109,899 matches
-
și sud-estul Europei”, era mereu „pustiită”. F. J. A. Schneidawind, citat de Klaus Heitmann în Imaginea românilor în spațiul lingvistic german, scria în 1832 în Reisebildern aus Serbien, der Moldau und Wallachei: „Fizionomia acestei țări exprimă înfricoșatele urme ale unei lungi sclavii. Orașele mai sunt încă pe jumătate distruse, cu ruine și grămezi de moloz, fără porți, căci existența acestora era, până nu demult, o crimă. După ce împotrivirea se dovedise de atâtea ori zadarnică, după ce ea devenise de atâtea ori fatală
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
prezentare căruia îi rămân fidel îmi impune să examinez mai îndelung un număr redus de poezii, în speranța că voi spune esențialul despre poetul întreg. Din abundenta producție lirică a lui Ioan Alexandru (1941-2000) - ce-mi era familiară până la declanșarea lungii serii de Imne din care marele poet de până atunci se retrăsese în mod anevoie explicabilă... - am la îndemână o selecție de autor, purtând deja titlul de Imne. Datând ansamblul antologic 1964-1973, poetul îl previne pe lector (,,iubit frate cititor
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
de ajuns că opresiunea reală va fi apăsat până și asupra imaginii lumii de dincolo: ,, Și tu, mamă, nicicând n-ai să mai știi/ încotro fiul tău a dispărut fără să lase-o urmă”... În volumul Vămile pustiei (1969) impresionează lungul poem Ascensiunea, care continuă întrucâtva gravitatea Omului - într-un peisaj maritim ce se înalță spre ,,vămile” de peste viață: ,,Eu încotro? Spre obârșii, ori spre margini?/ Curg, asta știu, spre undeva, neliniștea mă duce/ Acolo unde se opresc încremeniți toți călătorii
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
s-a dat să auzim limba japoneză pentru prima oară și persoanele actorilor, precum și jocul lor au avut ceva străin”. Îndeamnă totuși ca „publicul doritor de scene exotice să cerceteze reprezentațiunea”. După cel de-al doilea spectacol, ziarul publică o lungă dare de seamă, mai bine zis un comentariu pe marginea celor ce brașovenii au avut de văzut timp de două seri în premieră. Marele noroc al ziarului - și al nostru - a fost acela că la reprezentații a participat și unul
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
am îndrăgostit pentru prima dată de bile! Erau albe, de marmură, galbene, de fildeș, roșii. Mă fascinau ultimele, le doream, le pîndeam ceasuri întregi lunecarea pe postavul verde. Ce zvelți, ce cavaleri, mi se păreau cei sprijiniți galant în tacurile lungi, subțiri, pudrate cu delicatețe, ca niște lănci, pe vîrf. Mirosul de cafea turcească mi-a învăluit de-atunci, ca un nor dulce-amar cerul gurii! Țin minte și marea primă deziluzie. Vroiam să am o bilă a mea, numai a mea
Ador ceasurile care stau! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13414_a_14739]
-
pe care mi-o produce o țuică mică urmată imediat de altă țuică mare băută (ultima) împreună cu o cafea mare (o gură țuică, o gură cafea!). De reținut. De repetat. * În cele șapte zile cît am stat aici, cele mai lungi discuții le-am purtat cu barmanul Vasile! Într-o zi, dînsul, delicat, m-a întrebat chiar de ce-s trist!? * Și duminică, fratele Ioan a lipsit de la masă! Probabil „a slujit” pe undeva sau, măcar, a cădelnițat din oficiu! Am impresia
„Domnule, răspunse Reparata, nu vă pot arăta decît un singur act, cel sexual!” by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13362_a_14687]
-
spuneam că, iată, acum cînd nimic nu mă mai poate surprinde, sînt silit să-mi înghesui privirea în colțul străzii, ar fi încăput multe întîmplări acolo, presimțeam însă că nimic nu-mi va întrerupe convalescența, coridorul acela cu pereți groși, lung și neaerisit, care unește - sau desparte ? - strigătul de ecou. și numai vălătuci de zăpadă viscolită se îndreptau către mine, treceau mai departe, frigul se încolăcea tot mai strîns printre picioare, îmi închipuiam deja cum mă voi răsturna ca un sac
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
într-ale sale și ea zvîcnise acolo, poate chiar strălucise puțin - o perlă, vîntul ridicase în jur dantelării de nisip, calde, acum însă își simte gîtul invadat de broboane de sudoare, ca și cînd ar fi înaintat pe un coridor lung și neaerisit și își slăbește din mers strînsoarea fularului. în urma sa, ca în basmele vechi sau reclamele moderne, vîrtejul de zăpadă se retrage și intră în sacul azvîrlit în șanț. Vis ce r(e)al apare în ocean sînt insule
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
ocazia”, negă Stelian. Acum însă reușise să-și amintească bine. Aronică trecuse pe vremuri drept oaia neagră a familiei. În glumă ai lui îi spuneau acasă Belzebut. Colonelul își săltă statura masivă și întinse spre Stelian o mână vânjoasă și lungă. Glasul îi suna oficios, dar în ochi avea un licăr de zâmbet. “Spuneți că n-ați avut ocazia? E bine că n-ați avut”, vorbi insul, tocându-și replicile cu sarcasm, malițiozitate sau ironie. “Așadar, de ce vă plângeți?...” În cameră
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
asta-i situația!, defecarea! Într-un cuvînt, fiziologia. Pentru început, să vedem cum arată limba unui personaj dostoievskian. E vorba de Piotr Stepanovici din Demonii. „Ai impresia la un moment dat că limba lui are o conformație specială, neobișnuit de lungă și subțire, foarte roșie, cu vîrful extrem de ascuțit și într-o continuă mișcare automată.” Ca să nu trișez, voi adăuga că aici, în cazul lui Piotr Stepanovici, limba e descrisă nu în funcția ei digestivă, ci fonetică. Dar cu ocazia asta
La popa la poartă stă o mîță moartă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13398_a_14723]
-
noștri de vînătoare, mai dînd cîte-o pălmuță peste fesele flaușate ale vreunei Marfuște ce ne-ar așeza ceșcuțele pe masă, vicleană, discutînd aprins literatură, economie politică, după masa s-ar topi în înserare și ziua, la urmă, ar avea gene lungi și nostalgice de amintire-nchisă-n somn. * Stau cu creionul ascuțit în mînă și nu mai știu cum să continui. Prea am luat-o pe coarda reveriei! Realitatea e că din dintele din față, și-așa rupt, mi s-a
Ar trebui o scrisoare voioasă, suplă, mușchetară by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13527_a_14852]
-
21 iunie 1955. Zilele trecute (mai precis - vineri) am fost la comisia de repartizare și am optat - întrebat fiind ce prefer - pentru postul de preparator la facultate (catedra de ist. lit. române). * Nombrilismul en vogue al unor grafomani de cursă lungă, care-și recitesc și adnotează jurnalele după un număr oarecare de ani, apoi își recitesc și adnotează adnotările după alt număr de ani, apoi... tot așa, ca dervișii învîrtitori, pînă la istovirea mosorului, ar fi putut îmbrăca în banalități concentrice
Din roase plicuri by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13166_a_14491]
-
deschisese un anticariat prea puțin ispitit de cumpărători, prea asiduu cercetat de amici, cunoscuți, curioși. Pompiliu Constantinescu se retrăsese, încă din 1946, în moarte. Comarnescu în greu incriminabila îndeletnicire de cronicar de artă plastică. Eu unul am început o destul de lungă, anostă și des întreruptă carieră de amploaiat în proaste relații cu serviciile de cadre ale perioadei” (op. cit., p. 297-298). A doua probă este o “Notiță autobiografică”, redactată pentru Dicționarul neconvențional al scriitorilor evrei de limbă română de Al. Mirodan, din
În jurul unui “denunț” al lui G. Călinescu by George Ar () [Corola-journal/Imaginative/13396_a_14721]
-
psihopat sadea, venit pe meleagurile Iașului din București. Ducea o viață incredibilă. Scria poezie dar se recomanda „arhitect”, pentru că, zicea el, poezia e construcție. Drept care, cărămida necontînd, ci ansamblul, lua de la toți cei ce scriau, versuri, și le monta în lungi poeme mitologice. Aceste poeme aveau fragmente de-o frumusețe uluitoare alături de platitudini dezarmante. A murit foarte tînăr. Cred că nu avea 35 de ani. Mi-a fascinat adolescența. Ani de zile după aceea, la D***, îmi puneam fotografia lui pe
„Sois sage, ô ma Douleur, și ține-te tranchilă.” by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13546_a_14871]
-
din sălile de taină ale Raionului, veneau (cu anasâna), vreo cincizeci de profesori lehămisiți și totuși agresivi și bătăioși, se înghesuiau să ia cuvântul fluturându-și mâinile zănatic ca elevii, iar dacă-l obțineau (la concurență) se avântau în dizertații lungi, plictisitoare despre apariția conștiinței sociale, despre esența educației comuniste, despre reflexe condiționate, sisteme de semnalizare și toată tevatura pavlovistă, despre colaborarea diriginților cu colectivul de profesori, cu organizația de tineret și cu familia sau despre orientarea activității cadrelor didactice în
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
tot nu se mișca. “Hai, nu vii?...”, șopti ea din nou, cu un surâs fermecător. Atunci Andrew se scutură, mai prinse curaj și puse un genunchi în pat. “Nu te grăbi, avem tot timpul din lume”, șopti Petricia, aranjându-și părul lung pe perna trandafirie. „Stai lângă mine”. Andrew se întinse lângă ea, așa îmbrăcat cum era. Bineînțeles că proximitatea corpului ei de pictorial îi dădu fiori. Numai părul greu îi emana mii de feromoni, ce să mai vorbim de restul... Degetele
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
cadă imponderabil de ne-unde, așezându-se cuminți pe marginea patului. Plafonul lunecă înapoi, ca uns, dar înăuntru nu mai fu întuneric. Petricia, cu o mișcare amplă, olimpiană, dar și veselă, ca o hârjoană, se întorsese cu spatele, privindu-l lung peste umăr, cu ochii ei mirabili. Pe omoplatul drept avea tatuat un crin straniu. Andrew tresări și zâmbi de uimire, dar numai o clipă. O dogoreală ca de cuptor îi ardea acum fața. Trupul ei gol lumina ca un rug
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
Emil Brumaru Stimate domnule Lucian Raicu, Pentru Bestiar, iată și un animal poesc: Era lung de aproape un metru, dar n-avea decît 15 cm lățime. Avea patru picioare foarte scurte, iar labele înarmate cu gheare strălucitoare, lungi și stacojii, ca de coral. Trupul era acoperit cu un păr lins și mătăsos, alb ca zăpada, iar coada ascuțită ca la șobolani și lungă de vreo jumătate de metru. Capul semăna cu al unei pisici, în afară de urechi, care atîrnau
Ea mi-a promis că-mi va păstra scrisorile într-un sutien uriaș by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13737_a_15062]
-
decît 15 cm lățime. Avea patru picioare foarte scurte, iar labele înarmate cu gheare strălucitoare, lungi și stacojii, ca de coral. Trupul era acoperit cu un păr lins și mătăsos, alb ca zăpada, iar coada ascuțită ca la șobolani și lungă de vreo jumătate de metru. Capul semăna cu al unei pisici, în afară de urechi, care atîrnau ca la cîine. Colții aveau culoare stacojie strălucitoare ca și ghearele. Ceea ce izbește este, fără îndoială, culoarea colților, stacojie, ca și cum ar avea bijuterii în gură
Ea mi-a promis că-mi va păstra scrisorile într-un sutien uriaș by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13737_a_15062]
-
genitori, cum mi se povestise -, aș fi rămas unul dintre numeroșii curtezani ce i se învârteau în jur ca niște muște amețite de iubire și de dorință. Perversiune candidă și fără consecințe, aventurile ei vremelnice îmi procurau bucurii necunoscute și lungi meditații despre eternul feminin și orbirea bărbaților, dar eram singurul care credeam că este cea mai frumoasă femeie din lume. Până în seara în care mi-am luat inima-n dinți, am invitat-o la dans și i-am spus precipitat
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
hotărât s-o urmăresc până în ziua în care avea să îmbrace toate lucrurile Lisei. O tânără femeie cu ochi negri și păr roșcat tăiat scurt și adunat cuminte într-o coadă minusculă. Fruntea înaltă, gura bine conturată, șolduri înguste, picioare lungi suite pe tocuri înalte. Și rochiile, fustele, taioarele, bluzele, fularele și lenjeria Lisei acoperindu-i trupul a cărui aromă îmi era necunoscută. 2. Străinii au început să năvălească în țară a doua zi după revoluție. Mesie cu o mie de
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
bună". Unde se situează, între aceste coordonate, bunul simț natural, amabilitatea genetică și buna creștere a subiecților, rămâne de discutat. Cu siguranță, ele n-au dispărut. Am observat acest lucru în urma unui, să-i spunem, exercițiu de amabilitate de mai lungă durată, în încrederea mea nu lipsită de modestie "Cum ți-e chipul, te poartă". Ceea ce m-a mirat, a fost efectul de uimire până la uluire al celor care gustau amabilitatea. Prima lor reacție era în general, nevoia stringentă de răsplătire
Vremea proverbelor by Dina Hrenciuc () [Corola-journal/Imaginative/13773_a_15098]
-
cu tristețea cît un arhipeleag/ miracolul carnavalului triumful/ oh Universule vai de fundul tău/ a venit omul ales poetul apeductelor/ lăcătușul stelelor hingherul astrelor negre/ cel ce te-o scotoci și-n gaură de șarpe". Poemele urmează două formule. Poeme lungi, în care încap și versurile din momentele în care "vrea să fie rău" ("scrii ca și cum ai mîzgăli/ niște pereți cu cuvinte obscene") și definiri poetice ("ceva din mine aburul care ar putea fi/ chiar poezia somnul dulce din jurul/ mașinii de
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13813_a_15138]
-
trăită între/ munți de bube și oceane de spirt...". Sau poeme scurte, care mizează pe corelativul obiectiv, pe simbol și metaforă sau aforism: "punct fix:/ privirea în privire/ mai departe/ ca o jigodie/ umană/ oglinda". Poetul e însă în poemele lungi în ipostaza sa cea mai credibilă, acolo unde lumea i se arată pînă la cîțiva metri înaintea ochilor: "dimineața cîteva picături de apă pe față pînă/ să vezi chipul Pușei apoi pantofii și drumul/ printre ei în căutarea singurătății drumul
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13813_a_15138]
-
putut rămîne unde eram, pînă cînd situația s-ar fi calmat. Cum nu aveam nici o posibilitate să-mi dau seama cît de extinsă era această vînătoare de oameni, am optat pentru a doua soluție și m-am pus pe o lungă așteptare. Era prea frig să rămîn nemișcata multă vreme, așa că am izbit cu piciorul pămîntul înghețat și am început să-mi frec corpul cu brațele, ca să-mi mențin sîngele în mișcare. Timpul deabia se tira. Mi se părea că stau
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]