3,184 matches
-
și mit a fost pusă În termenii relației complementare dintre acțiune și gândire - mitul este o raționalizare a actului ritual, ritul este o performare concretă a istoriei mitice: Cel mai adesea, ritul, cu valoare religioasă, nu este altceva decât ecoul liturgic al mitului: Îl repetă, Îl Încarnează, Îl joacă la nivel motric și afectiv, Îi asigură permanența și reproducerea. Invers, mitul autentifică ritul: Îl legitimizează și Îi conferă un sens (L.V. Thomas, 1991, p. 381). „Mitul, privit ca o declarație prin
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
evenimente drept ritualuri, prin perceperea caracterului formal. Comportamentul În ritual tinde să fie punctual și repetitiv. Secvențele rituale sunt compuse din elemente convenționale, stereotipe chiar” (p. 33); c) invarianța; d) performarea: „Dacă nu există o performanță, nu există rit. Instrucțiunile liturgice pot fi scrise În cărți, dar asemenea Înregistrări nu sunt prin ele Însele rituri” (p. 37); e) caracterul non-instrumental: deși include elemente de tehnică, ritul nu are scop tehnic, nu se construiește printr-o relație imediată Între mijloace și scopuri
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
claselor teoretice care Încearcă să le identifice, să le clasifice și să le interpreteze. Din această perspectivă, Catherine Bell afirmă, Într-o lucrare frecvent evocată (1992, p. 70): Câteva distincții sunt În mod obișnuit avansate: Între studiile ritualice și studiile liturgice, Între riturile religioase și riturile laice, Între rit și ceremonial ș...ț, Între riturile politice și riturile civice, Între riturile private și riturile colective, Între riturile de rebeliune și riturile de solidaritate, Între performarea teatrală și cea rituală, Între caracterul
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
domnul se Îndreaptă spre biserică urmat de un Întreg alai, În vreme ce fiecare etapă a acestui drum inițiatic este anunțată orășenilor prin sunetul clopotelor: este cel dintâi semnal al celebrării și primul moment În care puterea Își asociază prezența marelui eveniment liturgic. Monarhul intră În biserică, iar corul și Înaltul cler cântă imnul axion („vrednic este”). După cântarea Întru slava sfintei (slavoslovia), alaiul Întreg iese, iar racla cu relicva este dusă În curte de către patru preoți. Acesta este Începutul celebrării publice: racla
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
conducerea și Îngrijirea pelerinilor („brancardieri”). Cu toate acestea, conflictele dintre „hospitalieri” și pelerini apar frecvent, Îndeosebi În ceea ce privește „demarcările spațiale și temporale dintre sacru și profan” (J. Eade, M. Sallnow, 1991, p. 58). Mai ales În momentele de vârf ale ceremoniilor liturgice (cele care atrag marile fluxuri de pelerini), relațiile tensionate dintre participanți (ei Înșiși eterogeni și aflați acum În competiție pentru a se plasa cât mai aproape de centrul sacru) și oficianți devin evidente: În timpul slujbei de binecuvântare, spațiul devine obiect de
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dansează În nef-ul catedralei, cântă cântece licențioase, mănâncă bucăți de carne grasă pe altar, joacă zaruri - lucru pe care Biserica și toate autoritățile Îl interzic prin multiple note care vorbesc despre amenzi și pedepse grave - lângă masa sfântă și vasele liturgice (J. Heers, 1983, p. 182) Odată cu impunerea structurilor sociale și a normelor de interacțiune socială specifice capitalismului, carnavalul a trecut printr-un proces lent, dar ireversibil, de „domesticire”. Reglementările impuse de-a lungul timpului vor interzice licențiozitatea gestuală și verbală
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
politice moderne s-au constituit, la Începutul Evului Mediu, prin transformarea sărbătorilor religioase, În așa fel Încât În centrul sistemului ceremonial să nu se mai afle divinitatea, ci puterea politică laică. Vocabularul riturilor politice europene ar include elemente din sistemul liturgic, din cel al riturilor de trecere ale claselor populare, din eticheta nobiliară și luptele cavalerești stilizate. În acest sistem, ritul politic avea misiunea de a prezenta Puterea regală În concretețea ei (așa cum ritul religios revela puterea divinității În obiecte tangibile
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mântuire " " la soif du salut " (Sufletul satului/L'âme du village) (Miclău, 1978 : 281) ; " la soif de rédemption " (Drăgănescu-Vericeanu, 1974 : 149) ; " la soif de rédemption " (L'âme du village) (Stolojan, 1992 : 43) ; " minunea " " le prodige " (Bunăvestire/Annonciation) (Loubière, 2003 : 63) ; " liturgic astrul mă-ntâlnește-n vai " " l'astre liturgique me rencontre seul " (Răsărit magic/Lever magique) (Miclău, 1978 : 433) ; " patrafir " " étole " (Tămâie și fulgi/Encens et neige) (Miclău, 1978 : 231) ; " étole sacerdotale " (Encens et neige) (Poncet, 1996 : 78) ; " Îi sunt obrajii
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
100 de obiecte, locuri de rugăciune și lăcașuri de cult. Piesele incontestabil creștine sunt de o mare diversitate: obiecte cu semnificație religioasă precum candelabrul de la Biertan (jud. Sibiu) cu chrismon și inscripția "Ego Zenovius votum posui", apoi potire și vase liturgice. La Porolissum (Moigrad jud. Sălaj), s-au găsit inele, cruciulițe, accesorii pentru veșminte cu simboluri, amfore creștine. Lăcașuri de cult s-au ridicat peste tot, pe teritoriul daco-roman, de la sfârșitul secolului al III-lea. Ele s-au aflat la Sucidava
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iunie). Din listele de martiri, alcătuite de istoricii străini, nici unul nu provine din regiunea dunăreană. Dar cercetătorii români au arătat că sunt și aici martiri, însă se întâlnesc confuzii, exagerări, date false sau greșite, legende, clișee. De pildă, în calendarul liturgic de la Tomis, sunt menționați 60 de martiri. Dintre martirii cunoscuți, doar patru au pătimit pe pământ dobrogean: Attalos, Kamasis, Philippos și Zoticos, descoperiți într-o basilică din Niculițel (jud. Tulcea). Unii presupun că au pătimit în cetatea învecinată de la Noviodunum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din "miserere Domine", folosit în Biserica latină, după cum a arătat Petre Ș. Năsturel, ceea ce demonstrează elaborarea unei "forma mentis".25 Cultul martirilor în spațiul daco-roman a fost impulsionat de practicarea acestuia în bisericile de pe malul drept (sudic) al Dunării. Anul liturgic, marile sărbători, în nordul Dunării, erau: Nașterea, Boboteaza, Paștele, Înălțarea, Cincizecimea. Ritul funerar în Dacia nord-dunăreană, universul funerar al credincioșilor locali erau dominate de numeroase elemente păgâne, pe care ierarhii, sinoadele și Imperiul creștin încercau zadarnic să le elimine din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
originare din patrimoniul lexical slav în greaca bizantină, albaneză și română. Acest aspect este strâns legat de creștinarea slavilor sudici și a bulgarilor, și de organizarea structurilor bisericești în teritoriile controlate de aceștia, precum și de recunoașterea limbii slave ca limbă liturgică, introducerea alfabetului chirilic și dezvoltarea literaturii religioase sub țarul Simeon (893-927). În acest context, lexicul religios al limbii române sud-dunărene a început, poate mai timpuriu decât în stânga Dunării, să primească o serie de termeni vechi slavi (bulgari) ce desemnau aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limbajului religios de origine latină se încheiase, devenind unul românesc. Dar latina n-a fost eliminată complet din liturghie (de pildă, în Moravia, se foloseau slavona și latina). Momentul în care latina a fost definitiv înlocuită cu slavona, ca limbă liturgică, în Biserica românească, este greu de precizat. Au existat diferențe de la o regiune la alta, cauzate de factori multipli: momentul diferit al formării structurilor statale și bisericești autohtone, jurisdicțiile exercitate, relațiile cu formațiunile politice vecine, tradițiile culturale. Fenomenul nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
masivă asupra limbii române s-a exercitat după 800-900, penetrația termenilor referitori la viața religioasă creștină a început în a doua jumătate a secolului IX, după creștinarea bulgarilor și organizarea structurii bisericești, când limba slavonă a fost recunoscută ca limbă liturgică, s-a răspândit alfabetul chirilic, s-a dezvoltat literatura religioasă sud-slavă, mai ales sub țarul Simeon (893-927). Apoi închegarea raporturilor între bisericile bulgară și rusă, integrarea spațiului din nordul Dunării în contextul politic și spiritual (religios) sud-dunărean, presiunea statală catolică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Constanța) și datează din 943 (6451), referitoare la jupan Dimitrie. Este mai presus de orice îndoială că folosirea alfabetului chirilic datează din secolul al X-lea, din Bulgaria el s-a răspândit în Dobrogea și în nordul Dunării, ca limbă liturgică și literară. 67 Slavii stabiliți la noi și-au exercitat dominația asupra autohtonilor și după creștinarea lor, în secolul al IX-lea. Însuși procesul de suprapunere slavă ne ajută să înțelegem cum a fost introdusă limba slavă în cultul bisericilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și bisericești slavi, în secolele IX-X, folosirea termenilor respectivi a continuat în toată perioada "slavonismului cultural", adică până în secolul al XVII-lea. După traducerea cărților de slujbă din slavonește în românește, acești termeni au fost "românizați", fiind menținuți în limba liturgică până azi. Iată lista lor: Duhul Sfânt (duh sviatâi), mucenic (muceniku), sfânt (sviati), Maica Precista (maika preacista), moaște (moști), duhovnic (duhoviniki), mirean (mireninu), stareț (stareti), sobor (săboru), țârcovnic (țrăkoviniku), vlădică (vladika-stăpân), cădelniță (kadilinița), dveră (dviri), jertfă (jrătva), odăjdii (odejda), prapur
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în sfârșit, o serie de verbe: a blagoslovi (blagosloviti), a se căi (kaiti), a ispiti (ispitati), a ispăși (uspasiti), a izbăvi (izbaviti), a spovedi (ispovedati), a milui (milovati), a răstigni (rastegnanti), a sfinți (sventiti), a târnosi (tronosati). Anumiți termeni dogmatici, liturgici și de organizare bisericească, de origine greacă (bizantină), au intrat în limbă fie prin mijlocirea slavonei, fie direct din grecește, la începuturile organizării noastre de stat și bisericești: har, mir, chivot, disc, potir, antimis, paraclis, chilie, metoc, trapeză, sihastru, schimnic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să-i fi creștinat pe daco-romani, nu există nici un termen gotic religios în limba română. Concluzia: creștinarea lor se produce după secolele III-IV, așadar este mult anterioară venirii slavilor și ungurilor. Nu există nici un fel de cuvinte maghiare în limbajul liturgic românesc". În ceea ce privește toponimia, istoricul francez face alte precizări interesante: "Explicarea toponimiei slave și turcești de pe teritoriul actualmente românesc printr-o traducere a numelor de locuri este ingenioasă. Însă prezintă unele dificultăți. În ansamblu, Brătianu atenuează dificultățile, dar nu le rezolvă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Evenimentele bisericești sud-dunărene, conturate după 864, au influențat mult ținuturile nord-dunărene, în acest fel, s-a născut teza tradițională a pătrunderii liturghiei slave, prin filieră bulgară, considerată firească și acceptabilă de istorici, în general (mai puțin Iorga). Această pătrundere instituțională (liturgică și organizatorică) a formelor bisericii (creștine) bulgare s-a petrecut, mai întâi, în Dobrogea, provincie de margine a țaratului bulgar, acolo unde tradițiile creștinismului paleo-bizantin aveau rădăcini adânci și unde, după organizarea bisericii bulgare, în secolul al X-lea, Dristra
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe baltag”. Pasajele epice se înrudesc sau se confundă adeseori cu teme de baladă, legendă sau chiar basm (motivul mioritic, căsătoria fratelui cu sora ș.a.). Marea varietate melodică se datorează păstrării melodiilor arhaice și adaptării unora mai noi, de origine liturgică. În ziua de Crăciun începe c. „Cu steaua” - prin excelență religioasă și de origine cultă -, cu variantele ei locale „Globul” sau „Luceafărul”, care se cântă până la Bobotează. Colindătorii poartă cu ei o stea împodobită cu hârtii colorate și iconițe cu
COLINDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286331_a_287660]
-
spre esență/ Neîndurând biciul să lovească/ Pântecul, în care s-a zămislit pruncul.../ Pe creste iubirea lumina verdele frunzei/ Cuvântul Dorire” (Tablou). Poetul abordează și tematica erotică, tratând-o în stilul biblic, al Cântării Cântărilor. În general, frecvența terminologiei biblice, liturgice și ecleziastice („Scriptură”, „ieslea slăvirii”, „aghiasmă”, „veniți și luați lumină” etc.) conferă poeziei lui B. timbrul ei specific, așa după cum, la nivelul „fondului”, principalul ei atribut distinctiv este nutrirea masivă din simbolistica biblică, din patrimoniul de trăire și exprimare a
BODEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
imnică a iubirii, rostirea răspicată a experienței lăuntrice a devoțiunii creștinești, a cucerniciei și a aspirației spre mântuire sunt realitățile omniprezente ale acestei lirici de exclamație și fervoare religioasă, formulată într-un lexic simplu (cel fundamental, cu împrumuturi din lexicul liturgic sau biblic), cu imagistică puțină, banală sau discretă. Forța acestei poezii încearcă să se impună prin intensitatea - iar nu prin „meșteșugirea” - rostirii, prin vădirea peremptorie a puterii credinței. SCRIERI: Cântare din cântare, pref. Ioan Alexandru, București, 1993; Vita coronata, pref.
BODEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
aici nu e deloc neînsemnat: ierarhia ecleziastică și infailibilitatea papală. Pohier (Cînd spun Dumnezeu), acuzat de a fi pus la îndoială realitatea obiectivă a învierii lui Hristos, a fost sancționat prin interdicția de a preda și de a prezida adunări liturgice. Schillebeeck (Iisus, o tentativă de cristologie), achitat pe bună dreptate prima dată, a fost ulterior acuzat din nou și rechemat la Roma. Cît despre Hans Kung (autor în special al Ființei creștine), după mai multe avertismente, i s-a retras
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Dumnezeu. Ostia echivalează cu consumarea totemului comunitar, va răspunde etnologul. Canibalismul își are titlurile sale de noblețe culturală, dar nici unul nu valorează cît misterul transsubstanțialității. Spiritualizarea carnalului atinge în creștinism un soi de perfecțiune de neegalat, deschizînd pe o panoplie liturgică calea spre o serie de trăiri și efuziuni senzoriale (vitraliu, muzică, teatru sau mister, tămîie, procesiuni, statui, picturi etc.). Iată fără îndoială cea mai carnală, cea mai orgiacă dintre misticile mîntuirii (a se vedea ochii închiși ai Sfintei Tereza din
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
să scape de urmăritori pentru a rămîne în viață. Cuvintele de capătîi ale Vechiului Testament: Exil, Fugă, Exod. Deci a lua cu sine strictul necesar, pașaportul, invizibilul. În cel mai simplu aparat nominativ, Iahve, fără vocale, un simbol. Legislativ: Decalogul. Liturgic: un cufăr din lemn de acacia de un metru lungime și 70 de centimetri lățime, transportabil cu ajutorul a două bețe de lemn în mijlocul coloanei în marș, fie o mobilă nouă numită Arcă. Simbolul este mult mai ușor decît icoana, care
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]