1,582 matches
-
la atâți decibeli. Va fi cârd și, la pusul de nopți deocheat, vor zbura lilieci în apus de scrobeli, iar prin creierii nopții, puțini și rebeli, neuronii pierduți vor muri ca-n palat. Ca din aripi, din mâini dau acum, lunecând de pe trepte pe străzi, parcă tot ne-auzim, cât de mult am să fug, tot la tine în rând mă visez concertând și-ți promit anonim, de oriunde voi fi, la chemarea-ți de oricând o să-ți fiu la cântatul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
depărtare? Căutarea s-a sfârșit. Ea ne desprinde ca două frunze ce-și deplâng căderea, prin amintiri s-a risipit tăcerea și sunt doritul vis...Ce te cuprinde. lecturi universale dilema mușcătoare mă-ndeamnă spre fobie cu-atâtea paradoxuri ce lunecă pe clape precum infirme gesturi ascunse în cutie când cutezam detalii și osândeam prin ape hulpavul echilibru e-n linii de trolee cu amintiri de coapse trecând pe bulevarde și-n spate de obloane trecutul cu o cheie închide sus
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
tăi de ceară Voi depune ale mele dulci săruturi Dar îmi rămân dorințele în urmă Și gânduri vin așa cum vine plicul Și vin mereu și trec și nu se curmă Când din dorințe mi-a rămas nimicul Nocturnă Noaptea când lunecă întinsă luna Iar din suspin a mai rămas o rază în mersul ei rotund și-a puscununa Sub norul care încă mai visează Ca o umbră sub pleoapele-i lăsate Mai trece gândul care nu sestinge Ușor în lunecarea lui
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
niște tranzistoare, altul și-a dat cartelele cu tabla înmulțirii pe-o cartelă cu limbi străine. Când l-au întrebat cât fac doi ori doi, a răspuns în franceză și l-au demontat. — Și ce coșmaruri visează? — Coșmaruri obișnuite. Că lunecă într-o prăpastie, că li se pun șuruburi de plastic, mă rog, depinde de fapte. În plus, din punct de vedere tehnic, coșmarurile sunt și mai ușor de realizat. — Tu ai avut vreodată vreun coșmar? zise Getta 2 țuguindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mama lor! Noi cel puțin avem program, suntem programați în mod clar pe câte-o chestie. La ei nu întâlnești două programe la fel. E un haloimăis, ceva de speriat. Dar altfel sunt simpatici. În timpul acesta, nava spațială interplanetară „Bourul” luneca silențios prin spațiu. Episodul 38 „Veac nou” regăsit Tot vorbind ei de una, de alta, timpul trecu; după faptul că Getta 2 începuse să caște discret, iar picioarele îi căpătaseră o nuanță caldă, rozalie, își dădură seama că e seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
în parte uscate de căldură, foșneau tainic și îmbietor. Am găsit o adâncitură și acolo Laura și-a dezbrăcat halatul. Apoi, tăvăliți între mirosurile grele, de bălării cu sucuri amare și iuți, am uitat de toate în beția plăcerii. Mai lunecam încă în această beție când am auzit un zgomot în spate. Am sărit ca ars în picioare. Apăruseră din bălării - sau se uitau de mai multă vreme la noi? - Profetul și băiețandrul care nu se deslipea niciodată de el. Profetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
erau așezate în mari firide îmbrăcate în plăci de fildeș, înalte de câte patruzeci de coți fiecare, statuile de aur ale zeilor și ale tuturor regilor și marilor preoți pe care i-a avut Atlantida de la începutul ei. Dacă privirea luneca peste acoperișul rotund ca o ciupercă al palatului, făcut numai din fildeș, la mijloc cu încrustația unui soare uriaș de aur de la care porneau raze lungi din oricalc, mai sus, pe o altă terasă a colinei, se zărea clădirea de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vioriu. Și în creștet, un corn, sau mai degrabă o săgeată, cam de o jumătate de cot. Făptura aceea porni spre el. Auta deschise ochii cât putu de larg, dar simți numaidecât că se leagănă toate împrejurul lui. Pământul îi luneca de sub tălpi. Și căzu în nesimțire... ... Nu știa cât zăcuse acolo, în grâu, lângă turnul străin. Când se trezi, zăcea tot cum căzuse, pe spate, cu fața în sus. Era noapte. Nu se zărea nimic, decât stelele. Turnul abia se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de văpaie se mută din coada luntrei, deasupra ei, și văzu cum luntrea își încetinește mersul și se oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului lunecă undeva în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și soldații trântiră jos tot ce mai aveau la ei și fugiră rupând pământul. După un sfert de ceas luntrea făcu un cerc prin aer și veni lin pe locul neted unde stătuseră soldații. Nu se așeză jos îndată, ci lunecă întîi la o palmă deasupra pământului pe o pernă de aer pe care și-o făcea singură și care-i ținea loc de roți. Apoi se opri, se legănă câteva clipe, și cei patru ieșiră din ea. Văzând zâmbetul străinilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tineri din care se puteau împleti frânghii. Astfel, în două zile pluta fu gata. O împinseră în mare și săriră pe ea, strigând de bucurie. Dar curând văzură că plutea prea încet. Îi făcuseră și lopeți, și pânză. Totuși pluta luneca prea încet, chiar dacă se ținea pe valuri mai bine decât o corabie. Când se apropiară de limanul știut de Mpunzi, al pescarilor, Utnapiștim ceru să tragă la țărm. Opriră pluta și o ascunseră printre sălciile unei guri de râu care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre larg, împinse de vântul care le lovea numai lemnăria. Oamenii se uitau cu grijă spre țărm. Nu se zărea prin noapte nici o pânză, nu se auzea nici un plescăit al apei. Nimeni nu putea să-și închipuie de ce s-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigă: - Muntele de Foc! Dimineața abia se revărsa și cerul era încă vânăt. Apele mării erau liniștite și călătorii se bucurau de priveliște, când deodată Mpunzi le arătă cerul, rostind cu glas înăbușit de tulburare: - Vine zeul! Și toți văzură lunecând ușor și domol pe cerul din ce în ce mai limpede, un trup lung și argintiu ca de pasăre ciudată strălucind în razele soarelui care abia se ridica din mare. Cu toții cunoșteau pasărea aceea și știau că în ea vine cel pe care-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stăpânii țării pierdute adormiseră. Șirurile de corăbii pluteau acoperind marea. În fruntea lor deschidea drumul marea corabie regală. Apele se liniștiseră aproape cu totul. Dar unul dintre preoți îl trezi pe bătrân și-i arătă în zare câteva pânze care lunecau spre miazănoapte. Bătrânul întrebă somnoros: - N-ați luat cu voi toate corăbiile? Slujitorul Zeului Apelor răspunse, încurcat: - Să nu fie cumva ale hananeilor, slăvite!... Noi le-am luat pe toate ale noastre, dar vor mai fi rămas... - Cu soldați? se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se ițește și totul în cerc se-nvârtește: e rococo. Vise sălbatice și vise de noapte se împletesc în coroane de flori, razele multe nu se țin departe, și vin și ele în caseta de spic. Se adună, se zbat, lunecă unele spre altele, vin, aleargă, nu se zăpăcesc, însă pe noi ne zăpăcesc. Ritmul diferă, nu există un ritm. Nu aș vrea ca în aceste clipe luna să înceteze să lumineze, nici nu aș vrea să nu mai văd spectacolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
moment, vroiam casa cât mai departe. Și în casă Angi mă purtă în brațe, ca pe o mireasă, iar eu îmi băgai unghiile în brațul său, însemnându-l. Mă puse pe pat cu grijă și îl atinsei. Apoi mâna lui lunecă ușor din a mea și adormii. Îl simții în somn plecând și îi simții depărtarea. Veni și ziua balului. Spectacolul pe care îl pregătii începu. La intrare erau două domnișoare, îmbrăcate deosebit, care primeau invitații la venire și le primeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de ea... I-am cumpărat televizor, frigider, cățeluș... La serviciu, când îmi pregătea pachețelul, nu-l mâncam, ore întregi stăteam și mă uitam doar la el. - Domnule, zic, te culcai cu ea? Omul a surâs suferind. Profitând de suferință a lunecat câțiva pași pe holul apartamentului meu. Și-a insinuat gentoiul pe un fotoliu, a schițat un gest ca pentru a-și oploși mustățile - rare, îngălbenite ca de tutun, suferinde și ele - și m-a privit mustrător. - Au avut alții grijă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades. Venea-n singurătatea mea pe îndelete, Rătăceam mîna-n păru-i blond și des, De pe-umeri haina-i luneca ușor - Vedeai rotundul braț pîn-subsuori. Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă, De-a-și simți inima bătând cu dor, Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă, Ca graiul ei să tremure ușor, Să văd privirea veselă și plânsă, Să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trecut prin lume, În ceruri am privit și pe pământ Și-am coborât la tine, mândre zeu, Și la consorții tăi cei plini de glorii. De cântec este sufletul meu plin. De vrei s-auzi al iernii glas vuind Și lunecând prin strunele-mi de fier, De vrei s-auzi cum viscolește-n arfa-mi Un cânt bătrân și răscolind din fundu-i Sunete-adînci și nemai auzite Ordonă numai - sau de vrei ca fluviul De foc al gândurilor mele mari Să curgă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând veche rădăcină din pietrișul sfărâmat; Un vultur s-agață mândru de un pisc cu fruntea ninsă, Nouri lunecă pe ceruri flota lor de vânt împinsă Și răsună-n noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i de-azur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu arcuri de-aur un palat ca o minune Și din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar. Lângă râuri argintoase, care mișcă-n mii de valuri A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri, Printre bolți săpate-n munte, lunecând întunecos, Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate, Codrii de argint ce mișcă a lor ramuri luminate Și păduri de-aramă roșă răsunând armonios. Munți se-nnalță, văi coboară, râuri limpezesc sub soare, Purtând pe-albia lor albă insule fermecătoare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aurul pletelor, c-o dulce taină Razimă de-umerii aspri l-al Valhalei Împărat. Cântăreț e uraganul pentru lupta care arde. Bolta lirei lui e cerul, stâlpi de nori sunt a lui coarde. Vânturând stelele roșii prin argintul neguros, Ele lunecă frumoase prin îmflarea sîntă-a strunii, Gânduri d-aur presărate în cântările furtunii, Codri-antici de vânt se-ndoaie și răspund întunecos. {EminescuOpIV 137} Joe vulturilor lasă frânele. Cu-a lor aripe Lungi și negre ei întunec-soarele. Iară în râpe Goale și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
profetic glasu-i secolii pătrunde: Sufletu-i naintea morții lumineaz-a vremii unde; Gândul lui o prorocie - vorba lui mărgăritar; Și l-aude valea-adîncă și L-aud stelele multe. De pe stânca lui Cesarul stă-n uimire să-l asculte - Vorbele-una câte una lunecă-n ureche-i clar: "Vai vouă Romani puternici! - Umbră pulbere și spuză Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză, Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți - Cât de naltă vi-i mărirea tot așa
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
face scară, O-aruncă-în zarea lungă de flutură în vânt, Apoi pe ea cu-ncetul bătrânul se coboară Pe mare, care-și mișcă mii valuri tremurând. Din norii cei mai deși el luase o bucată, Își face din ea luntre, ce luneca pe val, A mărei unde-albastre alunecă-nspumate Și-l duc în leagăn dulce, prin cânturi de pe mal. Din insule bogate cu mari grădini de laur, Lebede argintoase aripele-ntinzînd Veneau sfâșiind apa la luntrea lui de aur Și se-nhămau la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din martiriul lumi-ntrege Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul... Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, Ce în aerul cel umed pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea plutind ca umbre Împărați din răsărit, Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit... Străluce pustia albă de a lunei raze ninsă, Iar pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]