3,576 matches
-
pe cruci de plastic, ce se topesc tacit în sclavia focului etern. Of Doamne, astăzi e rândul meu! Cu teamă, cu căință și speranță aștept o judecată creștinească. Un strop de voință îi cuprinse trupul. Se trezi din delir privind lucid pe cei ce stăteau în preajmă. Nu erau mulți. Nu erau toți. Calm, privi pe fiecare cu duioșiei. Vorbele erau de prisos. Ar fi vrut să mai meargă-n grădină odată. Încercă să se ridice însă piciorele nu-l ascultau
Ultimul ceas () [Corola-blog/BlogPost/339940_a_341269]
-
reportaje de la fața locului au fost intens distribuite pe facebook de sute de oameni, acoperind o plajă semnificativă de cititori în acele zile critice. Am crezut în dumneavoastră ca într-o legitimare pe care poporul acesta o face, când e lucid, chiar contra sa, contra inerției sale istorice în care trăim de la Ceaușescu încoace. Sunt un liberal ca fundament cu profunde credințe de stânga. Și am făcut un efort personal pentru a credita un om care să pună echilibrul în lucruri
Scrisoare deschisă Președintelui României, domnul Klaus Iohannis – “Cum am spus, liric vorbind, sunteți Ion Iliescu” () [Corola-blog/BlogPost/340029_a_341358]
-
pe armătura unei situații de comunicare specifice, implicând roluri individualizabile și recognoscibile. Aceste roluri se stucturează, pe de o parte, într-un algoritm de drepturi și obligații funcționale reciproce și, pe de alta, în seturi de constrângeri induse de conștiința lucidă a relaționării subsidiare cu publicul. Interviul nu este un gen de discurs pietros, fix și invariabil. În funcție de marja orientativă a întrebărilor adresate și de tematica acestora, el își arată flexibilitatea în cadrul a diferite forme. Dacă intervievatului i se pun întrebări
GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN: Actualitatea interviului, de Ştefan Vlădutescu () [Corola-blog/BlogPost/339285_a_340614]
-
NINAGAWA, reprezintă o viziune originala a unei piese occidentale, în stil oriental pe acordurile unui tango celebru argentinian. Am văzut o lume care mi-a amintit de „Zbor deasupra unui cuib de cuci” al lui Ken Kesey, cu personaje perfect lucide și profunde, o lume cu încercări deviante , trădări, reveniri, simboluri către creștinism, o realitate crudă a vieții transpusă pe ritmuri de tango. Un spectacol reușit, o trupă talentată îndrumată de un regizor care s-a adaptat rigorilor occidentale ale iertării
Richard al II-lea – spectacolul prezentat de Teatrul de Arte Saitama din JAPONIA, în regia lui YUKIO NINAGAWA. Cronică de spectacol, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339330_a_340659]
-
o nevoie de a iubi, este în centrul a doua evoluții, cea a lui Aurelian burghez atins de un război căruia nu a reușit să-i supraviețuiască , si Berenice, care se regăsește în femeia modernă visata de Aragon, o femeie lucida și politizată, care a știut să-și câștige la urma urmei, independentă să . Subiectul cărții este tocmai imposibilitatea iubirii în cuplu. Berenice și Aurelien sunt, în povestea lor, doi oameni ce se confruntă cu ei înșiși. Aurélien este deja marcat
Louis Aragon: Aurélien. Recenzie de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339341_a_340670]
-
Și se stropesc unii pe alții. Deocamdată încă nu știm de unde să luăm Și cele mai bune prosoape- Și ne ștergem pe fata cu moartea. (Matinala) Ceea ce are dominant poezia soresciană, înrudind-o cu parodia Singur printre poeți este fantezia lucida, sinteză dintre această și atitudinea ironică, surâsul malițios și șarja. El operează aparent cu o o tehnică prozaica cu materiale verbale obișnuite, persiflându-le, cenzurându-si permanent emoția lirica. O inteligență poetica mobilă și o afectivitate delicată se rotesc în
Marin Sorescu – ironistul singur printre poeți. Ion R. Popa: Profesorul Ion Ionescu a scris un interesant articol despre Marin Sorescu () [Corola-blog/BlogPost/339339_a_340668]
-
statornice și imperturbabile, neclintită, nezdruncinată și neschimbată în fața dramelor omului. Șoareci și Oameni pare să fie intr-adevăr un roman despre oameni și pentru oameni, inspirat din viețile lor și hrănit din suferințele, dorințele și visele lor. Realismul atât de lucid al descrierilor și al situațiilor prezentate se datorează, probabil, în egală măsură atât talentului indubitabil al unui laureat al premiului Nobel, cât și experienței personale de a fi trăit printre oamenii pamântului. Titlul romanului a fost inspirat dintr-un poem
John Steinbeck: Şoareci şi oameni. Recenzie, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339351_a_340680]
-
condensate în concepte și categorii filosofice, în idei filosofice. La baza alegerii temei stau următoarele argumente: pe tema comunicării și mesajului filosofic nu există vreun studiu anterior, nici vreun articol și nici atât vreo lucrare de amploare; teza se înscrie în lucidul și amplul demers epistemologic al postmodernității și hipermodernității, de clarificare conceptuală ori reconceptualizare a instrumentelor de lucru specifice fiecărei științe, ca și de delimitare de către Filosofie a unui aparat teoretic de lucru propriu, specific. Din Filosofie s-au desprins pe
Mirela Teodorescu: Zidirea prin care se ajunge la perfecţiunea existenţei () [Corola-blog/BlogPost/339424_a_340753]
-
spiritul reflexiv observă lipsa de comunicare și sentimentele negative din spațiul public, b) le evaluează într-un sistem axiologic consolidat, c) le trăiește și le interiorizează ca suferință, regret, amintire și speranță, d) finalmente, le transformă în elemente de conștiință lucidă. Experiența se convertește în conștiință. Odată devenite conștiință, elementele de reflexivitate se întorc, ca bucurie de viață, ca iubire și ca sentiment de libertate, asupra realității inițial constatate. Dincolo de această regulă, se înregistrează cazul excepțional al meditației directe. Atunci comunicarea
Flaviu George Predescu: Nu există libertate de unul singur, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339528_a_340857]
-
Corde din Iarna Decanului, Chick, acidulatul biograf al lui Ravelstein; el este Herzog, prototipul intelectualului cu depozitele lui de idei filozofice, teologice sau politice, care, testate în momente de criză, se dovedesc inutilizabile; el este septuagenarul Sammler, care se confruntă lucid și detașat cu jungla newyorkeză. Sînt atîtea ipostaze, paraidentități ale lui Saul Bellow, și tot atîtea încercări de exorcizare. Apărut în 1975, Darul lui Humboldt, romanul lui Saul Bellow, a fost imediat recompensat cu un premiu Pulitzer. În romanul lui
Saul Bellow: Darul lui Humboldt, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339539_a_340868]
-
înainte de toate, setea de iubire și de cunoaștere.,, O personalitate și o operă pline de fațete!” - cum afirma Catherine Bankhead[1]. Intrat în jocul lui, îl descoperi, rând pe rând, sub diferitele sale măști poetice: romantic și afectat de iluzii, lucid și asediind realul, introspect și ironic, muzical și pictural, rece că lama unui brici și rațional, duios și uman, religios și neliniștit. El plonjează din real în imaginar și invers cu o lejeritate dezarmanta, cele două dimensiuni pierzându-și adesea
Catinca Agache: Constantin FROSIN, poet francofon şi imbatabil traducător () [Corola-blog/BlogPost/339507_a_340836]
-
lui Gabriel Stănescu „beneficiază de seducția confesiunilor ce izolează și decupează prin conjugare elementele definitorii ale fenomenului focalizat”. Subtitlurile sunt inspirate: Cuvinte în rate, Românii din Lumea Nouă, Ziua de azi ca proză, Craiova, mon amour ș.a. Petre Ciobanu comentează lucid. Are simțul valorii. În plus, în viziunea lui, e important să ajungi la motivele predilecției unor scriitori pentru preceptele vreunei direcții sau școli literare. Partajează asta: Facebook Email LinkedIn Listare Tumblr Reddit Pinterest Google Twitter
Petre Ciobanu: Minotaurul şi floarea de crin / Minotaur and lily flower, de Dan Ionescu () [Corola-blog/BlogPost/339579_a_340908]
-
11 februarie 2010). În 2010 constată că au trecut 50 de ani de la debutul în literatură și are un moment de reflecție nostalgică: „Doamne, chiar o jumătate de secol! Ce-am crezut și ce a ieșit?” Răspunsul și-l dă lucid și așezat: „O jumătate de secol de când scriu mereu și mereu același roman. De când, ca gazetar, mă simt dator să remarc aceleași dureroase defecte ale semenilor noștri și ale lumii pe care au creat-o. De când, ca om, de formație
AUGUSTIN BUZURA: În stare de „nici vii, nici morţi” (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339589_a_340918]
-
Din acestea are. Îi trebuie voci să-i arate realitatea, să-i spună adevărul și să ceară să se privească pe sine cu luare aminte, să reflecteze. I-ar fi bună acestei lumi o viziune de sus și de departe, lucidă și obiectivă, centrată pe adevăr, dreptate și lucrul temeinic, așezat și bine făcut. Deși se referă la politică, o asemenea viziune modelatoare nu este una politică neapărat. Ea se situează deasupra plafonului noros al puterii. Viziunea configurată de Augustin Buzura
AUGUSTIN BUZURA: În stare de „nici vii, nici morţi” (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339589_a_340918]
-
însă mă invada vechea poftă/grozavă de a mă mutila și pofta îmi punea bocancii-n/picioare.../(...)/ Știam bine ce fac/dar nu mai eram stăpânul meu” („om de zi, om de noapte”). Omul de zi este „viu și treaz”, lucid și stăpân pe sine. Omul de noapte este mânat de pofte, expus păcatului, morții și somnului. Moartea espopiană este o formă de viață. Pe această temă, elaborările sale sunt printre cele mai profunde din literatura română: „nimeni nu e viu
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
a ieși din blocajul canadian. Moare/se sinucide, ispășindu-și singurătatea prin credință, după ce încercase același lucru prin iubire și ficțiune. A. Romanul nu alunecă involuntar către tema morții; dispozitivul narativ și situația epică sunt angrenate în tematizare de un lucid spirit creator. În mod voluntar, Gabriel Chifu se înscrie pe direcția epicii care „face literatură din relatarea morții unei persoane” (așa cum afirmă într-un articol din „Luceafărul” nr. 9/2008). Alegerea sa se circumscrie cu evidență acelei componente a unui
GABRIEL CHIFU: Romanul emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339568_a_340897]
-
Aurelian Zisu - O estetică a toxicității de Ștefan VLĂDUȚESCU A. Zisu este un poet lucid. Criticul literar Ion Buzera găsește, pe bună dreptate, că Aurelian Zisu este un „autor care își conștientizează arta” („Mozaicul”, nr. 4, 2009, p. 4). În aceeași ordine de idei, criticul literar Dan Ionescu constată că sursa de inspirație a poetului
AURELIAN ZISU: O estetică a toxicităţii, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339592_a_340921]
-
-o de-a lungul anilor și de la care evită să abdice. Poezia despre care vorbim se instaurează ca funcție asimetrică a patru variabile poetice, conexate în două axe: conștient-spontan, ambiguitate-suveranitate organizatorică a spiritului creator. a) A. Zisu este un poet lucid. Criticul literar Ion Buzera găsește, pe bună dreptate, că Aurelian Zisu este un „autor care își conștientizează arta” („Mozaicul”, nr. 4, 2009, p. 4). În aceeași ordine de idei, criticul literar Dan Ionescu constată că sursa de inspirație a poetului
AURELIAN ZISU: O estetică a toxicităţii, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339592_a_340921]
-
scrie două jurnale într-unul: un jurnal a sfielii și un jurnal al devoțiunii. În mod specific, scrierea în discuție este un text diaristic non-inocent, multiform și discontinuu. „Sextant. Jurnal de călătorie” nu are inocență, pentru că face vizibilă o conștiință lucidă a spiritului creator. Este vorba de o conștiință a originalității dezamăgite și de una a înscrierii în seria paradigmatică a jurnalului: a) „Realizez că nu sunt deloc original (...); descopăr o carte semnată Maya Merrick cu titlul «Sextant»!”; b) „Interesul pentru
Constantin M. Popa: Cum se comunică sfiala şi devoţiunea, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339630_a_340959]
-
locul „reclamă un text” (p. 51). De asemenea, se desfășoară în „orizontul aventurii”. Se deschide cu obligația de a înțelege călătoria sub iradiația unui „arhetip al aventurii” (p. 7). Se încheie cu explicarea faptului că „aventura (...) înseamnă și abandon, reverie lucidă, bucurie, poate și devoțiune abstractă”. Călătoria se derulează sub forma unor „peregrinări prin locuri consacrate de întreaga istorie culturală” (p. 205). Peregrinarea aduce eul în situația de a se poziționa și repoziționa. Astfel, rulând contextul, el își poate radiografia din
Constantin M. Popa: Cum se comunică sfiala şi devoţiunea, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339630_a_340959]
-
Vlăduțescu O dublă, delicată și iertătoare dezamăgire neputincioasă alimentează disforia de adâncime a cărții lui Radu Călin Cristea „Luntre și punte (Douăsprezece conversații despre tranziție”) (Pitești, Editura Paralela 45, 2010). Este dispoziția afectivă ce ține „prizonier” un spirit reflexiv și lucid, onest cu propria conștiință și cu lumea. Această stare rezultă dintr-o firească „exigență (...) față de elite”. Materia volumului este alcătuită din transcrierea a 12 dintre convorbirile avute de Radu Călin Cristea la Radio Europa Liberă în intervalul 2 noiembrie 1999
RADU CĂLIN CRISTEA: O dezamăgire tămăduită, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339634_a_340963]
-
și deasupra apei. Perspectiva înaltă de „zbor planat” îi face pe cei 12 + 1 să se fixeze pe cursul și deasupra tranziției. Chiar prin aceasta, într-un fel, tranziția este evaluată ca reușită și trecută. În timp de tranziție mințile lucide petrec spiritual tranziția. Titlurile sub care sunt fixate interviurile cu fiecare dintre cei 12 denotă mai curând încredere în izbânda tranziției și o meditație asupra istoriei decât o suferință atroce că tranziția ar eșua. Perspectiva timpului confirmă această gestică așezată
RADU CĂLIN CRISTEA: O dezamăgire tămăduită, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339634_a_340963]
-
se adresează ca om, fără a putea să se cenzureze ca scriitor. „Viața și literatura, se arată (p. 172), stau strâns legate una de cealaltă”. Jean Băileșteanu nu scrie un jurnal întâmplător, ci unul de autor. O realizează cu conștiința lucidă că orice jurnal „face parte din operă”, că pentru criticul interesat jurnalul „este esențial”, că a recurge la un anumit tip de jurnal „ține de felul autorului de a fi, de temperament, de caracter, de sensibilitate” și că, finalmente, jurnalul
JEAN BĂILEŞTEANU: Jurnal de caractere şi stiluri existenţiale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339617_a_340946]
-
în „paradigma omului activ”. Ei au teoretizat și și-au asumat „modelul omului activ”: acela care se implică în miezul lucrurilor și care acționează cu speranța că implicarea determină „ameliorarea stării reale”. Tematizarea se realizează sub incidența unei lecturi filosofice, lucide cu două resorturi limpezi: concepția despre filosofie și concepția despre lectură. a. Filosofia este înțeleasă ca o „activitate de construcție a unei lumi de concepte în inferențele lor multiple pentru a pătrunde conexiunile reale și tendințele acestora”. Specificul ei provine
Ana Bazac: O lectură profundă amână sfârşitul filosofiei, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339629_a_340958]
-
înseamnă, precum spunea Nicolae Manolescu (cu ani în urmă), „a spune lucrurilor pe nume”, atunci „Iluziile ...” constituie un volum ultra radical. Cartea este eretic-neortodoxă, întrucât desfășoară o practică de abandonare a normelor criticii cuminți și a idolilor seculari cu conștiința lucidă că se expune la o condamnare. Conștient de faptul că „relativizarea frumosului este percepută ca o erezie”, E. Negrici acceptă, pentru poziționarea sa, umbra ereziei și declară dependența valorii de ceasul istoriei, că „textul își pierde, odată cu noutatea, valoarea artistică
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]