10,015 matches
-
nu capitalismul este de vină, ci "administratorii sistemului". Ai cărui sistem? Cine sunt aceștia? Iată: Criza a fost cauzată de politicieni, cărora li se datorează creditele proaste (deși ei ar fi fost "bine intenționați"), de autorități monetare, care au creat lichiditatea abundentă (securitizarea fiind frenetică!) și de reglementatori, care "au rămas în urma piețelor". Piețele sunt deci niște entități impersonale, abstracte, care fac bine a priori și trebuie apărate. În fine, mai aflăm și că "în spatele instituțiilor sunt oameni care le administrează
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Băncile centrale au adoptat măsura Zero Interest Rate Policy (ZIRP), sau chiar Negative Interest Rates Policy (NIRP), cu efect imediat asupra prețurilor activelor financiare și altul întîrziat în ce privește prețurile proprietăților. Pe linie bugetară, cuvîntul de ordine a fost austeritatea. Așadar, lichiditățile oferite pieței au fost masive, în special prin celebra procedură Quantitative Easing (în SUA, Marea Britanie și Japonia), sau Long Term Refinancing Operations (în zona Euro), intervenții pe piața valutară (Elveția), sau împrumuturi consistente. Astfel, piața a repornit mecanismele sale, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
a supraîndatorării. Noua politică a căpătat numele de "forward guidance" și este una pro-activă, în contradicție cu vechile politici reactive. Inflația aproape că nu mai există și se vorbește din nou despre ținte de creștere economică pri amintita alimentare cu lichidități. Păcat că băncile centrale nu-și armonizează politicile, nu creează un cadru monetar informal instituțio nalizat neînțelegînd încă faptul că nimeni nu poate reuși singur în această epocă a globalizării și că e obligatorie cooperarea și coordonarea dacă se dorește
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
ea prin paradise fiscale. Nu e nimic durabil în asta. Ratele de schimb sunt bune, salariile relativ mici, deci competitive, nici cu energia nu stăm chiar rău, dar productivitatea e undeva la 40% față de media UE. Rău stăm și cu lichiditățile, deși s-au redus și rezervele minime obligatorii, masa monetară fiind totuși limitată în mod controlat, iar dobînzile atît de ridicate. Parafrazînd pe Thomas Mann și pe comentatorul său Paul Cantor (descoperit de colega Mihaela Ifrim), dacă hiperinflația produce o
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
la o bună reglementare a supraîndatorării capitalului propriu etc. Reacția la criză nu a fost, din păcate, inovarea pentru corectarea lacunelor sistemului, ci cum să nu-i lăsăm să moară pe cei vinovați și cum să gestionăm datoriile publice, după ce lichiditățile fictive s-au evaporat. Al doilea Keynes încă nu s-a maturizat. Astfel, revoluția informațională este folosită în continuare la prostii, țările au încă structuri economice diferite, dar experimentează aceleași politici, într-o hiperconcurență globală, pe piețe cu tipologii în
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
la fel de eficace ca în trecut. Dolarul se prăbușește, cu riscul ca investitorii străini să nu mai finanțeze uriașele deficite americane, iar prețurile cresc inflaționist. Există o supraofertă de case, autoturisme și alte bunuri de consum. Există o criză mare de lichidități și chiar o incapacitate de plată. Milioane de familii americane nu-și pot plăti ratele. Peste o sută de creditori au dat faliment. Dar anxietatea financiară nu atinge doar menajurile, ci și întreprinderile, ridicînd foarte mult pierderile. Există și un
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
dacă Herbert Hoover n-ar fi încercat cu orice preț să echilibreze bugetul față cu criza, dacă Sistemul Federal de Rezerve n-ar fi apărat cu atîta strășnicie etalonul aur, în detrimentul economiei interne și dacă autoritățile ar fi susținut cu lichidități băncile amenințate, calmînd astfel panica. Să sperăm că economiștii și autoritățile și-au învățat lecția, deși acest lucru încă nu e pe deplin clar. Pentru cei care nu știu, Krugman este profesor de economie și afaceri internaționale la Princeton University
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
de ratele de schimb fixe. La fel s-a întîmplat în 1998 cu criza rusă. Krugman se declară adeptul unei politici fiscale agresive pentru a contra-cara depresiunea ce lovește Japonia, argumen-tînd că această țară se găsește într-o criză de lichidități. În ultimii 15 ani, lucrările lui Krugman, cum ar fi The Age of Diminished Expectations sau The conscience of a liberal, se orientează mai mult spre marele public, pe diferite teme considerate importante. El se orientează mai mult pe creșterea
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
opus pînă acum unei astfel de concertări; acum ea a devenit însă o necesitate absolută. Altfel nu vom putea avea ceea ce dorim de la sistemul monetar internațional, adică o structură ordonată și relativ stabilă a ratelor de schimb și asigurarea de lichidități la nivelul cererii de mijloace inter-naționale de plată. Din păcate, însă, nu se văd deloc eforturi către o astfel de necesară concertare sau armonizare a politicilor economice ale celor mari. Dimpotrivă, de la declanșarea crizei, băncile centrale nu fac decît să
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
și el, fapt fără precedent, un sprijin bugetar suplimentar, ceea ce înseamnă că lucrurile sunt mai grave decît ne imaginam. Eșecul măsurilor clasice de politică eco-nomică, în special monetară, ne indică profunzimea crizei. Lumea financiară, care tînjește atît de mult după lichiditatea fluxurilor, redescoperă inerția stocurilor. Deteriorarea bilanțurilor băncilor, tensiunile persistente asupra lichidității in-terbancare, incertitudinea extremă, toate au condus la o contractare a creditelor destinate activității productive, după ce speculatorii și-au făcut de cap. Instalarea ideii de criză în conștiințe destabilizează și
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
că lucrurile sunt mai grave decît ne imaginam. Eșecul măsurilor clasice de politică eco-nomică, în special monetară, ne indică profunzimea crizei. Lumea financiară, care tînjește atît de mult după lichiditatea fluxurilor, redescoperă inerția stocurilor. Deteriorarea bilanțurilor băncilor, tensiunile persistente asupra lichidității in-terbancare, incertitudinea extremă, toate au condus la o contractare a creditelor destinate activității productive, după ce speculatorii și-au făcut de cap. Instalarea ideii de criză în conștiințe destabilizează și mai mult piața, prin efectul anticipărilor contraproductive. La început, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Hyman Minsky vorbește despre o adevărată "orbire în fața dezastrului" (în Stabilizing an Unstable Economy, Yale University Press). E ca în vremea celebrului nostru Caritas. Era ne-voie ca tot mai multe familii să intre la baza jocului pentru a asigura lichiditățile pentru primii veniți. La început a fost ușor, mai ales că lumea era deja înfierbîntată de scăderea acțiunilor din domeniul Internetului și căuta alte plasamente, dar apoi a devenit tot mai greu. Cumpărătorii au luat cu asalt piața, datoriile n-
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
cu produse derivate. Problema mare e că finanțele au devenit globale par excellence, iar erorile financiare se globalizează, întreaga lume fiind atinsă de delirul imobiliar american și contaminîndu-se cu neîncredere. Astfel, totul se înlănțuie. De fapt, criza este una de lichidități. Echilibrul pieței produselor derivate nu poate fi decît unul virtual. E de ajuns un ac și balonul se sparge. Toată lumea vrea să-și vîndă titlurile, dar cine le mai cumpără? Frica domină piața, activele se evaporă, prețul lor tinzînd către
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
ocupase suficient de fluctuațiile producției în ansamblu, într-o lucrare de mici dimensiuni. Ulterior, pornind de la revizuirea cursului pe care îl preda, reintitulat The Monetary theory of production, lucrarea s-a extins, incluzînd legile sale psihologice, începînd cu preferința pentru lichiditate, continuînd cu cea pentru consum, respectiv investiții, multiplicatorul, fluctuațiile producției, importanța ce-rerii efective, eficiența marginală a capitalului, rolul statului ș.a. Cartea a născut numeroase dezbateri, atît în anii conceperii sale (1931-1936), cît și ulterior. Deschis dialogului, Keynes însuși acceptă că
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
interesantă dezvoltată de autorul britanic este cea a ratei dobînzii. Rolul acesteia nu ar fi de a păstra echilibrul dintre ce-rerea și oferta de bunuri în general, ci între cererea și oferta de bani, adică între cererea și oferta de lichidități, iar înclinația psihologică spre li-chidități a publicului joacă un rol decisiv. Este invocat în acest sens Montesquieu, "echivalentul francez al lui Adam Smith, cel mai mare dintre economiștii francezi". În ce privește nivelul de ansamblu al prețurilor, Keynes îl consideră determinat de
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
dintre economiștii francezi". În ce privește nivelul de ansamblu al prețurilor, Keynes îl consideră determinat de legea cererii și ofertei, ca și prețurile individuale. Banii și cantitatea lor au doar un rol inițial. Practic, cantitatea de bani de pe piață determină oferta de lichidități, aceasta determină rata dobînzii, care, la rîndul său, determină, în combinație și cu alți factori, nivelul investițiilor, iar acesta de-termină, de asemenea în combinație cu alți factori, nivelul de echilibru al veniturilor, al pro-ducției și deci gradul de ocupare
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
pildă, Keynes considera că rata medie a economiilor ar crește odată cu venitul per capita, fapt infirmat de practică. Apoi, ceea ce a produs Keynes este într-adevăr un model de echilibru static. Pe scurt, el poate fi prezentat astfel: preferința pentru lichiditate determină rata dobînzii, iar la o rată a dobînzii dată, productivitatea marginală a capitalului de-termină rata investițiilor, în timp ce ocuparea mîinii de lucru este determinată de punctul la care valoarea producției este egală cu suma din-tre cheltuielile de investiții și
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
De fapt, cum subliniază autorul, competiția dintre diferitele modele ale capitalismului este chiar firul călăuzitor al lucrării de față. Cine va cîștiga, în ipoteza că va cîștiga cine-va? Cert e că vom avea un secol mai mult decît interesant. Lichiditățile se transferă de la est la vest. Așa-numitele "fonduri suverane" orientale cum-pără masiv (cifra depășește 50 de miliarde de dolari) active occidentale depreciate de la cele mai mari bănci: Citigroup, Morgan Stanley, Merrill Linch, UBS ș. a. Aceste fonduri controlează în momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
fonduri, de stat, dar care joacă după regulile pieței, au înființat deja țări ca Kuweit, Qatar, Abu-Dhabi, Singapore și, desigur, Rusia și China. Se pregătește Japonia. Pentru multe corporații americane, în criza actuală, acestea au rămas practic singurele surse de lichidități. Astfel, aceste fonduri pot ajuta, dar au și un puternic potențial destabilizator. Cum să controlezi, într-o economie liberală, astfel de fluxuri imense de capitaluri? Responsabilitatea principală pentru ceea ce se întîmplă o poartă chiar oficialii americani, mai precis politicile lor
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
monetar-financiară internațională. Nume mari de pe Wall Street, ca Citigroup și Merrill Lynch, sau din Elveția: UBS și Credit Suisse s-au văzut nevoite să facă recurs la miliarde de dolari oferite de astfel de fonduri, rămase ca singure surse de lichiditate. Aceste fonduri nu sunt aproape deloc transparente. Ele își gestionează afacerile într-o manieră mai curînd opacă, fără să aflăm nimic despre modul cum își aleg investițiile sau despre eficiența acestora. Este adevărat că nici celebrele hedge funds nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Occident s-au întețit odată cu criza discursurile populist izolaționiste, care cer blocarea noilor fonduri și reglementarea acestui imens flux de capitaluri care vine dinspre răsărit. Dar atunci, unde mai e liberalismul? Apoi, cum s-ar asigura altfel nevoia urgentă de lichidități? Este vorba despre apariția celui de-al doilea val al globalizării, susținut de noile puteri mondiale: China, Rusia, în parte Japonia, India, Brazilia, țările arabe bogate în petrol, Africa de Sud, Indonezia ș. a., țări care au profitat și au in-tegrat bine capitalurile
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
fiind tot mai mult preocupată de dezvoltarea economică, preocupare ce pare să înlocuiască vechile conflicte etnice și religioase. Economia țării crește atît de repede, încît apare pericolul unei supraîncălziri. Investițiile străine sunt atît de mari, încît băncile sunt sufocate de lichidități și asta într-o perioadă de criză internațională. Împrumuturile bancare cresc anual cu o treime, iar salariile aproape s-au dublat într-un singur an 2006. Industria "duduie", consumul e uriaș, iar infrastructura se dezvoltă. Întreg acest miracol s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
fi fost, e mai bine să o acceptăm decît să o refuzăm. E singura noastră șansă de a menține cursul relativ stabil și inflația mică, în speranța, tot mai îndepărtată însă, de a intra în zona euro. Numai că acum lichiditățile nu mai sunt atît în Occident cît în Orient, prin urmare și politica noastră externă ar trebui orientată și spre alte azimuturi. Dar cine ne bagă în seamă, cîtă vreme noi nu reușim să ne apărăm cetățenii din Republica Moldova?... Problema
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
anticipări realiste ale agenților, fie ei români sau străini. A doua mare problemă cred că decurge din dependența excesivă față de capitalul străin. Așa cum știm, în vreme de criză, capitalurile părăsesc economiile periferice și se retrag către centru, băncile-mamă au retras lichidități semnificative ca mărime de la sucursalele lor din România, în timp ce capitalul indigen este total insuficient. Acum se văd erori grave ale guvernanților, asupra cărora economiști serioși au atras la timpul potrivit atenția: spre pildă, nu cred că trebuia vîndută Banca Comercială
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
cel al justiției. În aceste condiții, cred că vom avea nevoie de un nou acord cu F.M.I., pentru un împrumut de circa 20 de miliarde de dolari, în două tranșe, pentru a putea suplini cît de cît lip-sa de lichidități. Căci creditele au căzut, deficitul bugetar e amenințător (5 miliarde de euro), românii din străinătate nu mai trimit anual acele miliarde atît de necesare, investitorii străini se cam retrag, iar alții nu prea mai vin, deci criza vorbește pe toate
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]