science/302340_a_303669]
-
a (denumită științific "Lens culinaris") este o plantă anuală leguminoasa, scunda, păroasa, cu frunzele paripenat-compuse ale cărei semințe sunt comestibile. Etimologic, numele acestei plante înseamnă "lentilă" și provine din latinescul "lens", datorită formei bombate și circulare a semințelor. Plantă are cca 40 cm iar semințele se găsesc în păstăi, ca și mazărea și fasolea. Spre deosebire de mazăre și fasole, semințele de linte sunt în general numai câte două în fiecare păstaie
Linte () [Corola-website/Science/302378_a_303707]
-
numește și "francizat" sau "francizer." Contractul de franciză trebuie să reflecte interesele membrilor rețelei de franciză, protejând drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului, prin menținerea identității comune și a reputației rețelei de franciză. Etimologic, termenul "contract" provine din latinescul contrahere (a trage împreună). Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de voință dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi și obligații. În dreptul român, termenul de contract este
Franciză () [Corola-website/Science/302090_a_303419]
-
Etimologia cuvântului "opinie" derivă din latinescul "opinari" care înseamnă a gândi, a crede, a formula o părere și este expresia unei convingeri subiective într-o anumită problemă, față de o anumită situație. În "Enciclopedie de psihologie", opinia publică este definită ca ""procesul psihosociologic interactiv de agregare a
Opinie publică () [Corola-website/Science/302150_a_303479]
-
din domeniul nobiliar, (de exemplu, plonezul "rycerz" ("cavaler") este derivat din germanul "ritter", iar polonezul "herb" ("însemn heraldic") este derivat din germanul "erbe" ("moștenire prin dreptul sângelui")] Pentru aristocrația poloneză mai pot fi folosite cuvinte precum polonezul "rycerz" - "cavaler" sau latinescul "nobilis" (plural: "nobiles"). Nobilii foarte puternici și bogați se numeau și magnați. Este posibil ca șleahta poloneză să fi fost clasa războinicilor slavi, care formau un grup distinct în rândul triburilor antice poloneze. Aceasta este doar o presupunere, deoarece există
Șleahtă () [Corola-website/Science/302169_a_303498]
-
și a creat un sentiment al unității aproape naționalist, ca și o mândrie a originilor aristocratice ale tuturor șleahticilor din perioada Libertății de Aur ("złota wolność"). Cunoscătorii de limbă latină erau numeroși, cei mai mulți șleahtici amestecând fără greutate cuvintele poloneze și latinești în conversația de zi de zi, ("macaronism" — de la italienescul "macaroni"). În formele de început, idealiste, sarmatismul a părut o mișcare culturală salutară care promova credința, cinstea, mândria națională, curajul, egalitatea și libertatea. Sarmatismul punea însă o clasă socială mai presus
Șleahtă () [Corola-website/Science/302169_a_303498]
-
al XVIII-lea, Poarta a impus regimul domniilor fanariote, care aveau să dureze circa un secol. În secolul al XIX-lea, odată cu unirea celor două principale, șeful statului a dobândit titlul de domnitor. Suveranul țării purta titlul de domn, din latinescul „"dominus"”, adică stăpân. Termenul dominus cu semnificația de conducător a intrat în circulație in limba latină în timpul împăratului Aurelian. Domnul era stăpânul recunoscut al țării, căreia i se închinau boierii, în calitate de vasali. În ceremonialul înscăunării un rol important îi revenea
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
teologiei și magisteriului catolic. Documentul propune abandonarea vechilor prejudecăți adeseori rău-voitoare și politice prin lămurirea dificultăților care au dus la neînțelegerile istorice dintre cele două biserici. Documentul explică și ambiguitățile lingvistice care au stat la baza disputelor, arătând că traducerea latinească a grecescului "εκπορευσις" ("Ioann 15,26") prin "procesio/procedere" urmează un viciu lingvistic, fără suport teologic și istoric. Eroarea de traducere constă în aceea că "processio" nu redă întocmai grecescul "εκπορευσις". Diferența dintre "εκπορευσις" și "processio" este aceea că primul
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
tăgadă că Fiul este de-o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în perfectă comuniune și împărtășire a Dumnezeirii, a ființei eterne. "Filioque" este, astfel, o întărire a poziției "homoousiene" și o lovitură dată ereziei ariene. Retroversiuena corectă a latinescului "processio" în limba greacă a sinoadelor ecumenice și a Sfinților Părinți ar fi "το προιεναι". Dovada istorică a bunelor intenții și a ortodoxiei Bisericii Romane este chiar refuzul acesteia de a opera modificări în însuși corpul Crezului original redactat în
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
ecumenice și a Sfinților Părinți ar fi "το προιεναι". Dovada istorică a bunelor intenții și a ortodoxiei Bisericii Romane este chiar refuzul acesteia de a opera modificări în însuși corpul Crezului original redactat în limba greacă, astfel încât textul "Credo"-ului latinesc păcătuiește doar prin aceea că s-a dorit a fi o traducere a originalului grecesc.
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
politico-bisericesc, pentru a supune poporul român catolicilor și a desființa Biserica română de Alba Iulia"" . Printre motivele care a determinat un număr de istorici să recunoască falsitatea traducerii acestui act sunt: diferențele radicale între textul original românesc și textul tradus latinesc (primul prezintă o unire formală, fără nicio abdicare canonică "din obiceiul Besericii noastre a Răsăritului"; textul latinesc prezintă o unire totală); menționarea în traducerea latină a diplomei leopoldine dată în 16/28 februarie 1699, deci la câteva luni ulterior pretinsului
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
care a determinat un număr de istorici să recunoască falsitatea traducerii acestui act sunt: diferențele radicale între textul original românesc și textul tradus latinesc (primul prezintă o unire formală, fără nicio abdicare canonică "din obiceiul Besericii noastre a Răsăritului"; textul latinesc prezintă o unire totală); menționarea în traducerea latină a diplomei leopoldine dată în 16/28 februarie 1699, deci la câteva luni ulterior pretinsului sinod.
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
latin și occidental al creștinismului românesc. Cu toate acestea există și cuvinte împrumutate din limba slavonă cum ar fi "Rusalka" ("Rusalii"), "duhu" ("duh") și "jadu" ("iad"). La slavi, pentru "a boteza" se foloseste "a crestina"; nu au cuvant derivat din latinescul baptesium. Mai cunoscută și mai puțin controversată (fiindcă este mai bine documentată) este creștinarea în masă și subită a Goților de pe teritoriul actualei Românii în secolul al IV-lea sub influența episcopului Wulfila (sau Ulfila), un adept al doctrinei lui
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
care, asemeni celei date pentru ruteni la 23 august 1692, stabilește ca bisericile, fețele bisericești și lucrurile de lege grecească ce sunt unite cu Sfânta Biserică a Romei... aceeași scutință bisericească să o aibă... ca și a celor de lege latinească. Diploma a produs o impresie foarte dureroasă în sânul națiunilor privilegiate. Cei dintâi care reacționează sunt chiar catolicii, care dau lui Athanasiu instrucțiuni pentru a nu extinde drepturile asupra întregii mase de preoți și a rudeniilor lor, ci numai a
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
și crezându-le, câte le primește, le mărturisește și le crede dânsa și mai ales acele patru puncturi, în carele ne vedem până acuma a fi osebiți...” După ce arată că așteaptă aceleași privilegiuri de care se bucură “cei de ritul latinesc, după Sfintele Canoane și privilegiurile de fericiți răposații crai ai Ungariei date”, “Manifestul” a fost semnat de episcopul Athanasiu și de 54 protopopi reprezentanți a 1640 preoți (după episcopul Ioan Inocențiu Micu-Clain, iar după cronicarul Nilles, 1563). Printre ei și
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
membrii lor au devenit cetățeni romani. Datorită faptului că în papir se regăsea un termen nemaiîntâlnit în limba greacă, care denumea o instituție fără corespondent în lumea elenă, iar traducătorul, P. Meyer, a fost nevoit sa redea în această formă latinescul “"dediticius"”, formă care respectă legile de formare a cuvintelor grecești din cele latine. Definiția clasică dată dediticilor este aceea că “erau indivizi sau comunități care s-au opus poporului roman cu armele și, fiind supuși, au capitulat fără condiții” (după
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
de stat al unor republici; o persoană care conduce un organ de stat, o institutie, o organizație de stat, o asociație; o persoană care prezidează o adunare, o dezbatere, o comisie etc. le e un lider. Cuvântul președinte provine din latinescul "praesidens", prae - dinainte + ședere - ședere. Praeses cuvânt latin, înseamnă "a ședea în frunte". În anumite țări președintele este un post de onoare simbolic. Iar în alte țari președintele are cea mai mare responsibilitate și putere. Statele Unite ale Americii au un
Președinte () [Corola-website/Science/302850_a_304179]
-
fiecare dintre aceste grupuri fiind formate din sute de stele. Sirius constituie unul din vârfurile asterismului Triunghiului de Iarnă, celelalte vârfuri fiind reprezentate de Betelgeuse și, respectiv, de Procyon. Cel mai comun nume propriu utilizat pentru această stea provine din latinescul "Sīrius", din cuvântul greacesc "Σείριος" ("Seirios", „luminos” sau „extravagant”), deși este posibil ca și cuvântul grec în sine să fi fost importat de altundeva înainte de perioada arhaică grecească, unii sugerând o legătură cu zeitatea egipteană Osiris. Prima utilizare a numelui
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
autorii greci și latini n-au reușit niciodată să transcrie perfect denumirile autohtone ale râurilor din spațiul dacic. Alexandru Philippide insistă și el asupra aceleiași idei. El spune: „Pe teritoriul european noi știm sigur cum se pronunțau numai numirile topice latinești și grecești. Cum se vor fi pronunțat în realitate numirile topice barbare, nu știm. Se poate întâmpla ca multe numiri topice românești actuale să fie directe reflexe ale numirilor barbare, pe care nu le cunoaștem în original, ci numai în
Denumiri dacice de plante medicinale () [Corola-website/Science/302479_a_303808]