2,054 matches
-
ca o statuie, și mă prefac că n-am auzit, dar nu-mi pot reține un ușor zîmbet care-mi flutură pe chip. Mai tîrziu, chiar cînd plecăm spre restaurant, mă duc la toaletă ca să mă asigur că nu-mi lucește fața și să mă mai dau cu ruj. Deschid ușa și mă ciocnesc de Lisa. — Te distrezi? Dau din cap plină de entuziasm, căci petrecusem o jumătate de oră sporovăind cu Jonathan și Caro și Încercînd să-l ignor complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a celor mai mari temeri pe care le-a avut vreodată. Își duce mâna la piept, imaginându-și cu mintea sa din ce în ce mai bolnavă, că-și poate smulge boala din trup, ca pe o căpușă. Asudă, și pereții casei sale parcă lucesc, iar febra îi face trupul să vibreze ca un ciocan care lovește o coardă metalică. Undeva în depărtare aude țipete, apoi zgomotul unui pat răsturnat. Aude vocea fiului său și a lui Anjali care se înjură reciproc. Întoarce capul, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
croitorul un balot de material. Pran este prea ocupat cu mâncarea ca să-i pese. Nici bărbatul, nici femeia nu sunt interesați să-i inspire încredere. Un observator obiectiv (aici, așa cum este cazul, lipsește, din păcate) le-ar putea remarca ochii lucind, când îl urmăresc pe Pran, cum mănâncă lacom. Chiar și așa, plin de murdăria de pe stradă, este un băiat foarte chipeș. Bărbatul și femeia par mulțumiți de el și când termină de mâncat, cu un râgâit sonor, ei se înclină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
totul neobișnuit, nu se mai poate face nici o distincție. Această culoare deranjantă este accentuată de o mustață cazonă, groasă de un deget. Poartă aceeași uniformă dezordonată, cu care a fost îmbrăcat la mushaira, medaliile din campanii și pantofi de piele, lucind golănește în lumina slabă. Tunica roșie mulată pe corp și pantalonii, ar fi arătat bine pe cineva mai tânăr și probabil arătaseră bine și pe maior, cu mulți ani în urmă. Oricum, timpul nu fusese îngăduitor cu el, de parcă existaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
partener. Să nu i se pară ciudat lui Bobby, dar n-ar vrea...? Philips are o figură fără riduri, deranjant de rotundă, ca o minge de fotbal, părul pieptănat într-o parte și uns cu briantină, care-l face să lucească în lumina lunii, ca o placă de gramofon. Fumează cu aerul unui tip scorțos de la club, cu o mână la spate, de parcă s-ar pregăti să recite ceva. Pare lustruit cu șelac. Bobby nu este prea convins, însă ceva, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la alți copii bucuria de a avea un set complet, aspirația spre totalitate. Era ceva legat de acțiune, gestul de a fixa un ax pe spatele unei monede, sau de a ridica un dolar de argint ca să-l faci să lucească în lumină. De fiecare dată, plăcerea era aceeași, chiar aceeași, și-i readucea toată fericirea și bucuria ca și prima oară când era îndeplinită. Ducea cutia cu monede în salon. Ridica dolarul cu stânga, nu cu dreapta... ce frumos! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la noi. E prespapierul meu! spune, arătând către un bufet. A dispărut... era aici acum un minut. Și ce treabă am io cu asta? Am ajuns aici numai ca să pierdem umpic timpul. Vaca asta bătrână și proastă; mutra ei zbârcită lucește de șoc. Privirea aia surprinsă, mărețul public britanic de rahat; Îmi vine să-i zdrobesc dinții cu bastonu. Da scârba bătrână nu prea mai are dinți de zdrobit, zău așa. Vandalismul timpului se perpetuează În corpul uman. Futemaș, vorbesc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
supărată, asta și voiam. Se uită fix la mine și spune: — Ce Înseamnă pentru tine rasismul... se uită la ecusonul meu, ... Bruce? — Nu Înseamnă nimic pentru mine. Îi tratez pe toți la fel. Bain aplaudă rar și puternic, cu ochii lucindu-i și bărbia ieșindu-i În afară. — Ok, foarte demn de laudă, zice gălbejita, dar nu recunoști rasismul la alții? — Nema. E punctulor de vedere. Îți iei responsabilitatea pentru comportamentul tău, nu pentru al altora, Îi spun eu. Sunt Încântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
contract este Încălcat. Nu, nu și Încă o dată nu! Brooossss — Repet, nu putem vorbi aici. Ascultă-mă, pentru că n-am de gând s-o mai spun Încă o dată, să mor io. Ne vedem În cârciumă peste zece minute. Ochii Îmi lucesc sub razele soarelui care Încearcă fără succes să anuleze frigul iernii scoțiene, ascunzând-o vederii pe curvă. Mă Întorc brusc și plec din parcare, strecurându-mă pe șosea. Zece minute, pula, pot s-o aud cum vine după mine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
în suflet un pic de iubire de țară... Izbucnirea locotenentului de huzari, singurul ofițer activ printre cei de față, căzu ca un duș rece, reamintindu-le brusc că sunt pe front. Toate privirile se întoarseră spre Varga și în toate lucea o întrebare... Privirile acestea mulțumiră orgoliul huzarului brun, tânăr, frumos, cu mustăcioara tunsă și cu înfățișarea încăpățînată. Era nepotul profesorului de filozofie de la Budapesta și avea ambiția să fie socotit mare cunoscător de cai. Apostol îl întîlnise des în casa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot se gătea de plecare. Pe drum îi spuse și căpitanul că distrugerea reflectorului merită o recompensă deosebită, precum îi spuseseră toți camarazii, cu colonelul în cap. El asculta gânditor și tăcut. Uneori privirea i se cobora pe piept, unde luceau cele trei medalii de vitejie, și-și reamintea emoția clipei când a primit-o pe cea dintâi. Cât a dorit-o și cât se simțise de umilit până ce a căpătat-o! I se părea că numai el n-are și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
oricui. Nu mi-am cântărit niciodată datoria. Mi-am dăruit tot sufletul și tot entuziasmul. Azi însă mă aflu într-o imposibilitate morală... Generalul se cutremură, ca și cum i-ar fi împlîntat o spadă în piept. Ochii i se aprinseră și luciră ca oțelul. Se repezi furios la Bologa, cu brațele ridicate și zgârcite, gata să-l zdrobească, răcnind: ― Ce? Imposibilitate morală?... Ce vorbe sunt astea? Cum îndrăznești?... Eu nu cunosc asemenea fleacuri, care ascund pur și simplu lașitatea unor oameni fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-a raportat celor în drept. ― Ai înnebunit, omule? șopti cu glas rebegit de spaimă. Să nu mai spui astfel de copilării, că ne pomenim amândoi atârnați în vreun copac, ca doi coceni stricați! Apostol Bologa surâse; dinții albi îi luciră între buzele subțiri, zicînd: ― Acum o lună, chiar acum trei zile, nici n-aș fi îndrăznit să mă gândesc la dezertare... M-aș fi disprețuit eu însumi cel dintâi... Fiindcă până azi am fost alt om.. Îmi face impresia, când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dureros de alinătoare. Apoi deodată începu să se clatine și să se înalțe, purtat parcă pe aripi de cântece. Ochii lui priveau fără mirare, deși cerdacul dispăruse, și câmpurile de asemenea, și tot pământul, și numai crucea din vârful bisericii lucea foarte blând și aproape, încît, dacă ar fi întins mâna, ar fi atins-o. În același timp flacăra ardea mai albă în sufletul lui, ca un rug luminos, care-i mistuia trecutul și-i zămislea viitorul... Liniștea și misterele cerului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să sfârșească. Pe ulița hopuroasă se auzi duduitul unui automobil ce se apropia în goană. Bologa, mirat, se duse la fereastră și văzu că mașina oprește brusc în fața casei. Se întoarse spre Ilona întrebător. In ochii ei, peste rămășițele bucuriei, lucea o spaimă. ― Du-te repede, că te caută pe d-ta! șopti ea, agățîndu-i-se de braț. Apostol ieși, nedumerit, în ușa tinzii. Pe poartă tocmai intra un plutonier înalt, deșirat, cu fața cenușie și uscată, fără mustăți și cu niște
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se părea că atârnă alți oameni, mereu alții, toți cu ochii după el, cerîndu-i socoteală... Automobilul gonea acuma alături de linia ferată pe șoseaua dreaptă și netedă ca o riglă. Braniștea nici nu se mai vedea. Înainte, la vreo doi kilometri, lucea turnul bisericii din Făget și, ceva mai aproape, roșea coperișul gării, care era chiar în marginea satului. Apostol se uita drept înainte, dar în ochii lui jucau spânzurații, numai spânzurații, din ce în ce mai mulți și mai mustrători... Apoi deodată, în mijlocul lor apăru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toată căldura i se grămădea în inimă. Trecu pe lângă gara cu coperișul roșu și ieși din sat. Unde se încrucișează șoseaua cu calea ferată își aduse aminte că, la întoarcere, Klapka a ocolit pădurea spânzuraților. O luă printre șinele care luceau stins ca două săbii nesfârșit de lungi. Uneori se uita în stânga, dar ceața înghițea zarea, și întunericul împreuna cerul cu pământul. Se împiedica de traverse și gâfâia. Pe aici drumul părea mai greu. Când dădu iar în șosea, auzi ropotele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
piept. Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Își simți trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
freca mâinile, își sufla în pumni, tremura de frig și se întorcea imediat la căldură. Despiaux vedea toate acestea. Scufundat în întuneric, de parcă ar fi fost și el legat de copac. Către miezul nopții, Mierck și Matziev, cu buzele încă lucind de unsoarea picioarelor de porc, terminau și brânzeturile. Vorbeau din ce în ce mai tare, mai și cântau. Băteau în masă. Băuseră șase sticle. Atât. Ieșiră împreună în curte, ca pentru a lua o gură de aer. Era pentru prima dată când Mierck se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
același cuvânt, nimic, nu rămâne nimic. Pentru că în spatele fiecărui sentiment stă un altul care îl anulează, chiar și în spatele anulării se ridică opusul său și iată dragostea decăzând, ca un ou stricat în care colcăie muștele, iar atracția care uneori lucește ca scânteile unei amintiri încântătoare este înăbușită acum de repulsie când îl văd lungit între așternuturi, pe care nu mă lasă să le schimb, iar mila și compasiunea sunt contrazise de furie și resentimente, cum îndrăznește să ne distrugă viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și mult mai primitoare. Ea își apăra populația de vânturi și de atmosfera încă rarefiată. Tractoare cu roți enorme și alte vehicule se deplasau lent pe drumurile dintre clădiri, intrau, ieșeau din garajuri subterane, ca niște colportori. Pe imobilele comerciale luceau firme neonice, poftind populația să se bucure de distracțiile nu multe și nu grozave în schimbul unor sume nu mici. Acolo unde salariile sunt mari, se ivesc micile bisnisuri ale unor femei sau bărbați cu inițiativă. Compania nu considera astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
că respira foarte repede ca și cum ar fi alergat la maraton Răspunse dând din cap, iritată de propria reacție și de solicitudinea lui Gorman. Acesta se uita deja la consolă. Vasquez și Apone se strecurară în culoarul pustiu. Câteva lumini albăstrui luceau deasupra, dar iluminarea auxiliară deja slăbise, Nimeni nu putea spune de cât timp erau folosite bateriile. Vântul îi mai însoți o bucată de drum, suflând printre panourile metalice. Pe jos, apa se adunase în băltoace, iar mai departe, ploaia pătrundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
construcției de restul coloniei. Pereții erau mânjiți de dârele negre lăsate de flăcări și impactul vibratoarelor și de acid. Deși era lipsită de lumină, această aripă a coloniei era încă alimentată cu energie. Câteva aparate izolate și console de control luceau slab, branșate, desigur, pe grupuri auxiliare. Wierzbowski își trecu o mână înmănușată peste o gaură cu un diametru incomparabil cu cel al unei mingi de baschet. ― Ultimul careu. Au ridicat baricada asta și s-au retras acolo. ― O hotărâre înțeleaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
siajul mașinii. Se apropiau de ieșire și vor fi în afara stației de epurare în mai puțin de două minute, dacă blindatul rezista. Vor fi curând... Un braț monstruos se prăvăli în fața lui Ripley și sparse parbrizul garantat incasabil. Niște fălci lucind de o umoare vâscoasă năvăliră în cameră și femeia ridică instinctiv brațele pentru a-și apăra fața. I se mai întâmplase să fie în această situație primejdioasă: la bordul capsulei de salvare a lui Nostromo, așezată la un alt post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
stației. O sirenă porni să geamă și ansamblul instalațiilor se cutremură. Ripley trecu de o altă cotitură, pregătită să suporte un șoc, fiindcă telemetrul localizatorului ajunsese la zero. Brățara emițătoare a lui Newt era pe jos, spartă. Ochiul său verde lucea în continuare. Ripley se rezemă de un perete. Se sfârșise totul. Nu mai era nici o speranță pentru găsirea lui Newt. Ochii fetiței se deschiseră pe jumătate și ea descoperi temnița. Era închisă într-o structură în formă de stâlp, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]