1,956 matches
-
de sine care - ar putea deveni cutezare - expresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastă și se uită în grădină jos la iarba moale, crescută în umbra virgină a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul și desemnă pe părete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă și se uită la el - apoi deschise-o carte bisericească și pe un colț de pagină zugrăvi papucul. Și ce profanație a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de sine care - ar putea deveni cutezare - espresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastă și se uită în gradină jos la iarba moale, crescută-n umbra virgină a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul si desemnă pe părete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă și se uită la el - apoi deschise-o carte bisericească și pe-un colț de pagină zugrăvi papucul. Și ce profanație a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trecut printr-o noapte de nouri, prin o zi întreagă de stele, pîn-am dat de-o lume de miros și cântec, de-o grădină frumoasă deasupra stelelor. Copacii erau cu foi de nestimate, cu flori de lumină, și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de ceară ce luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de nestimate, cu flori de lumină, și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de ceară ce luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ajunși la casa bătrânului, intrarăm în odaia încălzită și familiară. Bătrânul sta, în durerea lui, mut, în fotoliul cel vechi, cu capul plecat asupra pieptului. Fata ședea visătoare lângă fereastră și se uita în fruntea înflorită a unei roze ce lucea ca o stea înfocată alături cu-ale ferestrei flori de gheață. O bătrînă-și făcea de lucru {EminescuOpVII 192} lângă gura sobei. Ziua era așa de posomorâtă încît în casă părea sară. Ei mai nu simțiră intrarea noastră. Ioan s-apropie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din ce în ce mai albe, fața sa cea ștearsă și nențeleasă devenea ca suflată de-argint trandafiriu, părul său acoperit de maramă brodată cu aur părea că undoia în lungi și dezordinate bucle blonde ca aurul, ochii săi stinși de vreme păreau că lucesc ca două flori vinete, iar buzele sale sânte, galbene și închise păreau, rozate, a murmura vorbe, pe când haina cea plină de falduri și roșie devenea în ochii mei painjeniți albă ca gazul cel alb. In biserică, în locul maicei lui Dumnezeu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ajunserăm la casă. Iute și grațioasă, ea sări nebunatec gardul și dispăru râzând prin arborii cei ninși ai grădinei, eu o urmai - și intrarăm prin ușa de din dos a casei, ce da în grădină, în tinda întunecoasă, în care lucea într-un colț gaura cheiei de la ușa camerei iluminate. Intrarăm înlăuntru. Lumina ce-o arunca căminul cu oblonul deschis era roșcată, aerul cald, și un miros de cafea prăjită, îmbătător, făcea ca aerul și lumina din casă să doarmă pare-că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea și lui o binefacere, pentru că-l încălzea. Curând răsări și soarele, și din ce în ce se suia pe cer, cu - atâta tomnatecele sale raze deveneau mai calde și mă ardeau în spate. Mă coborâi de pe cal - lancea mea lucea-n soare - eu alături cu calul traversam disculț prundul cel mărunt acum al căilor de munte. Pe-un creștet de stâncă văzui șezând în soare, cu lancea înfiptă-n pământ, cu picioarele-ntinse și c-o lulea printre dinți o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
intrai într-un salon mare c-o ușă ce da în balcon, ușă cu sticle, prin [ale]căreia geamuri pătrundea acuma lumina albă a lunei ce ieșise din nori. Luna lumina un părete plin de armărie. Deodată-n [în]tuneric luciră doi ochi înfricoșați... un om nalt părea că se repede dintr-un colț spre noi. Cu mîna-ntinsă, slobozii pistolul și la lumina lui zării o față vânătă, ci cunoscută. - E el! țipai turbat. Era amantul [lui] Poesis. În momentul acela
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse drept în țeasta capului, astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se-nmulți. - În linie! țipă sonor vocea de argint a lui Ion și văzui în razele de lună pătrunse prin oblonul de lemn cum lăncile se-nșirară în linia primă, iar în [a] doua, peste umerele celor dendîi, se-ntinsese lucii puștile cele mici de munte. A fost fapta unui moment. In momentul acesta ușa cea mare trosni din țâțâni și căzu pe spate. - Foc! comandă Ioan, și dușmanii năvăliți prin ușa spartă începură a urla, cari răniți, cari izbiți de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Nori cenușii împluse cerul; creți și nestatornici, ei zburau prin aerul cel cald al nopții, și luna cu fața roșie contrasta cu {EminescuOpVII 219} cenușa cea lucie a norilor. Voinicii se sculau și se scuturau de somn; lăncile lor vinete luceau în lună, țuguiatele lor căciuli le da un aspect eroic și sinistru. - Hai, copii! zise tribunul bătrân, azi avem o cină minunată. Avem să mâncăm carne de sas! Mă-nfiorai auzind, și cu toate astea nu-mi puteam stăpâni o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochilor mei și astfel, brațe-n brațe, surâzând alene, adormirăm amândoi - adică mi[e]- mi părea că nu adorm. Ci-mi părea că dormeam pe-un pat de flori albe în mijlocul câmpului cu iarbă verde, luna fugea prin cer, stelele luceau ca aurul, [ca] albinele păreau a roi pe lângă noi, iar razele lunei atingeau patul nostru, astfel încît el se rădica, încet, încet în sus cu noi cu tot. Pământul dispărea și ajunserăm în locul unde stelele roiau împrejur, se izbeau de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
temnicerul bătrân cu barba roșcată și lungă, cu căciulă de blană, îmbrăcat el însuși în o blană, cu fața vânătă, c-o legătură de chei mari și teribile, c-un felinar. El era urmat de soldați cu sabiile scoase, cari luceau slab în lumina felinarului. Îmi ordonă să mă scol. Turnul unei biserici de pe Neva sună melancolic trei ore după miezul nopții. Ieșirăm din închisoare, în curtea ei încunjurată cu multe ostrețe de fier până la gigantica poartă de piatră. M-am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
246} AVATARII FARAONULUI TLA 2255 Sara... sara... sfânta și limpedea mare își întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălțimea departată a cerului trece ca un mare măr de aur neținut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu - sur ca câmpii de gheață pe care a căzut o ninsoare ușoară și Memfis, divina Memfis, își ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea țărei... parecă-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
jos, până ce nu mai avură unde coborî... El ridică legătoarea de mătasă de pe ochii tânărului. Acesta se trezi într-o boltă a cărei muri erau ca de cărbuni unși cu untdelemn, adică negri ca cerneala și străluciți, și în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de metal
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rezistau persuasiunii "forțelor obscure, rupîndu-se de tentația intrigilor și a conformismului, care se insinua pînă în străfundul sufletelor". Descoperirea este amară: Atunci am întrevăzut eu sensul înscenărilor și al justificărilor care regizau lumea conducătorilor. Și tot atunci am văzut cum lucea în ei omeneasca, mult prea omeneasca lăcomie de onoruri și privilegii". Aceste constatări s-au convertit, fără îndoială, în capitole și pasaje din cartea de față. Serge Moscovici e primul psihosociolog important care a identificat și balizat, în corpusul psihologiei
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
În construcții mereu surprinzătoare ale imaginației: „Ca prințesele norii se tolănesc pe perini albastre / Lumina e-o licoare În eprubeta fulgerului / Fluviile duc trena oceanelor ca pajii”, „pasărea ca o fundă e-n simetria clară”, „În unde se-aprind peștii, lucesc ca policandre, / și-n sala de bal a verii alunecă rochiile sonore”, „cimitirul [e] ca o carte uitată În cîmp”, „oglinzile ascund prăpăstii infinite În perete”, „Și-n palmă să pun fulgerul ca un melc Încă umed / S-apropii de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Sunt plecările Într-o dimineață ca un cristal de rîsete spre mătușa de la Calafat, cînd știi că te așteaptă pe peron, lîngă unchiul cu mustățile de pîndar, stofa caldă din lătratul prietenos al dulăului. Între șlepurile gemînd de grîne Dunărea lucește ca un păstrăv de aluminiu. Sunt plecările spre marile capitale cu trîmbițele succesului suind În sînge. Sunt plecările spre satele depărtate ale solitudinii, unde te așteaptă trecerea unui zăgaz mort pe o plută pustie cu chiotele sfîrșind fără răspuns că
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
deopotrivă. În spiritul lui Bolintineanu (dar și al simboliștilor minori, din speța lui Minulescu), poetul optzecist valorifiă în fragmentul nostru rezonanțele numelor proprii („Malcatum”, „Nyemen”), recurge la figuri cu pigment exotic, de o căutată prețiozitate („pe steagul ochilor verzi îi luceau semilunele”, „îmi flutura pe lângă obraz/un inelar cu zgrunțure de topaz”), pentru ca, la sfârșitul secvenței, prin recursul la tehnica bine stăpânită a contrapunctului, să coboare din nou în cotidianul prozaic și bufon: „și aș fi avut chef/să te ajut
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
toți cu-ardoare sîntă, aduc carul cel viu Ce splende de lumină și de științi derază. Pe dînsul se așează Divinul Verb și Fiu, A lui de flăcări roate iau drumu-ntraripate; SÎnt cherubimi prea răpezi ce-n mii de ochi lucesc; Orele-eternității la dînsul Înhămate, D-apocalipse duse, spre secoli propășesc; De angeli miriade preced și Îl urmează, Și carul naintării propasă nencetat, Din iute și mai iute, și-n calea-i Însemnează Al lumii plan simbolic, d-atunci predestinat.” Urmează
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
așteaptă căscînd. Pică și se schimbă pe cît trec din cer: Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul În abis precede Talpele, lumină În cer mai lucește. Neagră, fumegîndă acum sînt volvoare, Nume, suvenire din ceruri le pier.” Nu este greu de observat că prăbușirea atrage după sine și schimbarea statutului fizic al ființelor aeriene: ele trec printr-o rapidă metamorfoză care Înseamnă degradarea În ființe materiale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng pe mare Și la focul lunii grațios lucesc.” Mai toate imaginile mării sînt imagini ale privirii: transparența, strălucirea, forfotul colorat de sub apă, mozaicul cîrdului de pești, „splendida țărînă” scînteietoare indică o progresivă Îmbătare a ochiului. SÎntem departe de imaginea stihială a mării. La Bolintineanu, marea este un element
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
olivierul și laurul se concurează În parfumuri și În culori de aur și de purpură. Aici este o eternă, mirifică primăvară: „Îmbălsămînd ferice locașul răpitor D-eternă primăvară, de vise și de-amor.” La Iscia, Proceda și Caprea, acolo unde lucește și delirează cerul, „blonda dimineață” despică pînzele de ceață... Fiind un poet de structură romantică, Bolintineanu iubește ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dupe-un vîrf de stîncă draga lui Îl vede Lăcrimînd amar. — « Noapte-oprește-ți zborul! stele mîndrioare, Mai stați În eter!ă Astfel roagă Încă juna plîngătoare Căutînd la cer. Iară printre umbră o cetate-albește; El s-a bucurat. Însă, o, durere! soarele lucește... Domnul s-a-nrouat!” Motivația lirică e discretă. Bolintineanu, atît de guraliv În alte poeme, nu introduce explicații inutile: o vagă sugestie despre existența nocturnă a lui Lero-Împărat și cruzimea destinului, iubirea fatală Între două ființe din tărîmuri diferite, dorința imprudentă a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]