2,404 matches
-
preferințe, de M. I. Lermontov sau de A. S. Pușkin (din care transpune, totuși, Florile cele târzie), modelul său fiind G. R. Derjavin (din care prelucrează poezii ca Visul sau Cătră moarte). O altă trăsătură, în afară de didacticism, este decepționismul, de sorginte livrescă, dar ținând probabil și de o predispoziție temperamentală. Cuvinte mari, ca „soarta”, „fericirea”, „viața și moartea”, „dreptatea”, revin în versurile sale, de tentă meditativă, poetul mărturisindu-și tristețea în fața curgerii de neoprit a timpului, jalea pentru tinerețea apusă, teama de
SARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289492_a_290821]
-
consistență, puțin plauzibile. Textele, notabile când și când prin finețea analizei psihologice, nu par operante scenic. Construite nesigur, cu o intrigă stufoasă, încărcată de digresiuni și episoade parazitare, ele rămân teziste, artificiale. Tensiunea dramatică riscă să se piardă în reminiscențe livrești, în nesfârșite discuții cu pretenții filosofice, fiecare piesă fiind compusă parcă pe o singură arie, în care vocea autoarei se lasă recunoscută în replicile majorității personajelor. SCRIERI: Călătorie-n întuneric, București, 1943; Omul ascuns, București, 1947. Repere bibliografice: Sorana Țopa
ŢOPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290227_a_291556]
-
proprii în nesfârșite discuții cu amicii, ca și în excese bahice sau în escapade prelungite în natură. El privește lucrurile dintr-un unghi adesea pieziș, dându-le o față nouă, neașteptată, de multe ori grotescă. Pe cât de decis în judecăți livrești, pe atât de fragil în structura sa interioară, Teofil alternează gesturile intempestive cu ezitarea și deruta. Soluția narativă aleasă îi dă lui Ț. o mare libertate compozițională, conducându-l spre soluții moderne, stăpânite pe deplin: el face din jurnal - care
ŢOPA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290226_a_291555]
-
și reflecțiile de aici. Spirit sagace, Ț. este dublat în poezie de un vizionar vibrând la pragul limită al trăirii. Versurile din Cămașa lui Nessos aparțin unui autor sofisticat, pesimist, care își împânzește pagina cu simboluri și aluzii mitologice sau livrești, explicate într-un Cuvânt înainte: Arcadia, „țară mitică a armoniei idilice, aici - expresie a spiritului bucolic frivol și calofil”, Ababua, „oraș imaginar, e o sugestie a absurdului unei civilizații inumane”, Lemuria „are un sens alegoric adecvat celui originar mitologic - tărâm
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
uns emir/ ce va trăi peste 110/ de mii de ani într-un oraș Mohab...” (Abdul sau Elogiul lui Parmenide). Estetica rămâne totuși una de tip baroc, în măsura în care poemele provoacă în primul rând meraviglia, nu neapărat sens, iar prețiozitatea ironică, livrescul, uneori pitoresc prin amalgamurile postmoderne pe care le produce, sunt trăsături distinctive ale acestor poeme: „da, Rousseau s-a aruncat pe fereastra/ de la balconul în stil empire/ și-n cădere/ până jos/ Van Gogh a continuat să picteze/ munți de
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
volum al lui T., Epifania, subintitulat „o căutare a treptelor”, este mult mai eterogen, încercând să aproximeze poetic „treptele” convertirii spirituale. O ruptură nu se produce, doar că „entropia” se transformă în „epifanie”: nu lipsesc stranietatea, imagismul, acum mai concentrat, livrescul, o anume „tehnicitate” a discursului, conținutul conceptual, ermetismul. Se remarcă însă muzicalitatea, „murmurul de cânt monodic” bizantin (Radu Petrescu) și esențializarea lirismului, efortul de a transpune o experiență spirituală. Unele texte rămân totuși cvasiincomprehensibile, spre exemplu primul poem, Geometria sau
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
cu iarba pe iarbă călcând”, „ninge cu voce tare”, „timpul probabil de ieri”. Prin întrebuințarea unor termeni și citate în context impropriu, prin stâlcirea unor vocabule, prin alăturarea de cuvinte cu valori semantice total diferite se obțin efecte de umor livresc: „plimbându-mi eonul/ cu vagonul Lits/ dar și cu bou-vagonul”, „Prin asta ești celebră în Orient/ Expres și în general în toate gările/ vechilor dirijabile unde schimbăm/ săruturile/ și/ cai”. Jocul cu ilogisme și paradoxuri, spunerea de baliverne savante e
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
două tăișuri și, prin aceasta, face greu de precizat dacă miturile, parabolele și „șopârlele” vizează cadrul sau doar „cazul” narațiunii; de asemenea, deplasarea sistematică a poveștii spre actul povestirii (concretizată prin multiplicarea naratorilor și acompaniată de recursul frecvent la procedee livrești și autospeculare) e interpretabilă ca o aluzie la proliferarea sistematică a minciunii în perioada comunistă („Arma mea favorită a fost întotdeauna minciuna” - declară un narator) sau doar ca o mărturie a agnosticismului derivat din caracterul fatalmente fictiv a ceea ce se
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
și trivialitate, aceasta se desăvârșește în scena dezvirginării tânărului Cezar, considerată, datorită amestecului rar de sexualitate, tandrețe și umor, „o capodoperă a genului” (Alex. Ștefănescu). Privite în ansamblu, numeroasele cărți de publicistică ale lui Ț. au caracter memorialistic, moralist și livresc, fiind o extensie a prozelor, care comportă la rândul lor, în grade variate, aceste trăsături. Unitare sub raport tematic sunt doar Prepeleac (1991) și Caftane și cafteli (Prepeleac doi, trei...) (1994), care repovestesc din orizontul contemporaneității scrierile lui Ion Creangă
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
Ț. Textul permite atât lectura inocentă, cât și pe cea avizată. Pentru lectura genuină frapante rămân capacitatea fabulatorie nestingherită, știința de a crea atmosferă, de a evoca pitorescul medieval al mediului ardelenesc. În schimb, pentru lectorul inițiat în dedesubturile literaturii livrescul are rolul unui spațiu de ecou, unde sensurile se amplifică, devenind o cutie de rezonanță. Cuptorul cu microunde (Romanul unui bloc în zece secvențe horror) (1995) pare să întoarcă foaia cu bruschețe. Reperele celor zece povestiri de aici ar fi
ŢUCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
formula dramatică a (post)absurdului, materializată în volumul Așteptând-o pe Godette (2003; Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu), din care se distinge în primul rând piesa omonimă, unde melanjul de mitologeme biblice, de pamflet și grotesc, de registre stilistice, de livresc și metateatru creează imaginea unei umanități în derivă. SCRIERI: Felia amară, Sibiu, 1993; Povești din pădurile fanteziei, Deva, 1998; Ridicarea în genunchi, București, 1999; Socrate poetul, Bistrița, 2000; Așteptând-o pe Godette, pref. Claudiu Groza, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: Ileana
UIUIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290325_a_291654]
-
oamenii și cărțile./ Primii mă îmbrâncesc,/fac haz, mă plâng./ Cărțile mă obligă/să-mi semnez sentința/cu propria mână” (Punct de sprijin). Discursul poetic se structurează într-un balans nesfârșit între viziunea expresionistă tragică și fiorul elegiac, aproape imnic. Livrești ca sursă de inspirație (Biblia, doctrinele mistice, poetul Odysseas Elytis), empatice din perspectiva efectului scontat, poemele din volumul Ce-ar fi să-i dezbrăcăm sufletul?, subintitulat Fabula rasa II (2003), aduc în prim-plan oscilațiile eului liric aflat în căutarea
URBANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290369_a_291698]
-
cufundare în iubire, procesul evaluării de sine se prezintă în toată spontaneitatea desfășurării sale, o atenție aparte fiind atribuită înregistrării momentelor de impas ontologic, concretizate în eșecuri și îndoieli, în conștiința inutilității. Mizând pe jocul identităților și pe numeroase trimiteri livrești, U. interpreteză, în tablouri de o subtilitate meșteșugită, condiția poetului, voce sortită să rătăcească prin infernul unui prezent al imaginației sterile („De la o vreme începi să mori scriind epopei / te-ntrebi despre climatul fulgerului, cu gândul / la roata care se
ULMEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290330_a_291659]
-
ca director de scenă, un inventiv pândit întrucâtva de excesul de orgoliu. Aproape nimic în romanul Saltul (1975), debutul lui U. cu un volum propriu, nu-l prevestește pe condeierul acid de mai târziu. Pusee lirice, mici patetisme, ca și livrescul ingenuu împing în conformism o narațiune confesivă care tocmai își propune să torpileze „șabloanele” ce ar fi parazitând opurile de evocare a stagiului ostășesc. O carte cu farmec este cea intitulată Povești de adormit părinții sau Carte cu copii pentru
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
optzecismului: cea dintre dominanta textualistă (de sorginte franceză) și cea propriu-zis postmodernă (venită pe filieră americană), dar și cea dintre estetica preponderent postmodernă a generației și contextul politic premodern al comunismului românesc. Mai importantă este însă altă contradicție - între asumarea livrescului, a intertextualității și a unui epigonism alexandrin, pe de o parte, și căutarea unui limbaj inaugural, inspirat, capabil să înființeze lumi, pe de altă parte -, în care U. vede nu numai un simptom al retardării noastre culturale, ci și o
URSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290383_a_291712]
-
și „prilejul”; simțul civic; concepția despre cultură dezvoltată în jurul noțiunii humanitas; elogiul culturii; cultul civilizației antice și al limbilor clasice. Cercetând relația gândirii lui Cantemir cu Antichitatea, autorul identifică în umanismul învățatului moldovean un aspect inedit, determinat de contactele lui livrești cu stoicismul și mai ales cu neoaristotelismul renascentist, pe care îl susține cu analize nuanțate ale textelor cantemirene. Cultul civilizației antice greco-romane - observă V. - se leagă la Cantemir de problema originii latine a românilor și de cea a romanității limbii
VAIDA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290408_a_291737]
-
următoarele decenii îi acaparează volumele, U. se va preocupa, sub raportul comentariului, mai mult de psihologia personajelor ori de determinările spațio-temporale ale lumii ficționale și mai puțin de compoziție sau de tehnica narativă, iar sub raportul formulei va prefera scrierilor livrești și experimentale proiecția diverselor geografii, reale sau fanteziste. De altfel, dacă există aici o „temă a criticului”, aceasta nu poate fi decât persistența memoriei (individuale și colective), care va duce în cele din urmă la proiectul unei „geografii literare”. Până
UNGUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
sunt cele consacrate, în Analize și interpretări literare (1975), lui Mihai Eminescu, Al. Macedonski, Calistrat Hogaș, Mihail Sadoveanu, G. Bacovia, Liviu Rebreanu ș.a.; cu toate că interpretul se mulțumește prea adesea cu simplul montaj de citate critice, câteva interstiții din acest covor livresc dau la iveală un lirism reținut și o bună intuiție exegetică. Un parcurs similar îl va avea și poezia lui U. Inițial sub influența lui G. Tutoveanu și a lui Mihai Codreanu, ea se va îndrepta treptat către modernismul interbelic
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
plouă,/ Vor rodi pământul vechilor dureri./ Cum să plec aiurea, către nicăieri,/ Când mai am o floare de cules din rouă?” (Rondelul unui epicureu). În următoarele plachete, Dealul brândușelor (1974), Fulg și zăpadă (1978), autorul își asumă mai decis postura livrescă, artizanală sau doar ocazională, dar își diminuează astfel simțitor palpitul poetic. SCRIERI: Poetul G. Tutoveanu, Bârlad, 1928; Istoria literară a Bârladului, București, 1936; G. Ibrăileanu și Bârladul, Fălticeni, 1939; Tecuciul literar, Bârlad, 1943; N. Beldiceanu, București, 1961; Memorialistica în opera
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
prin excelență al unui anumit șaptezecism, caracterizat de reflexivitate austeră, de frecventarea temelor „înalte”, de elaborația intelectualizantă, de criptarea aluzivă, recursul la alegorie și parabolă, la metafora substanțializată, procedări susținute de iscusința tehnică, alimentată de erudiție și de naturalețea referințelor livrești. De fapt, catalogarea rămâne valabilă mai ales pentru prima etapă, în care se înscriu volumele Mic tratat de glorie, Cântec de trecut Akheronul (1975), O zi în natură și Uneori, plutirea, ambele apărute în 1977 și distinse cu Premiul Uniunii
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
și cu numele real sau cu pseudonimele Peter Quince și Cydonius. I s-au acordat Premiul Uniunii Scriitorilor (1998), Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu (2002, 2003) ș. a. Congener prin formație cu optzeciștii, iar prin manifestare cu nouăzeciștii, V. sfidează atât livrescul programatic al primilor, cât și directețea brutală a celorlalți. Fără a cunoaște rupturi sau metamorfoze majore, formula sa lirică - dezvoltată în Exil în orașul imperial, Melancolii retorice (1994) și în ciclurile Grădina gutuiului singur și Jelna din antologia Ritualul melancoliei
VACARESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
care mi-am vârât de mult capul/ Și el se strânge tot mai tare...” (S.O.S). Începând cu Piața aurarilor (1980), trecând prin Corali (1987) și până la Înger călare pe fiară (1996), U. conștientizează modelul de creație, autoreflectându-l permanent. Livrescul se confundă cu realul, ambele îmbibate și deformate de fantasmele viziunilor sau ale memoriei, de selectarea și amestecarea haotică, fără vreo intenție de structură, a frânturilor de cotidian în chip deliberat banale. Experiența de traducătoare din lirica anglo-saxonă și americană
URSU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
silnim (Certare celor puternici), el evidențiază cauzele răului și condamnă energic despotismul, samavolnicia, încălcarea „legii”, violența, trufia, în care vede principalele motive ale degradării vieții sociale. Principiile morale provin din învățătura creștină, din tradiția boierească (și populară) autohtonă, iar pe cale livrescă din umanitarismul istoriografiei latine și polone, modelul său de atitudine față de trecut, ce trebuie eternizat pentru a instrui generațiile viitoare. Scrierea istoriei se năștea și ca o necesitate de a demonstra cum orice abatere de la calea creștină era aspru pedepsită
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
Surprinde inadecvarea majoră între curiozitatea pasionată, plină de fervoare, îndreptată către elementul cultural și sensibilitatea minoră, efeminată, repartizată egal - „la tot ce suferă sau de-abia mai mișcă” -, indiferent de obiectul ei, trăsătură remarcată și de Tudor Arghezi. Prin componenta livrescă excesivă, în care simbolul vizează întotdeauna cultura, și prin forma naivă a versificației, poezia lui V. este de un marcat anacronism. SCRIERI: Vieața și scrierile lui Q. Valeriu Catul, Iași, 1884; Un studiu asupra vieței și a principalelor scrieri ale
VANTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]
-
Mateiu I. Caragiale, Panait Istrati, N. Iorga și Ion Vinea. Este și autor al unui volum de comentarii despre conflictul din Iugoslavia (Conjurația împotriva Iugoslaviei, 2001). Ospățul lui Trimalchio, debutul critic al lui V., ilustrează preferința pentru eseul de tip livresc, pentru comentariul literar ca pretext, divagație erudită și gurmanderie culturală (în genul lui A.I. Odobescu), în care observația și disociația se comunică printr-o retorică barocă, aparent desuetă, dar bine studiată sub raportul efectului de remanență. Aceste calități (și defecte
VAIDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]