KorAP: Find »[drukola/base=laur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...94 >

2,345 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

toate direcțiile, Începând cu ce oră? La ce oră din noapte o scoală el pe mută de lângă Laur, fir-ar ea a dracului de putoare, dar asta nu mai avea importanță, de vreme ceea Îl buzunărise, pusă la cale de Laur, iar acuma ne uităm lung după trenuri și ne uităm unul la altul ca niște dobitoci ce suntem. Da’ poate or fi prin oraș și hai să-i căutăm, atâta mai putea să dea din părințelul Andrei, vechiul meu tovarăș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
să-i căutăm, atâta mai putea să dea din părințelul Andrei, vechiul meu tovarăș de baros, de grilaje și de tuburi și Buceaguri fărâmate, că-n ce mă privea nu l-aș fi bănuit până Într-atât de neghiob pe Laur ca să mai ardă gazul de pomană pe aici cu douăzeci de mii În buzunar. Și totuși până spre seară am bântuit aiurea prin oraș, În pulovăre, prin lumea aia care Începuse să poarte paltoane și canadiene. Se strâmbase și vremea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Victor Înainte de a aranja ceva sigur cu Pepino și văr-su, ceea ce ne-a făcut să Întârziem și să ne vlăguiască așteptarea Înainte de a acționa așa cum ne propusesem, iar pe de altă parte eu insistam să nu-l lăsăm pe Laur În tren ori să fi scăpat dracului de el dându-i câteva sute de lei ca să se ducă unde i-o fi soarta, măcar să soarta i-a fost să plece cu muta În luna de miere, pe banii noștri, pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
o găsi cine să-i dea un colț de pâine și-un cartof crud să ronțăie. Pe mută n-o doare nicăieri de el. De ochii lumii se smiorcăia și și-l lingea de jeg, neașteptând altceva decât semnalul de la Laur, și bou’ ăsta de Andrei mă-ntreba joi că ce-am cu el și că ne-ncărcăm de păcate, sfinte Dumnezeule și sfinte fără de moarte, futu-ți morții mă-ti, vere, și pe-ai lu’ Gilbert, că știam eu ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ea Îl preferă acolo pe dormeză pe prințișoru’ ăsta mulatru poponar, și dacă aș fi crezut asta până la capăt tot ar fi fost bine. Aș fi avut atunci eu grijă de mută și părințelul ar fi stat cu ochii pe Laur, nemailăsându-l cu ea pe dormeză ca s-o Îndoctrineze atâtea nopți la rând cum să-l facă pe dobitocu’ ăsta la buzunare și să fugă Împreună În locuri de verdeață și răcoare. Nu ne certam, ci doar că bodogăneam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
i-o gonisem pe Steluța, iar pe de altă parte nu știam cum să-i facem lui vânt mai repede. - În nici un caz mai devreme de un an, i-o trânti părințelul. Și nu exagera deloc, În eventualitatea că văru’ Laur și muta s-or Învrednici să-și gospodărească bugetul cât de cât cumpătat, și parcă mi-ar fi stat pe limbă să le spun cu ce bani au fugit, deși asta ar fi fost greșeala de pe urmă, care ar fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
granițele. - Țiganii și hoții și barbarii și vandalii, se zbuciumă părințelul. Strânge din pumni cu ochii ieșiți din orbite, gata să lovească până la ultima suflare În spectrul lui moș Victor Încolțindu-l cu rânjetul de curvă nătângă a lui văru’ Laur. - Și dacă se-nchid granițele, băieți, nu mai scapă nimeni din cotineață. Aicea putrezim cu toții, ne papă viermii de vii. Mă uitam la el la fel de siderat ca Andrei și socoteam că tot e bine că a catadicsit În sfârșit să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-n loc de cruce! N-or să aibă ei zile! Lasă, părințele, bine că-l avem pe Hansi cu noi, c-altfel ce ne-am fi făcut? Părințelul Andrei clipea des din genele lui blonde și mustăcea exact ca văru’ Laur când a luat o palmă și se face că nu știe pentru ce. Acum vedeam că Începuse să-i preia din strategia mimicii și din ambiguitatea perversă a exprimării, ce se dovediseră până la urmă atât de productive. - Eh, câți din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
atât de productive. - Eh, câți din ăștia n-am tras eu pă pula mea! De bună seamă că nu la Hansi se referea el, ci la cretinii cărora le-ar da mâna să ne Împuște. Și totuși Hansi nu era Laur sau Pepino, și nici Andrei și nici Relu. Era un specimen diferit Întrucâtva, atât prin fizicul său, cât și prin ceea ce știa și putea să facă, și deja i se luase cheful de pălăvrăgeală. Întinse mâna lui enormă, care ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
din loc cât mai e timp. - N-avem bani, Hansi, spuse atunci Andrei clipind din ce În ce mai des și abia abținându-se să nu izbucnească În plâns. Timp de cinci secunde interminabile arătă de zece ori mai bătut de soartă decât văru’ Laur. Masca asta se risipi și se volatiliză, dezvăluind o față radiind de bucurie și Încredere În sine și-n tovarășii săi. Da’ chiar dacă n-avem acuma pe moment, Hansi, o să ne iei pe datorie. O să-ți dăm câte zece mii de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Și-n loc să mă duc acasă să-mi hrănesc familia, Întrețin familia lui Hansi. Părea să glumească pe jumătate-n serios. Ne spunea copii, poate unde el era un copil pe lângă noi. Un puștan rocker cam de vârsta lui Laur, cu bocanci și centură cu ținte și-n geacă de piele neagră Împânzită de fermoare pe piepți și pe mâneci. El ne-a povestit altă versiune a ceea ce fusese ieri În oraș, cum că s-ar fi strâns vreo câteva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
se Înnoptase de-a binelea și ajunsesem lângă niște boscheți, pe malul unei ape curgătoare. După ce mi-am mai tras sufletul, am văzut că eram sub un pod pe care l-am recunoscut. Trecusem pe acolo cu Andrei și văru’ Laur În dimineața sosirii noastre la Timișoara. Să tot fie două-trei luni de atunci. Eram siguri că-n două-trei zile ne vom despărți definitiv de locurile astea, de țarcurile și grajdurile și hangarele prin care ne-am tot Învârtit până am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
poporul ăla de vreo sută de inși, compus din adolescenți pe care-i distra teribil joaca asta și vârstnici fără nici un căpătâi, mulți dintre ei având probabil pe acasă sau prin buzunare un certificat d-ăla ca al lui văru’ Laur, care oricum nu le-ar mai fi folosit la nimic acuma. Acuma ei scandează și vorbesc despre morții și răniții și arestații de ieri și alaltăieri. La o răspântie ne unim cu un grup ceva mai numeros care conduce poporul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dacă să cobor În metrou, dar nu mă simțeam pe moment atras de demisolul meu din Baiera Vergului, și n-aveam decât zece minute de mers până la Motănica. * Să-ncerc totuși, deși nu văd ce l-ar putea reține pe Laur acolo, și mai ales cu douăj’ de mii la el... Poate balamucu’ ăsta de Revoluție să-i mai fi tăiat din avânt, mai știi? Tot ce știu e că atâta timp cât are bani, el circulă neîncetat și pe furtună și pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
unde apucă să rumege și să hiberneze, până când foamea Îl pune din nou În mișcare. N-a fost Însă În zadar. Cum am dat cu ochii de Steluța, am crezut c-am Înțeles: după ce și-a făcut treaba cu ea, Laur a garat-o la mă-sa și și-a văzut de drum. Asta s-a Întâmplat poate chiar În ziua când eu și Andrei Îl căutam de nebuni prin Timișoara. A plecat cu banii, să-l ia dracu’ de târfă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cozonac, și un carton de fursecuri, și farfurii cu zgârciuri și oase de antricoate prin care amușinau de zor pisicile. Revoluția le-a găsit cu de toate pe masă și au cu ce să-ntâmpine Crăciunul ăsta și bineînțeles că Laur le-a lăsat ceva bani. - Mai bine de fata asta că n-aude. Oh, Îți vine să turbezi! De ce dracu’ or mai trage dacă l-au dat jos? Ca să omoare la lume aiurea... L-au omorât pe Vasile, Aurele. - Care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
murit de leucemie acum nu mai știu câți ani, și l-au dus acolo cam În același timp cu avocatul Motănicăi. Văru’ Vasile era În ultimul an la un liceu industrial și mi se pare că era mai mic decât Laur cu doi-trei ani... - Păi Laur al meu avea doi ani când era Năsoasa borțoasă cu Vasile. Și Gheorghiță Împlinise un an. Îi făcuse Năsoasa unu’ după altu’. Zicea că nu-i mai trebuie. Doi Îi era de-ajuns, deh, Îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mai știu câți ani, și l-au dus acolo cam În același timp cu avocatul Motănicăi. Văru’ Vasile era În ultimul an la un liceu industrial și mi se pare că era mai mic decât Laur cu doi-trei ani... - Păi Laur al meu avea doi ani când era Năsoasa borțoasă cu Vasile. Și Gheorghiță Împlinise un an. Îi făcuse Năsoasa unu’ după altu’. Zicea că nu-i mai trebuie. Doi Îi era de-ajuns, deh, Îi era greu. Așa-i, că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
n-a fost zadarnică de vreme ce i-a așezat În drepturi pe aleșii poporului, care vor face de altfel permanent lumină În această chestiune, arătând ce a Însemnat moartea unora ca Hansi, Pepino, văru’ Vasile sau părințelul Andrei, Carol sau văru’ Laur, eroi ai neamului, dar În fapt niște reziduuri și niște scursuri toxice, Întruchipâmd tot ce-i mai rău din popor, restul de stricăciune ce se cere Îndepărtat și aruncat la gunoi. Poporul va Înțelege, sau nu va mai avea vreme

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
gând să stea pe aici și mi-a spus că nu-i plecată de așa de mult timp, așteaptă să se mai linișteaască, poate când s-o termina Revoluția, acum Îi e frică să iasă... Era Îmbrăcată În raiații lui Laur. Veneau bine pe ea și avea și-un pulovăr nou din mohair fumuriu. Se simțea În largul ei În țarcul cu pisici al Motănicăi. A râs când am Întrebat-o dacă Laur i-a lăsat bani. Ea i-a dat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
frică să iasă... Era Îmbrăcată În raiații lui Laur. Veneau bine pe ea și avea și-un pulovăr nou din mohair fumuriu. Se simțea În largul ei În țarcul cu pisici al Motănicăi. A râs când am Întrebat-o dacă Laur i-a lăsat bani. Ea i-a dat bani lui Laur, pentru că a plimbat-o până la București... Ăia douăj’ de mii, da, bineînțeles că știa pentru ce ne trebuiesc. Toți care vin la ea și la Pepino au bani la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pe ea și avea și-un pulovăr nou din mohair fumuriu. Se simțea În largul ei În țarcul cu pisici al Motănicăi. A râs când am Întrebat-o dacă Laur i-a lăsat bani. Ea i-a dat bani lui Laur, pentru că a plimbat-o până la București... Ăia douăj’ de mii, da, bineînțeles că știa pentru ce ne trebuiesc. Toți care vin la ea și la Pepino au bani la ei, ca să plece, dar cu mine, cu Laur și Andrei, ajunsese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dat bani lui Laur, pentru că a plimbat-o până la București... Ăia douăj’ de mii, da, bineînțeles că știa pentru ce ne trebuiesc. Toți care vin la ea și la Pepino au bani la ei, ca să plece, dar cu mine, cu Laur și Andrei, ajunsese să se obișnuiască, vezi, ținea la noi și nu se putea Împăca cu gândul că ne vom despărți. Când a venit Pepino, a Înțeles că o vom părăsi și noi ca totți ceilalți. D-aia i-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Atunci a hotărât să se răzbune pe noi și pe toți care au zăbovit la ea și-au părăsit-o, așa că i-a furat banii părințelului. De una singură a pus-o la cale și a făcut-o, iar pe Laur l-a luat după ea gândindu-se că ar avea mai multe șanse cu el să ajungă cât mai departe și să nu le luăm urma. Totuși Laur n-avea chef de ea, lui i se făcuse să-și ia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
singură a pus-o la cale și a făcut-o, iar pe Laur l-a luat după ea gândindu-se că ar avea mai multe șanse cu el să ajungă cât mai departe și să nu le luăm urma. Totuși Laur n-avea chef de ea, lui i se făcuse să-și ia lumea În cap de unul singur, și dacă a rugat-o să-i dea niște bani, i s-a făcut milă... Nu l-aș fi bănuit pe Laur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]